Studiul 1 majori complet (Crearea lumii și căderea în păcat)

[Sâmbătă, 29 sept] Crearea lumii și căderea în păcat

Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Geneza 15:5,6

Istoria poporului lui Dumnezeu se deschide cu crearea oamenilor și cu căderea lor tragică în păcat. Orice demers de înțelegere a caracterului unității bisericii trebuie să pornească de la planul inițial al lui Dumnezeu de la crearea lumii și de la nevoia de restaurare de după cădere.

Primele capitole ale Bibliei ne dezvăluie intenția lui Dumnezeu ca omenirea să formeze o singură familie. Din nefericire, unitatea aceasta a fost distrusă după tragedia păcatului. Discordia și divizarea îşi au rădăcina în păcat, sunt consecința urâtă a neascultării. Ele sunt prezente în germene în relaţia dintre Adam și Eva după ce au mâncat din pomul interzis (vezi Geneza 3:11). De aceea, între obiectivele majore ale planului de mântuire este şi refacerea unității de la început.

Avraam, părintele poporului lui Dumnezeu, a îndeplinit un rol esențial în planul de mântuire. În Scriptură, el este dat ca exemplu de neprihănire prin credință (vezi Romani 4:1-5), un tip de credință care îi unește pe credincioși cu Dumnezeu și unul cu altul. Dumnezeu lucrează prin oameni pentru a reface unitatea și pentru a aduce la cunoștința omenirii pierdute voința Sa.

[Dumincă, 30 sept.] Dragostea ca fundament al unităţii

O idee care se desprinde clar din relatarea despre crearea lumii din Geneza 1 şi 2 este starea de armonie generală de la încheierea primei săptămâni din istoria lumii. Dumnezeu le acordă tuturor lucrurilor şi fiinţelor pe care le-a creat calificativul de „foarte bune” (Geneza 1:31), având în vedere nu doar frumuseţea lor, ci şi faptul că atunci nu exista nicio urmă de rău sau de discordie. Planul Său a urmărit coexistenţa şi interdependenţa armonioasă a tuturor formelor de viaţă. El a creat o lume frumoasă pentru familia umană. A creat o lume perfectă, demnă de El. Planul Său iniţial a fost ca în lumea noastră să existe armonie, unitate şi dragoste.

1. Ce ne spune Scriptura despre modul diferit în care a fost creat omul faţă de celelalte fiinţe de pe pământ (Geneza 1 Geneza 2)?

Geneza 1:26,27
26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, lucru care nu este menţionat în dreptul altor fiinţe. Natura chipului lui Dumnezeu a rămas până astăzi un subiect controversat printre teologi, însă multe pasaje din Scriptură declară că Dumnezeu este dragoste.

2. Ce înţelegem din cuvintele lui Ioan despre cum a fost omul la început şi despre rolul acestei trăsături asupra unităţii lumii noastre?

1 Ioan 4:7,8
7. Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
8. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

1 Ioan 4:16
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

Dumnezeu este dragoste. Aceasta înseamnă că omul, fiind creat după chipul Său, este capabil să iubească (într-un mod în care celelalte fiinţe create de pe pământ nu sunt capabile). Însă dragostea nu poate exista decât în relaţie cu alţii. Crearea după chipul lui Dumnezeu presupune deci, printre altele, şi capacitatea de a iubi profund.

[Luni, 01 oct.] Consecinţele căderii

Căderea în păcat a avut un impact uriaş. Neascultarea lui Adam şi a Evei a declanşat distrugerea interdependenţei armonioase dintre toate formele de viaţă. Iar în planul relaţiei dintre oameni, a declanşat discordia, disensiunea şi separarea care se văd până azi. Pierderea armoniei se poate vedea în încercarea lor de a arunca vina asupra altcuiva (Geneza 3:12,13). Astăzi o întâlnim la tot pasul.

3. Care au fost urmările păcatului şi impactul lui asupra lumii armonioase create de Dumnezeu?

Geneza 3:16-19
16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Geneza 4:1-15
1. Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”
2. A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.
6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.
9. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.
11. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
12Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
13. Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
14. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”
15. Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.

Neascultarea lui Adam a avut consecinţe care au afectat întreaga lume creată de Dumnezeu. Au fost afectate atât natura, cât şi relaţiile interumane. Cain şi Abel, fraţii care ar fi trebuit să se iubească şi să aibă grijă unul de altul, s-au înstrăinat din cauză că unul şi-a urmat înclinaţiile egoiste, în loc să respecte porunca lui Dumnezeu. Şi aceasta a dus la violenţă şi la moarte. Cain a fost mânios nu în primul rând pe Abel, cât pe Dumnezeu (Geneza 4:5), iar mânia l-a condus la resentimente faţă de Abel. Neascultarea a rupt şi mai mult relaţiile umane.

