Comentarii inspirate

 

Sabat după-amiază, 28 aprilie

Slava naturii umane a lui Hristos nu s-a arătat cât S-a aflat pe pământ. El a fost privit ca om al durerii, obişnuit cu suferinţa. Noi ne-am întors privirile de la El. Însă El a mers înainte pe cărarea plănuită de Dumnezeu. Aceeaşi natură omenească apare acum în timp ce El coboară din cer, înveşmântat în slavă, triumfător, înălţat. (…) Poporul Său credincios şi-a întărit chemarea şi alegerea. Aleșii Săi ies din morminte la prima înviere şi voci nenumărate intonează imnul: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:3,4). – In Heavenly Places, p. 358

Nu există nicio putere spirituală în a ne gândi continuu la slăbiciunile şi la căderile noastre şi în a ne plânge de puterea lui Satana. Acest mare adevăr trebuie să fie fixat ca un principiu viu în mintea şi în inima noastră – eficienţa darului făcut pentru noi, faptul că Dumnezeu poate şi îi va mântui în chip desăvârşit pe toţi cei care vin la El, supunându-se condiţiilor arătate în Cuvântul Său. Lucrarea noastră este aceea de a ne pune voinţa de partea voinţei lui Dumnezeu.

Atunci, prin sângele ispăşirii, devenim părtaşi firii dumnezeieşti; prin Hristos, noi suntem copii ai lui Dumnezeu şi avem asigurarea că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum L-a iubit pe Fiul Său. Noi suntem una cu Isus. Mergem pe calea pe care ne conduce Hristos. El are puterea de a risipi umbrele întunecate pe care Satana le aruncă pe cărarea noastră şi, în locul întunericului şi al descurajării, în inimile noastre străluceşte soarele slavei Sale.

Speranţa noastră va fi în mod constant întărită de gândul că Hristos este neprihănirea noastră. Credinţa noastră să se sprijine pe această temelie, pentru că ea va dura veşnic. În loc să stăruim asupra întunericului lui Satana şi să ne temem de puterea lui, ar trebui să ne deschidem inima ca să primim lumină de la Hristos şi să o lăsăm să lumineze lumea, declarând că El este mai presus de toată puterea lui Satana, că braţul Său susţinător îi va sprijini pe toţi aceia care se încred în El. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, pp. 627–628

Noi nu câştigăm cerul prin meritele noastre, ci prin meritele lui Isus Hristos. (…) Speranţa ta să nu-şi aibă centrul în tine, ci în Acela care a intrat dincolo de perdeaua dinăuntrul templului. Vorbeşte despre fericita nădejde şi despre arătarea în slavă a Domnului nostru Isus Hristos! (…)

Speranţa noastră de viaţă veşnică îşi are centrul în Hristos. (…) Speranţa noastră este o ancoră a sufletului, tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, pentru că sufletul lovit de furtună devine părtaş la natura divină. El este ancorat în Hristos. Înconjurat de valurile muginde ale ispitei, el nu va fi zdrobit de stânci şi nici tras de curenţi. Vasul lui va face faţă furtunii. – That I May Know Him, p. 79

 

Duminică, 29 aprilie: Sacrificiul suprem

Descoperirea iubirii lui Dumnezeu faţă de om îşi are centrul la cruce. Limba nu are cuvinte pentru a exprima pe de-a-ntregul semnificaţia ei, condeiul nu o poate descrie, mintea omului nu o poate înţelege. Privind la crucea de pe Calvar, nu putem spune decât:

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). (…)

Primim fiecare binecuvântare prin darul lui Hristos. Prin acel dar ajunge la noi, zi după zi, izvorul nesecat al bunătăţii lui Iehova. Fiecare floare, cu nuanţele ei delicate şi cu parfumul ei, ne este oferită pentru a ne bucura prin acelaşi Dar unic. Soarele şi luna au fost făcute de El. Nu există nicio stea, din toate câte înfrumuseţează cerul, care să nu fi fost creată de El. Fiecare picătură de ploaie care cade, fiecare rază de lumină aruncată peste lumea noastră nemulţumitoare mărturiseşte despre dragostea lui Dumnezeu arătată prin Hristos. Totul ne este asigurat prin acest unic Dar extraordinar – singurul Fiu al lui Dumnezeu. El a fost bătut în cuie pe cruce, pentru ca aceste bogăţii să se poată revărsa către lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 413–414

