[sâmbătă, 24 septembrie] Răzvrătire într-un univers perfect

 

 

Text de memorat:

 

Isaia 14:12

„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!”

 

Mulți gânditori încearcă să explice originea răului. Unii sugerează că răul a existat dintotdeauna, pentru că, în opinia lor, binele poate fi apreciat doar în contrast cu răul. Alții cred că lumea a fost creată perfectă, dar, într-un fel sau altul, a apărut răul. De exemplu, în mitologia greacă, răul și-a făcut apariția când curioasa Pandora a deschis o cutie sigilată, din care au ieșit toate relele lumii (acest mit nu explică totuși originea relelor ascunse în acea cutie).

 

În schimb, Biblia susține că Dumnezeul nostru iubitor este atotputernic (1 Cronici 29:10,11) și desăvârșit (Matei 5:48). Tot ce face El trebuie să fie, de asemenea, desăvârșit (Deuteronomul 32:4), inclusiv modul în care a creat lumea noastră. Atunci cum au putut răul și păcatul să apară într-o lume perfectă? Potrivit capitolului 3 din Geneza, căderea lui Adam și a Evei a adus aici păcatul, răul și moartea. Dar acest răspuns ridică o altă problemă: răul exista deja dinainte de cădere, manifestat prin prezența „șarpelui”, care a înșelat-o pe Eva (Geneza 3:1-5). Așadar trebuie să mergem și mai înapoi, înainte de cădere.

 

De înțeles:

Care este sursa răului ce ne domină într-o atât de mare măsură existența și care uneori poate face ca viața să fie de-a dreptul jalnică?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 24 septembrie] Răzvrătire într-un univers perfect apare prima dată în Studiu Biblic.