Comentarii inspirate (st. 6)

 

Caracteristicile creştinului

 

Sabat după-amiază, 3 februarie

 

Scripturile ne oferă dovezi din belşug că este mai bine să ne unim cu Domnul şi să pierdem favoarea şi prietenia lumii decât să aşteptăm favoarea şi susţinerea lumii şi să uităm de dependenţa noastră de Dumnezeu. […]

Domnul Însuşi a ridicat un zid de despărţire între lucrurile din lume şi lucrurile pe care le-a ales din lume şi le-a sfinţit pentru El. Lumea nu va recunoaşte această distincţie. […] Dar Dumnezeu a făcut această separare şi El va avea grijă să existe. În Vechiul şi în Noul Testament, Domnul i-a cerut clar poporului Său să fie diferit de lume în spirit, în preocupări, în practici, pentru a fi un neam sfânt, un popor deosebit, care să vestească laudele Aceluia care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Răsăritul nu este mai departe de apus decât sunt copiii luminii, de copiii întunericului, în obiceiuri, practici şi spirit. Distincţia aceasta va fi tot mai evidentă, mai hotărâtă, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului. – That I May Know Him, p. 308

„Dar cine se lipeşte de Domnul” – legat de Hristos prin legământul harului – „este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie” (1 Corinteni 6:17,18). Nu vă opriţi nici măcar o clipă pentru a sta pe gânduri! Satana s-ar bucura să vă vadă biruiţi de ispită. Nu vă opriţi ca să discutaţi cazul cu conştiinţa voastră slabă. Întoarceţi-vă încă de la primul pas făcut spre călcarea de lege! – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 550

Dacă a fost vreodată un timp când aceia care se declară creştini ar trebui să fie tot ce presupune acest nume, atunci timpul acela este acum. Îl urmăm noi pe Hristos cu adevărat? […] Aceasta este o lucrare individuală. Trebuie să ne cercetăm serios poziţia şi responsabilitatea. […]

Sunt ancoraţi în doctrinele biblice aceia care cunosc adevărul pentru acest timp? Sunt armele noastre „aşa zice Domnului” şi „stă scris”? Este ancora noastră coborâtă? Suntem personal înrădăcinaţi şi întemeiaţi în adevărul Evangheliei, aşa încât să putem fi puternici, tari şi stabili în credinţă? Suntem noi, cei care avem cunoştinţa tainelor lui Dumnezeu, cei cărora Dumnezeu le-a încredinţat cuvintele vii, loiali şi credincioşi isprăvniciei noastre? Cei cu adevărat convertiţi vor arăta, ca nişte misionari ai lui Dumnezeu, ce înseamnă adevărul pentru ei prin eficienţa lui transformatoare şi prin puterea lui sfinţitoare.

Dacă ne-au fost încredinţate comorile adevărului etern, noi trebuie să proclamăm înaintea lumii care piere în păcat ce înseamnă să ai în suflet dragostea sfinţitoare, răscumpărătoare a lui Hristos. Dacă suntem cu adevărat uniţi cu Hristos, suntem uniţi fiindcă adevărul a luat în stăpânire templul sufletului. – That I May Know Him, p. 129

 

Duminică, 4 februarie: Credinţa şi consecvenţa

 

[Aceasta este] responsabilitatea solemnă a acelora care sunt chemaţi să fie păzitorii bisericii, ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Ei trebuie să stea ca nişte străjeri pe zidurile Sionului pentru a da semnalul de alarmă când se apropie vrăjmaşul. […]

Străjerii de pe zidurile Sionului au privilegiul de a trăi atât de aproape de Dumnezeu şi de a fi atât de sensibili la influenţa Duhului Său, încât El să poată lucra prin ei pentru a le spune celor păcătoşi că sunt în pericol şi pentru a-i îndruma spre locul de adăpost. În calitate de aleşi ai lui Dumnezeu, pecetluiţi cu sângele consacrării, ei trebuie să-i salveze pe oameni de la distrugerea iminentă. Ei trebuie să-i avertizeze cu credincioşie pe semenii lor cu privire la consecinţele sigure ale fărădelegii şi să apere interesele bisericii. Străjerii lui Dumnezeu nu-şi pot permite niciodată să-şi micşoreze vigilenţa. Lucrarea care le-a fost încredinţată necesită exercitarea tuturor capacităţilor lor. Glasurile lor trebuie să se înalţe ca un sunet de trâmbiţă şi să nu transmită niciodată o notă şovăitoare şi nesigură. Ei nu trebuie să lucreze pentru un salariu, ci pentru că nu pot face altfel, deoarece îşi dau seama că, dacă vor da greş în ce priveşte predicarea Evangheliei, asupra lor  planează un blestem. – Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, pp. 10–11

