Cum se întâmplă?

 

Unul dintre subiectele despre care Noul Testament vorbeşte cel mai mult este a doua venire a lui Isus. Cineva a numărat trei sute optsprezece menţionări ale revenirii lui Isus numai în Noul Testament!

 

Dumnezeu a considerat că acesta este un subiect important, dacă Biblia vorbeşte de atâtea ori despre el. Cu siguranţă El vrea ca noi să înţelegem bine ce înseamnă pentru noi. De fapt, Biblia e ca un fel de ghid sau îndrumar, care ne arată cum să ne pregătim pentru acest mare eveniment. Şi Isus vorbeşte în Matei, capitolele 24 şi 25, despre revenirea Sa, dând amănunte despre felul în care ar trebui să ne pregătim şi subliniind ideea că trebuie să veghem şi să fim gata.

 

Când aşteptăm vizita unui prieten apropiat sau a unei rude, facem tot posibilul să fim gata şi să ne putem primi oaspetele cum se cuvine. Facem ordine în casă, pregătim ceva mai deosebit pentru masă. Cu cât mai mult ar trebui să ne pregătim ca să fim gata când va reveni Isus! Atunci vom merge cu El acasă, la invitaţia Lui.

 

Ioan spunea: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!… Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:1,2).

 

Tu cum te pregăteşti să-L întâmpini pe Isus?

 

Întâlnirea cu Isus va fi unul dintre cele mai aşteptate momente ale istoriei. Mulți oameni vor dori să Îl vadă pe Mântuitorul lor şi să-I mulțumească. Tu te-ai gândit ce Îi vei spune lui Isus în ziua aceea? Care sunt lucrurile pentru care ai vrea să-I mulțumeşti în primul rând?


Părerea mea