Comentarii inspirate – Fiii făgăduinţei (studiul 10)

Sabat după-amiază, 2 decembrie

 

Esau n-a fost lipsit de privilegiul de a căuta favoarea lui Dumnezeu prin pocăinţă, dar el n-a mai putut găsi niciun mijloc de a recâștiga dreptul de întâi născut. Durerea sa nu izvora din convingerea că a păcătuit; el nu dorea să se împace cu Dumnezeu. Lui îi părea rău de consecinţele păcatului său, și nu de păcat în sine.

Din cauza indiferenţei sale faţă de binecuvântările și cerinţele divine, Esau este numit în Sfintele Scripturi „lumesc” (Evrei 12:16,17). El îi reprezintă pe aceia care dispreţuiesc valoarea mântuirii realizate pentru ei de către Hristos și sunt gata să sacrifice moștenirea lor cerească pentru lucrurile pieritoare de pe pământ. Mulţi trăiesc pentru prezent, fără să se gândească sau să se îngrijească de viitor. Asemenea lui Esau, ei strigă: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32). Ei sunt stăpâniţi de pornirile lor firești și, în loc să practice tăgăduirea de sine, ei trec cu vederea cele mai de preţ lucruri. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 178

 

Dragostea lui Dumnezeu pentru rasa umană este de un tip special – este o dragoste născută din îndurare, căci obiectul ei, omul, nu merită absolut nimic…

Păcatul nu face obiectul iubirii lui Dumnezeu, ci al urii Sale. Cu toate acestea, El are milă de păcătos, pentru că cel vinovat poartă chipul Creatorului şi a primit de la El capacităţile care îi dau posibilitatea de a deveni fiu al lui Dumnezeu, nu prin meritele proprii, ci prin meritele atribuite ale lui Isus Hristos, prin marea jertfă adusă pentru el de Mântuitorul…

Dumnezeu Îşi manifestă neîntrerupt dragostea şi îndurarea faţă de păcătoşi. – That I May Know Him, p. 46

 

Silirea oamenilor ca să-L primească nu face parte din misiunea lui Hristos. Satana și oamenii mânaţi de spiritul său sunt cei care caută să silească conștiinţa. Sub pretextul unei râvne după neprihănire, oamenii care sunt în legătură cu îngerii răi aduc uneori suferinţă asupra semenilor lor, cu scopul de a-i converti la ideile lor despre religie; însă Hristos manifestă întotdeauna milă, căutând mereu să câștige prin descoperirea iubirii Sale. El nu poate îngădui niciun rival în suflet și nici nu primește o slujire împărţită; ci El dorește numai o slujire de bunăvoie, o predare liber consimţită a inimii sub lucrarea constrângătoare a iubirii. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 399

 

Duminică, 3 decembrie: Întristarea lui Pavel

 

Dumnezeu a dorit să facă din poporul Israel un motiv de laudă și de slavă. Iudeilor li s-au acordat toate avantajele spirituale. Dumnezeu nu i-a privat de nicio favoare în vederea formării unui caracter care i-ar fi putut face reprezentaţii Săi.

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu le-ar fi adus o prosperitate uimitoare în comparaţie cu naţiunile lumii. (…) Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa trebuiau să se descopere în toate dovezile prosperităţii lor. Ei trebuiau să fie o împărăţie de preoţi și de conducători. Dumnezeu le-a asigurat toate condiţiile favorabile pentru a deveni cea mai mare naţiune de pe pământ. (…)

Dar poporul Israel nu a adus la îndeplinire planul lui Dumnezeu. Domnul a declarat: „Te sădisem ca o vie minunată și de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat și te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?” (Ieremia 2:21). „Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade” (Osea 10:1). – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 212, 214

 

Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a le prezenta oamenilor caracterul Împărăţiei Sale, arătându-le că numele, poziţiile şi titlurile nu înseamnă nimic, dar că virtutea curată şi caracterul sfânt înseamnă totul în ochii cerului. În predica Sa de pe munte, primele cuvinte pe care le-a rostit au fost gândite a arunca aceste ambiţii în ţărână. „Ferice de cei săraci în duh”, a spus El, „căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi. căci ei vor avea parte de milă!…”

Hristos a înfăţişat cerinţele foarte ample ale Legii lui Dumnezeu. El a încercat să corecteze plăsmuirile lor înalte prin înălţarea concepţiilor adevărate şi rostind o binecuvântare asupra acelor trăsături de caracter complet opuse însuşirilor cultivate de ei. El le-a înfăţişat o Împărăţie în care ambiţiile omeneşti şi pasiunile pământeşti nu pot găsi acces. – Lift Him Up, p. 135

 

