Comentarii inspirate (st. 6)

Imaginile unităţii

Sabat după-amiază, 3 noiembrie

Dacă în biserică nu ar exista disciplină şi conducere, aceasta s-ar dezmembra, nu ar mai putea rămâne unită ca un trup. Întotdeauna au fost persoane cu o gândire independentă, care au pretins că au dreptate, că Dumnezeu le-a învăţat, le-a inspirat şi le-a condus într-un mod special. Fiecare are o teorie proprie, concepţii personale, şi fiecare pretinde că părerile lui sunt în armonie cu Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. (…) Aceştia se îndepărtează de trupul bisericii şi fiecare formează singur o biserică separată. Nu se poate ca toţi aceştia să aibă dreptate, totuşi toţi pretind că sunt conduşi de Domnul. (…)

Mântuitorul nostru Îşi continuă lecţiile de instruire cu o făgăduinţă: Dacă doi sau trei se unesc în a-I cere ceva lui Dumnezeu, lucrul acela le va fi dat. Aici, Hristos arată că trebuie să existe unitate cu alţii chiar şi în ceea ce priveşte dorinţele noastre legate de un anumit obiectiv. O mare importanţă este acordată rugăciunii unite, unităţii de scop. (…) Trebuia să existe un acord pentru toate lucrurile pe care şi le doreau şi pentru care se rugau. Să nu fie doar gândurile şi planurile unei singure minţi, în dreptul căreia exista posibilitatea de a se înşela, ci cererea înălţată trebuia să fie dorinţa mai multor minţi, concentrate asupra aceluiaşi plan. – Mărturii, vol. 3, ed. 2011, p. 375
Nimeni să nu creadă că asupra lui nu va fi aplicată nicio lovitură de ajustare. Nu există nicio persoană, niciun popor care să fie desăvârşit în obiceiuri şi în gândire. Fiecare are de învăţat de la celălalt. De aceea, Dumnezeu doreşte ca diferitele naţionalităţi să se amestece, să fie una în gândire şi în scop. Atunci va fi manifestată unitatea care există în Hristos. – Mărturii, vol. 9, ed. 2010, p. 135

Trăim într-un timp în care fiecare creştin adevărat trebuie să păstreze o legătură vie cu Dumnezeu. Lumea este inundată de teoriile false ale vrăjmaşului, iar noi suntem în siguranţă numai dacă primim lecţiile adevărului de la Marele Învăţător. Lucrarea solemnă în care suntem angajaţi cere din partea noastră un efort unit şi puternic sub conducerea lui Dumnezeu.
Domnul doreşte ca lucrătorii Săi să se sfătuiască unii cu alţii şi să nu acţioneze independent. Cei care sunt numiţi ca pastori şi îndrumători ai poporului să se roage mult când sunt împreună. Acest lucru le va da curaj şi va fi pentru ei un ajutor minunat, unindu-le inimile şi sufletele şi conducându-i la unitate, pace şi putere în acţiune. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, p. 428–429

Cerul şi îngerii sfinţi lucrează pentru a uni, pentru a-i aduce la unitatea credinţei, într-un singur trup. Satana se opune acestui lucru şi este hotărât să împrăştie, să dezbine şi să conducă la sentimente diferite. (…) Isus a dorit ca poporul Său să aibă o singură credinţă. Dacă unul merge şi predică un lucru, iar altul merge şi predică altceva, cum s-ar putea ca aceia care ajung să creadă prin cuvântul lor să devină una? – Mărturii, vol. 1, ed. 2012, p. 278

Duminică, 4 noiembrie: Poporul lui Dumnezeu

Hristos nu recunoaşte apartenenţa la vreo castă, la vreo culoare sau la vreo ierarhie ca fiind necesară pentru a deveni un supus al Împărăţiei Sale. Primirea în Împărăţia Sa nu depinde de bogăţie sau de o ereditate nobilă. Însă cei ce sunt născuţi din Duhul sunt supuşii Împărăţiei Sale. Caracterul spiritual, iată ce va fi recunoscut de Domnul Hristos. Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta. Supuşii Săi sunt cei ce s-au făcut părtaşi naturii divine, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte. Iar acest har le este oferit de Dumnezeu. (…)

(…) Privind la Isus, respectând cerinţele Sale, ei cresc în cunoașterea lui Dumnezeu şi a Celui trimis de El, Isus Hristos. Astfel, ei sunt schimbaţi după chipul Său, trăsătură cu trăsătură, până când sunt deosebiţi de lume şi poate scrie despre ei: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu” (1 Petru 2:9,10). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 50

