Comentarii inspirate – Cei aleşi (st. 11)
Sabat după-amiază, 9 decembrie
Dumnezeu ne-a iubit cu o dragoste de nedescris, iar când înţelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea acestei iubiri care întrece orice cunoştinţă, în inima noastră se naşte dragostea faţă de El. (…) [El] alungă păcatul din inimă prin intermediul iubirii. Prin iubire, El înlocuieşte mândria cu umilinţa, şi răzvrătirea necredinţei, cu dragostea şi încrederea.
Iudeii se străduiseră până la epuizare să atingă desăvârşirea prin propriile eforturi, dar nu reuşiseră. Domnul Hristos le spusese deja că aceia care au o astfel de neprihănire nu vor putea intra niciodată în Împărăţia cerurilor. Iar apoi, le îndreptase atenţia spre acea neprihănire pe care o vor avea toţi cei ce vor intra în ceruri. (…) Legea nu este altceva decât o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Tatăl vostru ceresc este întruchiparea desăvârşită a principiilor care constituie temelia guvernării Sale.
Dumnezeu este iubire. Iubirea, lumina şi bucuria se revarsă asupra tuturor făpturilor create de El, asemenea razelor de lumină ale soarelui. Dăruirea este esenţa naturii Sale. Însăşi viaţa Lui este izvorul iubirii neegoiste. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, p. 68
Dumnezeu este dragoste. El are grijă de toate făpturile pe care le-a creat. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Ce privilegiu preţios este acesta, să putem fi fii şi fiice ale Celui Preaînalt, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Isus Hristos! De aceea, să nu ne plângem şi să nu ne întristăm pentru că în această viaţă nu suntem scutiţi de dezamăgiri şi de suferinţă. Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea şi să bem paharul amar, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ni-l ţine la buze. Să ne încredem în El şi în lumina zilei, şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Chiar când trecem prin noaptea suferinţei, cum putem refuza să ne înălţăm inima şi glasul în laude pline de recunoştinţă, când ne aducem aminte de dragostea care a fost arătată faţă de noi pe crucea Golgotei? – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 267
Credinţa aduce pace şi încrederea în Dumnezeu aduce bucurie. Crede, crede, suflete al meu, crede! Odihneşte-te în Dumnezeu! El este în stare să păstreze ce I-ai încredinţat. El te va face mai mult decât biruitoare prin Cel care te-a iubit. – Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 254
Duminică, 10 decembrie: Hristos şi Legea
Singura noastră cale de a fi în siguranţă este aceea de a ne ţine strâns legaţi de Isus. Nu trebuie să-L pierdem din vedere niciodată. El spune: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Noi trebuie să cultivăm un simţământ continuu al propriei ineficienţe şi al stării noastre neajutorate şi să ne bazăm întru totul pe Isus. Faptul acesta ne va face să rămânem calmi şi statornici în cuvinte şi în comportament. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 54
Preoţi și conducători s-au limitat la o înșiruire de ceremonii. Ei erau mulţumiţi cu o religie legalistă și le era cu neputinţă să dea și altora adevărurile vii ale Cerului. Ei socoteau propria îndreptăţire ca fiind în totul îndestulătoare și nu doreau ca un element nou să fie introdus în religia lor. Bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de oameni nu o socoteau ca ceva separat de ei, ca fiind legată de propriul merit, datorită faptelor lor bune. Credinţa care lucrează din iubire și curăţă sufletul nu are nimic de a face cu religia fariseilor, alcătuită din ceremonii și porunci omenești. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 13
Domnul Hristos a adus jertfa pentru vinovăţia întregii lumi, iar toţi cei ce vin la Dumnezeu, cu credinţă, vor primi neprihănirea lui Hristos. (…) Păcatul nostru a fost ispăşit, înlăturat şi aruncat în adâncul mării. Prin pocăinţă şi credinţă, suntem eliberaţi de păcat şi privim la Domnul, neprihănirea noastră. Isus a suferit, El, cel drept, pentru cei nedrepţi. (…)
Cine doreşte să ajungă pocăit cu adevărat? Ce trebuie să facă un astfel de om? El trebuie să vină la Isus fără întârziere, chiar aşa cum este. El trebuie să creadă că declaraţiile lui Hristos sunt adevărate şi, crezând făgăduinţa, să ceară, ca să poată primi. Când se roagă determinaţi de o dorinţă sinceră, oamenii nu se roagă în zadar. Domnul Îşi va împlini cuvântul şi le va da Duhul Sfânt ca să-i conducă la pocăinţă faţă de Dumnezeu şi la credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. Un astfel de om se va ruga şi va veghea, va renunţa la păcatele lui, dându-şi pe faţă sinceritatea prin străduinţa lui energică de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El se va ruga cu credinţă şi nu numai că va crede în Lege, ci va şi împlini poruncile ei. El va declara că este de partea lui Hristos. Va renunţa la toate obiceiurile rele şi la tovărăşiile care tind să îndepărteze inima de Dumnezeu. (…)
Noi înşine suntem păcătoşi, dar în Hristos suntem neprihăniţi. După ce ne-a făcut neprihăniţi prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, Dumnezeu ne declară drepţi şi ne tratează ca şi cum am fi drepţi. El ne consideră copiii Săi dragi. Domnul Hristos luptă contra puterii păcatului, iar acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5:1,2). – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 339, 340
