comentarii Resurse

Arestarea în Ierusalim

Sabat după-amiază, 8 septembrie

Pavel dorea foarte mult să ajungă la Ierusalim înainte de Paște, având în felul acesta ocazia de a-i întâlni pe aceia care urmau să vină din toate părțile lumii pentru a lua parte la sărbătoare. El a nutrit întotdeauna nădejdea ca, în vreun fel oarecare, să poată fi folosit ca un instrument pentru îndepărtarea prejudecăților conaționalilor săi necredincioși, astfel încât ei să poată fi aduși să primească prețioasa lumină a Evangheliei. El dorea, de asemenea, să-i întâlnească pe membrii bisericii din Ierusalim și să le dea darurile trimise de bisericile dintre neamuri pentru frații săraci din Iudeea. Și, prin această vizită, el nădăjduia să realizeze o apropiere mai puternică între iudei și neamurile convertite la credință. – Faptele apostolilor, p. 389

Să stăm în apărarea adevărului şi a neprihănirii atunci când majoritatea abandonează lupta, să purtăm bătăliile Domnului când luptători sunt puţini – acesta va fi testul nostru. Într-un timp ca acesta, noi trebuie să adunăm căldură din răceala altora, curaj din laşitatea lor şi loialitate din trădarea lor. – Mărturii, vol. 5, p. 136

Toți cei care, în acele timpuri rele, vor dori să-L slujească fără teamă pe Dumnezeu, așa cum le dictează conștiința, vor avea nevoie de curaj, tărie, o bună cunoaștere a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, pentru că toți cei care sunt credincioși lui Dumnezeu vor fi persecutați, motivele lor vor fi contestate, cele mai bune eforturi ale lor vor fi interpretate greșit, iar numele lor vor fi lepădate ca fiind ceva rău. – Faptele apostolilor, pp. 431–432

Hristos este unica noastră speranță. Putem să privim la El, deoarece El este Mântuitorul nostru. Putem să-L credem pe cuvânt și să depindem de El. Domnul cunoaște exact ajutorul de care avem nevoie, iar noi putem să ne punem încrederea în El fără teamă. Dacă ne bazăm numai pe călăuzirea înțelepciunii omenești, vom constata că ne-am așezat de partea celor învinși. Dar putem să venim direct la Domnul nostru, căci El a zis: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Este privilegiul nostru să fim învățați de Acela care a spus: „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 486

Duminică, 9 septembrie: Întâlnirea cu conducătorii de la Ierusalim

Mai târziu însă, când a devenit clar faptul că se înmulțeau repede convertiții dintre neamuri, au fost câțiva dintre frații mai cu vază din Ierusalim care au început să nutrească din nou prejudecățile lor de mai înainte împotriva metodelor lui Pavel și ale conlucrătorilor lui. Aceste prejudecăți se întăreau cu trecerea anilor, până când unii dintre frații conducători au hotărât că lucrarea de predicare a Evangheliei trebuie făcută de aici încolo potrivit cu ideile lor. Dacă Pavel era gata să-și adapteze metodele la anumite rânduieli pe care le susțineau ei, atunci aveau să-l recunoască și să-i sprijine lucrarea; altfel, ei nu mai aveau să privească cu plăcere lucrarea lui și nici să-i mai acorde sprijinul lor. (…)
Bărbații aceștia pierduseră din vedere faptul că Dumnezeu este Învățătorul poporului Său; că fiecare lucrător al cauzei Sale trebuie să dobândească o experiență personală în a urma Conducătorului divin, fără a privi la om pentru o îndrumare directă; că lucrătorii Săi trebuie să fie modelați și formați nu după ideile omului, ci după Modelul divin. – Faptele apostolilor, p. 401
Dar, în ceruri, serviciul nu este făcut din spirit de legalism. Atunci când Satana s-a răzvrătit împotriva Legii lui Iehova, ideea că există o Lege a apărut înaintea îngerilor ca un lucru la care aproape că nu se gândiseră. În lucrarea lor, îngerii nu se purtau ca slujitori, ci ca fii. Între ei și Creatorul lor este o unire desăvârșită. Ascultarea nu este o muncă grea pentru ei. Iubirea față de Dumnezeu face din serviciul lor o bucurie. Tot așa, în fiecare suflet în care locuiește Hristos, nădejdea slavei, cuvintele Lui răsună mereu, mereu: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în adâncul inimii mele” (Psalmii 40:8). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 109