Prin Moise, Dumnezeu le-a prezentat în modul cel mai clar planul Său şi le-a arătat care erau condiţiile prosperităţii lor. „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău”, le-a spus El. „Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. … Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. … Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi … Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele” (Deuteronomul 7:6-14). – Mărturii, vol. 6, ed. 2017, pp. 181–182
Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire și are misiunea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea și desăvârșirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria să facă cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos; și, prin biserică, se va descoperi în cele din urmă chiar pentru domniile și „stăpânirile din locurile cerești”, ultima și deplina desfășurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3:10). – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 9
Dar aceia care sunt poporul lui Dumnezeu să-şi aducă aminte că Dumnezeu îi poate face o laudă pe pământ doar dacă vor crede şi vor transpune în viaţă principiile Evangheliei. Doar dacă vor folosi în slujba lui Dumnezeu capacităţile pe care li le-a dat El, vor putea să se bucure de plinătatea şi de puterea făgăduinţei pe care biserica a fost chemată să stea. Dacă aceia care susţin a crede în Hristos ca Mântuitor al lor nu ating decât standardul coborât al măsurătorii lumeşti, biserica nu va aduce recolta bogată pe care o aşteaptă Dumnezeu. „Găsit prea uşor” este scris în raportul ei. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 19

Luni, 5 noiembrie: Casa lui Dumnezeu

Noi trebuie să ne considerăm parte din familia lui Hristos și trebuie să-L urmăm pe El ca niște copii iubiţi. Odată înfiați în casa lui Dumnezeu, să nu le facem noi cinste Tatălui nostru și rudelor noastre? (…)

Avem datoria de a stabili o vrăjmășie neclintită între sufletul nostru și dușmanul nostru, dar și de a ne deschide inima în fața puterii și influenței Duhului Sfânt. Vrem ca întunericul lui Satana să fie ținut afară și ca lumina Cerului să curgă înăuntru. Vrem să devenim atât de sensibili la influențele sfinte, încât chiar și cea mai mică șoaptă a lui Isus să ne miște sufletul. (…) Atunci vom găsi plăcere în împlinirea voinței lui Dumnezeu, iar Hristos Se va putea lăuda cu noi înaintea Tatălui și înaintea îngerilor, ca unii care rămânem în El. – That I May Know Him, p. 361
Templul iudaic a fost construit din pietre tăiate din carierele din munţi şi cioplite; şi fiecare piatră era pregătită special pentru a-şi ocupa locul ei în templu, cioplită, lustruită şi verificată înainte de a fi adusă la Ierusalim. Şi când toate au fost aduse pe teren, construcţia s-a ridicat fără sunet de topor sau de ciocan. Această clădire reprezintă templul spiritual al lui Dumnezeu, care este alcătuit din materiale adunate din fiecare neam, limbă şi popor, din toate clasele sociale, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi. Acestea nu sunt nişte materiale moarte, care să fie ajustate cu ciocanul şi cu dalta. Ele sunt pietre vii, scoase din cariera lumii cu ajutorul adevărului, iar marele Maestru Constructor, Domnul templului, le ciopleşte acum şi le şlefuieşte potrivindu-le pentru a-şi ocupa locul lor în templul spiritual. Atunci când va fi încheiat, acest templu va fi desăvârşit în toate părţile lui, atrăgând admiraţia îngerilor şi a oamenilor, deoarece Constructorul şi Făcătorul lui este Dumnezeu. – Mărturii, vol. 9, ed. 2010, pp. 134–135
„Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus” (1 Corinteni 3:11). „Pe această piatră”, a zis Isus, „voi zidi biserica Mea.” În prezenţa lui Dumnezeu şi a tuturor fiinţelor cereşti, în prezenţa oştilor nevăzute ale Locuinţei morţilor, Hristos a întemeiat biserica Sa pe Stânca cea vie. Stânca aceasta este El Însuşi – corpul Său, frânt şi zdrobit pentru noi. Porţile Locuinţei morţilor nu pot să biruiască o biserică ridicată pe această temelie.
Cât de slabă părea biserica în vremea când Hristos a spus aceste cuvinte! Era numai o mână de credincioşi, împotriva cărora urma să se ridice toată puterea demonilor şi a oamenilor răi; cu toate acestea, urmaşii lui Hristos nu trebuiau să se teamă. Întemeiaţi şi zidiţi pe Stânca puterii lor, ei nu puteau să fie doborâţi. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 356
Trebuie să învățăm să ne fim loiali unii altora, să stăm tari ca oțelul în apărarea fraților noștri de credință. Uitați-vă la propriile defecte. Ar fi mai bine să descoperiți un cusur la voi decât zece la fratele vostru! Aduceți-vă aminte că Hristos S-a rugat pentru ei, frații Săi, ca să fie una, așa cum El este una cu Tatăl. Căutați cât mai mult posibil să fiți în armonie cu frații voștri, după măsura lăsată de Hristos, după cum El este una cu Tatăl. – In Heavenly Places, p. 178

