Ediția instructori (st. 6)
Obiective
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să identifice darurile pastorale şi administrative ale lui Petru.
La nivelul sentimentelor: Să aprecieze curajul şi îndrăzneala care caracterizează lucrarea lui Petru.
La nivel practic: Să pună în practică lecţiile desprinse din viaţa şi slujirea lui Petru, în scopul consolidării vieţii personale şi de biserică.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Puterea lui Petru
A. Cum s-a transformat Petru dintr-un om şovăielnic într-un martor plin de curaj pentru Isus?
B. Ce rol a avut rugăciunea în viaţa şi în slujirea lui Petru? Cum s-a raportat el la aşteptările credincioşilor din diferite locuri?
II. Sentimente: Principalele trăsături de caracter ale lui Petru
A. Ce a făcut Petru, liderul marcant al bisericii, pentru a fi la dispoziţia credincioşilor? Ce ne spune aceasta despre caracterul lui, în rolul său de pastor şi de conducător?
III. Practic: Să învăţăm de la Petru
A. Ce putem învăţa din atitudinea lui Petru de a ieşi în întâmpinarea nevoilor credinciosului şi ale bisericii?
Rezumat: Ca membru al bisericii, ca om al rugăciunii, ca evanghelist şi ca lider al bisericii, Petru ne-a lăsat un model demn de urmat.
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVARE
Pasajul central: Faptele 9:32-43.
Ideea de bază: După înviere, Isus Şi-a luat timp să-i pregătească pe ucenici pentru lucrarea pe care o aveau de îndeplinit. Înainte ca Isus să moară, Petru Îl tăgăduise de trei ori. Acum, Mântuitorul l-a întrebat de trei ori dacă putea avea încredere că el avea să-şi respecte responsabilităţile de ucenic. „Întrebarea pe care Hristos i-a pus-o lui Petru era plină de însemnătate. El a amintit numai o condiţie pentru a fi ucenic sau pentru a sluji. «Mă iubeşti?» a zis El. Aceasta este însuşirea cea mai de seamă.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 706
Începe studiul cu grupa cu o trecere în revistă a eşecurilor şi reuşitelor lui Petru de dinaintea învierii lui Isus.
După Cină şi înainte de răstignire, Isus S-a uitat la Petru şi i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:31,32). Petru n-a înţeles foarte bine aceste cuvinte, dar a promis să-I rămână loial Învăţătorului Său şi să-L apere, dacă era necesar, declarându-se dispus să meargă „chiar şi în temniţă, şi la moarte” (Luca 22:33). Deşi pare un om hotărât, el este mai curând indecis. Acum mărturiseşte că Isus este Hristosul lui Dumnezeu, iar în clipa următoare spune că nu-L cunoaşte! E drept că a umblat pe apă, dar îndoiala a luat locul credinţei şi minunea a fost cât pe ce să se sfârşească tragic. A fost rugat de Isus să se roage împreună cu El în Ghetsimani – un privilegiu rar, iar el a ales să doarmă. A avut suficient curaj să-i taie urechea robului marelui-preot, dar nu şi să răspundă cu fruntea sus la întrebarea slujnicei. Cocoşul a cântat şi el a plâns. Pentru păcatele lui şi pentru păcatele tuturor oamenilor, Isus era răstignit dincolo de zidurile Ierusalimului. La trei zile după aceea, Petru L-a văzut iarăşi pe Isus, pe Isus cel înviat, şi viaţa lui nu a mai fost aceeaşi. A devenit un alt om şi a fost capabil să predice cu îndrăzneală în Ziua Cincizecimii.
Discuţie: Ucenicia creştină este un privilegiu, dar şi o responsabilitate. Care sunt privilegiile şi responsabilităţile unui ucenic al lui Hristos? În ce măsură reuşim să ne îndeplinim aceste responsabilităţi?
2. APROFUNDAREA STUDIULUI
Isus i-a spus lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Petru era un om cu o combinaţie paradoxală de trăsături, un amalgam de putere şi slăbiciune, de curaj şi timiditate, de loialitate şi trădare. Însă Domnul S-a rugat mereu pentru el şi l-a asigurat că avea să se întoarcă la Dumnezeu. Apostolul acesta puternic, curajos şi neînfricat i-a întărit pe credincioşi – pe cei în nevoie, pe cei plini de îndoieli, pe cei aflaţi pe moarte, pe străini – ca împlinire a speranţei pe care Şi-o pusese Isus în el.
