Comentarii inspirate (st. 11)

Unitate în închinare

Sabat după-amiază, 8 decembrie

Trebuie să-L lăudăm [pe Dumnezeu] mai mult pentru „bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor” (Psalmii 107:8). Actele noastre de devoţiune nu ar trebui să constea numai în a cere şi a primi. Să nu ne gândim în permanenţă la nevoile noastre şi niciodată la binecuvântările pe care le primim. Noi nu spunem niciodată că am cerut prea mult, dar suntem prea zgârciţi atunci când trebuie să mulţumim. Primim fără încetare harul lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, cât de puţină recunoştinţă Îi arătăm, cât de puţin Îl lăudăm pentru ceea ce a făcut pentru noi! (…)
Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv. (…) Dumnezeu vrea ca aceia care sunt copiii Lui să găsească mângâiere în serviciul Său şi să aibă, în lucrarea Sa, mai multe satisfacţii decât greutăţi. El doreşte ca aceia care vor veni să I se închine să plece înapoi ducând cu ei gânduri preţioase despre iubirea şi purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriţi în toate problemele vieţii de fiecare zi, să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile. (…)
Pe aripile rugăciunii mulţumitoare, inima noastră se poate înălţa mai aproape de cer. În curţile cereşti, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă şi, când Îi aducem mulţumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oştilor cereşti – „cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela proslăveşte pe Dumnezeu” (Psalmii 50:23). Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie şi adâncă închinare, cu „mulţumiri şi cântări de laudă” (Isaia 51:3). – Calea către Hristos, ed. 2013, pp. 127–129

Întâlnirile noastre trebuie să fie (…) impregnate cu atmosfera cerului. Să nu fie discursuri lungi şi seci şi rugăciuni formale, doar de dragul de a umple timpul. (…) Aceasta înseamnă o închinare plăcută lui Dumnezeu. Serviciul divin trebuie să fie făcut interesant şi atractiv şi nu trebuie îngăduit să degenereze într-o formă seacă. Noi trebuie să trăim pentru Hristos clipă de clipă, oră de oră şi zi de zi. Atunci, Hristos va locui în noi, iar când ne vom aduna laolaltă, dragostea Lui va fi în inimile noastre, ţâşnind ca un izvor în deşert, înviorându-i pe toţi şi făcându-i pe cei care sunt gata să piară doritori să bea din apa vieţii. – Mărturii, vol. 5, ed. 2015, pp. 516–517

Atunci când ia în stăpânire inima, Duhul lui Dumnezeu transformă viața. Gândurile păcătoase sunt îndepărtate, faptele rele sunt abandonate; dragostea, smerenia și pacea iau locul mâniei, invidiei și certurilor. Bucuria ia locul tristeții și fața reflectă bucuria cerului. (…)
Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care va conduce la Dumnezeu. Ca să-I slujim cum se cuvine, trebuie să ne naștem din Spiritul divin. Aceasta va curăța inima și va înnoi mintea, dându-ne o capacitate nouă de a-L cunoaște și iubi pe Dumnezeu. Ne va da ascultarea de bunăvoie de toate cerințele Sale. Aceasta este închinarea autentică. Este rodul lucrării Duhului Sfânt. Prin Duhul, orice rugăciune sinceră este notată și este făcută plăcută înaintea lui Dumnezeu. Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu, acolo se manifestă lucrarea Duhului, iar Dumnezeu i Se va descoperi acelui suflet. Astfel de închinători dorește El. Domnul așteaptă să îi primească și să îi facă fii și fiice ale Sale. – My Life Today, p. 46