Cea mai mare necesitate… este dragostea pentru sufletele care pier, dragostea aceea care coboară în valuri abundente de la tronul lui Dumnezeu. Creştinismul autentic emană dragoste prin întreaga fiinţă. El atinge fiecare organ vital, creierul, mintea, inima, mâinile, picioarele, dându-le oamenilor capacitatea de a sta în picioare neclintiţi atunci când Dumnezeu le cere să stea în picioare, ca să nu croiască drumuri strâmbe cu picioarele lor, pentru ca cel care şchiopătează să nu se abată din cale. Dragostea fierbinte, mistuitoare a lui Hristos pentru sufletele care pier constituie viaţa întregului sistem al creştinismului…

Numai acela care are inima plină de compasiune pentru omul căzut, care iubeşte cu un scop, manifestându-şi dragostea prin săvârşirea faptelor lui Hristos, va putea suporta să-L vadă pe Cel Nevăzut. Numai acela care-şi iubeşte semenii cu un scop poate să-L cunoască pe Dumnezeu. Acela care nu-i iubeşte pe cei pentru care Tatăl a făcut atât de mult nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Din acest motiv există atât de puţină viaţă în bisericile noastre. – Lift Him Up, p. 134

 

Luni, 4 decembrie: Aleşi

 

Esau și Iacov au fost instruiţi la fel în cunoașterea lui Dumnezeu și amândoi erau liberi să umble în calea poruncilor Sale și să se bucure de favoarea Sa; dar n-au ales să facă amândoi acest lucru. Cei doi fraţi au umblat pe căi diferite, iar căile lor aveau să continue să se deosebească din ce în ce mai mult.

N-a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu, prin care Esau a fost lăsat în afara binecuvântărilor mântuirii. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite în mod liber tuturor. Nu există predestinaţie, ci omul poate pieri numai prin hotărâre proprie. În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condiţiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viaţa veșnică, și anume ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos. Dumnezeu alege un caracter în armonie cu Legea Sa și toţi aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea intrare în Împărăţia slavei. Hristos Însuși a zis: „Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3:36). – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 202, 203

 

Domnul Isus le oferise cupa binecuvântării şi celor care se considerau că sunt „bogaţi şi nu duc lipsă de nimic” (vezi Apocalipsa 3:17), dar ei au refuzat-o şi au întors spatele cu dispreţ harului Său binevoitor. Cel care crede că nu-i lipseşte nimic şi este mulţumit cu starea lui, considerând că este suficient de bun, nu se străduieşte să devină părtaş al harului şi al neprihănirii lui Hristos. Mândria nu simte nicio nevoie şi astfel închide inima faţă de Domnul Hristos şi faţă de binecuvântările nemăsurate pe care El a venit să le dăruiască. În inima unui asemenea om nu există niciun loc pentru Isus. Cei care se consideră bogaţi şi respectabili nu se roagă cu credinţă şi nu primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei cred că au tot ce îşi doresc şi ca urmare pleacă de la El, fără să primească nimic. Dar cei care ştiu că le este imposibil să se mântuiască singuri şi că, prin ei înşişi, nu sunt capabili să îndeplinească nicio faptă neprihănită preţuiesc ajutorul pe care îl poate oferi Domnul Hristos. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, p. 12

 

Cum devin sufletele oile lui Hristos? Alegând să-L primească. Dar Hristos le-a ales deja. El i-a ştiut pe toţi cei care aveau să răspundă chemării Sale şi i-a ştiut pe toţi cei care ar fi dorit să Îl primească, dar care, din cauza unor influenţe contrare populare, aveau să-I întoarcă spatele… Cei care au auzit glasul şi au văzut în Isus pe Mielul lui Dumnezeu au crezut în El şi au devenit proprietatea Sa, pentru că aşa au ales ei. Dar… ei L-au ales pe Hristos ca răspuns la chemarea Sa. Dragostea lui Isus a fost exprimată faţă de noi înainte ca noi să-L iubim…

Întreaga familie omenească Îi este încredinţată lui Isus, tot aşa cum turmele de oi sunt încredinţate unui păstor. Aceste oi şi aceşti miei trebuie îngrijiţi cu grijă pastorală. Ei vor fi păziţi de Marele Păstor credincios, prin grija subpăstorilor credincioşi, şi, dacă vor asculta glasul Marelui Păstor, ei nu vor fi lăsaţi să fie devoraţi de lupi. – That I May Know Him, p. 52

 

Marţi, 5 decembrie: Tainele

 

