Comentarii inspirate (st. 6)

Lucrarea lui Petru

Sabat după-amiază, 4 august

Dar lucrarea nu trebuia să se oprească acolo [în Ierusalim]. Trebuia să se întindă până la marginea pământului. Hristos le-a zis ucenicilor Săi: Aţi fost martori şi aţi văzut viaţa Mea de jertfă pentru binele omenirii. Aţi fost martori ai lucrării Mele pentru Israel. Cu toate că nu au vrut să vină la Mine şi să aibă viaţă, cu toate că preoţii şi conducătorii au făcut cu Mine ce le-a plăcut, cu toate că M-au lepădat, aşa cum au profetizat Scripturile, totuşi să mai aibă un prilej de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu. Aţi văzut că, pe toţi aceia care vin la Mine, mărturisindu-şi păcatele, Eu îi primesc cu drag. Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi da afară. Toţi cei care doresc aceasta pot să fie împăcaţi cu Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică. Vouă, ucenicilor Mei, vă încredinţez această solie de har. Întâi trebuie să fie dată lui Israel şi apoi la toate neamurile, popoarele şi limbile. Trebuie dusă şi iudeilor, şi neamurilor. (…) Toţi cei care cred trebuie să fie adunaţi într-o singură biserică. – Hristos, Lumina lumii, p. 821

Ca popor, noi mărturisim că avem adevărul înaintea oricăror alţi oameni de pe pământ. Deci viaţa şi caracterul nostru trebuie să fie în armonie cu o astfel de credinţă. Ziua este aproape venită când cei neprihăniţi vor fi strânşi asemenea grâului preţios în snopi pentru grânarul ceresc, pe când cei nelegiuiţi vor fi asemenea neghinei, care este strânsă pentru focul ultimei şi marii zile a lui Dumnezeu. Dar grâul şi neghina „cresc împreună până la seceriş”. În îndeplinirea îndatoririlor vieţii, cei neprihăniţi vor fi împreună cu cei nelegiuiţi până în final. Copiii luminii sunt răspândiţi printre copiii întunericului, pentru ca deosebirea să poată fi văzută de toţi. În felul acesta, voi, copiii lui Dumnezeu sunteţi chemaţi „să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Iubirea divină strălucind în inimă şi armonia asemănării cu Hristos manifestată în viaţă vor fi ca o străfulgerare a cerului acordată oamenilor lumii acesteia, pentru ca ei să vadă şi să poată aprecia superioritatea, desăvârşirea ei. – Mărturii, vol. 5, pp. 99–100

Duminică, 5 august: În Lida şi în Iope

În Ierusalim erau mulţi care crezuseră pe ascuns în Isus şi mulţi care fuseseră duşi în rătăcire de preoţi şi conducători. Și acestora trebuia să li se prezinte Evanghelia. Ei trebuiau să fie chemaţi la pocăinţă. Adevărul minunat că numai prin Hristos se putea obţine iertarea de păcate trebuia să fie făcut clar. În timp ce tot Ierusalimul era frământat de întâmplările zguduitoare din ultimele săptămâni, predicarea Evangheliei urma să producă acum impresiile cele mai adânci.
Prin darul Duhului Sfânt, ucenicii urmau să primească o putere minunată, mărturia lor urma să fie întărită prin semne şi minuni. Urmau să fie săvârşite minuni nu numai de către apostoli, dar şi de către aceia care primeau solia. Isus zice: „În Numele Meu vor scoate afară draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi” (Marcu 16:17,18). – Hristos, Lumina lumii, pp. 820–821
În timpul lucrării sale, apostolul Petru i-a vizitat pe credincioşii din Lida. Aici l-a vindecat pe Enea, care timp de opt ani fusese ţintuit la pat din pricina paraliziei. „Enea, Isus Hristos te vindecă”, a spus apostolul; „scoală-te şi fă-ţi patul.” „Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lidia şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.” – Faptele apostolilor, p. 131
La Iope era o femeie numită Dorca, ale cărei degete iscusite erau mai active decât limba ei. Ea ştia cine avea nevoie de haine în care să se simtă bine şi cine avea nevoie de simpatie şi slujea cu plăcere pentru satisfacerea nevoilor ambelor categorii de oameni. Şi, când Dorca a murit, membrii comunității din Iope şi-au dat seama de pierderea pe care au suferit-o. Nu este de mirare că plângeau şi se jeleau, iar lacrimile lor fierbinți cădeau pe trupul ei neînsuflețit. Ea a fost de o valoare atât de mare încât, prin puterea lui Dumnezeu, a fost adusă înapoi de pe tărâmul vrăjmaşului, pentru ca iscusința şi energia ei să mai poată fi o binecuvântare pentru alții. – Mărturii, vol. 5, p. 304
Această măreaţă lucrare de a scula morţii la viaţă a fost mijlocul de convertire la credinţa lui Isus a multora în Iope. – Istoria mântuirii, p. 281

