[Duminică, 23 sept.] Călătoria pe mare
După aproximativ doi ani de întemniţare în Cezareea (Faptele 24:27), Pavel a fost trimis la Roma. Judecând după relatarea la persoana întâi şi după mulţimea detaliilor (Faptele 27:1–28:26), Pavel a fost însoţit în această călătorie lungă şi grea până în Italia de Luca, dar şi de un alt creştin, pe nume Aristarh (Faptele 27:2). Un rol important în cadrul relatării îl are şi sutaşul roman, Iuliu, care răspundea şi de alţi întemniţaţi (vers. 1).
Au pornit la drum către sfârşitul sezonului cald. „Vremea postului” (vers. 9) se referă la Ziua Ispăşirii, care era în a doua jumătate a lunii octombrie. În sezonul rece, adică din noiembrie până în martie, călătoria pe Mediterana era, de regulă, evitată. De data aceasta, s-au confruntat din start cu probleme şi cu greu au reuşit să ajungă pe insula Creta, în golfuleţul Limanuri bune (vers. 8).
1. Ce remarcă a făcut Pavel în Limanuri bune şi ce atitudine a avut sutaşul? Faptele 27:9-12
9 Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi 10 şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre”. 11 Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
Sutaşul a ignorat vorbele lui Pavel şi a decis să mai meargă vreo patruzeci de mile spre vest şi să ierneze în Fenix, un port sigur. Din nefericire, vremea s-a schimbat brusc şi au fost prinşi într-o furtună atât de puternică, încât echipajul nu a putut decât să lase corabia să fie purtată de vânt spre sud-vest, departe de ţărm. Marinarii au aruncat apoi încărcătura şi chiar uneltele corabiei, fiindcă lua deja apă şi trebuia uşurată. Situaţia era critică. După mai multe zile de lumină scăzută, de vizibilitate redusă, de ploaie torenţială şi de vânt aprig, plutind în derivă şi complet epuizaţi, şi-au pierdut „orice nădejde de scăpare” (vers. 20).
2. Ce sfat a dat Pavel echipajului în a doua sa intervenţie? Faptele 27:21-26
21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’. 25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
În cuvinte profetice, Pavel i-a dat echipajului o veste pe care tocmai o primise de la Dumnezeu: nu aveau motive să se descurajeze şi să-şi piardă speranţa; aveau să înfrunte pericole şi aveau să sufere pagube, însă toţi cei de la bordul corabiei aveau să supravieţuiască!
De ce a trebuit ca Pavel, un slujitor atât de credincios şi devotat, să sufere atât? Ce lecţii putem desprinde din această experienţă?
