Citeşte fragmentul redat la rubrica Flash şi gândeşte-te la modul în care experienţele personale dărâmă ziduri şi elimină tensiunea acolo unde argumentele şi dezbaterile creează stres.

„Dacă ar fi încercat să intre într-o discuţie cu oponenţii săi, aceştia ar fi refuzat categoric să-i asculte cuvintele, dar relatarea experienţei sale era însoţită de o putere convingătoare care, pentru început, părea să le înmoaie şi să le cucerească inimile.” (Faptele apostolilor, p. 409)

Ai asistat vreodată la situaţia în care ostilitatea s-a evaporat datorită faptului că cineva şi-a prezentat povestea vieţii? Gândeşte-te la câţiva cunoscuţi de-ai tăi care tind să spună lucrurile în aşa fel încât să genereze dezbateri virulente. Probabil că această abordare îi face pe oameni să gândească şi să se exprime, dar dacă se ajunge la ostilitate, nimeni nu mai ascultă pe nimeni.
S-ar putea să ştii şi persoane care au tendinţa să aplaneze conflictele pe subiecte dificile, relatând câte o ilustraţie. Care crezi că este avantajul/dezavantajul acestui tip de abordare?
Există situaţii în care se potriveşte doar una dintre cele două abordări? Gândeşte-te la exemple biblice atât de oameni care au generat dispute, cât şi de oameni care au comunicat mai uşor prin intermediul relatărilor.


Părerea mea