[marți, 8 septembrie] Spune ce a făcut Isus pentru tine

Care au fost primii misionari pe care i-a trimis Isus? Nu erau din rândul ucenicilor și nici dintre urmașii Săi mai vechi. Primii misionari pe care i-a trimis Isus au fost niște nebuni, niște îndrăciți care, cu câteva ore înainte, terorizau ținutul în care se aflau și băgau frica în sătenii din împrejurimi.

 

Cu o putere demonică supranaturală, unul dintre ei sfărâmase lanțurile cu care era legat, scotea strigăte îngrozitoare și își mutilase trupul cu pietre ascuțite. Agonia din vocile lor nu reflecta decât o agonie și mai profundă a sufletului lor (Matei 8:28,29; Marcu 5:1-5).

 

Dar, când L-au întâlnit pe Isus, viața lor a fost schimbată. Ei nu aveau să mai fie niciodată aceiași. Duhurile chinuitoare din trupurile lor s-au dus mai întâi într-o turmă de porci și apoi în mare (Matei 8:32-34; Marcu 5:13,14).

 

4. Ce li s-a întâmplat acestor oameni și ce au găsit localnicii când au venit să vadă ce se întâmplase?

 

Marcu 5:1-17 

„Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor. 2 Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat. 3 Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. 4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. 5 Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre. 6 Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat 7 şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinuieşti!” 8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi din omul acesta!” 9 „Care-ţi este numele?” l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune, a răspuns el, pentru că suntem mulţi.” 10 Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela. 11 Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. 12 Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei”. 13 Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii şi s-au înecat în mare. 14 Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat. 16 Cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii. 17 Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor”.

 

Îndrăciții erau de-acum oameni noi, transformați de puterea lui Hristos. Localnicii i-au găsit șezând la picioarele lui Isus și ascultând orice cuvânt care ieșea de pe buzele Învățătorului. Matei precizează că au fost doi îndrăciți eliberați, pe când Marcu scrie doar despre unul. Însă important este că Isus i-a restaurat din punct de vedere fizic, mintal, emoțional și spiritual.

 

5. În mod evident, acești îndrăciți transformați, acești nou-convertiți, își doreau să rămână cu Isus. Totuși, ce i-a trimis Hristos să facă?

 

Marcu 5:18-20

„18 Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. 19 Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine”. 20 El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau”.

 

„Oamenii aceștia avuseseră prilejul să asculte învățăturile lui Hristos numai câteva clipe. Nu avuseseră niciodată ocazia să asculte o predică a Lui. Ei nu puteau să-i învețe pe oameni ca ucenicii care fuseseră zilnic cu Hristos. Dar purtau în propria persoană dovada că Isus era Mesia. Ei puteau spune ce știau, ce văzuseră, ce auziseră și ce simțiseră ei înșiși din puterea lui Hristos. Lucrul acesta îl poate face oricine a fost atins în inima lui de harul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”, p. 340

 

Mărturia lor a pregătit terenul în Decapole pentru ca oamenii să primească învățăturile lui Isus. Aceasta este puterea mărturiei personale.

 

 

Post-ul [marți, 8 septembrie] Spune ce a făcut Isus pentru tine apare prima dată în Studiu Biblic.