Poezia studiului biblic nr. 10

 

Darul înfierii

Romani 9

 

Fiecăruia-i sunt date, ca și celor din vechime,

Și îi sunt la îndemână cu aceiași prospețime,

Înfierea, slava păcii, legămintele iubirii,

Stânca Legii și dumnezeiasca slujbă a sfințirii,

Hristice făgăduințe, după voia Celui veșnic…

El e-n drept să își aleagă lutul modelat ca sfeșnic,

Unde să-și aprindă mila și-ndurarea cu plăcere,

Fiindcă a plătit cu sânge a credinței înviere.

 

Israel au fost și fi-vor, numai cei care-n tot locul,

Către casa părintească, prin credință, trec Iabocul;

Dumnezeu îi va alege prin țepuș sau șchiopătare,

Ca o scumpă rămășiță doritoare de iertare.

Domnul vrea ca faraonii ridicați spre mărturie

Să nu piară-n împietrire;  …dar credința li-i pustie…

El îndură-astfel de vase cu răbdare Lui divină,

Dând credinței răbdătoare slava Celui ce-o să vină.

 

A chema e dreptul Celui ce-ți oferă înfierea

Ce n-o poți da moștenire nimănui, precum averea.

Dumnezeu îți dă sămânța dorului de mântuire;

Numai jertfa Lui te-mbracă-n haina de neprihănire.

Creștineasca ta sforțare nu-ți albește răzvrătirea,

Fiindcă-n Piatra unghiulară, eul are poticnirea;

Doar zdrobit pe Stânca păcii, înfierea prin credință

Îți acoperă rușinea cu belșug de biruință!

 

Cornel Mafteiu

București, 05.12.2017