Ediția instructori (st. 10)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să identifice atitudinile personale necesare pentru refacerea și menţinerea relaţiilor.

La nivelul sentimentelor: Să observe cum afectează relaţiile rupte dezvoltarea spirituală şi unitatea bisericii.

La nivel practic: Să ia decizia de a le arăta har şi de a-i ierta pe cei care le-au greşit.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Nevoia de a avea atitudini sănătoase

A. Ce învăţăm din experienţa lui Pavel, Barnaba şi Ioan Marcu despre importanţa atitudinilor pentru a avea relaţii bune cu ceilalţi?

B. În ce alte relatări biblice găsim principii importante pentru relaţii sănătoase?

C. Cum se aşteaptă Pavel să contribuie darurile spirituale la sănătatea relaţiilor dintre membrii bisericii şi la unitatea lor?

II. Sentimente: Efectele ruperii relaţiilor

A. Ce mesaje le transmit lumii neînțelegerile și conflictele dintre creştini? Ce transmit ele despre natura şi despre puterea lui Dumnezeu?

B. Ce impact au relaţiile încordate asupra bisericii locale?

C. Ce efecte au avut relaţiile încordate asupra creşterii tale spirituale?

III. Practic: Să alegem harul şi iertarea

A. De ce este greu să-i acordăm har şi iertare unei persoane care ne-a greşit în mod repetat?

B. Ce factori ne pot determina să alegem în mod consecvent să iertăm?

Rezumat: Evanghelia este vestea bună despre harul şi despre iertarea fără măsură pe care ni le-a oferit Dumnezeu ca să ne împace pe noi cu El şi pe noi între noi. Ea ne furnizează motivaţia de a căuta reconcilierea şi restabilirea relaţiilor dintre oameni şi ne arată de ce atitudini avem nevoie în acest sens.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Romani 5:10.

Ideea de bază: Restabilirea şi transformarea relaţiilor dintre noi formează inima Evangheliei şi sunt esenţiale pentru unitatea noastră în Hristos.

Discuţie introductivă. În 1961, activiştii drepturilor civile din Statele Unite au început o serie de acţiuni pe care ei le-au numit „călătoriile libertăţii”. Ei călătoreau cu autobuzul în statele segregate din sud şi încercau să folosească toaletele, sălile de aşteptare, cantinele şi cişmelele din staţiile de autobuz. La acţiune a participat şi John Lewis, un tânăr afro-american de douăzeci şi unu de ani. Odată, a încercat să intre în zona de aşteptare a unei staţii din Carolina de Sud, dar a fost bătut zdravăn de Elwin Wilson, care nu îi agrea pe cei de altă etnie.

La patruzeci şi opt de ani după acest incident, reţeaua de televiziune MSNBC a prezentat ştirea că Wilson şi-a cerut iertare pentru atitudinea lui rasistă şi plină de ură. John Lewis, devenit între timp senator, i-a acceptat scuzele şi l-a iertat, comentând că schimbarea petrecută cu Wilson era o dovadă a puterii iubirii şi harului. Wilson nu a considerat suficient să-şi prezinte scuzele, ci s-a gândit să facă un pas mai departe şi să-şi pună viaţa în slujba unei cauze noi: să devină activist pentru pace şi egalitate, să vorbească împotriva bigotismului şi intoleranţei din societatea contemporană. (Vezi http://www.goodnewsnetwork.org/lewis-and-beater-receive-award.)
Atitudinile pe care alegem să le avem ne pot distruge relaţiile cu ceilalţi sau le pot consolida. Harul şi iertarea sunt esenţiale pentru restabilirea relaţiilor şi pentru unitatea bisericii. Pe de altă parte însă, ele nu ne garantează răspunsul pozitiv al celor cu care încercăm să ne împăcăm.

De discutat: Ce dovezi avem că Lewis l-a iertat pe Wilson înainte ca acesta să-şi ceară iertare? De ce crezi că este important faptul că Wilson nu s-a limitat la simpla cerere de iertare? Care sunt beneficiile iertării?

2. APROFUNDAREA STUDIULUI

Comentariu biblic

I. Atitudinile, relaţiile şi Evanghelia
(Revezi împreună cu grupa Filimon 1-25.)

Studiul de săptămâna aceasta abordează două relatări biblice pe tema impactului atitudinii asupra relaţiilor. Din ambele relatări lipsesc anumite detalii. Ni se spune că relaţia dintre Pavel, Barnaba şi Ioan Marcu s-a rupt şi avem dovezi că ea s-a refăcut ulterior, însă nu se arată exact cum anume. Pe de altă parte, în Filimon există o tentativă de reconciliere, însă nu avem decât nişte mici indicii cu privire la cauza disputei. Ambele relatări pun accent însă pe dragostea, harul şi iertarea necesare pentru a avea relaţii sănătoase unii cu alţii şi o biserică unită. Combinaţia aceasta de atitudini ne trimite cu gândul la Evanghelie şi, implicit, la caracterul lui Dumnezeu. În planul Său de mântuire, Dumnezeu a manifestat personal aceste atitudini. Ne-a arătat dragoste, har şi iertare pentru a reface relaţia cu noi. Faptul că Pavel nu le-a dovedit faţă de Ioan Marcu, deşi predica despre ele, ne dovedeşte că absolut toţi oamenii au nevoie să integreze Evanghelia în viaţă şi să se lase transformaţi de ea. Chiar şi cei mai dedicaţi şi mai productivi conducători trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt. Îmbucurător este că Pavel şi-a însuşit totuşi lecţia aceasta, pentru că împleteşte în epistola sa prezentarea impactului Evangheliei cu încercările de a-l împăca pe Filimon cu Onisim. El se implică în relaţia dintre aceştia pentru a le schimba percepţia asupra problemei. El compară viaţa lor de dinainte de a cunoaşte Evanghelia cu viaţa lor de după şi consideră că Evanghelia este cheia împăcării.