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). Răutatea aceasta a atras în final potopul şi teribila devastare a lumii. Dar Dumnezeu nu a abandonat omenirea, ci a păstrat o rămăşiţă, pe Noe şi familia lui, care să ia totul de la început.

După potop, El le-a dat un semn: curcubeul, care avea să le aducă aminte de grija Sa şi de făgăduinţele Sale, de bunătatea şi de îndurarea Sa (Geneza 9:12-17, Isaia 54:7-10). Şi a făcut un legământ cu Noe, reinstituind planul iniţial de a avea pe pământ o singură familie, unită şi credincioasă Lui şi Cuvântului Său.

Pe ce căi distruge păcatul armonia? Cum poți contribui la refacerea armoniei în cercul apropiaților tăi?

[Marți, 2 oct.] Dezbinarea și separarea

4. Cum s-a adâncit dezbinarea dintre oameni?  Geneza 11:1-9

¹Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. ² Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. ³ Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. ⁴ Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” ⁵ Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. ⁶ Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. ⁷ Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” ⁸ Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. ⁹ De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Evenimentele consemnate în Biblie după relatarea despre potop sunt: construirea Turnului Babel, încurcarea limbii și împrăștierea pe toată fața pământului a oamenilor care până atunci vorbiseră o singură limbă. Unii dintre descendenții lui Noe, atrași probabil de frumusețea zonei dintre Eufrat și Tigru și de fertilitatea solului, au decis să zidească o cetate și un turn în țara Șinear, o zonă din sudul Irakului de astăzi.

Arheologia a relevat că Mesopotamia a fost o zonă dens popu­lată încă din zorii istoriei. Printre locuitorii ei au fost şi sumerienii, cărora li se atribuie inventarea scrierii pe tăblițe de lut. Ei aveau case bine construite și erau pricepuți la confecționarea de bijuterii, unelte și obiecte de uz casnic. Excavările au mai scos la lumină și multe temple în formă de turn, închinate diverșilor zei.

Descendenții lui Noe stabiliți în Șinear au uitat repede de Dumnezeu și de făgăduința Sa de a nu mai distruge niciodată lumea prin potop. Ei s-au gândit să construiască Turnul Babel ca dovadă a înțelepciunii și a priceperii lor, din dorința de a-și crea o reputație, de a-și „face un nume”. „Intenția divină era ca oamenii să păstreze unitatea dintre ei prin liantul religiei adevărate. În momentul în care idolatria și politeismul au distrus acest liant spiritual interior, ei au pierdut nu doar unitatea religioasă, ci și spiritul de fraternitate. Un plan ca acesta, de construire a turnului cu scopul menținerii prin mijloace exterioare a unității interioare pierdute, nu avea șanse de reușită.” – Comentariul biblic AZȘ, vol. 1, pp. 284,285

Căderea lui Adam și a Evei a spulberat unitatea rasei umane și a distrus planul inițial al lui Dumnezeu. Urmările: confuzia în ce privește închinarea, răspândirea pe tot pământul a răului și a imoralității și, în final, fragmentarea omenirii într-o sumedenie de culturi, limbi și rase diferite și adesea opuse una alteia.

Ce putem face efectiv împotriva practicii împărțirii oamenilor după rasă, cultură și limbă, împărțire care ne afectează chiar și în biserică?

[Miercuri, 03 oct.] Avraam, părintele poporului lui Dumnezeu

Trei mari religii monoteiste ale lumii, iudaismul, creștinismul și islamul, îl consideră pe Avraam părintele lor. Creștinii se consideră descendenții lui spirituali. Când a fost chemat să plece din țara lui, din Mesopotamia, Avraam a primit făgăduința că, în el, „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3; vezi și 18:18; 22:18). Binecuvântarea aceasta a venit prin Isus.

5. Ce elemente ale credinței lui Avraam sunt amintite în următoarele texte? Ce legătură au cu ideea de unitate creștină? Cum ne pot ajuta să înțelegem importanța unității creștine?

Evrei 11:8-19

8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.  9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.  10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.  11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.  12 De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.  13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.  15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.  17 Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!  18 El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”  19 Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

Romani 4:1-3

1 Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?  2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.  3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 

Galateni 3:29

29 Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Vedem la Avraam, ca părinte al credincioșilor, câteva dintre componentele fundamentale ale unității creștine. În primul rând, el a ascultat: „Prin credință Avraam… a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). În al doilea rând, a crezut în făgăduințele lui Dumnezeu: „Prin credință a venit și s-a așezat el în Țara Făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui… Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9,10). În al treilea rând, el a crezut că Dumnezeu avea să-i dea un fiu și că, în viitor, urmașii lui aveau să fie mulţi la număr ca stelele. Dumnezeu l-a îndreptățit pe baza acestui răspuns al credinţei (Romani 4:1-3). În al patrulea rând, a avut încredere în planul lui Dumnezeu de mântuire. Credința lui a fost cel mai greu încercată când Dumnezeu i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac (Geneza 22:1-19; Evrei 11:17-19).
Vechiul Testament îl numește pe Avraam prietenul lui Dumnezeu (2 Cronici 20:7; Isaia 41:8). Viața lui de credință, ascultarea lui neșovăielnică și încrederea lui în făgăduințele lui Dumnezeu sunt un exemplu pentru viața noastră de credință.

