[marți, 19 iulie] Mărturii de actualitate
La data de 24 noiembrie 1862, au avut loc două întâlniri la aceeași oră, în casa lui William Wilson din
La data de 24 noiembrie 1862, au avut loc două întâlniri la aceeași oră, în casa lui William Wilson din
Succesul pe care Dumnezeu i l-a dat lui Zwingli în dezbatere a deschis calea pentru ca influența Evangheliei să se
SECȚIUNEA III Înfuriat, Nebucadnețar a poruncit ca toți cei trei evrei să fie imediat aruncați în cuptorul incandescent. Soldați tineri
SECȚIUNEA II Închinarea la acest idol inaugura o nouă religie în Babilon. La fel ca toate religiile false, era o
Anii în care biserica catolică a ținut ascunsă de oameni lumina adevărului biblic sunt cunoscuți sub numele de Evul Mediu.
SECȚIUNEA I Nebucadnețar, împăratul păgân, a rămas uimit de puterea Dumnezeului din ceruri. În timp ce niciunul dintre înțelepții lui
Rezolvați următorul rebus! Orizontală Luther a tradus Biblia în limba __. A fost primul care a tradus Biblia în limba
Prin lucrarea lui William Farel, Louis de Berquin, un membru talentat al nobilimii franceze, a acceptat adevărul Scripturii și a
Sophia trase tare de funia ce atârna de nasul celui mai mare bivol de apă al părinților ei. Picioarele i
Ce altceva a mai reprezentat visul lui Nebucadnețar în afară de degradarea puterii și gloriei împărățiilor pământești? Ce face ca