Ştiai că?

Majoritatea cercetătorilor cred că 1 şi 2 Petru au fost scrise de însuşi Petru. El le-a adresat scrisori creştinilor de origine iudaică din Asia Mică, ce erau persecutaţi pentru credinţa lor. Prima scrisoare conţine un mesaj de încurajare şi mângâiere, cu apelul de a-şi aduce aminte că în toate suferinţele din această lume, Isus le oferă speranţă. În timp ce prima scrisoare avea ca idee centrală rezistenţa în timpul persecuţiei (încercări din exterior), cea de-a doua scrisoare are ca subiect lupta împotriva ereziei din biserică (încercări din interior).

 

Cu alţi ochi

„Orice a făcut Dumnezeu până acum mai poate face şi acum. Orice a făcut Dumnezeu undeva poate face şi aici. Orice a făcut Dumnezeu pentru cineva poate face şi pentru tine.” – A. W. Tozer, pastor şi autor protestant american, secolul XX

„De prea multe ori avem mult de pierdut din cauză că trăim la nivelul limitat al naturalului, comunului şi explicabilului. Nu-I lăsăm loc lui Dumnezeu să intervină plenar, abundent, dincolo de ceea ce cerem sau gândim.” – Vance Havner, pastor şi autor, secolul XX


Părerea mea