Săptămâna de rugăciune [Sâmbătă dimineață, 1 dec]

De ce Scriptura?

Să ne clădim credinţa pe Cuvântul sigur al lui Dumnezeu

TED WILSON

Omul era mort și îngropat de peste 40 de ani. Într-o zi mohorâtă însă, liniștea cimitirului din Lutterworth (Anglia) a fost tulburată de o ceată pestriţă de oameni care s-au apropiat de mormântul lui, înarmaţi cu sape. Postaţi de jur împrejur, clericii le-au poruncit oamenilor cu sapele să dezgroape rămășiţele pământești ale lui John Wycliffe, un îndrăgit preot și un foarte stimat profesor de la Oxford, decedat la data de 31 decembrie 1384. După aceea, osemintele sale au fost arse, iar cenușa a fost împrăștiată pe râul Swift.

Dar ce făcuse acest om pentru a merita o asemenea soartă? De ce a ţinut Biserica Romano-Catolică să-i șteargă orice urmă? Pentru că îndrăznise să spună adevărul și să pună Cuvântul lui Dumnezeu la dispoziţia oamenilor în limba lor maternă.

Cu un secol înainte de nașterea lui Martin Luther, Wycliffe a propovăduit: „Puneţi-vă toată încrederea în Hristos; bizuiţi-vă doar pe suferinţele Sale; feriţi-vă să căutaţi îndreptăţirea pe altă cale decât prin neprihănirea Sa.”

PUTEREA SCRIPTURII

Wycliffe știa ce putere are Scriptura și a decis să ofere o versiune în limba vorbită, pe lângă cea existentă în latină – limba oamenilor cu carte. În ciuda opoziţiei vehemente, nu a abandonat lucrarea aceasta importantă, motivând că „englezii învaţă cel mai bine legea lui Hristos dacă este în engleză. Moise a auzit legea lui Dumnezeu în limba lui; la fel L-au auzit și apostolii pe Hristos”.

Biblia tradusă de el a avut o influenţă profundă, fiindcă a oferit acces direct la Cuvântul lui Dumnezeu la mii de oameni. În cartea Foxe’s Book of Martyrs, John Foxe scria: „Deși trupul său [Wycliffe] a fost dezgropat, osemintele i-au fost arse și cenușa i-a fost aruncată în apă, Cuvântul lui Dumnezeu și adevărul învăţăturii lui, împreună cu roadele și succesul acestuia, nu au putut fi arse; ele rămân vii până în ziua aceasta…”

BIBLIA LUI TYNDALE

William Tyndale, un profesor înzestrat de la Oxford și Cambridge, vorbitor fluent a opt limbi
străine, este probabil cel mai cunoscut traducător al Bibliei și martir. El a trăit în Anglia în secolul al XVI-lea și era familiarizat cu Biblia lui Wycliffe. Aceasta, deși interzisă, circula pe piaţa neagră, doar că era costisitoare și greu de găsit.

Pe la mijlocul secolului al XV-lea, în condiţiile răspândirii tiparului, Tyndale şi-a dat seama că sosise timpul pentru o traducere actualizată şi mai accesibilă. Şi, spre deosebire de Wycliffe, care pornise de la textul latin, el a tradus din textul original grec şi ebraic.

Din cauza climatului religios din Anglia, s-a mutat în Germania, unde Reforma era în plină derulare şi Martin Luther încheiase traducerea Scripturilor în limba germană.

Tyndale a lucrat repede şi, până în 1525, copiile Noului Testament au fost introduse ilegal în Anglia, spre necazul conducătorilor religioşi, care se vedeau incapabili să oprească răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. A trecut apoi la traducerea Vechiului Testament, dar, când mai avea puţin să-l termine, a fost trădat de un compatriot de-al său.

La capătul a 500 de zile de întemniţare într-un castel de lângă Bruxelles, într-o zi din octombrie 1536, a fost scos din celulă în curte, a fost legat de un stâlp şi strangulat cu un lanţ gros. Apoi trupul neînsufleţit a fost ars.

Jan Hus, un preot ceh, a fost un alt traducător şi martir. Alţii ca ei au avut o soartă similară.

Ce i-a determinat pe ei şi pe alţi mii de oameni să sufere şi să moară de dragul Scripturii? Nouă astăzi ne mai este dragă Scriptura?

În prezent, Biblia se află la îndemâna noastră. Şi-a căpătat renumele de cartea cea mai vândută din toate timpurile. Este cea mai tradusă carte de pe glob. Câteva dintre cărţile care o compun au fost traduse în 2 932 de limbi. Noul Testament complet este disponibil în 1 333 de limbi. Ambele Testamente au fost traduse în 553 de limbi.

CARTEA CEA MAI ATACATĂ

Biblia se bucură de o largă răspândire în secolul acesta, dar este probabil cartea cel mai puţin citită şi cel mai intens atacată. În general, atacurile asupra ei iau o formă mai subtilă, deşi mai există încă în unele zone ale lumii persecuţie împotriva celor care o deţin.

Unul dintre cele mai nocive atacuri vine din partea metodei istorico-critice de studiere a ei. În cadrul acestei metode, cititorul decide ce este important şi ce nu, ce este demn de încredere şi ce poate fi înlăturat. Cititorul se poziţionează cu o treaptă mai sus faţă de Scriptură.

