[joi, 25 februarie] Construind zidul
Neemia ajunsese la Ierusalim și făcea planuri cu precauție. Cu excepția câtorva oameni de încredere, nu a spus nimănui de ce a venit. Mai întâi, a vrut să vadă ce trebuia făcut.
Timp de trei nopți după sosirea lui, el și puținii lui prieteni s-au trezit la mijlocul nopții și au mers în liniște în afara orașului. Neemia a călărit pe un catâr pe lângă zidul stricat și pe lângă porțile arse, astfel încât să vadă singur daunele.
În dimineața următoare, i-a chemat pe lideri, dar nu le-a spus ce făcuse. Când a vorbit despre zidul stricat și despre porțile deteriorate, aceștia au fost surprinși de cât de bine cunoștea situația.
Sentimentele lui Neemia au fost profund tulburate când a văzut orașul în ruină. Acum, aceleași emoții au oferit putere cuvintelor sale, astfel încât liderii au devenit la fel de tulburați.
După ce le-a spus că Dumnezeu și regele l-au trimis să reconstruiască orașul, i-a întrebat dacă sunt gata să-și facă partea lor. Răspunsul lor a fost: „Să ne sculăm și să zidim!” Neemia 2:17,18
Și așa au făcut. Neemia a împărțit cei cinci kilometri de zid, diferite familii fiind de acord să devină responsabile pentru refacerea unei părți din el. Ce au simțit dușmanii lor când i-au văzut ce făceau? Neemia 4:1-3
Neemia nu s-a descurajat nici măcar atunci când unii dintre lideri au spus că este prea mult moloz și îi împiedică să construiască. Când dușmanii lor au planificat un atac neașteptat, el a aflat despre asta și a pus oameni înarmați care să stea de pază și să-i protejeze pe ceilalți. Inamicii nu au mai atacat, iar constructorii s-au întors la munca lor. Versetele 10-15
În cele din urmă, Neemia a împărțit oamenii. Jumătate dintre ei construiau la zid, iar cealaltă jumătate erau înarmați și stăteau de pază. De asemenea, când se auzea un sunet de trâmbiță, toată lumea trebuia să se grăbească cu arma în mână spre locul de unde veneau dușmanii. Ca să fie întotdeauna pregătiți, dormeau îmbrăcați cu hainele de lucru.
Aplicație: Există vreun moment în care nu este nevoie să veghem și să ne rugăm? Luca 21:36; 1 Petru 5:8