Cuvintele lui Ioan mi-au venit în minte cu insistență: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8). Mi-a fost arătat că aceia care declară triumfător că sunt fără păcat dovedesc, chiar prin încumetarea lor, că sunt departe de a fi neprihăniți. Cu cât omul căzut înțelege mai bine caracterul Domnului Hristos, cu atât este mai neîncrezător în sine însuși și cu atât mai nedesăvârșite i se par faptele proprii, în contrast cu acelea care au caracterizat viața sfântului Răscumpărător. Dar cei care sunt departe de Isus, ale căror percepții spirituale sunt atât de întunecate de greșeli, încât nu pot înțelege caracterul marelui Exemplu, își închipuie că El a fost întru totul ca ei și îndrăznesc să afirme că sunt sfinți cu desăvârșire. Dar ei sunt departe de Dumnezeu, nu se cunosc pe ei înșiși și cu atât mai puțin pe Domnul Hristos. – Schiţe din viaţa mea, p. 84

Luni, 10 septembrie: Tulburare în templu

Aceasta era ocazia de aur pentru ca toți frații conducători să mărturisească sincer și deschis că Dumnezeu lucrase prin Pavel și că uneori ei greșiseră îngăduind ca veștile aduse de vrăjmași să le trezească gelozia și prejudecata. Dar, în loc să se unească într-un efort de a face dreptate unuia care fusese jignit, i-au dat un sfat care arăta că ei încă nutreau simțământul că Pavel trebuie în mare măsură socotit ca răspunzător pentru prejudecata existentă. Ei nu au stat în chip nobil în apărarea lui, căutând să le arate celor nemulțumiți în ce consta rătăcirea lor, ci au căutat să ajungă la un compromis, sfătuindu-l să urmeze o cale care, după părerea lor, avea să îndepărteze orice motiv pentru o greșită înțelegere. (…)
Frații sperau că Pavel, urmând calea arătată de ei, ar putea da o puternică dovadă împotriva rapoartelor neadevărate cu privire la el. Ei l-au asigurat că hotărârea consiliului ținut mai înainte, cu privire la convertiții dintre neamuri și la legea ceremonială, încă era considerată ca fiind bună. Însă sfatul dat acum nu era potrivit cu această hotărâre. Nu Duhul lui Dumnezeu era acela care insuflase acest sfat; el era rodul lașității. Conducătorii bisericii din Ierusalim știau că, prin lipsa de conformare față de legea ceremonială, creștinii aveau să-și atragă asupră-le ura iudeilor și să se expună astfel prigoanei. Sinedriul făcea tot ce putea ca să împiedice extinderea Evangheliei. El alegea bărbați care să-i urmărească pe apostoli, îndeosebi pe Pavel, și, pe orice cale cu putință, să se opună lucrării lui. Dacă ar fi fost învinuiți înaintea Sinedriului ca niște călcători ai legii, creștinii ar fi urmat să sufere o grabnică și aspră pedeapsă ca apostați de la credința iudaică. – Faptele apostolilor, pp. 403–404
Vom întâlni cea mai crâncenă împotrivire din partea adventiștilor care se opun Legii lui Dumnezeu. Dar, asemenea constructorilor zidurilor Ierusalimului, nu ar trebui să ne lăsăm abătuți și să fim împiedicați din lucrarea noastră de zvonuri, de trimiși care doresc discuții și controverse, de amenințări de natură să intimideze, de publicarea neadevărurilor sau de orice stratageme pe care le poate insufla Satana. Răspunsul nostru ar trebui să fie: Suntem angajați într-o mare lucrare și nu ne putem coborî. Vom fi uneori în încurcătura de a nu ști ce cale ar trebui să urmăm pentru a menține onoarea cauzei lui Dumnezeu și a apăra adevărul Său. (…)
Calea urmată de Neemia ar trebui să aibă o puternică influență asupra minții noastre în ce privește modul de a înfrunta astfel de împotrivitori. Ar trebui să aducem în rugăciune toate aceste lucruri înaintea Domnului, așa cum și Neemia a rostit cererea sa fierbinte, în timp ce duhul său era smerit. El s-a prins de Dumnezeu cu o credință neșovăitoare. Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmăm. Timpul este prea prețios pentru a fi devotat de către slujitorii lui Dumnezeu apărării caracterului lor, umbrit de cei ce urăsc Sabatul Domnului. Ar trebui să înaintăm cu o convingere nestrămutată, crezând că Dumnezeu va acorda adevărului Său mari și prețioase victorii. În umilință, blândețe și curăție a vieții, sprijinindu-ne pe Isus, ar trebui să ducem cu noi puterea de a-i convinge pe oameni că avem adevărul. – Mărturii, vol. 3, p. 574