În inima care nu-şi înţelege, care nu-şi dă seama de păcătoşenia ei nu poate rămâne dragostea profundă pentru Isus. Sufletul transformat prin har va admira caracterul Său divin; dar faptul că nu ne vedem diformitatea morală este dovada concludentă că nu am văzut frumuseţea şi desăvârşirea lui Hristos. Cu cât vom vedea mai puţine lucruri demne de stimă la noi înşine, cu atât mai multe lucruri demne de stimă vom vedea la Mântuitorul nostru infinit de pur şi de frumos…

Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii limitaţi unii cu alţii. Gândurile Lui sunt gânduri de îndurare, de dragoste, de cea mai tandră compasiune. El „nu oboseşte iertând”. El spune: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor.” – Our High Calling, p. 27

 

Era planul lui Dumnezeu ca harul Său să fie descoperit printre neamuri la fel ca și printre israeliţi. Lucrul acesta fusese arătat lămurit în profeţiile Vechiului Testament. În susţinerea sa, apostolul folosește unele dintre aceste profeţii: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui”, întreabă el, „ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste și un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-Și arate bogăţia slavei Lui faţă de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, după cum zice în Osea: «’Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și prea iubită pe cea care nu era prea iubită.’ Și acolo unde li se zicea: ‚Voi nu sunteţi poporul Meu’, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu»” (Osea 1:10). – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 275, 276

 

Acela care nu caută zi de zi să fie mai asemănător cu Hristos nu poate cunoaşte caracterul lui Dumnezeu. Trăirea unei vieţi curate prin credinţa în Hristos ca Mântuitor personal îl conduce pe credincios la o concepţie mai clară, mai înaltă despre Dumnezeu. Niciunul din cei care nu au un caracter nobil şi creştin nu-L pot prezenta pe Dumnezeu într-o lumină corectă. El poate predica despre Hristos, dar nu le arată ascultătorilor săi că Hristos este invitatul permanent al inimii lui. (…)

Calităţile esenţiale pe care trebuie să le posede toţi sunt cele care au marcat plenitudinea caracterului lui Hristos – dragostea Lui, răbdarea Lui, altruismul Lui şi bunătatea Lui…

Cea mai mare şi mai fatală amăgire este să presupunem că un om poate avea credinţa care duce la viaţă veşnică, chiar dacă nu are dragoste creştină faţă de fraţii lui de credinţă. Cel care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi care îşi iubeşte aproapele este plin de lumină şi de dragoste. Dumnezeu este în el şi de jur împrejurul lui. Creştinii îi iubesc pe cei din jur fiindcă ei sunt sufletele preţioase pentru care a murit Hristos. Creştinul nu are cum să nu fie iubitor, întrucât „Dumnezeu este dragoste”. – Manuscrisul 133, 20 septembrie 1899, „The Importance of the Law of God”

 

Miercuri, 6 decembrie: Ami, „poporul Meu”

 

„O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii și știinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui și cât de neînţelese sunt căile Lui! Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!”

Astfel, Pavel arată că Dumnezeu este în totul în stare să transforme inimile atât ale iudeilor, cât și ale neamurilor, și să îi acorde fiecărui credincios în Hristos binecuvântările făgăduite lui Israel. El repetă cuvintele lui Isaia cu privire la poporul lui Dumnezeu: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășiţa va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pământ cuvântul Lui. Și, cum zisese Isaia mai înainte: «Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.»” – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 277, 278

 

Uneori, se pare că Domnul a uitat primejdiile bisericii Sale și insultele aduse de vrăjmași. Dar Dumnezeu nu a uitat. Nimic în lume nu este atât de scump inimii lui Dumnezeu ca biserica Sa. Nu este voia Lui ca procedeele omenești să-i denatureze mărturia. El nu lasă poporul Său să fie biruit de ispitele lui Satana. El îi va pedepsi pe aceia care Îi reprezintă în mod greșit, dar va fi îndurător cu toţi aceia care se pocăiesc în mod sincer. Tuturor acelora care Îl cheamă pentru putere în vederea dezvoltării caracterului creștin, El le va da ajutorul de care au nevoie.

La vremea sfârșitului, poporul lui Dumnezeu va suspina și va geme din cauza nelegiuirilor care se fac în ţară. Cu lacrimi, ei îi vor avertiza pe nelegiuiţi de primejdia de a călca în picioare Legea divină și cu o durere de nespus se vor umili înaintea Domnului în pocăinţă. Nelegiuiţii își vor bate joc de amărăciunea lor și vor lua în râs apelurile lor solemne. Dar groaza și umilinţa poporului lui Dumnezeu sunt o dovadă de netăgăduit că recâștigă puterea și nobleţea caracterului pierdut, ca urmare a păcatului. Datorită faptului că se apropie mai mult de Hristos, că ochii le sunt aţintiţi asupra curăţeniei Lui desăvârșite, ei înţeleg atât de lămurit păcătoșenia nespus de mare a păcatului. Blândeţea și umilinţa sunt condiţiile reușitei și biruinţei. O cunună de slava îi așteaptă pe aceia care se pleacă la piciorul crucii. – Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 407, 408