Studiul din săptămâna aceasta îl are în centru pe Petru, apostolul care i-a întărit pe fraţi şi care a dărâmat barierele naţionale, astfel încât biserica să poată creşte.
Comentariu biblic
I. Petru: apostolul cel care i-a întărit pe fraţi
(Revezi împreună cu grupa Faptele 9:32-35.)
În istoria misiunii şi a bisericii, observăm în mod frecvent un fenomen interesant. Uneori, evanghelistul este atât de preocupat de creşterea numărului de membri, de dezvoltarea ei şi de strângerea de fonduri, încât neglijează sau lasă în seama altora relaţiile de la om la om şi vizitarea membrilor. Este adevărat că delegarea este importantă în slujirea Evangheliei, însă conducătorii nu trebuie să piardă contactul „de la firul ierbii”. Petru, a cărui predicare a zguduit Ierusalimul şi a stat la baza creşterii explozive a bisericii, este un exemplu pentru noi în ce priveşte vizitele pastorale: „Petru călătorea prin toate regiunile” (Faptele 9:32, NTR; în trad. Cornilescu: „cerceta pe toţi sfinţii”) cu scopul de a-i întări şi încuraja pe credincioşi. A coborât la Lida şi l-a cunoscut acolo pe Enea, un bărbat paralizat care zăcea în pat de opt ani. Petru i-a adus vindecarea prin cuvintele: „Isus Hristos te vindecă” (Faptele 9:34). El a avut astfel grijă ca „sfinţii” din Lida să reţină un lucru: vindecarea este importantă, dar mai important este că Isus Hristos este Vindecătorul. În El se găseşte puterea „făcătoare de minuni”.
Apoi se mai petrece o minune. Undeva, la nord-vest de Lida, în Iope, biserica suferă o pierdere dureroasă: moare Dorca, o femeie „care făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii” (Faptele 9:36), o femeie care şi-a luat în serios credinţa şi chemarea şi care a lăsat Evanghelia „să vorbească” prin „hainele şi cămăşile pe care le făcea” (Faptele 9:39). Isus a readus-o la viaţă ca să-şi continue lucrarea cu aţa şi acul şi le-a redat zâmbetul văduvelor din Iope.
După aceea se petrece a treia minune: „Petru a rămas multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon” (Faptele 9:43). Prelucrând piei de animale, deci atingându-se de trupuri de animale moarte, tăbăcarul Simon era considerat „necurat” (Numeri 19:11-13), un om în compania căruia niciun iudeu scrupulos nu dorea să se afle.
De discutat: Ce „zid de despărţire” a început să cadă atunci?
II. Petru: apostolul care „a trecut graniţele”
(Revezi împreună cu grupa Faptele 10.)
Nebănuite sunt căile Domnului. Neaşteptat a fost şi modul în care a lucrat El odinioară şi în viaţa lui Petru şi a lui Corneliu. Relatarea aceasta ne arată cum a dărâmat Dumnezeu zidurile de despărţire dintre evrei şi oamenii din alte popoare astfel încât să se formeze un singur popor unit al lui Hristos. Criteriile de separare – evreu sau străin, bărbat sau femeie, sclav sau om liber, alb sau negru, bogat sau sărac – nu îşi au locul în biserica adusă la existenţă de Mântuitorul răstignit şi înviat. Petru nu susţinea deocamdată complet ideea că Hristos este „pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea… ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou” (Efeseni 2:14,15). Dar probabil că începuse să înţeleagă acest fapt: În Iope, a ales să stea în casa unui tăbăcar.
Duhul Sfânt dorea ca Petru să înţeleagă mai multe despre noua viață creștină. Prin viziunea pe care a primit-o în plină zi pe acoperişul casei tăbăcarului, i s-a descoperit că nu avea nici autoritatea şi nici dreptul de a numi pe vreun om necurat şi nici de a considera că este interzis să stea la masă cu un astfel de om. Acesta a fost mesajul esenţial al viziunii cu animalele curate şi necurate şi cu glasul care i-a spus „taie şi mănâncă” (Faptele 10:13), aşa cum avea el însuşi să recunoască ulterior. Dumnezeu i-a poruncit să meargă şi să se confrunte cu noua realitate generată de Evanghelie: trimişii lui Corneliu erau la uşă. Petru a prins repede ideea: „Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat” (Faptele 10:28). Şi a fost dispus să treacă bariera dintre evrei şi străini şi să intre în casa lui Corneliu. Dumnezeu S-a ocupat de restul.
