La scurt timp după moartea lui Moise, când poporul Israel era sub conducerea lui Iosua, Dumnezeu a dat instrucţiuni speciale pentru cucerirea cetăţii Ierihon. Poporul trebuia să dea ocol cetăţii, în sunetul trâmbiţelor, şi zidurile aveau să cadă.

 

Dar nimeni nu avea voie să ia nimic din cetate, ca pradă de război. „Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ca şi tot ce se va afla în ea… Feriţi-vă numai de ceea ce este dat spre nimicire…” (Iosua 6:17-19).

 

După această mare biruinţă asupra Ierihonului, israeliţii au vrut să cucerească cetatea Ai. Au trimis o mică armată, care a fost însă respinsă şi pusă pe fugă în mod ruşinos. Au şi murit destui soldaţi. Iosua L-a întrebat pe Domnul: „Ce am greşit?” Care fusese greşeala lui Israel?


Părerea mea