[luni, 2 ianuarie] O hartă, o lumină, o bibliotecă
Cum poate avea Biblia trei funcții diferite în același timp? Biblia este ca o hartă, pentru că arată singurul drum
Cum poate avea Biblia trei funcții diferite în același timp? Biblia este ca o hartă, pentru că arată singurul drum
Te rog, ia-ți Biblia și privește-o! Arată ca orice altă carte, nu-i așa? Aceasta are coperţi și pagini în interiorul
Nu va mai fi nevoie să ne întrebăm niciodată ce vom face pentru eternitate. De fapt, nici măcar nu ne
Chiar dacă toți cei răi sunt de acord că Dumnezeu este iubitor și drept, ei tot Îl urăsc. Satana îi
Ieri am aflat că, în timpul celor o mie de ani, vom primi răspuns la toate întrebările noastre. Vom vedea
Vom trăi în Noul Ierusalim timp de o mie de ani (un mileniu). Aceasta este o perioadă foarte importantă. Isus
Ne continuăm exercițiul de imaginație. La sfârșitul călătoriei noastre de șapte zile, ajungem în Noul Ierusalim. Este cu mult mai
A murit vreun cunoscut de-al tău? Este trist când moare cineva, nu-i așa? Dar când Isus se va întoarce, El
ORIZONTALĂ Cei răi vor zice: „Cădeți peste noi și ascundeți‑ne de fața Celui ce șade pe scaunul de _.” Apocalipsa
După această perioada de încercare, Dumnezeu va veghea cu dragoste, Își va proteja poporul și Îl va elibera. În continuare,