La data creării lor, Adam și Eva aveau cunoștinţă de Legea lui Dumnezeu. Ei cunoșteau cerinţele ei și preceptele ei erau scrise în inimile lor. Când omul a decăzut prin călcarea Legii, aceasta nu a fost schimbată, ci a fost rânduit un sistem de îndreptare a lucrurilor, care să-l aducă pe om înapoi, la ascultare. A fost dată făgăduinţa unui Mântuitor, și jertfele rânduite arătau spre moartea Domnului Hristos, ca fiind Marea Jertfă pentru păcat. Dacă Legea lui Dumnezeu n-ar fi fost călcată, atunci n-ar fi fost moarte și n-ar fi fost nevoie de un Mântuitor, în consecinţă, n-ar fi fost nevoie nici de jertfă. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 365

Suntem martorii lui Hristos şi nu trebuie să permitem ca preocupările lumeşti să ne absoarbă timpul şi atenţia, astfel încât să nu mai dăm importanţă lucrurilor despre care Dumnezeu a spus că trebuie să aibă întâietate. Sunt în joc preocupări mai înalte. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Hristos a dat tot ce avea pentru lucrarea pe care a venit să o împlinească, iar cuvântul Său pentru noi este acesta: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” „Voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

Hristos S-a dat pe Sine din toată inima şi cu bucurie pentru a împlini voia lui Dumnezeu. S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Şi nouă ni se pare greu să renunţăm la noi înşine?

Vom accepta noi să fim părtaşi la suferinţele Lui? Moartea Sa ar trebui să mişte fiecare fibră a fiinţei noastre, determinându-ne să dorim să consacrăm pentru lucrarea Sa tot ce avem şi tot ce suntem. Când ne gândim la tot ce a făcut El pentru noi, ar trebui ca inima să ni se umple de iubire.

Când cei care cunosc adevărul vor practica tăgăduirea de sine poruncită în Cuvântul lui Dumnezeu, solia va înainta cu putere. Domnul va auzi rugăciunile pentru convertirea sufletelor. Poporul lui Dumnezeu va lăsa ca lumina să strălucească, iar necredincioşii, văzând faptele bune ale credincioşilor, vor da slavă Tatălui nostru ceresc.

Să intrăm în legătură cu Dumnezeu prin ascultare şi jertfire de sine. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 229

 

Luni, 30 aprilie: Mielul lui Dumnezeu

Când slava lui Dumnezeu L-a înconjurat [pe Isus] şi s-a auzit glasul din cer, Ioan a recunoscut semnul făgăduit de Dumnezeu. Ştia acum că Îl botezase pe Răscumpărătorul omenirii. Duhul Sfânt a venit asupra lui şi, cu mâna întinsă spre Isus, a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”

Nici ascultătorii şi nici cel care vorbise n-au înţeles însemnătatea cuvintelor „Mielul lui Dumnezeu”. Pe muntele Moria, Avraam fusese întrebat de fiul său: „Tată… unde este mielul pentru arderea-de-tot?” şi el a răspuns: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot” (Geneza 22:7,8). În berbecul oferit providenţial în locul lui Isaac, Avraam a văzut simbolul Aceluia care avea să moară pentru păcatele oamenilor. Prin Isaia, Duhul Sfânt, folosind aceeaşi ilustraţie, a prorocit despre Mântuitorul: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:7,6). Dar poporul Israel n-a priceput învăţătura aceasta. Mulţi socoteau darurile de jertfă tot aşa cum priveau păgânii la jertfele lor – ca daruri prin care să înduplece Divinitatea. Dumnezeu dorea să-i înveţe că din iubirea Lui avea să pornească Darul care putea să-i împace cu Sine. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 85–86