Luni, 11 decembrie: Alegere prin har
Toţi cei doritori pot înţelege taina evlaviei. Însă doar printr-o înţelegere corectă a misiunii şi lucrării lui Hristos ne este pusă la dispoziţie posibilitatea de a fi întregi în El, acceptaţi în Cel Preaiubit. Lungul Său braţ uman îmbrăţişează familia omenească; braţul Său divin este prins de tronul Celui Infinit, pentru ca omul să poată beneficia de jertfa infinită adusă pentru el. Şi tuturor celor ce L-au primit, adică tuturor celor ce cred în Numele lui, El le dă dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. (…)
Înţelepciunea ascunsă, şi anume cum ia chip în noi Hristos, nădejdea slavei, este o înţelepciune cât cerurile de înaltă. Principiile profunde ale evlaviei sunt sublime şi eterne. Doar experienţa creştină ne poate ajuta să înţelegem această problemă şi să obţinem comorile cunoaşterii care au fost ascunse în consfătuirile lui Dumnezeu, dar sunt aduse acum la cunoştinţa tuturor celor care au o relaţie vie cu Hristos. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, pp. 1113, 1114
Cu toate că israeliţii L-au renegat pe Fiul Său, Dumnezeu nu i-a lepădat. Ascultaţi cum continuă Pavel susţinerea sa: „Întreb dar: «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plânge lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: «Doamne, pe prorocii Tăi i-a omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și caută să-mi ia viaţa?» Dar ce-i răspunde Dumnezeu? «Mi-am păstrat șapte mii de bărbaţi care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.» Tot așa și în vremea de faţă, este o rămășiţă datorită unei alegeri, prin har!”
Israel s-a poticnit și a căzut, dar aceasta nu l-a împiedicat ca să se ridice din nou. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 275
Uniformitatea nu este regula urmată în împărăţia naturii. Şi nu este regula urmată nici în Împărăţia harului. Dumnezeu lucrează pe căi diferite pentru a atinge acelaşi ţel – salvarea sufletelor. Răscumpărătorul îndurător foloseşte metode diferite pentru mentalităţi diferite…
Păstorul ceresc ştie unde să găsească mieii rătăciţi de staul. El îi va aduce înăuntru…
Ca în zilele lui Ilie, când Dumnezeu avea şapte mii de oameni care nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal, El are astăzi în lume mulţi oameni care umblă în toată lumina primită. El ţine la păstrare o întreagă pleiadă de oameni aleşi care vor lumina de aici înainte pe timp de întuneric. – Scrisoarea 39, 28 februarie 1903, către J. Wessells
Marţi, 12 decembrie: Ramurile fireşti
Aici suntem adunaţi toţi – cu mentalităţi diferite, educaţii diferite, niveluri diferite de pregătire intelectuală – şi nu ne aşteptăm ca fiecare minte să gândească exact în aceiaşi termeni. Dar întrebarea care se ridică este: Suntem noi, asemenea diferitelor mlădiţe, legaţi de aceeaşi Viţă? Aceasta este direcţia în care trebuie să ne cercetăm şi dorim să o cerem atât profesorilor, cât şi elevilor. Noi dorim să înţelegem dacă suntem cu adevărat altoiţi în aceeaşi Viţă. Dacă suntem, ne putem permite să avem metode diferite, atitudini diferite şi păreri diferite. Voi puteţi înţelege unele lucruri dintr-un anumit punct de vedere, între noi există opinii diferite cu privire la Scriptură, dar nu împotriva Scripturii şi, în acest fel, ideile noastre pot varia. Gândirea mea se orientează într-o direcţie cu care este familiarizată, iar altul poate aborda o perspectivă care se potriveşte propriilor lui trăsături de caracter, astfel încât să manifeste un interes profund faţă de un anumit aspect, pe care alţii nu îl iau în considerare. – Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, pp. 54, 55
Domnul Hristos a venit în lumea noastră şi ne invită cu iubire să venim la El, să învăţăm de la El şi să credem în El, iar când venim la El, ne altoieşte în viaţa Lui şi în caracterul Lui. Apropierea noastră de Hristos este credinţa, iar altoirea este înfierea; şi prin acest act reciproc, noi devenim fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos, părtaşi de natură divină, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Această altoire în Hristos ne desparte de lume. Noi nu vom mai iubi societatea lucrurilor deşarte, contaminate şi contaminatoare. Vom fi cu adevărat morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Urmarea – ciorchini de roade. Darurile Duhului se transformă în dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credincioşie. Avem sentimente noi, pofte noi, gusturi noi. Lucrurile vechi au trecut şi iată că toate lucrurile s-au făcut noi. – Mărturii cu privire la comportamentul sexual, adulter şi divorţ, ed. 2000, p. 106
Când ne dăm seama în ce situaţie neajutorată ne aflăm fără Hristos, nu trebuie să ne descurajăm; trebuie să ne bazăm pe meritele Mântuitorului răstignit şi înviat. Sărmane suflete bolnav de păcat şi descurajat, priveşte şi trăieşte! Isus Şi-a dat cuvântul; El îi va mântui pe toţi cei care vin la El. Să venim deci ca să ne mărturisim păcatele, ca să aducem roade pe măsura pocăinţei.