Luni, 6 august: Acasă la Corneliu

Deşi era roman, Corneliu Îl cunoscuse pe adevăratul Dumnezeu şi renunţase la idolatrie. Asculta de voia lui Dumnezeu şi I se închina cu o inimă sinceră. El nu intrase în legătură cu evreii, dar cunoştea şi asculta de Legea morală. Nu fusese circumcis şi nici nu lua parte la aducerea jertfelor, de aceea evreii îl socoteau necurat. Cu toate acestea, el susţinea cauza evreilor prin donaţii generoase şi era peste tot cunoscut pentru milosteniile şi faptele sale bune. Viaţa lui cinstită i-a adus o reputaţie bună atât printre evrei, cât şi printre neamuri.

Corneliu nu înţelegea deplin credinţa în Hristos, deşi credea profeţiile şi aştepta venirea lui Mesia. Prin dragostea şi ascultarea lui de Dumnezeu, a fost adus aproape de El şi pregătit să-L primească pe Mântuitorul, când avea să i Se descopere. Condamnarea vine prin respingerea luminii date. Sutaşul era dintr-o familie nobilă şi deţinea o poziţie de mare încredere şi cinste, dar aceste împrejurări nu au avut tendinţa să-i submineze calităţile nobile ale caracterului. Adevărata bunătate şi măreţie s-au unit ca să-l facă un bărbat de valoare morală. Influenţa lui era binefăcătoare pentru toţi cei cu care venea în contact.

El credea în singurul Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. Îl venera, Îi recunoştea autoritatea şi-I căuta sfatul în toate aspectele vieţii. Era credincios în datoriile căminului, ca şi în responsabilităţile lui oficiale, şi înălţase altarul lui Dumnezeu în familia sa. El nu îndrăznea să se aventureze în îndeplinirea planurilor sale şi să-şi care povara de răspunderi grele fără ajutorul lui Dumnezeu, de aceea, se ruga mult şi cu stăruinţă pentru acel ajutor. Toate lucrările lui purtau semnul credinţei, iar Dumnezeu a privit la curăţia faptelor şi la generozitatea lui şi S-a apropiat de el în cuvânt şi în Duh. – Istoria mântuirii, pp. 282–283

Din nou, Dumnezeu Şi-a arătat interesul pentru lucrarea Evangheliei şi pentru biserica Lui organizată. Nu îngerul Lui era cel care să-i spună lui Corneliu istoria crucii. Tot un om, supus ca şi el slăbiciunilor omeneşti, avea să-l instruiască în privinţa Mântuitorului răstignit, înviat şi înălţat. Mesagerul ceresc a fost trimis cu scopul special de a-l pune pe Corneliu în legătură cu slujitorul lui Dumnezeu, care să-l înveţe cum puteau să fie mântuiți, el şi casa lui.