Marţi, 11 septembrie: Înaintea mulţimii

Să avem nădejde și curaj! Deznădejdea în serviciul lui Dumnezeu este un lucru păcătos și nu își are locul. El ne cunoaște toate nevoile. El are toată puterea. El le poate acorda slujitorilor Săi măsura eficienței pe care o necesită cererile lor. – Mărturii, vol. 8, p. 38

Fiți puternici și vorbiți cu nădejde! Croiți-vă drum printre obstacole! Sunteți în căsătorie spirituală cu Isus Hristos. Cuvântul este siguranța voastră. Apropiați-vă de Mântuitorul cu încrederea deplină a credinței vii, unindu-vă mâinile cu ale Lui. Duceți-vă acolo unde pregătește El calea. Orice vă va spune, faceți! El vă va învăța cu aceeași bunăvoință cu care învață pe oricine. – Mărturii, vol. 6, p. 462

Cei care sunt în serviciul lui Dumnezeu trebuie să dovedească însuflețire și hotărâre în lucrarea de câștigare de suflete. Să fim conștienți că sunt unii care vor pieri dacă noi, ca unelte ale lui Dumnezeu, nu vom lucra cu hotărâre, fără să șovăim sau să ne descurajăm. Tronul harului trebuie să fie continua noastră sursă de dependență. – Ibidem, vol. 6, p. 418

Se vor ivi greutăți care vă vor pune la încercare credința și răbdarea. Întâmpinați-le cu curaj! Priviți partea luminoasă a lucrurilor. Dacă lucrarea întâmpină obstacole, asigurați-vă că acest lucru nu este din cauza voastră, iar apoi mergeți înainte, bucurându-vă în Domnul. – Mărturii, vol. 7, p. 244
Totuși, când vin încercări asupra noastră, cât de mulți sunt ca Iacov! Noi gândim că este mâna vrăjmașului și ne luptăm orbește în întuneric până ne irosim toată puterea și nu găsim alinare sau eliberare. (…) Trebuie să învățăm că încercările mai înseamnă și foloase și să nu disprețuim pedeapsa Domnului și să nu ne poticnim când suntem mustrați de El. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 25

Cei care lucrează pentru Hristos nu trebuie să se gândească niciodată la eșec în lucrarea lor, cu atât mai puțin să vorbească despre el. Domnul Isus este eficiența noastră în toate lucrurile; Spiritul Lui trebuie să fie inspirația noastră și, dacă ne așezăm în mâinile Lui pentru a fi canale de lumină, mijloacele noastre de a face bine nu se vor epuiza niciodată. Ne putem aproviziona din plinătatea Lui și putem primi din acel har care nu are limite. – Evanghelizare, p. 118
O mare lucrare trebuie făcută în ce priveşte prezentarea înaintea oamenilor a adevărurilor mântuitoare ale Evangheliei. Acesta este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a stăvili valul stricăciunii morale. Acesta este mijlocul Său pentru a reface în om chipul Lui moral. Acesta este leacul Lui față de dezorganizarea universală. El este puterea care îi atrage pe oameni laolaltă și-i unește. Lucrarea soliei îngerului al treilea este de a prezenta adevărurile acestea. Domnul intenționează ca prezentarea acestei solii să fie cea mai înaltă și cea mai mare lucrare care se face în lume, în zilele acestea. – Mărturii, vol. 6, p. 11

