[vineri, 26 noiembrie] Un gând de încheiere

„Cu fiecare pas al înaintării în experiența creștină, pocăința noastră va fi tot mai profundă. Domnul li se adresează acelora pe care i-a iertat și îi recunoaște ca fiind poporul Său, spunându-le: «Atunci vă veți aduce aminte de purtarea voastră rea și de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înșivă, din pricina nelegiuirilor și urâciunilor voastre» (Ezechiel 36:31). De asemenea, El spune: «Voi face legământul Meu cu tine, și vei ști că Eu sunt Domnul, ca să-ți aduci aminte de trecut și să roșești, să nu mai deschizi gura de rușine când îți voi ierta tot ce ai făcut, zice Dumnezeu» (Ezechiel 16:62,63). Atunci, buzele noastre nu se vor mai deschide pentru a exprima laude de sine. Vom ști că singurul nostru motiv de laudă se regăsește numai în Domnul Hristos. Și vom mărturisi împreună cu apostolul Pavel: «Știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac» (Romani 7,18). «În ceea ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume» (Galateni 6:14).” – Ellen G. White, „Parabolele Domnului Hristos”, pp. 160–161