Corneliu a ascultat cu bucurie solia şi a trimis imediat oameni să-l caute pe Petru, potrivit cu sfaturile îngerului. Claritatea acestor instrucţiuni, în care era numită chiar şi ocupaţia bărbatului în casa căruia stătea Petru, dovedeşte că Cerul cunoaşte bine istoria şi ocupaţia oamenilor de la orice nivel al vieţii. Dumnezeu cunoaşte ocupaţia zilnică a truditorului umil, ca şi pe aceea a împăratului pe tronul său. Avariţia, cruzimea, crimele ascunse şi egoismul oamenilor Îi sunt cunoscute la fel de bine ca şi faptele lor bune, dragostea, generozitatea şi bunătatea lor. Nimic nu este ascuns de Dumnezeu. – Ibidem, p. 283–284
Sosise vremea ca biserica lui Hristos să înceapă o fază de lucru cu totul nouă. Uşa pe care mulţi dintre convertiţii iudei o închiseseră în faţa neamurilor trebuia să fie acum larg deschisă. Şi trebuia ca neamurile care primeau Evanghelia să fie considerate egale cu credincioşii dintre iudei, fără să fie necesar să li se mai ceară ritualul circumciziunii.
Cu câtă grijă a lucrat Domnul pentru a birui prejudecata împotriva neamurilor, ce fusese întipărită cu atâta putere în mintea lui Petru de educaţia iudaică pe care o primise! Prin viziunea cu fața de masă şi tot ce era în ea, El a căutat să scoată din mintea apostolului această prejudecată şi să-l înveţe adevărul important că în ceruri nu este cătare la faţă; că atât iudeii, cât şi neamurile sunt la fel de preţioşi înaintea lui Dumnezeu; că prin Hristos păgânii pot ajunge părtaşi ai binecuvântărilor şi ai privilegiilor Evangheliei. – Faptele apostolilor, p. 136

Marţi, 7 august: Darul Duhului

Coborârea Duhului Sfânt peste neamuri nu era un echivalent pentru botez. În toate cazurile, paşii necesari în convertire sunt credinţa, pocăinţa şi botezul. În felul acesta, adevărata biserică creştină este unită într-un singur Domn, o credinţă şi un botez. Diferitele temperamente sunt transformate de harul sfinţitor şi aceleaşi principii înnobilatoare conduc vieţile tuturor. Petru a cedat rugăminţilor celor credincioşi dintre neamuri şi a rămas cu ei un timp, predicându-L pe Isus tuturor neamurilor de prin împrejurimi. – Istoria mântuirii, p. 289
Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun anume veac sau la vreo rasă de oameni. Hristos a declarat că influenţa divină a Duhului Său avea să fie cu urmaşii Săi până la sfârşit. Din Ziua Cincizecimii şi până acum, Mângâietorul a fost trimis la toţi aceia care s-au predat pe ei înşişi în totul lui Hristos şi slujirii Lui. La toţi aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfinţeşte, îi călăuzeşte şi mărturiseşte. Cu cât credincioşii au umblat mai strâns cu Dumnezeu, cu atât mai clar şi mai puternic au dat mărturie despre iubirea Mântuitorului lor şi despre harul Său mântuitor. Bărbaţii şi femeile care, în decursul lungilor secole de prigoană şi încercări, s-au bucurat de o mare măsură a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor au fost ca nişte semne şi minuni în lume. Înaintea îngerilor şi a oamenilor, ei au prezentat puterea transformatoare a iubirii mântuitoare. (…)

Aceia care au fost înzestraţi cu putere de sus la Ziua Cincizecimii n-au fost scutiţi mai departe de ispită şi încercări. În timp ce dădeau mărturie despre adevăr şi neprihănire, în repetate rânduri ei au fost asaltaţi de vrăjmaşul a tot adevărul, care căuta să-i jefuiască de experienţa lor creştină. Ei erau nevoiţi să se lupte cu toate puterile date lor de Dumnezeu pentru a ajunge la măsura de bărbaţi şi femei în Hristos Isus. Ei se rugau zilnic pentru noi şi proaspete ajutoare ale harului pentru a putea ajunge mai sus şi tot mai sus spre desăvârşire. Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar şi cei mai slabi, experimentând credinţa în Dumnezeu, învăţau să-şi dezvolte puterile ce le fuseseră încredinţate şi să devină sfinţiţi, curaţi şi înnobilaţi. În umilinţă, ei se supuneau influenţei modelatoare a Duhului Sfânt, primeau plinătatea naturii dumnezeiești şi erau modelaţi, făcuţi asemenea chipului Său.