Duminică, 9 decembrie: Să ne închinăm doar Creatorului

[Dumnezeu] doreşte ca fiecare suflet să triumfe în puterea susţinătoare a Răscumpărătorului. Psalmistul spune: „Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste! Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!” (Psalmii 29:1,2). (…)
Biserica lui Dumnezeu de pe pământ este una cu biserica lui Dumnezeu de sus. Credincioşii de pe pământ şi fiinţele din cer care nu au căzut niciodată alcătuiesc o singură biserică. Fiecare fiinţă cerească este interesată de adunările sfinţilor care se întâlnesc pe pământ ca să I se închine lui Dumnezeu. În curtea interioară, a cerului, ele ascultă mărturia celor care mărturisesc pentru Hristos în curtea de afară, de pe pământ, iar laudele şi recunoştinţa pe care le înalţă închinătorii de jos sunt preluate în imnul ceresc şi curţile cereşti răsună de laude şi de bucurie pentru că Hristos nu a murit în zadar pentru fiii căzuţi ai lui Adam. – Mărturii, vol. 6, ed. 2017, p. 293
Aureola de slavă a atributelor lui Hristos constituie sfinţenia Lui. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu cel Atotputernic” (Apocalipsa 4:8). Cercetaţi caracterul lui Dumnezeu. Privind la Hristos, căutându-L în credinţă şi rugăciune, puteţi deveni asemenea Lui. – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, ed. 1997, p. 326
Întreaga lume a naturii dă mărturie despre lucrările unui Dumnezeu viu. Natura este cartea noastră de învăţătură, dată de Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Să nu fie atribuit Numele lui Dumnezeu niciunui lucru din natură. Ele sunt numai expresia caracterului lui Dumnezeu, dar nu sunt Dumnezeu. Prin lucrările creaţiunii Lui, Îl putem înţelege pe Dumnezeu, iubirea, puterea şi slava Lui, dar este un mare pericol ca oamenii să se închine naturii ca lui Dumnezeu.
(…) Puterea Domnului este descoperită continuu ca o energie făcătoare de minuni pe care familia omenească o poate vedea mai presus şi dincolo de tot ce a fost făcut, pentru ca oamenii să poată înţelege că Acela care a făcut fiinţa umană a creat şi toate frumuseţile din lumea naturală. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 268
Casa noastră de închinare poate fi foarte modestă, dar aceasta nu înseamnă că este mai puțin recunoscută de Dumnezeu. Dacă ne închinăm în duh și în adevăr și în frumusețea sfințeniei (Psalmii 29:2, KJV), ea va fi pentru noi însăși poarta cerului. Când lecțiile despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu sunt repetate și când recunoștința inimii este exprimată prin rugăciune și cântare, îngerii cerului preiau melodia și se unesc în laudă și recunoștință față de Dumnezeu. Aceste activități alungă puterea lui Satana. Ele îndepărtează cârtirile și nemulțumirile, și Satana pierde teren.

Dumnezeu ne învață să ne adunăm în casa Sa pentru a cultiva calitățile iubirii desăvârșite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru locuințele pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei ce-L iubesc, pentru locul unde, de la un Sabat la altul, de la o lună nouă la alta, se vor aduna în sanctuar pentru a se uni în cele mai mărețe imnuri, în recunoștință și laudă față de Acela care șade pe scaunul de domnie și față de Miel din veac în veac. – In Heavenly Places, p. 288

Luni, 10 decembrie: Falsa închinare

Satana îi înşală astăzi pe oameni la fel cum a înşelat-o pe Eva în Eden: linguşindu-i şi trezindu-le dorinţa de a dobândi cunoştinţe interzise, precum şi ambiţia după înălţare de sine. El a decăzut pentru că a nutrit aceste sentimente negative şi tot prin intermediul lor caută să aducă ruina asupra oamenilor. „Veţi fi ca Dumnezeu”, declară el, „cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5). Spiritismul susţine că „omul este o fiinţă a progresului, că destinul lui este, chiar de la naştere, acela de a progresa spre Dumnezeu”. (…) Când s-a trezit „conştiinţa spirituală” în el, un spiritist a spus: „Toţi semenii mei erau semizei necăzuţi.” Altul spunea: „Orice fiinţă dreaptă şi perfectă este un hristos.” – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 456–457

Ziua hotărâtă sosi şi gloata uriaşă era adunată, când se aduse la cunoştinţa împăratului că trei iudei pe care el îi pusese peste provincia Babilonului nu vor să se închine chipului. (…) Plin de furie, monarhul îi chemă înaintea lui şi, arătându-le cuptorul încins de văpaia focului, le-a spus că aceasta va fi pedeapsa lor dacă nu vor să asculte de el.
Zadarnice au fost ameninţările împăratului. El nu îi putea abate pe aceşti bărbaţi nobili de la credincioşia lor faţă de Marele Cârmuitor al popoarelor. Ei învăţaseră din istoria părinţilor lor că neascultarea de Dumnezeu aduce dezonoare, nenorocire şi ruină şi că temerea de Domnul nu numai că este începutul înţelepciunii, ci e şi temelia oricărei prosperităţi adevărate. Ei priveau cu linişte la cuptorul încins şi la gloata idolatră. Ei se încrezuseră în Dumnezeu, iar El n-avea să-i părăsească acum. Răspunsul lor a fost respectuos, dar hotărât: „Să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:18). – Sfinţirea vieţii, ed. 1993, pp. 27–28
Domnul Își susține supremația. Dar Satana știe bine că închinarea la Dumnezeul cel viu înalță, înnobilează și ridică o națiune. El știe că închinarea la idoli nu înalță, ci degradează ideile omului, prin asociere cu închinarea josnică și coruptă. El lucrează necontenit să abată gândul de la singurul Dumnezeu adevărat și viu. (…)
Oamenii să se închine Domnului Dumnezeu și să-I slujească Lui și numai Lui. Mândria egoistă să nu fie înălțată și să nu i se slujească ei ca unui dumnezeu. Să nu se facă din bani un dumnezeu. Dacă senzualitatea nu este ținută sub control de capacitățile superioare ale minții, pasiunea josnică va domina ființa. Orice lucru care devine subiectul gândului nepotrivit și al admirației, absorbind mintea, este un dumnezeu ales mai presus de Domnul. Dumnezeu cercetează inima. El face distincție între slujirea adevărată, din inimă, și idolatrie. – Comentariile lui Ellen G. White în Comentariul biblic AZȘ, vol. 4, p. 1145