Cu privire la urmașii lui Avraam este scris: „În credinţă au murit toţi aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). Noi trebuie să locuim aici ca străini și călători dacă vrem să câștigăm „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (versetul 16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aștepta și el, „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 165

Zaharia ştia bine cum i se dăduse lui Avraam un fiu la vârstă înaintată, pentru că avusese încredere în Acela care făgăduise. Dar, pentru o clipă, bătrânul preot şi-a întors gândul spre slăbiciunea omenească. El uitase că Dumnezeu este în stare să aducă la îndeplinire tot ce făgăduieşte. Ce deosebire între necredinţa aceasta şi credinţa plăcută şi copilărească a Mariei, fecioara din Nazaret, care, la cuvintele de minunată înştiinţare spuse de înger, a răspuns: „Iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38).

Faptul că lui Zaharia i s-a născut un fiu, întocmai ca lui Avraam şi Mariei, ne învaţă un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învăţăm cu greu şi-l uităm uşor. În noi înşine n-avem nicio putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi lucrat prin puterea lui Dumnezeu în oricare suflet supus şi credincios. Prin credinţă fusese dat copilul făgăduinţei, prin credinţă ia naştere viaţa spirituală şi ni se dă putere să facem lucrările neprihănirii. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 73

Acela care declară: „Fii credincios până la moarte și îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2:10) face invitaţia: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând” (Isaia 55:7). Dumnezeu urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos. „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”, spune El, „îi voi iubi cu adevărat” (Osea 14:4). – Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 59

Luni, 5 februarie: Loialitatea

 

Faptele celor care au o iubire nechibzuită faţă de bunurile materiale arată clar că este imposibil să slujeşti la doi stăpâni, lui Dumnezeu şi lui Mamona. Ei îi arată lumii că banii sunt dumnezeul lor. Le elogiază puterea şi, prin toate intenţiile şi scopurile lor, îi slujesc lumii.

Iubirea de bani devine o putere călăuzitoare şi, de dragul banilor, ei încalcă Legea lui Dumnezeu. Chiar dacă mărturisesc a avea religia lui Hristos, ei nu-i iubesc principiile şi nici nu iau seama la îndemnurile ei. Îşi pun în slujba lumii cea mai importantă dintre puterile lor şi se închină la Mamona. […]

Deseori se întâmplă ca trecerea de la evlavie la spiritul lumesc să se producă imperceptibil prin insinuările perfide ale celui rău, încât sufletul amăgit nu este conştient că s-a despărţit de Hristos şi că Îi slujeşte doar cu numele. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 165

Creștinii trebuie să se păstreze deosebiţi de lume, de spiritul și de influenţa ei. Dumnezeu ne poate păstra în lume, dar noi nu trebuie să fim din lume. Iubirea Lui nu este nesigură și oscilantă. El veghează fără încetare asupra copiilor Săi cu o grijă nemăsurată. Dar El cere o credinţă neîmpărţită: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24).

Solomon a fost înzestrat cu o înţelepciune minunată, dar lumea l-a îndepărtat de Dumnezeu. Bărbaţii de astăzi nu sunt mai tari decât el. Şi ei sunt tot atât de predispuși să cedeze influenţelor care au provocat căderea lui. Domnul îi avertizează pe copiii Săi să nu își primejduiască sufletele prin asemănarea cu lumea. „Ieșiţi din mijlocul lor”, îi cheamă El, „despărţiţi-vă de ei (2 Corinteni 6:17). […]

În prosperitate se ascunde primejdia. De-a lungul veacurilor, bogăţiile și onoarea au pus întotdeauna în pericol umilinţa și spiritualitatea. Nu vasul gol este greu de purtat, ci vasul plin până sus trebuie echilibrat cu atenţie. Necazul și împotrivirea pot produce amărăciune, dar prosperitatea este cât se poate de primejdioasă pentru viaţa spirituală. Dacă elementul omenesc nu este în continuă supunere faţă de voia lui Dumnezeu, dacă nu este sfinţit prin adevăr, atunci prosperitatea va trezi cu siguranţă tendinţa naturală către îngâmfare. – Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 40–41