Trecerea vremii nu a adus nicio schimbare în ce priveşte făgăduinţa dată de Hristos la despărţire, de a trimite Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Nu din pricina vreunei restricţii din partea lui Dumnezeu bogăţiile harului Său nu se revarsă pe pământ asupra oamenilor. Dacă împlinirea făgăduinţei nu se vede aşa cum ar putea fi văzută, aceasta se datorează faptului că făgăduinţa nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Dacă ar voi, ar fi cu toţii umpluţi cu Duhul Sfânt. Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o problemă de mai mică importanţă şi preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere şi moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenţia, puterea divină, care este necesară pentru creşterea şi prosperitatea bisericii şi care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipseşte, deşi ea este oferită în toată infinita ei plinătate. – Faptele apostolilor, pp. 49–50

Miercuri, 8 august: Biserica din Antiohia

A fi creştin înseamnă a avea o religie curată şi o viaţă sfântă şi demnă. Cu toate acestea, încă de la apostazia lui din ceruri, calea lui Satana a fost caracterizată de o continuă asprime şi înşelăciune. Unii care se declară a fi creştini învaţă metodele şi practicile lui. În timp ce afirmă că slujesc cauzei lui Dumnezeu, ei calcă drepturile semenilor lor în scopul intereselor proprii. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 280
Am văzut că mulţi ar trebui să înveţe ce înseamnă să fii creştin: că nu este vorba doar de un nume, ci înseamnă să ai gândul care era în Hristos şi să te supui voinţei lui Dumnezeu în toate lucrurile. În special cei tineri, care nu ştiu ce înseamnă lipsurile şi greutăţile şi care au o voinţă puternică, ce nu se apleacă în faţa voinţei lui Dumnezeu, au o mare lucrare de făcut. Ei merg pe o cale foarte netedă, ţin cont doar de voinţa lor şi nu se pot stăpâni. Ei nu au voia lui Dumnezeu în faţa lor. Ei nu cercetează cum ar putea să-I aducă mai multă slavă lui Dumnezeu, să contribuie la înaintarea cauzei Sale sau să facă bine altora. Însă eul este la mijloc şi sunt preocupaţi să-l satisfacă. O astfel de religie nu valorează nici cât un fir de pai. Cei care o au vor fi puşi în cumpănă şi găsiţi necorespunzători. – Mărturii, vol. 1, p. 152

Dar puţini înţeleg cu adevărat ce se cuprinde în cuvântul creştin. Aceasta înseamnă a fi asemenea lui Hristos, a face bine altora, a fi dezbrăcat de tot egoismul şi a avea viaţa marcată de fapte de bunăvoinţă dezinteresată. Răscumpărătorul nostru pune sufletele în braţele noastre, ale bisericii, pentru ca să îngrijim de ele dezinteresat şi să le educăm pentru cer, şi astfel să fim conlucrători cu El. Dar, prea adesea, biserica îi alungă pe câmpul de luptă al Diavolului. Un membru spune: „Asta nu-i sarcina mea”, şi apoi prezintă vreo scuză fără importanţă. „Ei bine”, spune un altul, „aceasta nu este nici de datoria mea” şi, până la urmă, nu-i datoria niciunuia, şi sufletul este lăsat să piară, neîngrijit de nimeni. Este de datoria fiecărui creştin să se angajeze în această acţiune curajoasă de lepădare de sine şi sacrificiu de sine. – Mărturii, vol. 2, p. 331
Alege mai degrabă sărăcia, reproşul, despărţirea de prieteni sau orice altă suferinţă decât să-ţi pângăreşti sufletul de păcat. Mai bine moartea decât dezonoarea sau călcarea Legii lui Dumnezeu – aceasta ar trebui să fie deviza fiecărui creştin. – Mărturii, vol. 5, p. 147