 

Isus ne urmăreşte eforturile cu cel mai profund interes. El ştie că lucrarea Sa este făcută de oameni cu toate defectele omeneşti şi le priveşte greşelile şi descurajările cu cea mai duioasă milă. Dar greşelile şi defectele noastre ar putea fi cu mult mai puţine decât sunt. Dacă am acţiona în armonie cu cerul, îngerii slujitori ar lucra împreună cu noi şi ne-ar încununa eforturile cu succes. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 357

 

Joi, 7 decembrie: Piatra de poticnire

 

Domnul a ales un popor şi l-a făcut depozitarul adevărului Său. Planul Său era ca, prin descoperirea caracterului Său de către Israel, oamenii să fie atraşi la El. Invitaţia Evangheliei trebuia să fie adresată întregii lumi. Prin învăţătura serviciului jertfelor, Hristos trebuia să fie înălţat înaintea popoarelor, şi toţi cei care priveau la El aveau să trăiască.

Dar Israel nu a împlinit planul lui Dumnezeu. Ei L-au uitat pe Dumnezeu şi au pierdut din vedere înaltul lor privilegiu, ca re­prezentanţi ai Săi. Binecuvântările pe care le primiseră ei nu au adus lumii nicio binecuvântare. Ei şi-au însuşit toate avantajele care le-au fost oferite pentru a se glorifica pe ei înşişi. L-au jefuit pe Dumnezeu de serviciul pe care-l cerea de la ei şi i-au jefuit pe semenii lor de îndrumare religioasă şi de un exemplu sfânt. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 28

 

Răscumpărătorul nostru este o „Piatră încercată”. Experimentul a fost realizat, marele test a fost efectuat, iar succesul a fost deplin. Prin El se împlineşte tot planul lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii pierdute. Nu a existat vreo fundaţie care să fi fost supusă atâtor probe grele ca această „Piatră încercată”. Domnul Iehova a ştiut că această piatră de temelie avea să reziste. Păcatele întregii lumi putea fi aşezată deasupra ei. Aleşii lui Dumnezeu aveau să fie dezvăluiţi, porţile cerului aveau să fie larg deschise înaintea tuturor celor care urmau să creadă; splendorile ei negrăite urmau să fie oferite biruitorilor. – Our High Calling, p. 54

 

Pentru cei care cred în El, Hristos este temelia sigură. Aceştia sunt cei care cad pe Stâncă şi se zdrobesc. Aici sunt prezentate su­punerea faţă de Hristos şi credinţa în El. A cădea pe Stâncă şi a fi zdrobit înseamnă să renunţăm la neprihănirea proprie şi să mergem la Hristos cu umilinţa unui copil, pocăindu-ne de abaterile noastre şi crezând în iubirea Lui plină de iertare. Şi tot astfel, prin credinţă şi ascultare, clădim pe Hristos ca temelie a noastră.

Pe această Stâncă vie pot clădi atât iudeii, cât şi neamurile. Aceasta este singura temelie pe care putem clădi în siguranţă. Ea este destul de cuprinzătoare pentru toţi şi destul de tare pentru a susţine greutatea şi povara lumii întregi. (…)

Pentru cei care „se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvân­tul”, Hristos este o piatră de poticnire. (…)

Oamenii care L-au le­pădat pe Hristos urmau să vadă în curând cum cetatea şi naţiunea lor vor fi distruse. Slava lor urma să fie nimicită şi risipită ca pra­ful înaintea vântului. Şi ce lucru i-a nimicit pe iudei? Tocmai stân­ca pe care, dacă ar fi clădit, ar fi fost siguranţa lor. Bunătatea lui Dumnezeu fusese dispreţuită, neprihănirea lepădată, iar harul ne­glijat. Oamenii s-au aşezat împotriva lui Dumnezeu şi tot ce ar fi fost spre mântuirea lor s-a întors spre nimicirea lor. (…) Aşa va fi şi în marea zi de pe urmă, când judecata va cădea asupra acelora care au lepădat harul lui Dumnezeu. Hristos, Piatra lor de poticnire, Se va arăta atunci ca un munte răzbunător. (…) Pentru că a lepădat şi a dispreţuit iubirea şi harul, păcătosul va fi distrus. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 511-513

 

Vineri, 8 decembrie: Un gând de încheiere

 

Tragedia veacurilor, ed. 2011, „Reformatori englezi de mai târziu”, pp. 214-215.