[vineri, 3 septembrie] Un gând de încheiere

 

 

„Pe tot parcursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat și să ne pregătim să o respectăm conform poruncii. Nu este suficient să păzim Sabatul în mod legalist.” – Ellen G. White, „Mărturii”, vol. 6, p. 353

 

„Tot cerul păzește Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător, indolent. În această zi, toate energiile sufletului trebuie să fie trezite, deoarece urmează să ne întâlnim cu Dumnezeu și cu Hristos, Mântuitorul nostru. Îl putem vedea pe Domnul prin credință. El dorește cu ardoare să învioreze și să binecuvânteze orice suflet.” – Ibidem, p. 362

 

„Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai numeroase ca în alte zile. În ziua aceasta, copiii Săi părăsesc lucrurile lor obișnuite și petrec timpul în meditație și rugăciune. Ei cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în Sabat decât în alte zile. Ei cer atenția Lui deosebită. Ei imploră binecuvântările Lui alese. Dumnezeu nu așteaptă întâi să treacă Sabatul, ca numai după aceea să le îndeplinească cererile. Lucrarea Cerului nu încetează niciodată și nici oamenii n-ar trebui să înceteze să facă bine. […] Lucrarea lui Hristos de vindecare
a bolnavilor era în armonie desăvârșită cu Legea. Ea făcea ca Sabatul să fie onorat.” – Idem, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 207

 

 

Post-ul [vineri, 3 septembrie] Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.