Marţi, 6 noiembrie: Templul Duhului Sfânt

Din veacurile veșnice, scopul lui Dumnezeu a fost ca toate ființele create, de la serafimul strălucitor și sfânt până la om, să fie un templu în care să locuiască Creatorul. Din cauza păcatului, omul a încetat să fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și murdărită de rău, inima omului nu mai dezvăluia slava Celui Divin. Totuși, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul Cerului se împlinește. Dumnezeu locuiește în om, iar omul, prin harul mântuitor, redevine templul Său.

Dumnezeu a plănuit ca templul din Ierusalim să dea mărturie neîntreruptă despre destinul înalt al tuturor oamenilor. Însă evreii nu au înțeles rostul acelei clădiri la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au supus să fie niște temple sfinte pentru Duhul Sfânt. Curțile templului din Ierusalim, care răsunau de tumultul comerțului nesfânt, reprezentau cu totul prea fidel templul inimii. (…) Prin curățarea templului de cumpărătorii și vânzătorii lumii, Isus Și-a anunțat misiunea de a curăța inima de murdăria păcatului – de (…) poftele egoiste, de obiceiurile rele care corup sufletul. – The Faith I Live By, p. 191

Domnul L-a dat pe singurul Lui Fiu ca să ne răscumpere din păcat. Noi suntem lucrarea Lui, reprezentanții Săi în lume, și El Se așteaptă să arătăm care este valoarea reală a omului prin puritatea vieții noastre și prin eforturile serioase depuse pentru recuperarea mărgăritarului de mare preț. Caracterul nostru trebuie să fie modelat după chipul divin și să fie schimbat prin credința aceea care lucrează prin dragoste și care curăță sufletul. Harul lui Dumnezeu va înfrumuseța, înnobila și sfinți caracterul. Slujitorul Domnului care lucrează inteligent va avea succes. Mântuitorul nostru spune: „Cine crede în Mine va face altele [alte lucrări] și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” – Lift Him Up, p. 48
Forța celor din poporul lui Dumnezeu stă în unirea lor cu El prin intermediul singurului Său Fiu și în unirea dintre ei. Nu există într-un copac două frunze exact la fel; de asemenea, nu toate mințile merg în aceeași direcție. Cu toate acestea, poate exista unitate în diversitate. Hristos este rădăcina noastră, și toți cei altoiți în această rădăcină vor aduce roadele aduse de El. Ei vor emana parfumul caracterului Său prin talantul vorbirii, prin cultivarea ospitalității, a bunătății, a curtoaziei creștine și a politeții cerești.
Priviți florile dintr-un covor și observați firele colorate diferit. Nu sunt toate roz, nu sunt toate verzi, nu sunt toate albastre. O varietate de culori se întrețes și formează un model. Așa se întâmplă și în modelul lui Dumnezeu. El urmărește să ne așeze în locul unde să învățăm să trăim ca indivizi. Nu suntem cu toții potriviți pentru același tip de activitate, dar lucrarea fiecărui om este menită de Dumnezeu să contribuie la îndeplinirea planului Său. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 6, p. 1083

Miercuri, 7 noiembrie: Trupul lui Hristos

Domnul a luat măsuri îndestulate ca dragostea Sa să ne fie acordată ca har al Său fără plată şi abundent, ca moştenire a noastră în această viaţă, care să ne facă în stare să oferim şi altora iubire, trăgând la jug împreună cu Hristos. Domnul Isus trimite vitalitatea unei iubiri curate şi sfinte, care circulă în toată fiinţa noastră. Când această dragoste este exprimată în caracter și le descoperă tuturor acelora cu care ne asociem că este posibil ca Dumnezeu să ia chip în noi, nădejdea slavei. Aceasta arată că Dumnezeu i-a iubit pe cei ascultători aşa cum Îl iubeşte pe Isus Hristos; şi nimic mai puţin decât aceasta nu Îi satisface dorinţele pe care le are cu privire la noi. De îndată ce agentul omenesc ajunge una cu Hristos în inimă, suflet şi spirit, Tatăl iubeşte acel suflet pentru că este o parte din Hristos, un mădular al trupului lui Hristos, El Însuşi fiind capul cel slăvit. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, p. 480