Gândește-te la faptele și la cuvintele tale din ultimele zile. Ce poți face pe viitor pentru ca ele să reflecte corespunzător credința ta?

[Joi, 4 oct.] Poporul ales al lui Dumnezeu

6. De ce l-a ales Dumnezeu pe Israel, pe urmaşii lui Avraam, ca popor al Său?

Deuteronomul 7:6-11
6. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
7. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
8. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului.
9. Să ştii, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
10. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc şi-i pierde; nu dă nicio păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată.
11. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi şi împlineşte-le.

Scopul pentru care Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi cu descendenţii lui a fost păstrarea cunoaşterii despre El în lume şi mântuirea lumii (Psalmii 67:2). Dar motivul principal a fost dragostea Sa pentru oameni. Urmaşii lui Avraam nu se puteau lăuda cu vreun merit special (Deuteronomul 7:7).

Alegerea lor s-a făcut după nişte criterii ciudate pentru mentalitatea generală a oamenilor. Noi, oamenii, îi alegem pe cei puternici, înţelepţi şi siguri de ei, dar Dumnezeu nu-i alege pe cei tari, ci pe cei conştienţi că sunt slabi, că au lipsuri, că sunt mici şi că nu au cu ce se lăuda înaintea Sa (1 Corinteni 1:26-31).

Şi iată ce privilegii au avut: „Dumnezeu a dorit să facă din poporul Israel un motiv de laudă şi de slavă. Iudeilor li s-au acordat toate avantajele spirituale. Dumnezeu nu i-a privat de nicio favoare în vederea formării unui caracter care i-ar fi putut face reprezentaţii Săi.

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu le-ar fi adus o prosperitate uimitoare în comparaţie cu naţiunile lumii. Dumnezeu le-ar fi putut da înţelepciune şi talente în toate domeniile, ar fi continuat să fie Învăţătorul lor şi i-ar fi înnobilat şi înălţat prin supunerea faţă de legile Sale. Dacă ar fi fost ascultători, ei ar fi fost feriţi de bolile de care sufereau celelalte popoare şi ar fi fost binecuvântaţi cu putere intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea şi puterea Sa trebuiau să se descopere în toate dovezile prosperităţii lor. Ei trebuiau să fie o împărăţie de preoţi şi de conducători. Dumnezeu le-a asigurat toate condiţiile favorabile pentru a deveni cea mai mare naţiune de pe pământ.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 212

Ştim ce a făcut Dumnezeu pentru Israelul de odinioară și ce chemare i-a adresat. În ce fel se aseamănă cu ceea ce a făcut El pentru noi și cu chemarea pe care ne-a adresat-o nouă, ca adventiști de ziua a șaptea?

[Vineri, 05 oct.] Un gând de încheiere

Planul iniţial al lui Dumnezeu pentru crearea omenirii este reflectat şi de instituţia familiei (Geneza 2:21-24), şi de cea a Sabatului. Sabatul a fost dat pentru toţi oamenii, cum a arătat Isus în Marcu 2:27,28. Caracterul lui universal reiese şi din faptul că Dumnezeu a pus deoparte ziua a şaptea înainte de chemarea lui Israel ca popor al legământului Său şi chiar înainte de căderea în păcat. Ce forţă unificatoare ar fi Sabatul dacă ar fi păzit de toţi oamenii! Ziua de odihnă a fost lăsată de Dumnezeu pentru a le aminti urmaşilor lui Adam şi ai Evei că toţi îşi au originea în El şi despre faptul că toţi sunt fraţi.

„Atât Sabatul, cât şi familia au fost instituite în Eden, iar ele sunt legate indisolubil în planul lui Dumnezeu. În această zi, mai mult decât în oricare alta, putem să trăim viaţa din Eden. Planul lui Dumnezeu era ca membrii familiei să fie asociaţi în muncă şi studiu, în închinare şi recreare, tatăl, ca preot al casei, iar mama şi tata deopotrivă ca învăţători şi tovarăşi ai copiilor lor.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, ed. 2014, p. 398

Pentru studiu suplimentar: capitolele „Crearea pământului” şi „Chemarea lui Avraam” din cartea Patriarhi şi profeţi de Ellen G. White.

6–13 octombrie – Săptămâna de consacrare pentru misiune