Săptămâna de rugăciune [Sâmbătă după-amiază, 1 dec]

Îndrăgostit de Cuvânt

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Psalmii 119:105

AUREL NEAȚU

Ați avut vreodată sentimentul că există cineva sau ceva, fie că este vorba de părinți, soție, prieteni, un educator sau o instituție, căruia îi datorați totul? Un cuvânt sau un simplu gest pot avea o influență definitorie în formarea unui om. Voi prezenta câteva dintre motivele pentru care iubesc Biblia, cartea care m-a educat și care mi-a schimbat fundamental viziunea asupra vieții. Lista rămâne deschisă, cu provocarea să o completați și să împărtășiți și altora experiența voastră cu Dumnezeu. Fără îndoială, la final vom putea cu toții să spunem: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt!” (1 Corinteni 15:10)

BIBLIA M-A ÎNVĂȚAT SĂ VORBESC CU DUMNEZEU.

Nu știu cât de recent ați trăit o situație în care v-ați simțit neputincioși și cum ați rezolvat-o, dar sunt sigur că toți ați avut astfel de momente, din cauza limitelor umane.

În urmă cu puțin timp, cineva foarte drag a trecut printr-o situație critică. Este teribil de frustrant când îți dai seama că nu ai cu ce să ajuți. Dar, mulțumesc Domnului că, în urma studierii Scripturii, am avut totuși o opțiune. Mi-am ridicat ochii spre cer și am strigat către El. I-am cerut să intervină și, ca de fiecare dată, a fost acolo. Nu spun lucrul acesta pentru că răspunsul a fost favorabil, ci pentru că există o făgăduință (Țefania 3:17) în care cred și care m-a încurajat întotdeauna. Îmi amintesc cu plăcere de credința unui prezbiter care, înainte să caute soluții omenești pentru soția bolnavă, a cerut ungerea, spunând: „Vrem să-L onorăm pe Dumnezeu, vrem să începem cu El, să hotărască Domnul ce va fi cu noi!”

Din experiența personală știu că, prin Isus, pot să-mi depășesc limitele și să ies învingător în lupta cu păcatul. Toate le datorăm Cuvântului, scris și întrupat. Împreună ne-au vorbit despre Dumnezeu și ne-au arătat o fărâmă din modul în care lucrează. Am înțeles că, în Isus, viața mea are sens; toate au un rost pentru că există o finalitate. Scriptura m-a ajutat să văd dincolo de limitele orizontului uman și să-L descopăr pe Dumnezeu. „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele” (Psalmii 116:1).

BIBLIA MI-A MODELAT CARACTERUL ȘI M-A FORMAT CA OM.

Alături de părinți, profesori, biserică, Biblia a avut un rol important în formarea mea. Dacă ar fi să dau deoparte toate cărțile citite de-a lungul timpului și aș păstra una singură, Biblia mi-ar fi de ajuns. Încă din copilărie, prin intermediul povestirilor biblice, am învățat despre curaj, onestitate, încredere, bunătate, familie, valori pe care le-am păstrat și promovat ori de câte ori am avut ocazia. Aud destul de des în ultimul timp vorbindu-se cu multă nostalgie despre gusturile copilăriei. Știți de ce? Pentru că în perioada aceasta a vieții totul se trăiește mai intens, creierul este ca un burete care nu se mai satură să absoarbă lucruri noi. Zilele trecute am văzut un copil, avea câțiva anișori, sărind de bucurie în fața unui raft cu dulciuri. Greu să mai facă un adult lucrul acesta. Așa a fost pentru mine, copilul, ziua în care am început să citesc Biblia. Nu mă mai săturam să descopăr lucruri noi și mă bucuram de fiecare povestire, pe care o citeam până când o învățam pe de rost. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze”, spune înțeleptul, „și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

Privind la ceea ce se întâmplă în societatea noastră, nu pot să nu constat lipsa de principii sănătoase, biblice, și lacunele morale imense ale unor oameni care au stat departe de Cuvântul lui Dumnezeu. La fiecare pas poți vedea eșecul unei generații care a făcut tot posibilul să-și țină copiii departe de Biblie. Culegem astăzi rodul deceniilor de promovare a ateismului și a îndepărtării de tot ceea ce însemna cultură religioasă. Nu e suficient să te numești creștin, să declari lucrul acesta, trebuie ca viața și faptele tale să demonstreze că Îl cunoști pe Dumnezeu.

Lăsați copilul din voi să se arunce în brațele deschise ale Domnului, bucurați-vă de lucrurile frumoase din viața voastră asemenea unui copil și trăiți intens fiecare clipă petrecută alături de El. Concentrați-vă pe ceea ce este important cu adevărat și folosiți cu înțelepciune ocaziile în care aveți posibilitatea să-i influențați pe cei de lângă voi. Conduceți-i pe oameni la Hristos și învățați-i prin exemplul personal ce înseamnă: bunătate, dragoste, răbdare, încredere, credincioșie. Retrăiți puritatea copilăriei îndepărtând din viața voastră, ura, invidia, bârfa, critica, fapte ale firii care nu au de-a face cu Dumnezeu. Dacă puteți să zidiți, apucați-vă de treabă, însă dacă aveți în minte să dărâmați ceva, opriți-vă și cereți-I Domnului să vă descopere drumul pe care să mergeți. „Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale” (Psalmii 119:48).

BIBLIA MI-A ÎNTĂRIT CREDINȚA.

„Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). În funcție de citirea și studierea Bibliei, credința va crește sau se va micșora până la dispariție. În ultimul timp, există o tendință de ridiculizare a Bibliei, de neîncredere în veridicitatea ei, direct proporțională cu o credință slabă spre deloc. Am prieteni care îmi spun că ei cred în Biblie, dar numai în Noul Testament, că ei cred în Dumnezeu, dar într-un Dumnezeu impersonal, care nu se implică, nu răspunde la rugăciuni și care stă acolo în cerul lui, departe!

Care este oare diferența dintre sceptici și oamenii credinței? De ce Franz Hasel, din cartea O mie să cadă, și-a aruncat pistolul și l-a înlocuit cu unul din lemn, asumându-și riscul de a fi prins și executat? Biblia spune: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar…” (Luca 17:6). Acest om, deși era pe front, citea din Biblia lui micuță în fiecare zi, în văzul tuturor, fără să-i pese că va fi ridiculizat. Era numit „mâncătorul de morcovi” și „cititorul de Biblii”. Dumnezeul lui era acolo, pe front, nu în liniștea și siguranța cerului!

Am fost impresionat de eroismul lui Desmond Doss care, neavând nicio armă, a coborât de pe un platou înalt, printr-o ploaie de gloanțe, peste șaptezeci și cinci de camarazi răniți, salvându-le viața. De unde acest curaj și determinare supraomenești? El însuși mărturisește că în tot timpul petrecut pe front, în linia întâi, și-a continuat obiceiul de a citi zilnic din Biblia pe care o purta cu el pretutindeni. Și Dumnezeul lui era acolo!

Ceea ce face diferența între o credință puternică și una slabă este Cuvântul lui Dumnezeu, care întărește, încurajează, vindecă și te transpune într-o altă lume, în care alături de Dumnezeu poți face lucruri imposibile. Biblia este cea care ne poate deschide ochii ca să vedem lucrările și minunile Lui. Cu ochii credinței vom vedea îngerii tăbărând în jurul nostru și modul minunat în care El intervine în viața fiecăruia.

BIBLIA MI-A REDAT SPERANȚA.

Se spune că depresia va fi boala cea mai frecventă în viitorul apropiat, acest lucru arătând clar că lumea în care trăim este din ce în ce mai nesigură, lipsită de speranță și sens. De ce oare în timpul acesta, când cunoștințele medicale au atins un nivel atât de înalt, oamenii nu pot fi ajutați? Există pastile care să te calmeze, să-ți amorțească simțurile, să-ți schimbe dispoziția pentru o perioadă scurtă, dar ceva care să schimbe fundamental modul în care te simți, care să vindece mintea și inima încă nu s-a găsit.

Conceptul de „speranță”, la un nivel mult mai profund și mai cuprinzător decât cel folosit de psihologi, nu îl găsim decât în Biblie, unde cuvintele originale traduse prin „speranță” înseamnă „a aștepta cu nerăbdare” și „a se aștepta la ceva bun”. Sunt două elemente pe care este fundamentată speranța: dorința după ceva bun și baza pentru a crede că acel lucru se va împlini. Speranța pe care o descoperim în Scriptură nu este o simplă iluzie, deoarece Dumnezeu ne-a dat o bază solidă pentru a spera: „Niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit” (Iosua 23:14).

Biblia poate fi numită „Cartea speranței”; ea ne spune de unde venim, încotro mergem și ce trebuie să facem cu viața noastră. „Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4). Speranța este o componentă esențială a armurii spirituale: „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii” (1 Tesaloniceni 5:8). În luptă, un soldat purta un coif de metal peste o căciuliță de piele sau de pânză. Coiful proteja capul, amortizând loviturile. Așa cum coiful apără capul, salvând viața soldatului, la fel și speranța protejează mintea, felul în care gândești, cum te raportezi la lucrurile rele care vin inevitabil în viața fiecăruia, modul în care reacționezi la ceea ce se întâmplă. Dacă speranța ta este solidă, în armonie cu scopurile lui Dumnezeu, disperarea și panica nu-și vor putea face cuib în mintea ta când treci prin văile întunecate ale vieții, nu-ți vor putea tulbura pacea minții atunci când acolo a fost sădit Cuvântul Său plin de putere.

Cu siguranță aveți deja în minte multe alte motive pe care ar fi trebuit să le amintesc, poate chiar mai importante. Vă las să completați lista în liniștea căminului dumneavoastră, în discuțiile în familie sau chiar acum, împreună cu frații și surorile din biserică. Luați-vă timp să vă amintiți cât de bun a fost Dumnezeu cu noi! Cred că este momentul să ne oprim, ca biserică, și să manifestăm față de Cuvântul lui Dumnezeu respectul pe care ni l-au transmis cu atâta dragoste și responsabilitate părinții și bunicii noștri. Să redăm Bibliei acel loc pe care ar fi trebuit să-l aibă în viața noastră și a copiilor noștri. Am fost învățat ca niciodată să nu așez nimic, nici măcar cartea de imnuri, deasupra Bibliei. A fost modul simplu al părinților mei de a ne transmite respectul profund pe care îl aveau ei față de Scriptură. Nu complicați lucrurile, lăsați-L pe Domnul să vă vorbească în fiecare zi și veți retrăi minunea întâlnirii cu El.

„Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Întrebări pentru meditație și discuție

1. Are neputința un nume? Amintiți-vă o împrejurare în care v-ați simțit neputincios şi modul în care ați reuşit să mergeți mai departe.

2. Ce face diferența dintre sceptici şi oamenii credinței? Cum ați aborda pe cineva care nu crede într-un Dumnezeu personal?

3. Cum defineşte Biblia speranța? Ce poți face să redai speranța unui prieten descurajat, pe cale să plece din biserică şi hotărât să-i întoarcă spatele lui Dumnezeu?


Părerea mea