Comparând biserica lui Hristos cu trupul omenesc, apostolul ilustrează în chip foarte potrivit strânsa și armonioasa legătură care ar trebui să existe între toţi membrii bisericii lui Hristos. „Noi toţi”, scria el, „în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; și toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe…”
Și apoi, în cuvinte care din ziua aceea și până acum au fost pentru bărbaţi și femei un izvor de inspiraţie și încurajare, Pavel arată însemnătatea acelei iubiri care ar trebui să-i caracterizeze pe urmașii lui Hristos: „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor…”
Nu contează cât de strălucită îi este mărturisirea de credinţă, cel a cărui inimă nu este plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii săi nu este un adevărat ucenic al lui Hristos. Chiar dacă el ar avea o credinţă mare și ar avea până și puterea de a face minuni, totuși, fără iubire, credinţa lui ar fi fără valoare. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 233–234
Toţi adevăraţii urmaşi ai lui Hristos aduc roade pentru slava Sa. Viaţa lor confirmă faptul că o bună lucrare a fost făcută în ei prin Duhul lui Dumnezeu, iar rodul lor este sfinţenia. Vieţile lor sunt curate şi înnobilate. Faptele bune sunt rodul adevăratei lor sfinţenii, iar cei ce nu aduc un astfel de rod dovedesc că nu au experienţă în lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu sunt în Viţă. Isus spunea: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce rod de la sine, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4,5). – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, ed.1997, pp. 266–267

Joi, 8 noiembrie: Oile şi păstorul

Relația lui Hristos cu poporul Său este comparată cu cea a unui păstor. El a văzut că oile Sale erau, după cădere, într-o stare deplorabilă, expuse la moarte sigură. A lăsat onorurile și slava din casa Tatălui Său pentru a deveni un păstor, pentru a salva oile nenorocite și rătăcite, gata să piară. Glasul Său atrăgător a fost auzit chemându-le în staulul Său, un loc sigur și ferit de mâna hoților și un adăpost de căldura arzătoare și de vântul rece. El Și-a manifestat necontenit grija față de binele oilor Sale. Le-a întărit pe cele slabe, le-a hrănit pe cele bolnave și a strâns mieii turmei în brațele Sale și i-a purtat la sânul Său. Oile Lui Îl iubesc. El merge înaintea lor, iar ele aud glasul Său și Îl urmează. Hristos spune: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi… Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 122, 123
Pe câte dintre oile rătăcite și pierdute le-ați căutat și le-ați adus înapoi în staul cu inima plină de milă duioasă, iertare și dragoste? Câte cuvinte de încurajare spuse acestor oi rătăcite v-au costat durere, neliniște și multe neplăceri? (…) Ați rostit cuvinte alinătoare, de speranță, curaj și iertare?
(…) Nu a venit timpul să fim creștini în practică la fel cum suntem în mărturisirea de credință? Câtă bunăvoință, câtă compasiune, ce blândă îndurare i-a arătat Isus omenirii suferinde! Inima care bate la unison cu marea Sa inimă plină de dragoste infinită va avea milă de toate sufletele în nevoie și va da dovadă că are gândul lui Hristos. (…) Fiecare suflet suferind are dreptul la înțelegerea altora, iar cei îmbibați în dragostea lui Hristos, plini de mila, blândețea și bunătatea Sa vor răspunde la orice apel la înțelegerea lor. (…) Fiecare suflet care se străduiește să afle cauza rătăcirii lui și să se întoarcă la Dumnezeu are nevoie de ajutorul celor care au o inimă blândă și miloasă, plină de dragostea lui Hristos. – Review and Herald, 16 octombrie 1894
„Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). Este necesar să avem această viață și este necesar s-o avem din belșug. Dumnezeu va sufla viața aceasta în orice suflet care moare față de sine și care trăiește în Hristos. Dar se cere o completă renunțare la sine. Altminteri, purtăm cu noi răul care ne distruge fericirea. Însă, atunci când eul este răstignit, Hristos trăiește în noi și puterea Duhului ne însoțește eforturile. – Our High Calling, p. 21

Vineri, 9 noiembrie: Pentru studiu suplimentar

Viaţa lui Iisus, cap. 52, „Păstorul divin”;
Sfaturi pentru biserică, cap. „Biserica de pe pământ”.