Serviciul jertfelor care arătau spre Hristos a trecut, dar ochii oamenilor au fost îndreptaţi către adevărata jertfă pentru păcatele lumii. (…)

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Cu toate că lucrarea de mijlocire avea să fie mutată din templul pământesc în cel ceresc, cu toate că sanctuarul şi Marele nostru Preot urmau să nu mai poată fi văzuţi de ochiul omenesc, ucenicii nu aveau să sufere prin aceasta nicio pierdere. Din cauza lipsei Mântuitorului, ei nu urmau să simtă vreo întrerupere a legăturilor şi nici slăbirea puterilor. În timp ce Isus slujeşte în sanctuarul de sus, El este, prin Duhul Lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica­ de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte făgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este întotdeauna cu biserica Lui. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 133

Scumpul nostru Răscumpărător stă înaintea Tatălui ca mijlocitor al nostru. (…) Cei care vor să corespundă standardului divin să cerceteze Scripturile personal, ca să poată obţină o cunoaştere a vieţii lui Hristos şi ca să înţeleagă misiunea şi lucrarea Sa. Să privească la El ca la Apărătorul lor, care stă dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, ţinând în mână cădelniţa de aur din care se urcă la Dumnezeu tămâia sfântă a meritelor neprihănirii Sale, în favoarea celor care I se roagă. Dacă L-ar privi aşa, ei ar simţi o asigurare că au în curţile cereşti un Apărător puternic şi influent şi că procesul lor înaintea tronului lui Dumnezeu este câştigat. – That I May Know Him, p. 77

 

Marţi, 1 mai: Marele nostru Preot

Nimeni altul, în afară de Fiul lui Dumnezeu, nu putea înfăptui mântuirea noastră; deoarece numai Acela care a fost în relaţia cea mai apropiată cu Tatăl era în măsură să Îl descopere. Numai Isus, care a cunoscut înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu, putea să o facă vizibilă. Nimic altceva şi nimic mai puţin decât sacrificiul infinit, adus de Domnul Hristos pentru omul căzut, nu putea să exprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl faţă de omenirea pierdută.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). El L-a dat nu numai ca să trăiască în mijlocul oamenilor, ci şi ca să poarte păcatele lor şi să moară în locul lor. El L-a dăruit omenirii pierdute. Domnul Hristos urma să Se identifice cu preocupările şi nevoile omenirii. El, care era una cu Dumnezeu, S-a legat de fiii oamenilor cu legături care nu aveau să mai fie rupte niciodată. Lui Isus „nu-I este rușine să-i numească frați“ (Evrei 2,11). El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui, şi, ca Fiul al omului, va rămâne de-a lungul veşniciei una cu neamul omenesc, pe care l-a răscumpărat.

El a făcut toate acestea pentru ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului, pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţirii. – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 11

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17). Păcătosul pocăit trebuie să creadă în Hristos ca Mântuitor al său personal. Aceasta este unica lui speranţă. El se poate prinde de meritele sângelui lui Hristos, prezentându-I-L lui Dumnezeu pe Mântuitorul răstignit şi înviat ca fiind marea lui comoară. În felul acesta, prin jertfirea de Sine a lui Hristos, Cel nevinovat pentru cel vinovat, orice piedică este îndepărtată şi iubirea iertătoare a lui Dumnezeu se revarsă în bogate torente de har pentru omul căzut. (…)

Dar vino acum la Isus, cât se mai zice astăzi! – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 34

Noi, cei care am căzut prin încălcarea Legii lui Dumnezeu, avem un Apărător la Tatăl, pe Isus Hristos cel neprihănit. Calea este deschisă ca toţi să se pregătească pentru a doua venire a lui Isus Hristos, ca, la arătarea Lui, să putem fi dezvinovăţiţi, după ce vom fi îndepărtat tot păcatul şi după ce vom fi biruit prin sângele curăţitor al lui Hristos. Prin mijlocirea lui Hristos, chipul lui Dumnezeu este înnoit în minte, inimă şi caracter. Prin sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu, obţinem răscumpărarea. (…)

