[miercuri, 29 iulie] Duhul Sfânt, Cuvântul și lucrarea noastră
Misiunea bisericii Noului Testament s-a întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Predica lui Petru din Ziua Cincizecimii s-a bazat pe scrierile Vechiului Testament pentru a dovedi că Hristos este Mesia. Mărturia lui Ștefan a fost o trecere în revistă a istoriei poporului Israel din Vechiul Testament. Petru s-a referit la „Cuvântul trimis fiilor lui Israel” (Faptele 10:36) și apoi i-a împărtășit lui Corneliu istoria învierii. Pavel a făcut de nenumărate ori referire la profețiile Vechiului Testament despre venirea lui Mesia, iar Filip i-a explicat famenului etiopian semnificația profeției mesianice din Isaia 53. În fiecare caz, ucenicii au proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe al lor. Cuvântul inspirat de Duhul Sfânt a fost temelia autorității lor.
4. Ce ne învață pasajele de mai jos despre relația dintre Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu și misiunea bisericii Noului Testament?
Faptele 4:4
„Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii”.
Faptele 4:31
„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.
Faptele 8:4
„Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul”.
Faptele 13:48,49
„48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara”.
Faptele 17:2
„Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi”.
Faptele 18:24,25
„24 La Efes, a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi. 25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan”.
Cuvântul lui Dumnezeu a fost inspirat de același Duh care a lucrat prin Cuvânt pentru a schimba viețile oamenilor. El este Cuvântul viu al lui Hristos.
5. De ce are Cuvântul lui Dumnezeu atâta putere de a schimba viața?
2 Petru 1:21
„Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.
Evrei 4:12
„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”.
„Energia creatoare, care a chemat lumile la viață, există în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt oferă putere, generează viață. Fiecare poruncă este o făgăduință; acceptată de voință și primită în suflet, aduce cu ea viața Celui Infinit. Transformă firea și reface sufletul după chipul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, „Educație”, p. 126
Biblia are putere transformatoare, deoarece a fost inspirată de același Duh care ne inspiră și ne schimbă și pe noi, pe măsură ce o citim. Când le prezentăm altora Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt lucrează la schimbarea vieții lor prin același Cuvânt pe care L-a inspirat. Dumnezeu a făgăduit că binecuvântează Cuvântul Său, nu cuvintele noastre. Există putere în Cuvântul lui Dumnezeu, nu în speculațiile omenești.