Universul aşteaptă să vadă unelte consacrate prin care Dumnezeu să poată comunica cu poporul Său şi, prin el, cu lumea. Dumnezeu va lucra printr-o biserică în care există renunţare la sine şi consacrare şi Îşi va descoperi Duhul Său într-un mod vizibil şi plin de slavă, îndeosebi în timpul acesta, când Satana lucrează cu măiestrie pentru a amăgi atât sufletul pastorilor, cât şi pe cel al membrilor. […] Se va trezi biserica pentru a-şi îndeplini lucrarea care i-a fost încredinţată? Acelora care vor lucra cu un spirit de consacrare şi renunţare la sine, Dumnezeu aşteaptă să le ofere Duhul celei mai mari lucrări misionare pe care lumea a cunoscut-o vreodată. Când va primi Duhul acesta, poporul lui Dumnezeu va fi un izvor de putere. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 105–106

 

Marţi, 6 februarie: O conştiinţă curată

 

Dumnezeu ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gânduri mari și curate. El dorește să medităm asupra iubirii și harului Său, să studiem lucrarea Sa minunată, care se desfășoară în cadrul marelui Plan de Mântuire. În felul acesta, capacitatea noastră de a înţelege adevărul va deveni tot mai pătrunzătoare, iar dorinţa noastră după puritatea inimii și după limpezimea gândirii va fi tot mai înaltă și mai sfântă. Sufletul care rămâne în atmosfera curată a gândurilor sfinte va fi transformat datorită comuniunii cu Dumnezeu, care se realizează prin studiul Scripturilor. […]

Cuvântul lui Dumnezeu, primit în suflet, se va manifesta prin fapte bune. Roadele lui se vor vedea într-un caracter și o viaţă asemenea caracterului și vieţii lui Hristos. Domnul spunea despre Sine: „Vreau (în engl.: Îmi place) să fac voia Ta, Dumnezeule, şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmi 40:8). […] Iar Sfintele Scripturi declară: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și El cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6). – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 38

Dumnezeu, marele guvernator al universului, a aşezat totul sub lege. Micuţa floare şi măreţul stejar, firul de nisip şi întinsul ocean, lumina soarelui şi căderea de apă, vântul şi ploaia, toate ascultă de legile naturii. Dar omul a fost aşezat sub o lege superioară. Lui i-a fost dată minte ca să înţeleagă şi o conştiinţă ca să simtă cerinţele puternice ale marii Legi morale a lui Dumnezeu, expresia a ceea ce doreşte să fie copiii Săi.

Dumnezeu Şi-a făcut cunoscută voinţa atât de clar, încât nimeni nu are de ce să greşească. El vrea ca toţi să înţeleagă bine Legea Sa, să simtă puterea principiilor ei, fiindcă aici sunt implicate interesele lor veşnice. – Our High Calling, p. 137

Necredinţa cu privire la faptul că Hristos este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii, va creşte şi se va răspândi într-o măsură alarmantă înainte de a doua Sa venire. Satana nu şi-a pierdut deloc dibăcia şi puterea pe care le-a dovedit în trecut. În prezent, el este capabil să-l înşele pe om mai bine decât a fost la prima venire a lui Hristos.

În veacul acesta, Fiul lui Dumnezeu va fi la fel de dispreţuit şi de insultat de către oamenii stricaţi, care pretind a fi oameni buni, ca şi la prima Sa venire. Satana se transformă acum într-un înger de lumină, ca să-şi ascundă diformitatea caracterului şi ca, în felul acesta, el şi îngerii lui răi să primească din partea unui popor orbit şi înşelat închinarea ce Îi aparţine exclusiv lui Dumnezeu. Hristos este călcat în picioare. Virtutea şi sfinţenia sunt detestate. Îngerii răi şoptesc la urechile oamenilor învăţăturile lor josnice şi stricate, iar ei sunt mulţumiţi. […] Conştiinţa lor este însemnată cu fierul roşu. – Spiritual Gifts, vol. 4A, p. 118

Dumnezeu S-a dat pe Sine să moară pentru noi pentru a ne putea curăţi de orice nelegiuire. Dacă Îi vom îngădui să aibă stăpânire asupra noastră, Domnul va duce mai departe lucrarea desăvârşirii pentru noi. El va duce mai departe lucrarea aceasta pentru binele nostru şi pentru slava Numelui Său. – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 166

Miercuri, 7 februarie: Ascultarea

 

Motivul pentru care mulţi din acest veac nu fac progrese mai mari în viaţa spirituală este acela că ei consideră că voia lui Dumnezeu nu este altceva decât aceea ce vor ei să facă. În timp ce își urmează propriile dorinţe, ei se mângâie cu gândul că se conformează voinţei lui Dumnezeu. […]