Puterea harului lui Hristos este extraordinară. Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă pentru credinciosul care îşi pune încrederea în El. (…) Să ne alăturăm şi noi imnului iubirii răscumpărătoare şi să mergem înainte ca să-l cunoaştem pe Domnul, ca să putem reprezenta cu simplitate caracterul Său. – The Upward Look, p. 64

Miercuri, 2 mai: Mijlocitorul nostru

Mijlocirea pe care o face Hristos din Sanctuarul de sus în favoarea omului este la fel de importantă pentru planul de mântuire ca moartea Sa pe cruce. Prin jertfa Sa, El a început această lucrare pe care, după înviere, S-a înălţat la cer pentru a o continua şi încheia. Trebuie să intrăm, prin credinţă, dincolo de perdea, „unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6:20). Acolo se reflectă lumina crucii de pe Calvar. Acolo ajungem să înţelegem mai clar tainele răscumpărării. Mântuirea omului a fost realizată cu un preţ infinit pentru cer. Sacrificiul făcut satisface cele mai înalte exigenţe ale Legii lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui şi, prin mijlocirea Sa, pot să fie prezentate înaintea lui Dumnezeu dorinţele sincere ale tuturor acelora care vin la El prin credinţă. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 402

Să ne aducem aminte că Marele nostru Preot pledează înaintea scaunului harului în favoarea poporului Său răscumpărat. El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit.” (…)

El nu-Şi va abandona biserica în lumea de ispite. El priveşte la urmașii Săi încercați şi suferinzi şi Se roagă pentru ei. (…) Da, El priveşte la copiii Săi din lumea aceasta, care este o lume persecutoare, devastată şi ruinată de blestem, şi ştie că ei au nevoie de toate resursele divine de compasiune şi dragoste. Înainte-mergătorul nostru a intrat pentru noi dincolo de perdeaua dinăuntru, dar lanţul de aur al iubirii şi adevărului Îl leagă de poporul Său, cu mila cea mai profundă. El mijloceşte pentru cei mai umili, pentru cei mai oprimaţi şi mai suferinzi, pentru cei mai încercaţi şi mai ispitiţi. Cu mâinile ridicate, El pledează: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele.” Lui Dumnezeu Îi place să audă cererile Fiului Său şi răspunde la ele. [Se citează Evrei 4:14-16.] – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 948

Scenele Calvarului cheamă la cea mai profundă emoţie. În legătură cu acest subiect îţi este îngăduit să manifeşti entuziasm. Gândurile şi imaginaţia noastră nu vor putea niciodată să înţeleagă pe deplin faptul că Hristos, Cel atât de minunat, de nevinovat, a suferit o moarte atât de dureroasă, purtând povara păcatelor lumii. Nu putem cuprinde lungimea, lărgimea, înălţimea şi adâncimea unei asemenea iubiri.

Contemplarea adâncimilor de neegalat ale iubirii Mântuitorului trebuie să umple mintea, să atingă şi să topească sufletul, să rafineze şi să înnobileze sentimentele şi să transforme complet întregul caracter. Iată care sunt cuvintele folosite de apostol: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” Şi noi putem să privim spre Calvar şi să exclamăm: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” – Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 172

 

Joi, 3 mai: Ziua Ispăşirii

Timp de optsprezece secole a continuat această slujire a lui Hristos în prima încăpere a sanctuarului. Sângele Lui a mijlocit în favoarea credincioşilor pocăiţi, asigurându-le iertarea şi acceptarea din partea Tatălui, deşi păcatele lor rămâneau încă în cărţile din ceruri. După cum, în cadrul ceremonialului simbolic, la încheierea anului se făcea ispăşirea, tot astfel, înainte ca Hristos să-Şi încheie opera de răscumpărare a oamenilor, se face ispăşire pentru îndepărtarea păcatelor din sanctuar. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 347

