Ediția instructori (st. 3)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe că este important să răspundem corect la chemarea Evangheliei.

La nivelul sentimentelor: Să hrănească noua relaţie cu Dumnezeu şi cu biserica Sa.

La nivel practic: Să ia decizia de a-şi trăi credinţa şi de a le vorbi altora despre ea.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Principalele reacţii

A. La ce reacţii pozitive şi negative ne putem aştepta din partea noilor convertiţi?

B. Cum să respingem reacţiile negative şi cum să le întărim pe cele pozitive?

II. Sentimente: Susţinerea noilor relaţii

A. Ce a făcut biserica primară pentru a susţine noile relaţii?

B. Ce factori întăresc/slăbesc relaţiile dintre credincioşi?

C. Ce rol are dăruirea altruistă în proclamarea Evangheliei şi în consolidarea bisericii?

III. Practic: Împlinirea misiunii în ciuda obstacolelor

A. Cum a făcut faţă biserica primară problemelor cu care s-a confruntat pe măsură ce a crescut la număr?

B. Ce părere ne-am format despre diferiţii membri ai bisericii primare: Barnaba, Pavel, Anania şi Safira?

Rezumat: Biserica se implică nu numai în împlinirea misiunii Evangheliei, ci şi în dejucarea planurilor lui Satana de a o împiedica să-şi îndeplinească misiunea.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Faptele 2:41-47.

Ideea de bază: Revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii a produs două mari minuni în rândul ucenicilor (Faptele 2:40-47). În primul rând, ei au înţeles caracterul universal al Evangheliei: Isus este Mântuitor pentru „pentru voi, pentru copiii voştri” (adică pentru evrei), dar şi „pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Faptele 2:39). În al doilea rând, ucenicii au înţeles că dezvoltarea, creşterea bisericii nu depinde de ce pot face oamenii, ci de ce poate face Duhul Sfânt dacă ei studiază Cuvântul, au părtăşie spirituală şi o viaţă de credinţă şi de mărturie.

Botezul în Numele lui Isus şi primirea Duhului Sfânt sunt doar primii paşi prin care devenim parte a familiei lui Dumnezeu. După aceşti paşi iniţiali, urmează alţi paşi importanţi: stăruirea în învăţătură, creşterea în părtăşie, „frângerea pâinii”, viaţa de rugăciune personală şi publică, vizitele din casă în casă, trăirea unei vieţi simple şi creşterea bisericii (vezi Faptele 2:42-47). Discutaţi despre importanţa dezvoltării vieţii de biserică pe toate aceste planuri.

Discuţie: „Sub instruirea lui Hristos, ucenicii fuseseră ajutaţi să simtă nevoia după Duhul Sfânt. Sub învăţătura de la Duhul, ei au primit calificarea finală și au pornit în lucrarea vieţii lor.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 35. Observă în acest citat cele două expresii: „sub… Hristos” şi „sub… Duhul”. Ce înseamnă ele pentru tine?

2. APROFUNDAREA STUDIULUI

Studiul de săptămâna aceasta evidenţiază trei aspecte ale bisericii: o comunitate a celor mântuiţi; un colectiv viu şi care se identifică cu Isus; şi un colectiv care are parte de minuni, de unitate, dar şi de probleme.

Comentariu biblic

I. Biserica: o comunitate a celor mântuiţi
(Revezi împreună cu grupa Faptele 2:42-45; 4:34,35.)

„Mântuiţi-vă” (Faptele 2:40). Acesta a fost ultimul apel adresat de Petru în predica sa de la Cincizecime. Ce a vrut să spună prin aceasta? Tot el ne răspunde: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos” (n.t.
– „acestei generaţii corupte”, NTR). Mântuirea înseamnă două lucruri. În primul rând, înseamnă să respingem starea de ticăloşie, de decădere morală, şi să ieşim din ea; să ne pocăim de păcat şi să respingem tentaţiile lui. Iar în al doilea rând, înseamnă să aparţinem cu totul şi fără nicio rezervă Celui care ne mântuieşte, lui Isus. Mântuirea devine o realitate pentru cel care respinge continuu păcatul şi care acceptă complet chemarea lui Isus. Persoanele care au această experienţă a mântuirii formează biserica, trupul lui Hristos. Mântuirea precedă intrarea ca membru în biserică.

Noul Testament utilizează cuvântul „biserică” pentru a traduce grecescul ekklesia, care literar înseamnă „chemat afară”. Cel mai frecvent, „biserica” se referă la cei chemaţi din păcat la neprihănire, de la gravitarea în jurul propriei persoane la gravitarea în jurul lui Hristos, de la lucrurile efemere din lumea aceasta la realităţile nepieritoare din casa de sus. Cei „chemaţi” cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Îl primesc ca Mântuitor şi Domn şi se adună ca să studieze cuvântul Său, să I se închine ca Domn şi să le dea vestea despre El celor ce nu-L cunosc. Credinţa, părtăşia, studiul, închinarea şi mărturia sunt câteva dintre caracteristicile esenţiale ale bisericii. La aceste particularităţi S-a gândit Isus când a făcut făgăduinţa: „Voi zidi biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

De discutat: „Aceia care, la Ziua Cincizecimii, au fost înzestraţi cu putere de sus n-au fost scutiţi mai departe de ispită și încercări.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 38
Apartenenţa la biserică nu ne garantează rămânerea în Hristos sau o viaţa fără tristeţe şi suferinţă. Ce trebuie să facem pentru a rămâne în trupul lui Hristos, în ciuda adversităţilor şi ispitelor?

