[Sâmbătă] 7 Aprilie

 

Unităţi de măsură

 

Odată, un băieţel s-a dus la mama lui şi i-a spus:

– Mami, eu sunt la fel de înalt ca Goliat. Am nouă picioare înălţime! – De unde ştii? l-a întrebat mama.

– Uite-aşa. Am luat un beţişor lung cât talpa mea, m-am măsurat cu el şi am exact nouă picioare înălţime. Deci sunt cât Goliat, nu-i aşa?

Cam aşa se „măsurau” şi ucenicii în noaptea în care s-au strâns cu toţii în camera de sus, pentru a sărbători Paştele cu Isus, înainte ca El să-Şi încheie viaţa şi lucrarea pe pământ. Capitolul 13 din Evanghelia după Ioan relatează întreaga întâmplare. Peste numai câteva ceasuri, Isus avea să moară pe cruce, dar ucenicii încă se certau între ei pentru locul cel mai de frunte în împărăţia pe care sperau că Isus avea s-o întemeieze în curând. Inimile lor erau pline de mândrie şi de mulţumire de sine.

Măsurându-se după bietele lui păreri, fiecare se simţea foarte potrivit şi calificat să primească răspunderi înalte. Niciunul n-ar fi acceptat ca altul să i-o ia înainte. Fiecare ar fi vrut să fie servit, nu să slujească el.

Istoria lumii ajunsese la o răscruce. De sute de ani, jertfele aduse de israeliţi arătaseră spre Isus, care avea să Se aducă jertfă pe Sine Însuşi. Acum, când El era gata să moară ca jertfă, sacrificiul animalelor nu-şi mai avea rostul. În curând, omenirea avea să păşească într-o nouă etapă a istoriei ei. Înţelegeau ucenicii acest lucru?

Când Isus şi ucenicii se strânseseră în camera de sus pentru a lua cina împreună ultima dată, nu era acolo niciun servitor care să le spele praful de pe picioare, conform obiceiului oriental (vezi Ioan 13). Ce puteau să facă ucenicii? Cum să rezolve această situaţie când niciunul dintre ei nu era dispus să se umilească atât de mult?

În cele din urmă, Isus a luat vasul cu apă şi ştergarul şi a început să spele – douăzeci şi patru de picioare prăfuite. Era ultimul lucru la care s-ar fi putut gândi ucenicii – ca Învăţătorul lor să Se umilească într-atât. Dar El voia să le arate că viaţa Lui fusese o viaţă de slujire.

Petru s-a simţit foarte stânjenit văzând că Isus făcea ceva ce ar fi trebuit să facă el, ca ucenic. Mai întâi s-a împotrivit, dar, când a înţeles că această spălare simboliza curăţirea inimii, a cerut să fie spălat cu totul, nu numai pe picioare, ci şi pe mâini, şi pe cap. Începea să înţeleagă lecţia pe care voia Isus să le-o dea.

Când a terminat, Isus le-a spus ucenicilor: „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” (vers. 14, 15). Isus făcuse un început. El dorea ca poporul Său să facă acest lucru de atunci înainte.

În felul acesta Isus a instituit ceea ce noi numim actul umilinţei, care se practică şi azi în biserica noastră, ca pregătire pentru participarea la împărtăşire. Doar în câteva biserici se practică ritualul acesta, dar în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, această minunată ceremonie este practicată cu regularitate.