Curăţirea, atât în serviciul simbolic, cât şi în cel real, trebuie făcută cu sânge: în primul, cu sânge de animale; în al doilea, cu sângele lui Hristos. (…) După cum în vechime păcatele erau transferate, în mod simbolic, asupra sanctuarului pământesc prin sângele jertfei pentru păcat, tot la fel păcatele noastre sunt transferate, în fapt, asupra sanctuarului ceresc prin sângele Domnului Hristos. Şi după cum curăţirea tipică a celui pământesc era făcută prin înlăturarea păcatelor cu care fusese murdărit, tot la fel curăţirea efectivă a celui ceresc trebuie făcută prin înlăturarea sau ştergerea păcatelor raportate acolo.

Aceasta impune o examinare a cărţilor cu rapoarte pentru a stabili cine are dreptul, prin pocăinţa de păcat şi prin credinţa în Hristos, la beneficiile ispăşirii. Apoi, în virtutea sângelui ispăşitor al lui Hristos, păcatele tuturor celor penitenţi vor fi şterse din cărţile din cer. – The Faith I Live By, p. 206

Trebuie să aibă loc o cercetare profundă, minuţioasă a inimii. (…) O luptă serioasă stă în faţa tuturor celor care îşi supun tendinţele rele care încearcă să obţină întâietate. Lucrarea de pregătire este o lucrare individuală. Noi nu suntem mântuiţi în grup. Puritatea şi devoţiunea unuia nu vor compensa lipsa acestor calităţi în altul. (…) Fiecare trebuie testat şi găsit fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta. În cărţile din cer s-a scris „iertat” în dreptul numelui tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat de păcat şi care au revendicat, prin credinţă, sângele lui Hristos ca jertfă de ispăşire; întrucât au devenit părtaşi la neprihănirea lui Hristos şi caracterul lor este găsit a fi în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păcatele lor vor fi şterse şi ei vor fi socotiţi vrednici de viaţă veşnică. Domnul declară: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). – Maranatha, p. 93

 

Vineri, 4 mai: Studiu suplimentar

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: «Astăzi», pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. (Evrei 3:13)

Dragă soră ____: Noi „avem [o nădejde] ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut «Mare-Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” (Evei 6:19,20).

Avem toate motivele să ne punem încrederea în Dumnezeu şi să aducem toate îngrijorările şi neliniştile noastre la Isus Hristos, ca să-L putem cunoaşte mai bine. N-ar trebui să fie lucru dificil să ne aducem aminte că Domnul Isus doreşte să-I aducem Lui toate necazurile şi dilemele noastre. „Mergi cu ele la Isus” şi apoi lasă dilemele şi poverile tale în seama Lui. Cu cât am fi mai fericiţi dacă am proceda aşa! Poţi să mergi la El cum merge un copil la părinţii Lui şi poţi să-I spui: „Doamne, mi-am purtat eul multă vreme, de parcă aş fi putut să mă mântuiesc singură. Poverile mele sunt prea grele ca să le mai port. Poartă-le Tu pentru mine!” El spune: „Le iau Eu. Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică!”

Dragostea aceasta este pe cât de puternică, pe atât de tandră. Dragostea lui Isus este mai tare ca moartea, pentru că El a murit ca să-ţi câştige dragostea, ca să te sprijini pe El cu totul şi ca să te facă, în mod tainic şi veşnic, una cu El. Dragostea lui Isus este exprimată cu mai mare duioşie decât dragostea unei mame pentru copilul ei.

Dragostea cea mai tandră din câte cunoaştem este cea a mamei pentru copilul ei, dar dragostea lui Isus o întrece. Mama îşi poate schimba afecţiunea. Mămicile pot deveni lipsite de bunăvoinţă, dar Isus nu va deveni niciodată, dar niciodată, neatent, lipsit de bunăvoinţă sau crud cu copiii Lui.