A-L iubi pe Dumnezeu şi a-i pe oameni – aceasta este toată datoria noastră de creştini. Legea iubirii este scrisă pe tablele sufletului, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în el şi caracterul Său se manifestă în fapte bune. Isus S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne putem îmbogăţi. Ce sacrificii suntem dispuşi să facem de dragul Lui? Am tezaurizat noi iubirea Lui în inimile noastre? Îl iubim noi pe aproapele nostru aşa cum ne iubeşte Domnul Hristos pe noi? Dacă avem această iubire pentru suflete, ea ne va face să fim foarte atenţi, ca nu cumva, prin cuvintele, prin faptele sau influenţa noastră, în vreun fel oarecare, să aşezăm ispita înaintea acelora care au puţină putere morală. Noi nu îl vom blama pe cel slab şi suferind, aşa cum făceau mereu fariseii, ci ne vom strădui să îndepărtăm orice piatră de poticnire din calea fraţilor noştri, ca nu cumva cel ce şchiopătează să fie abătut din cale. – Mărturii, vol. 5, p. 359
Va veni o criză în fiecare din instituţiile noastre. Influenţe vor fi la lucru împotriva lor atât din partea credincioşilor, cât şi din partea necredincioşilor. Acum nu trebuie să aibă loc nici o trădare a încrederii sau a datoriei sfinte, care să încurajeze înălţarea eului. Noi trebuie să veghem mereu asupra vieţii noastre cu o grijă plină de gelozie, ca nu cumva să lăsăm o impresie greşită asupra lumii. Spune lucrul acesta şi adu-l la îndeplinire: „Eu sunt creştin. Eu nu pot să acţionez pe baza a ceea ce spune lumea. Eu trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. Eu nu pot să mă angajez sau să fiu de acord cu niciun aranjament care ar stânjeni, chiar şi în cea mai mică măsură, posibilitatea de a fi de folos, ar slăbi influenţa mea sau ar distruge încrederea cuiva în instrumentele folosite de Dumnezeu.” – Mărturii, vol. 5, p. 479
O, dacă le-ar da Dumnezeu tuturor o dreaptă înţelegere a ceea ce înseamnă să fii creştin! Înseamnă să fii asemenea cu Hristos, iar Hristos n-a trăit pentru a-Și plăcea Lui Însuşi. – Mărturii, vol. 6, p. 214

Joi, 9 august: Persecuţia condusă de Irod

Ziua executării lui Petru a fost în sfârşit stabilită, dar rugăciunile credincioşilor continuau să se înalţe spre cer. În timp ce toată energia şi mila le erau angajate în apeluri fierbinţi, îngerii lui Dumnezeu îl păzeau pe apostolul închis. Nevoia cea mai mare a omului este ocazia lui Dumnezeu. Petru a fost aşezat între doi soldaţi şi legat cu lanţuri de câte un braţ al fiecăruia din ei. Prin urmare nu putea să se mişte fără ca ei să ştie. Porţile închisorii au fost bine închise şi o gardă puternică a fost pusă înaintea lor. Astfel a fost tăiată orice şansă de scăpare sau fugă, prin mijloace omeneşti.
Apostolul nu era intimidat de situaţia lui. De la reabilitarea lui, în urma lepădării de Hristos, înfruntase primejdia fără şovăială şi manifestase curaj şi o cutezanţă nobilă în predicarea Mântuitorului răstignit, înviat şi înălţat. El credea că sosise timpul să-şi dea viaţa de dragul lui Hristos. – Istoria mântuirii, p. 293

Irod ştia că nu merita niciuna dintre aceste laude şi niciun omagiu, dar n-a mustrat idolatria poporului, ci a acceptat-o ca fiindu-i datorată. Când a auzit înălţându-se strigătul: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”, faţa i s-a luminat de mândrie satisfăcută. Doar cu câţiva ani mai înainte, aceleaşi glasuri care slăveau acum un păcătos de rând înălţaseră strigătul turbat: „La o parte cu Isus! Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Irod a primit cu mare plăcere flatarea şi omagiul şi inima îi sălta în triumf, când o schimbare bruscă şi teribilă a avut loc cu el. Faţa i s-a făcut palidă ca de mort, s-a schimbat din cauza agoniei şi stropi mari de sudoare i-au ieşit prin pori. El a rămas o clipă ca ţintuit de durere şi groază; apoi, întorcându-şi faţa lividă spre prietenii săi îngroziţi, a strigat în tonuri seci şi disperate: Acela pe care l-aţi înălţat ca zeu este lovit de moarte! – Istoria mântuirii, p. 298