Câteodată atitudinile şi convingerile ne împiedică să vedem realităţile mai importante ale situaţiilor prin care trecem. Avem tendinţa să ignorăm atitudinile şi convingerile diferite de ale noastre şi să fim subiectivi. În mintea lui Pavel, la Ioan Marcu laşitatea eclipsa toate calităţile. Când s-a implicat însă în relaţia dintre Onisim şi Filimon, a putut să înţeleagă că amândoi fuseseră transformaţi de Evanghelie şi că împăcarea era posibilă pe baza lucrurilor pe care le aveau în comun.

Asemenea lui Hristos, care a venit în lumea noastră pentru a ne aduce mântuire, şi noi suntem chemaţi să ne implicăm în viaţa oamenilor. Trebuie să fim conştienţi că toţi, şi noi, şi cei cu care lucrăm, suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie de transformarea Evangheliei. Trebuie să fim conştienţi că ni s-a dat har şi că suntem datori să le dăm har altora. La fel ca Pavel, să le îndreptăm oamenilor atenţia spre Hristos, Modelul de urmat în relaţiile dintre noi, şi spre Evanghelia Sa. Doar privim la jertfa de pe Golgota vom putea să le arătăm şi altora dragoste, har şi iertare, fiindcă întâlnirea cu Isus nu ne lasă neschimbaţi.

De discutat: Ce atitudini a avut Pavel când s-a despărţit de Barnaba şi de Ioan Marcu? Ce atitudini manifestă în Epistola sa către Filimon şi în cererile pe care i le adresează lui Filimon? Ce asemănări există între aceste atitudini şi Evanghelie, mai ales când ne gândim la lucrarea lui Isus de pe cruce?

II. Iertarea
(Revezi împreună cu grupa Romani 5:8-11.)

Iertarea presupune alegerea conştientă de a renunţa la resentimente faţă de cineva şi la dreptul de a-l pedepsi pentru fapta lui. Ea nu îţi impune să fii partea vinovată şi nici nu implică ideea că celălalt ar merita să fie iertat. Însă iertarea alungă mânia şi ranchiuna din inima noastră, ajută la vindecarea rănilor sufleteşti şi creează cadrul pentru restabilirea relaţiei. Ea nu înseamnă că scuzăm comportamentul greşit sau că anulăm eventualele sale consecinţe. Iertarea autentică recunoaşte gravitatea faptei, dar alege calea vindecării. Dumnezeu ne-a iertat, chiar dacă nu meritam. El nu a negat astfel gravitatea păcatului şi nici nu a îndepărtat toate consecinţele păcatului nostru. Iar consecinţa ultimă a păcatului, moartea, a fost luată de Isus asupra Lui.

De discutat: De ce ne este greu uneori să iertăm? De ce este important să înţelegem că iertarea nu anulează neapărat toate consecinţele faptelor noastre? Pentru cine este mai benefică iertarea: pentru cel care a greşit sau pentru cel care iartă? Pe ce argumente îţi bazezi răspunsul?

3. APLICAŢIA

Întrebări

1. Cum ar trebui să tratăm diferenţele de opinie şi de înţelegere teologică? Cât de des aducem pentru comportamentul nostru scuza că, de fapt, apărăm adevărul sau o convingere personală puternică?

2. În ce fel ne ajută recunoaşterea păcătoşeniei noastre şi nevoia de a fi mântuiţi să căutăm refacerea relaţiilor rupte?

3. Ce alte efecte are cunoaşterea Evangheliei asupra relaţiilor dintre oameni? Cum putem urma mai bine exemplul Domnului Hristos în relaţiile dintre noi?

4. Cum se schimbă sentimentele noastre faţă de cel cu care suntem în conflict atunci când încercăm să-i înţelegem perspectiva asupra problemei şi motivaţiile? Suntem mai dispuşi să iertăm?

5. Ce lucruri fac dificilă iertarea?

6. Ce poţi face practic săptămâna următoare pentru a începe restabilirea relaţiei cu o persoană cu care ai o divergenţă?

4. ACTIVITATE

SUGESTII

1. Cere-le participanților să relateze pe scurt două experienţe personale legate de iertare. Prima experienţă să fie despre o situaţie în care au fost iertaţi şi nu s-au aşteptat să fie iertaţi. Sau despre o situaţie în care au iertat pe cineva care le-a greşit. Roagă-i să menţioneze cum s-au simţit şi care au fost urmările iertării. A doua experienţă să fie despre o situaţie în care le-a fost dificil să ierte. Invită-i să prezinte aceste experienţe în grupe de câte doi, să identifice lecţiile despre iertare şi cauzele pentru care le-a fost greu să ierte.

2. Gândeşte-te la o persoană pe care trebuie să o ierţi sau căreia trebuie să-i arăţi har. Scrie-i o scrisoare în care să-i ceri iertare.

3. Concepe un studiu biblic despre har sau despre iertare.