Marţi, 11 decembrie: Solia primului înger

Cerinţa lui Dumnezeu, dreptul Lui la respect și închinare mai presus de toţi zeii păgâni, se bazează pe faptul că El este Creator și că toate celelalte fiinţe Îi datorează Lui existenţa. Așa este El prezentat în Sfânta Scriptură. (… ) Sabatul, ca monument de aducere-aminte a puterii creatoare a lui Dumnezeu, arată spre El ca Făcător al cerului și al pământului. De aceea, Sabatul este un martor permanent al existenţei Sale, care amintește despre măreţia, înţelepciunea și iubirea Sa.

Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păstrat cu sfinţenie, n-ar fi existat niciodată niciun necredincios sau idolatru. – Patriarhi și profeți, ed. 2015, pp. 336–337
În veacul acesta, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos pe norii cerului, Dumnezeu cheamă oameni să pregătească un popor care să rămână în picioare în marea zi a Domnului. În aceste zile din urmă, trebuie îndeplinită exact lucrarea îndeplinită de Ioan. Domnul îi dă poporului Său mesaje, prin instrumentele alese de El, și vrea ca toți să ia seama la îndemnurile și avertizările pe care le trimite. (…) Mesajul nostru nu trebuie să fie unul de pace și de siguranță. Ca popor care credem în venirea apropiată a lui Hristos, avem de dus un mesaj precis: „Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău.” (…)
În această vreme de apostazie aproape universală, Dumnezeu îi cheamă pe solii Săi să vestească Legea Sa în duhul și puterea lui Ilie. După cum Ioan Botezătorul, atunci când a pregătit un popor pentru prima venire a lui Hristos, a atras atenția asupra Celor Zece Porunci, tot la fel şi noi trebuie să transmitem, fără vreun sunet ambiguu, mesajul: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui.” Cu aceeaşi ardoare care i-a caracterizat pe profetul Ilie și pe Ioan Botezătorul, trebuie să ne străduim şi noi să pregătim calea pentru a doua venire a lui Hristos. – Comentariile lui Ellen G. White în Comentariul biblic AZȘ, vol. 4, p. 1184
Cei care au susţinut adevărul doar din punct de vedere teoretic, atingându-l doar cu vârful degetelor, dar nu au adus principiile lui în sanctuarul lăuntric al sufletului, ci au ţinut adevărul dătător de viaţă în curtea de afară, nu vor vedea nimic sfânt în istoria celor ce alcătuiesc acest popor, nu vor vedea ce i-a făcut să fie ce sunt astăzi şi i-a întărit ca misionari serioşi şi hotărâţi în lume.
Adevărul pentru timpul acesta este preţios, dar cei a căror inimă nu a fost zdrobită, căzând pe Stânca Isus Hristos, nu vor vedea şi nici nu vor înţelege ce este adevărul. Ei vor accepta lucrurile care se potrivesc ideilor lor şi vor începe să conceapă o altă temelie, în locul celei puse. Ei se vor flata plini de sine şi de vanitate, crezând că sunt în stare să dea la o parte stâlpii credinţei noastre şi să pună în locul lor stâlpii pe care i-au plănuit ei. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 340

Miercuri, 12 decembrie: Studiul biblic şi părtăşia

Citiţi avertizările date din abundenţă în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la profeţii falşi care vor veni cu ereziile lor şi, dacă va fi cu putinţă, îi vor înşela chiar şi pe cei aleşi. Având în vedere avertizările acestea, de ce biserica nu face deosebire între ce este fals şi ce este adevărat? Cei care au fost amăgiţi în vreun fel trebuie să se umilească înaintea lui Dumnezeu şi să se pocăiască sincer pentru faptul că au fost duşi în rătăcire aşa de uşor. Ei nu au făcut deosebire între vocea Păstorului adevărat şi vocea unui străin. Astfel de oameni trebuie să revizuiască acest capitol al experienţei lor. (…)
Au avut loc apostazii, iar Domnul a îngăduit ca astfel de lucruri să progreseze în trecut, cu scopul de a arăta cât de uşor vor fi duşi în rătăcire cei din poporul Său, dacă vor depinde de cuvintele oamenilor, în loc să cerceteze Scripturile ei înşişi, aşa cum au făcut bereenii cei nobili, ca să vadă dacă ce li se spune este adevărat. Domnul a îngăduit ca lucruri de acest fel să aibă loc pentru a fi adresate avertizări care arată că ele se vor mai întâmpla. – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, pp. 343–345
Ce altă carte i-ar învăţa pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu, să se teamă de El şi să-L asculte, aşa cum o face Biblia? (…) Aceasta prezintă cu claritate starea de neprihănire şi ne spune dinainte care sunt consecinţele neascultării de Legea lui Iehova. Nimeni nu rămâne nelămurit cu privire la ceea ce aprobă sau dezaprobă Dumnezeu. Studiind Scripturile, noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi suntem conduşi să înţelegem relaţia noastră cu Domnul Hristos, care a purtat păcatul nostru, care este garantul şi înlocuitorul nostru, cel care a plătit pentru neamul nostru decăzut. Aceste adevăruri privesc interesele noastre prezente şi veşnice. Biblia rămâne cea mai măreaţă dintre cărţi, iar studierea ei este mai presus de studiul oricăror alte cărţi prin faptul că întăreşte şi dezvoltă mintea. Pavel spune: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti pe deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat. Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:14-17). – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, pp. 402–403