Isus este Mântuitorul nostru astăzi! El pledează pentru noi în locul preasfânt din sanctuarul ceresc şi ne va ierta toate păcatele. Contează enorm de mult pentru viaţa noastră spirituală dacă ne bazăm pe Dumnezeu fără îndoială, ca pe o temelie sigură, sau dacă încercăm să găsim în noi o neprihănire înainte de a veni la El. Ridică-ţi privirea de la tine la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. E păcat să te îndoieşti. Cea mai mică necredinţă, dacă este cultivată în inimă, afundă sufletul în vinovăţie şi aduce mare întuneric şi descurajare…
Lui Isus Îi place mult să venim la El exact aşa cum suntem – păcătoşi, neputincioşi, dependenţi. Noi declarăm că suntem fii ai luminii, nu ai nopţii sau ai întunericului; ce drept avem să fim necredincioşi? – The Review and Herald, 22 aprilie 1884
Miercuri, 13 decembrie: Tot Israelul va fi mântuit
În toată purtarea lui Dumnezeu faţă de poporul Său, iubirea și îndurarea Lui în toate împrejurările s-au împletit cu dovezile cele mai convingătoare ale dreptăţii Lui hotărâte și nepărtinitoare. Lucrul acesta este demonstrat în istoria poporului iudeu. (…) Și totuși cât de grabnic și de aspru au fost loviţi din cauza abaterilor lor!
Iubirea fără margini a lui Dumnezeu s-a dovedit prin faptul că L-a dăruit pe unicul Său Fiu pentru mântuirea omenirii pierdute. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a descoperi înaintea oamenilor caracterul Tatălui Său și viaţa Sa a fost plină de iubire și de îndurare dumnezeiască. Și, cu toate acestea, Însuși Domnul Hristos zice: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Același glas care-l cheamă pe păcătos, cu o stăruinţă plină de iubire și de răbdare, să vină la El pentru a căpăta iertare și pace va rosti cu privire la cei ce leapădă Legea Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor” (Matei 25:41). Pretutindeni în Sfânta Scriptură Dumnezeu este înfăţișat atât ca un Tată duios, cât și ca un Judecător drept. Chiar dacă are plăcere să fie îndurător și „iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”, totuși „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7). – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 478
Istoria copiilor lui Israel este scrisă pentru învăţătura şi avertizarea tuturor creştinilor. Când au fost copleşiţi de pericole şi de dificultăţi, când drumul părea închis în faţa lor, israeliţii şi-au pierdut credinţa şi au cârtit împotriva conducătorului pe care îl desemnase Dumnezeu pentru ei. L-au acuzat că îi adusese acolo, că îi pusese în pericol, când el nu făcuse altceva decât să asculte vocea lui Dumnezeu.