Un alt atac subtil o constituie ideea că doar specialistul sau teologul ar fi capabil să înţeleagă Biblia; cine nu posedă pregătire nu o poate înţelege decât superficial. Ideea aceasta ne trimite cu gândul la declaraţia Bisericii Romano-Catolice, potrivit căreia doar învăţaţii bisericii pot interpreta Scriptura.

Dumnezeu a făcut totuşi următoarea promisiune în Cuvântul Său: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5,6).

De ce sunt Scripturile atât de importante? Să analizăm pe scurt doar trei motive:

BIBLIA ÎL DESCOPERĂ PE DUMNEZEU

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă cunoştinţe despre El. Ne arată cum tratează El problema păcatului şi faptul că vrea să ne împace cu Sine. Ne descoperă puterea Sa creatoare, măreţia Sa, îndurarea Sa, dreptatea Sa şi planurile Sale. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci” (Amos 3:7).

Primul nostru punct fundamental de credinţă afirmă următoarele: „Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredinţat omului cunoştinţele necesare în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma pentru caracter, criteriul de verificare pentru experienţă, revelarea supremă a doctrinelor şi relatarea demnă de încredere a intervenţiilor lui Dumnezeu în istorie.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE ADEVĂRUL

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). În rugăciunea către Tatăl consemnată în Ioan 17, Isus a spus: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (versetul 17).

Când liderii religioşi L-au luat la întrebări, iritaţi de pretenţia Lui că era Fiul lui Dumnezeu, Isus a apelat la autoritatea Scripturii. „Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine”, le-a răspuns El. „[dar] Cuvântul Lui nu rămâne în voi… Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine” (Ioan 5:37-45).

Scriptura, potrivit spuselor Lui, mărturiseşte despre El. Ea dezvăluie planurile şi intenţiile lui Dumnezeu şi explică modul cum a intrat păcatul în lume. Arată cum a tratat Dumnezeu păcatul şi cum i-a tratat pe oameni şi ne oferă o perspectivă asupra caracterului şi naturii lui Dumnezeu.

SCRIPTURA ESTE INSTRUCTIVĂ

„Biblia este cea mai cuprinzătoare şi cea mai instructivă istorie pe care o deţin oamenii”, a scris Ellen White. „Ea [Biblia] a ieşit proaspăt din izvorul adevărului etern şi puritatea ei a fost păstrată de o mână divină de-a lungul secolelor. Razele ei strălucitoare luminează trecutul foarte îndepărtat, unde cercetarea umană caută în zadar să pătrundă. Doar în Cuvântul lui Dumnezeu găsim o relatare despre crearea lumii. Aici privim la puterea care a aşezat temeliile pământului şi a întins cerurile. Doar aici putem găsi o istorie a rasei noastre, neştirbită de prejudecata umană sau de mândria umană.”

Aidoma lui Isus, Biblia se ridică deasupra culturii, prejudecăţii şi mândriei. Ea ne dezvăluie adevărul despre noi înşine, despre lumea noastră şi despre univers. Ea ne arată cum să avem o relaţie autentică cu Dumnezeu şi unii cu alţii şi ne oferă făgăduinţe care ne dau puterea de a duce o viaţă spirituală consecventă.

„O mare lucrare se poate face prezentându-le oamenilor Biblia exact aşa cum citim în ea. […] Sfătuiţi-i să primească Biblia aşa cum este, să implore iluminarea divină şi apoi, când lumina străluceşte, să accepte cu bucurie preţioasele ei raze şi să aştepte consecinţele fără teamă.”

SCRIPTURA, APĂRAREA NOASTRĂ

Cuvântul lui Dumnezeu a constituit subiectul învăţăturii şi predicării lui Hristos în viaţa Sa pe pământ. „Slujitorii lui Hristos trebuie să îndeplinească aceeași lucrare. În zilele noastre, ca și în vechime, adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu sunt ignorate în favoarea teoriilor și raţionamentelor omenești. Mulţi pretinși slujitori ai Evangheliei nu acceptă întreaga Biblie ca fiind Cuvântul inspirat. […] Ei consideră că judecata lor este superioară Cuvântului, asumându-și autoritatea de a selecta pasajele pe care doresc să le accepte și să le prezinte. Autenticitatea divină a Bibliei este desfiinţată. În felul acesta, seminţele necredinţei sunt semănate până departe, pentru că oamenii sunt derutaţi și nu mai știu ce să creadă.

El a arătat că toţi oamenii pot înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. El a evidenţiat Sfintele Scripturi ca având o autoritate indiscutabilă, iar noi trebuie să facem la fel. Biblia trebuie prezentată ca fiind Cuvântul Dumnezeului infinit, factorul decisiv în orice controversă religioasă și fundamentul tuturor convingerilor doctrinare.”

Să ne aducem aminte de martirii credincioşi – de cei dispuşi la sacrificiul suprem de dragul Scripturii – şi să preţuim Cuvântul viu şi puternic al lui Dumnezeu, prezentându-l şi altora până la venirea lui Isus, când vom putea spune împreună cu David: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11).

Sugestii de rugăciune:

1. Cere de la Dumnezeu o mai profundă apreciere şi consacrare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

2. Cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru aceia din comunitatea ta de credinţă care „frâng pâinea vieţii” cu discernământ.

3. Roagă-te pentru oamenii de pe glob care nu au acces la Scriptură din cauza lipsei ei sau din cauza persecuţiei.