Atunci să nu arătăm nici noi niciodată, dar niciodată, neîncredere sau lipsă de credinţă! Atât de tare este dragostea Lui, încât ea controlează toate sentimentele fiinţei Sale şi pune la lucru toate resursele Sale vaste pentru a-i face bine poporului Său. Dragostea Sa este durabilă, în ea nu există nici schimbare, nici umbră de mutare. Să nu-L dezonorăm niciodată pe Dumnezeu prin încercări disperate de a ne ocroti pe noi înşine, de a ne fixa ochii asupra noastră şi de a ne avea în vedere mereu doar pe noi.

Priveşte la Isus care este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre! Să nu mai facem ce am făcut până acum, aducându-ne singure nefericire din cauza unei presupuse poveri viitoare! Îndeplineşte-ţi îndatoririle de astăzi cu bucurie. Ni se cere să avem credinţă pentru astăzi, încredere în Isus pentru ziua de astăzi. Astăzi pot să privesc la El şi să trăiesc. Îmi voi pune astăzi încrederea în Dumnezeu! Astăzi voi fi liniştită şi împăcată, sub ocrotirea lui Dumnezeu. Spune aşa: „Domnul va fi slăvit prin voioşia mea şi prin bucuria mea în asigurarea iubirii Sale pentru ziua de astăzi.” Cu multă dragoste, Ellen G. White. – The Upward Look, p. 180

 

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. (1 Petru 2:24) Dacă ai fi închis între zidurile unei închisori pentru o crimă pe care ai săvârşit-o şi dacă ai fi condamnat la moarte şi un prieten ar veni la tine şi ţi-ar spune: „Voi primi eu pedeapsa în locul tău, tu eşti liber să pleci!”, nu ţi s-ar umple inima de recunoştinţă pentru o astfel de dragoste altruistă? Hristos a făcut pentru noi infinit mai mult! Noi eram pierduţi, în dreptul nostru fusese rostită sentinţa capitală, iar Hristos a murit pentru noi şi ne-a făcut liberi. „Voi lua asupra Mea vina păcătosului, ca el să aibă parte de o nouă ocazie de a fi pus la încercare. Îi voi pune la îndemână puterea care să-l facă în stare să iasă învingător în lupta cu răul.”

În această situaţie se află fiinţele umane astăzi. Hristos ne-a cumpărat cu viaţa Lui şi noi suntem ai Lui. Toate capacităţile noastre fizice, mintale şi spirituale sunt ale Lui și, dacă refuzăm să-I dăm ce-I aparţine, Îl jefuim.

Imaginează-ţi, dacă este posibil, caracterul şi intensitatea suferinţelor lui Hristos. Suferinţa aceasta în natură umană a avut ca scop împiedicarea revărsării mâniei lui Dumnezeu asupra acelora pentru care a murit Hristos. Da, această mare jertfă va fi eficientă pentru biserică toată veşnicia. Putem calcula numărul păcatelor ei? Este imposibil! Atunci cine este capabil să-şi facă o idee despre cât a îndurat Hristos când S-a oferit pe Sine ca garanţie pentru biserica Lui (…)?

(…) El a fost Singurul care putea suporta loviturile în locul păcătosului fără să fie totuşi mistuit, pentru că El era nevinovat. (…) Prin jertfa singurului Fiu al lui Dumnezeu este dovedită slava înfricoşătoare a dreptăţii şi sfinţeniei divine.

Prin faptul că Şi-a oferit viaţa ca garanţie, Hristos Şi-a asumat răspunderea pentru fiecare om, bărbat sau femeie, de pe pământ. El stă în prezenţa lui Dumnezeu, spunând: „Tată, iau asupra Mea vina acestui suflet. Dacă este lăsat să şi-o poarte singur, va muri. Dacă se pocăieşte, va fi iertat. Sângele Meu îl va curăţa de orice păcat. Eu Mi-am dat viaţa pentru păcatele lumii.” – In Heavenly Places, p. 42