Biblia este manualul şi trebuie să fie cercetată cu grijă, nu aşa cum citim o carte printre multe alte cărţi. Ea trebuie să fie pentru noi cartea care vine în întâmpinarea nevoilor sufletului. Această carte îl va face pe cel care o studiază şi ascultă de ea înţelept spre mântuire. După cum mâncarea nu poate hrăni trupul decât dacă este mâncată şi digerată, nici Cuvântul lui Dumnezeu nu poate folosi sufletului decât dacă este primit ca învăţător în educaţia superioară, mai presus de orice produs omenesc, decât dacă principiile lui sunt ascultate, pentru că el este înţelepciunea lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 122

Joi, 13 decembrie: Frângerea pâinii şi rugăciunile

Când Se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, Isus alegea singurătatea din munţi şi Îşi petrecea noaptea rugându-Se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor, dar şi predica de pe munte, schimbarea la faţă, agonia din sala de judecată, crucea şi slava învierii.
Şi noi trebuie să avem un timp pus deoparte pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu preţuim puterea şi eficienţa rugăciunii aşa cum ar trebui s-o facem. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nu poate izbândi nicio putere de pe pământ. Rareori suntem – în toate privinţele – puşi în aceeaşi situaţie de două ori. Noi trecem continuu prin situaţii şi încercări noi, pentru care experienţa din trecut nu poate fi un îndrumător suficient de bun. Trebuie să avem lumina nestinsă care vine de la Dumnezeu. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 503–504

Dacă Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, sufletul nostru se va umple de o fericire nespusă. Oh, cât de mare este nevoia noastră de Prezenţa divină! Toţi lucrătorii trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru botezul cu Duhul Sfânt. Să se adune în grupuri, ca să-I ceară lui Dumnezeu un ajutor special şi înţelepciune divină, pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată şti cum să plănuiască, să conceapă şi să îndeplinească lucrarea.

Oamenii trebuie să se roage îndeosebi ca Domnul să-Şi aleagă slujitorii şi să-i boteze pe misionarii Săi cu Duhul Sfânt. Ucenicii s-au rugat zece zile înainte de a veni binecuvântarea Cincizecimii. Tot acest timp a fost necesar pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă a înălţa rugăciuni eficiente, apropiindu-se tot mai mult şi tot mai mult de Dumnezeu, mărturisindu-şi păcatele, umilindu-şi inima înaintea lui Dumnezeu şi fiind schimbaţi după chipul lui Isus, în timp ce priveau la El prin credinţă. Când a venit binecuvântarea, ea a umplut locul în care erau adunaţi şi, fiind înzestraţi cu putere, ei au plecat să îndeplinească o lucrare eficientă pentru Domnul. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, pp. 158–159
În viziunile de noapte, mi-au trecut pe dinainte scene ale unei mari mişcări de reformă în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Mulţi Îl lăudau pe Dumnezeu. Bolnavii erau vindecaţi şi alte minuni aveau loc. Se vedea un spirit de mijlocire, chiar aşa cum s-a manifestat înainte de marea Zi a Cincizecimii. Sute şi mii de oameni erau văzuţi vizitând familii şi deschizând înaintea lor Cuvântul lui Dumnezeu. Inimi erau convinse prin puterea Duhului Sfânt şi se manifesta un spirit de adevărată convertire. În toate părţile, uşi erau larg deschise pentru proclamarea adevărului. Lumea părea să fie luminată de o influenţă cerească. Mari binecuvântări erau primite de adevăratul şi smeritul popor al lui Dumnezeu. Am auzit glasuri de recunoştinţă şi de laudă şi părea să aibă loc o reformă asemenea aceleia la care am fost martori în 1844. – Mărturii, vol. 9, pp. 96–97