Porunca divină a fost: „Mergeţi înainte!” Ei nu trebuiau să aştepte până când calea avea să fie deschisă şi până când aveau să înţeleagă întregul plan al eliberării lor. Cauza lui Dumnezeu ne cere să mergem înainte şi El va deschide un drum pe care să meargă poporul Lui. A ezita şi a murmura înseamnă a manifesta neîncredere în Sfântul lui Israel. În providenţa Sa, Dumnezeu i-a adus pe evrei în fortăreaţa munţilor, cu Marea Roşie în faţa lor, ca să poată lucra eliberarea lor şi să-i scape pentru totdeauna de vrăjmaşii lor. El ar fi putut să-i salveze pe orice altă cale, dar a ales această metodă ca să le pună la încercare credinţa şi să le întărească încrederea în El. – Mărturii, vol. 4, ed. 2015, p. 26
Hristos vine cu putere și cu slavă mare. El vine cu propria slavă și în slava Tatălui. Și îngerii sfinţi Îl vor însoţi pe cale. (…)
Atunci, răscumpăraţii dintre oameni vor primi moștenirea făgăduită. În felul acesta, planul lui Dumnezeu pentru Israel își va găsi împlinirea întocmai. Ceea ce Dumnezeu are în plan, omul nu are puterea să anuleze. Chiar în mijlocul lucrării păcatului, planurile lui Dumnezeu au mers continuu înainte până la împlinire. Așa a fost cu casa lui Israel de-a lungul istoriei monarhiei împărţite, la fel este și cu Israelul spiritual de astăzi. – Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 498
Joi, 14 decembrie: Mântuirea păcătoşilor
Lucrarea pentru evrei, aşa cum este descrisă în capitolul unsprezece din Romani, este o lucrare ce trebuie tratată cu o înţelepciune specială. Este o lucrare ce nu trebuie ignorată. Înţelepciunea lui Dumnezeu trebuie să coboare peste poporul nostru. Trebuie să curăţăm calea Împăratului cu toată înţelepciunea şi neprihănirea. Evreilor trebuie să li se ofere toate ocaziile de a veni la lumină. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1079
Noi trebuie să arătăm că harul lui Hristos locuieşte în inima noastră. Influenţa lui va fi dezvăluită, indiferent în compania cui ne-am afla, prin cuvinte de cea mai profundă importanţă, atrăgând consecinţe durabile ca veşnicia.
În această perioadă din istoria pământului, nu ne putem permite să ne diminuăm influenţa. Lupta creştină este strânsă şi aprigă. Trebuie să ne confruntăm şi să ne luptăm cu inamici nevăzuţi şi trebuie să fim în armonie cu instrumentele cereşti, care caută să ne scape de înclinaţia de a-i critica pe fraţii noştri de credinţă, de a-i judeca. Domnul doreşte să rămânem sub jugul lui Hristos…
Noi suntem martorii lui Hristos. Să nu discutăm deci despre dificultăţi şi să nu cugetăm la încercările noastre, ci să ne apropiem de Domnul Isus Hristos, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Privind la El, studiind şi vorbind despre El, ne transformăm după chipul Său. – The Upward Look, p. 239
Viaţa Domnului Hristos a fost o viaţă încărcată de mesajul divin al iubirii lui Dumnezeu şi El a tânjit mult să împartă şi altora această dragoste în măsură bogată. De pe chipul Său radia mila, iar comportamentul Său era caracterizat de har, umilinţă, adevăr şi dragoste. Fiecare membru al bisericii Sale luptătoare trebuie să manifeste aceleaşi calităţi dacă vrea să se poată ataşa bisericii triumfătoare. Iubirea lui Hristos este atât de mare, atât de plină de slavă, încât, în comparaţie cu ea, tot din ceea ce oamenii socotesc ca fiind de valoare păleşte în semnificaţie. Când dobândim această viziune, noi exclamăm: O, adâncul bogăţiei dragostei pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor în darul unicului Său Fiu!
Când căutăm un limbaj potrivit cu care să descriem dragostea lui Dumnezeu, descoperim că cuvintele sunt prea mici, prea slabe, neputând să o ilustreze, şi lăsăm pana jos şi spunem: „Nu, nu poate fi descrisă.” Putem face doar ceea ce a făcut ucenicul iubit şi să spunem: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” În încercarea de a descrie această dragoste, noi suntem precum copiii cei mici atunci când încearcă să îngâne primele lor cuvinte. În linişte o putem contempla; căci tăcerea în această privinţă înseamnă elocvenţă. Această dragoste depăşeşte orice limbaj în încercarea de a o descrie. Este taina Dumnezeului întrupat, Dumnezeu în Hristos şi Divinitatea în umanitate. Domnul Hristos S-a aplecat într-o umilinţă fără seamăn, pentru ca, la înălţarea Sa la tronul lui Dumnezeu, să-i poată înălţa şi pe cei care cred în El şi să le dea posibilitatea de a sta împreună cu El pe scaunul Lui de domnie. Toţi cei care privesc la Isus prin credinţă pentru a fi vindecaţi de rănile făcute de păcat vor fi vindecaţi de către El şi vor fi însănătoşiţi. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, pp. 178, 179
Vineri, 15 decembrie: Un gând de încheiere
Faptele apostolilor, ed. 2014, „Din prigonitor, ucenic”, pp. 83, 84