Acelaşi înger care a venit din curţile cereşti să-l salveze pe Petru a fost solul mâniei şi al pedepsirii lui Irod. Îngerul l-a lovit pe Petru ca să-l trezească din somn, dar lovitura dată regelui nelegiuit a fost cu totul diferită, căci i-a înfrânt mândria şi a adus asupra lui pedeapsa Celui Atotputernic. Supus judecăţii Lui Dumnezeu, Irod a murit în chinuri groaznice, atât trupeşti, cât şi sufleteşti. – Faptele apostolilor, p. 152
Harul şi dragostea Domnului nostru Isus Hristos şi relaţia Sa duioasă cu biserica Sa de pe pământ trebuie să fie descoperite prin dezvoltarea lucrării Sale şi prin evanghelizarea oamenilor din cât mai multe locuri. Principiile cereşti ale adevărului şi ale neprihănirii trebuie să se vadă cu o claritate tot mai mare în viaţa urmaşilor lui Hristos. În afacerile noastre trebuie să se vadă mai mult altruism şi mai multă dăruire decât s-a văzut oricând în biserici de la revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii şi până acum. Nicio urmă de egoism şi de monopol lumesc nu trebuie să aibă nici cea mai vagă influenţă asupra oamenilor care veghează, lucrează şi se roagă pentru cea de a doua venire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos pe norii cerului, cu putere şi slavă mare. – Solii alese, cartea I, p. 53
Hristos a făgăduit bisericii Sale darul Duhului Sfânt, şi făgăduinţa ne aparţine în aceeaşi măsură ca şi celor dintâi ucenici. Dar, ca oricare altă făgăduinţă, şi aceasta este dată în mod condiţionat. Sunt mulţi care cred şi mărturisesc că au încredere în făgăduinţa Domnului; ei vorbesc despre Hristos şi despre Duhul Sfânt şi, cu toate acestea, n-au niciun folos. Ei nu-şi supun sufletul pentru a fi îndrumat şi călăuzit de puterile cereşti. Noi nu putem folosi Duhul Sfânt. Duhul trebuie să ne folosească pe noi. Dumnezeu lucrează prin Duhul în poporul Său „şi voinţa şi înfăptuirea după buna Lui plăcere” (Filipeni 2:13). Dar mulţi nu vor să se supună acestei acţiuni. Ei doresc să se conducă singuri. Din cauza aceasta nici nu primesc darul ceresc. Duhul Sfânt le este dat numai acelora care Îl caută cu umilinţă pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea şi harul Său. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogăţiile harului lui Hristos, şi El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească. – Hristos, Lumina lumii, p. 672
Dacă ai un simţământ de lipsă în sufletul tău, dacă flămânzeşti şi însetezi după neprihănire, aceasta este o dovadă că Hristos a lucrat asupra inimii tale, ca să poată fi căutat spre a face pentru tine, prin darul Duhului Sfânt, ceea ce tu singur nu eşti în stare să faci. Nu trebuie să căutăm a ne potoli setea la nişte pârâiaşe, pentru că marele izvor este chiar deasupra noastră şi din apele lui îmbelşugate putem să bem după voie, numai dacă facem un pas mai sus pe calea credinţei.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt izvoarele vieţii. Dacă veţi căuta aceste izvoare de apă vie, veţi fi aduşi, prin Duhul Sfânt, în comuniune cu Hristos. Adevăruri foarte cunoscute vor fi înfăţişate într-o lumină nouă; texte din Scriptură vă vor izbi privirile cu un nou înţeles, ca un fulger de lumină; veţi vedea legătura altor adevăruri ale lucrării de mântuire şi atunci veţi şti că Hristos vă conduce; un Învăţător divin este alături de voi. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 19–20


Părerea mea