Înainte de aceasta, Corneliu, un sutaş roman din Cezareea, s-a rugat. Fiind evlavios, temător de Dumnezeu şi un om al rugăciunii (Faptele 10:2), Corneliu s-a plecat pe genunchi pentru întâlnirea cu Dumnezeu de la ora trei după-masă. Ca răspuns la căutarea lui persistentă după adevăr şi la dorinţa lui fierbinte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai bine, un înger l-a îndrumat să trimită nişte oameni la Iope, o cetate situată la circa 65 de kilometri sud de Cezareea, ca să-l cheme pe Petru la el acasă. Niciun om care caută adevărul Evangheliei nu rămâne neauzit de Acela care este Adevărul şi Viaţa. Căutarea cu ardoare a adevărului le deschide imediat calea îngerilor cereşti pentru a veni în ajutorul căutătorului.
Primele cuvinte rostite de Petru în casa lui Corneliu sunt despre unitatea în Evanghelie: Dumnezeu nu face părtinire între evrei şi neamuri, iar Isus Hristos este Domnul tuturor (Faptele 10:34-36). Semnul cel mai clar că Duhul Sfânt lucrează îl constituie accentul pus pe unire şi pe unitatea în prezentarea Evangheliei. Aşa s-a întâmplat chiar în timpul predicii lui Petru: Duhul Sfânt a coborât „peste toţi cei ce ascultau Cuvântul” (Faptele 10:44). Aceşti „toţi” se referă la cei circumcişi şi la cei necircumcişi, la iudei şi la neamuri, la bărbaţi şi la femei. În faţa acestei aprobări incontestabile a Cerului, ce muritor se mai poate agăţa cu disperare de aceste false criterii de deosebire între oameni? Casa sutaşului a devenit astfel primul loc în care, prin Duhul Sfânt, zidurile urii şi separării s-au prăbuşit.
De discutat: Din relatarea despre crearea lumii aflăm că toţi oamenii, fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, au o singură origine (Geneza 1:26). Iar în Hristos nu mai este „nici iudeu, nici grec, …nici rob, nici slobod, …nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Atunci de ce mai există separare între membrii comunităţilor creştine? Cum să tratăm această problemă? De unde trebuie să pornească rezolvarea?
3. APLICAŢIA PENTRU NOI
Petru L-a cunoscut pe Isus personal. Datorită meseriei lui, probabil că, la început, era capabil să vorbească despre meşteşugul pescuitului. Mântuitorul i-a făgăduit şi chiar l-a făcut „pescar de oameni”. După ce L-a cunoscut pe Hristos, dacă Îl păstra pe El în centrul atenţiei, Petru putea vorbi despre vindecarea soacrei lui, despre hrănirea celor cinci mii de oameni, despre Schimbarea la Faţă, despre paraliticul de la scăldătoare, despre cei zece leproşi, despre umblarea lui pe apă, despre Lazăr, despre cum L-a tăgăduit pe Isus, despre sărutul lui Iuda, despre răstignire şi despre înviere. Pentru el, lucrurile acestea nu erau poveşti, ci realităţi. Ştia din proprie experienţă ce a făcut şi ce poate face Domnul!
Întrebare: Petru a fost un om oscilant, un om al contradicţiilor. Viaţa lui se poate împărţi în două mari perioade: înainte de Cincizecime şi după Cincizecime. Ce anume a determinat această schimbare reală a vieţii sale? Ce influenţă are asupra vieţii spirituale primirea Duhului Sfânt?
4. ACTIVITATE
Adu la grupă câteva bileţele pe care ai notat câte un incident din viaţa lui Petru sau câte un text despre el din evanghelii. La încheierea studiului, cere-le participanţilor să ia câte un bilet şi să spună ce gând le vine în minte imediat ce citesc textul sau îşi amintesc de incidentul respectiv.