Miercuri, 12 septembrie: Înaintea Sinedriului

Ne aflăm într-o lume care este împotriva neprihănirii sau purității caracterului și, mai ales, împotriva creșterii în har. Oriunde privim, vedem întinare și stricăciune, diformitate și păcat. Cât de străine sunt toate acestea de lucrarea care trebuie împlinită în noi chiar înainte de a primi darul nemuririi! Aleșii lui Dumnezeu trebuie să rămână neîntinați în mijlocul stricăciunilor ce abundă în jurul lor în aceste ultime zile. Trupurile lor trebuie să fie făcute sfinte, spiritul lor, curat. Dacă această lucrare trebuie să fie înfăptuită, ea trebuie începută de îndată, cu hotărâre și pricepere. Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă controlul deplin, influențând fiecare acțiune. – Dietă şi hrană, p. 118
Persoane rânduite de Dumnezeu vor vesti solii cât se poate de uimitoare, care îi vor avertiza pe oameni și îi vor sensibiliza. Chiar dacă unii vor fi provocați de avertizare și vor fi determinați să se împotrivească luminii și dovezilor, noi trebuie să înțelegem din acest fapt că vestim o solie crucială pentru timpul acesta. (…) De asemenea, trebuie să avem în orașe evangheliști consacrați, prin care solia să fie vestită cu o așa hotărâre, încât să-i facă pe ascultători să tresară. – Mărturii, vol. 9, p. 137

Acum [Pavel] se afla la închisoare și știa că vrăjmașii lui, în disperata lor răutate, vor recurge la orice mijloc pentru a-l omorî. Oare să se fi terminat lucrarea sa pentru biserici și acum aveau să intre lupii răpitori? Lucrarea lui Hristos era foarte legată de inima lui Pavel și el cugeta cu adâncă îngrijorare la primejdiile ce amenințau bisericile răspândite, expuse așa cum erau ele la prigoană din partea unor oameni exact la fel cu aceia care îl înconjuraseră pe el în Sinedriu. Plin de întristare și descurajare, el a plâns și s-a rugat.(…)

În acest ceas întunecos, Domnul nu l-a uitat pe slujitorul Său. El îl ocrotise față de gloata ucigașă din curtea templului; fusese cu el înaintea Sinedriului; era cu el în cetățuie și Se descoperise martorului Său credincios, ca răspuns la stăruitoarele rugăciuni după călăuzire ale apostolului. „În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel și i-a zis:«Îndrăznește, Pavele, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.»” (…)
De multă vreme dorise Pavel să ajungă la Roma; el a dorit foarte mult să-L mărturisească acolo pe Hristos, însă gândise că planurile lui fuseseră împiedicate de vrăjmășia iudeilor. Puțin se gândea el că acum, chiar ca întemnițat, avea să meargă la Roma. – Faptele apostolilor, pp. 412–413

Se cere curaj și independență pentru a te ridica mai presus de standardul religios al lumii creștine. Ei nu urmează exemplul Mântuitorului de renunțare de sine; ei nu fac niciun sacrificiu, ci caută mereu să evite crucea pe care Domnul Hristos a declarat-o ca fiind o dovadă a uceniciei. – Mărturii, vol. 5, p. 78

Vă atrag atenția la aceste binecuvântări primite din mâna generoasă a lui Dumnezeu. Fie ca prospețimea strălucitoare a fiecărei dimineți să trezească în inimile voastre laudă pentru aceste dovezi ale grijii Sale iubitoare. Dar, în timp ce ne-a dat atât de multe lucruri care să ne facă fericiți, bunul nostru Tată ceresc ne-a dat și binecuvântări care nu se văd. El înțelege nevoile omului căzut și, în timp ce ne-a dat avantaje, pe de o parte, pe de altă parte sunt și necazuri care sunt destinate să ne stimuleze să folosim iscusința pe care ne-a dat-o El. Acestea dezvoltă perseverență, curaj și hărnicie plină de răbdare. – Mărturii, vol. 5, p. 312