II. Biserica: un colectiv viu, care se identifică cu Isus
(Revezi împreună cu grupa Faptele 3; 4:1-31.)

Dacă este vie, biserica va creşte. La Cincizecime, trei mii de oameni proveniţi din circa cincisprezece regiuni ale lumii în care se vorbeau limbi diferite L-au primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Aşa şi-a început biserica existenţa şi „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Faptele 2:9-11,41,47). Din momentul acela, în istoria lumii a pătruns un nou element care a înfruntat sistemele religioase şi filosofice şi care a anunţat că „Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus… răstignit” (Faptele 2:36). Din această cauză, toţi oamenii vor fi chemaţi să dea socoteală de modul în care se raportează la Isus: dacă Îl primesc ca Mântuitor personal, au parte de viaţa veşnică; dacă Îl refuză şi Îl ignoră, au parte de moartea veşnică. Răstignirea Sa face astfel diferenţa dintre viaţa veşnică şi moartea veşnică. Cei care aleg să se identifice cu Domnul răstignit formează trupul Său viu.

De discutat: „Fiecare creștin vedea în fratele său o descoperire a iubirii și a bunăvoinţei divine. (…) Năzuinţa credincioșilor era să descopere asemănarea cu caracterul lui Hristos și să lucreze pentru extinderea Împărăţiei Sale.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 37–38. Noi, creştinii de astăzi, avem obligaţia de a imita această experienţă a primilor credincioşi. Concret, cum putem să o imităm?

III. Biserica: un grup de credincioşi care au parte de minuni, de unitate, dar şi de probleme (Revezi împreună cu grupa Faptele 3; 4; 5:1-11.)

Prin iniţiativa divină şi prin membrii bisericii, care sunt oameni, experienţa bisericii este marcată de minuni, de unitate, dar şi de necazuri.

În primul rând, observă minunea creşterii: „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor” (Faptele 2:47). Creşterea bisericii primare este ameţitoare: 12, 120, 3 000, alte persoane care se adaugă zilnic, 5 000 (Faptele 4:4), iar până la sfârșitul secolului, lumea întreagă a devenit „parohia” ei şi ţintă a evanghelizării. Minunea continuă pe măsură ce Evanghelia le este predicată tuturor şi îi aduce libertate unui olog din naştere, unui om într-o situaţie disperată. Ologul acesta suferea fizic, era marginalizat şi era condamnat să cerşească un ban sau o bucată de pâine de la cei care veneau la templu. În cuvintele lui Petru a găsit însă o scânteie de speranţă: „Argint şi aur n-am, dar ce am îţi dau: «Numele lui Isus Hristos din Nazaret»” (Faptele 3:6). În acest Nume a primit porunca să se ridice şi să umble. Instantaneu, prin nervii morţi şi prin ţesuturile moarte ale trupului său a început să curgă puterea nevăzută a lui Isus, iar el „dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble” (Faptele 3:8). Isus rămâne până astăzi sursa noastră de mântuire, regenerare şi revigorare.

În al doilea rând, observă cât de unită era biserica primară, dar şi de ce tragedii a fost lovită. Biserica nu era una doar „în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele 2:42), ci şi în lucrurile materiale (Faptele 4:34,35). Dragostea faţă de Dumnezeu şi convieţuirea cu fraţii de credinţă prin folosirea în comun a mijloacelor materiale au devenit simbolul vizibil al părtăşiei lor: „Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.” Barnaba, „a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor” (Faptele 4:36,37), dând un prim exemplu în acest sens. Experienţa lui cu Hristos era completă. Recunoştinţa lui era totală şi fără rezerve, caracterul lui, curat, viaţa lui, transformată şi transparentă. El Îl cunoştea pe Isus şi Isus îl cunoştea pe el. El a devenit motorul din spatele bisericii puternice din Antiohia şi din spatele activităţii lui Pavel de apostol (Faptele 9:27; 11:25,26). Dar tot în biserică s-au găsit şi germenii tragediei: biserica este locuinţa celor credincioşi, dar pătrund în ea şi oameni egocentrici; ea este compusă din oameni buni şi cu tact, precum Barnaba, dar şi din oameni avari şi prefăcuţi, ca Anania şi Safira (Faptele 5:1-11). Autenticitatea comunităţii creştine este permanent pusă la îndoială de falsitatea declaraţiilor şi experienţelor unora.

De discutat: În ce priveşte convieţuirea celor credincioşi cu cei necredincioşi în biserică, avem pilda cu grâul şi neghina şi pilda cu oile şi caprele (Matei 13:24-30; 25:31-46). Cum putem face distincţie între aceste două categorii de oameni?

3. APLICAŢIA PENTRU NOI

„Urmează lumina pe care o ai. Hotărăşte-te să păzeşti ceea ce ştii din Cuvântul lui Dumnezeu. În Cuvântul acesta se află puterea şi chiar viaţa Lui. (…) Tu clădeşti pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar caracterul tău se va forma după modelul caracterului lui Hristos.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, pp. 126–127

Întrebări

1. Ce înseamnă să fii creştin? Ce legătură are aceasta cu intrarea ca membru în biserică şi cu păstrarea neîntreruptă a acestei calităţi?
2. Ce influenţă are asupra vieţii noastre, în cadrul bisericii, modul în care ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu?

4. ACTIVITATE

Discutaţi la grupă despre deosebirile dintre Barnaba şi Anania şi Safira din punctul de vedere al caracterului.
1. Probabil că toţi trei au cunoscut adevărul la fel de bine. Atunci cum de au adus în viaţa lor roade atât de diferite?
2. Cum e posibil ca nişte intenţii atât de bune să se sfârşească într-un dezastru spiritual?