Sunt rele pe care omul le poate micșora, dar nu le poate îndepărta niciodată. El trebuie să înfrângă obstacolele și să acționeze asupra celor din jur, și nu să fie modelat de acestea. El are loc să-și folosească talentele pentru a scoate ordine și armonie din confuzie. În această lucrare, poate să aibă ajutor divin, dacă cere acest lucru. Nu este lăsat să se lupte cu ispitele și încercările numai în puterea lui. Ajutorul se află la Acela care este puternic. Isus a părăsit curțile regești ale cerului, a suferit și a murit într-o lume degradată de păcat, ca să-l poată învăța pe om cum să treacă prin încercările vieții și să biruie ispitele ei. Aici avem un model pentru noi. – Mărturii, vol. 5, p. 312

Joi, 13 septembrie: Transferarea la Cezareea

Doar atunci când vom vedea providența lui Dumnezeu în lumina veșniciei vom putea pricepe cât de mult datorăm grijii și intervenției îngerilor Săi. Ființele cerești au avut un rol activ în privința oamenilor. – Educaţie, p. 304

În viața viitoare, vom înțelege lucruri care aici ne-au nedumerit mult. Vom deveni conștienți ce ajutor puternic am avut și în ce fel îngerii lui Dumnezeu au fost însărcinați să ne apere atunci când am urmat sfatul Cuvântului lui Dumnezeu. – Adevărul despre îngeri, p. 286

În lumea viitoare, Hristos îi va conduce pe cei mântuiți la râul vieții și îi va învăța lecțiile minunate ale adevărului. El va desfășura înaintea lor tainele naturii. Ei vor vedea că o mână puternică ține lumile în mișcare. Vor vedea iscusința marelui Artist care a colorat florile de pe câmp și vor învăța despre planurile Tatălui îndurător, care trimite razele de lumină, iar împreună cu sfinții îngeri, cei răscumpărați vor recunoaște, prin cântece de laudă, iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru o lume nerecunoscătoare. Atunci se va înțelege că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. – The Review and Herald, 3 ianuarie 1907
Toți aceia care au ales să-I slujească lui Dumnezeu trebuie să se încreadă în grija Lui. Hristos a arătat păsările care zboară pe cer și florile de pe câmp și i-a îndemnat pe ascultători să mediteze la aceste creații ale lui Dumnezeu. „Nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” a zis El (Matei 6:26). Măsura grijii dumnezeiești față de un obiect oarecare este proporțională cu treapta pe care o ocupă pe scara existenței. Providența are grijă de fiecare vrăbiuță. Florile câmpului și iarba care acoperă pământul ca un covor au parte de atenția și grijă Tatălui nostru ceresc. Marele Artist S-a gândit la crini, făcându-i așa de strălucitori, încât umbresc cu frumusețea lor slava lui Solomon. Cu cât mai mult Se îngrijește El de om, care este chipul și slava lui Dumnezeu! El dorește ca fiii Săi să manifeste un caracter asemănător cu al Său. După cum raza soarelui le dă florilor culorile delicate și variate, tot așa și Dumnezeu îi dă ființei omenești din frumusețea caracterului Său. – Hristos, Lumina lumii, p. 313

Atunci când vor veni cu adevărat necazurile, Dumnezeu îl va pregăti pe cel blând şi smerit să le poarte. Când providenţa Sa le îngăduie să vină, El va asigura şi ajutorul pentru a fi suportate. Frământarea şi murmurarea întunecă şi pătează sufletul, împiedicând lumina să strălucească pe cărarea altora. – Mărturii, vol. 2, p. 641
Dumnezeu este dragoste. El are grijă de toate făpturile pe care le-a creat. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Ce privilegiu preţios este să putem fi fii şi fiice ale Celui Preaînalt, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Isus Hristos! De aceea, să nu ne plângem şi să nu ne întristăm pentru că în această viaţă nu suntem scutiţi de dezamăgiri şi de suferinţă. Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea şi să bem paharul amar, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ni-l ţine la buze. Să ne încredem în El şi în lumina zilei, şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Chiar când trecem prin noaptea suferinţei, cum putem refuza să ne înălţăm inima şi glasul în laude pline de recunoştinţă, când ne aducem aminte de dragostea care a fost arătată faţă de noi pe crucea Golgotei? – Mărturii, vol. 5, p. 315


Părerea mea