Îndrumările arătate în Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă niciun loc pentru compromis cu răul. Fiul lui Dumnezeu S-a descoperit ca să-i poată atrage pe toţi oamenii la Sine. El nu a venit pentru a legăna lumea ca să adoarmă, ci pentru a arăta calea cea strâmtă pe care trebuie să meargă toţi, ca să ajungă, în cele din urmă, la porţile cetăţii lui Dumnezeu. Copiii Săi trebuie să urmeze calea rânduită de El; cu preţul sacrificării unei vieţi comode sau îngăduirii de sine, cu preţul oricărei trude și suferinţe, ei trebuie să menţină o continuă luptă cu eul. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 416–417

Dacă ne vom conforma condiţiilor puse de Domnul, ne vom asigura alegerea pentru mântuire. Ascultarea desăvârşită de poruncile Sale este dovada că Îl iubim pe Dumnezeu şi că nu suntem împietriţi în păcat.

Hristos are o biserică în fiecare secol. Sunt în biserică oameni care nu devin deloc mai buni prin legătura cu ea. Ei singuri încalcă termenii alegerii lor. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne dă dreptul la privilegiile bisericii Sale. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1079

Scopul principal al lucrărilor providenţei lui Dumnezeu este acela de a-i încerca pe oameni, de a le da ocazia să-ș i dezvolte caracterul. În felul acesta, El îi verifică pentru a vedea dacă ascultă sau nu de poruncile Sale. Faptele bune nu cumpără iubirea lui Dumnezeu, dar arată că avem această iubire. Dacă ne supunem faţă de voinţa lui Dumnezeu, nu vom lucra pentru a câștiga iubirea lui Dumnezeu. Iubirea Sa va fi primită în suflet ca un dar și, din iubire faţă de El, vom simţi plăcere să ascultăm de poruncile Sale.

În lumea din zilele noastre, există doar două clase de oameni, și numai două vor fi recunoscute la judecată: cei care calcă Legea lui Dumnezeu și cei care o respectă. Domnul Hristos ne supune unei încercări prin care se va dovedi fie loialitatea, fie necredincioșia noastră. „Dacă Mă iubiţi”, spune El, „veţi păzi poruncile Mele.” […] „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (Ioan 14:15; 15:10). – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 208

Cu toţii ştim că luptele cele mai aspre şi mai puternice ale sufletului au loc în ceasul marii decizii de a pune în aplicare convingerile din inimă. A ne consacra faţă de Dumnezeu înseamnă a ne încredinţa sufletul în grija Aceluia care i-a răscumpărat libertatea cu un preţ infinit. După aceea, urmează să continuăm să-L cunoaştem pe Domnul, ca să înţelegem că lucrurile pe care El le-a pregătit deja pentru noi sunt sigure. „Ascultarea face mai mult (în engl.: este mai bună) decât jertfele.” Întreaga lucrare a creştinului constă în a vrea şi a face. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, p. 221

 

Joi, 8 februarie: Om de încredere

 

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari” (Luca 16:10). Adesea, importanţa lucrurilor mici este subestimată pentru simplul fapt că sunt mici, dar ele au o contribuţie importantă în adevărata disciplină a vieţii. În realitate, în viaţa creștină nu există niciun lucru neesenţial. Dacă subestimăm importanţa lucrurilor mici, formarea caracterului nostru este într-un pericol total. […] Această lipsă de credincioșie are efect asupra omului însuși. El nu reușește să primească harul, puterea și tăria de caracter pe care le-ar fi putut primi printr-o consacrare fără rezerve faţă de Dumnezeu.

Atâta timp cât se află departe de Hristos, el este expus ispitelor lui Satana și comite greșeli în lucrarea sa pentru Domnul. Pentru că nu este călăuzit de principii corecte în îndeplinirea lucrurilor mici, el dă greș în ascultarea de Dumnezeu în lucrurile mari, pe care le consideră a fi o lucrare specială. Defectele cultivate în tratarea aspectelor minore ale vieţii se transmit și asupra lucrărilor mai importante. […] Prin repetare, faptele devin obiceiuri, obiceiurile formează caracterul, iar în funcţie de caracter este hotărât destinul nostru, atât pentru viaţa prezentă, cât și pentru cea veșnică. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 267–268

Hristos îl întreabă pe fiecare dintre cei care mărturisesc Numele Său: „Mă iubeşti?” Dacă Îl iubeşti pe Isus, atunci vei iubi şi sufletele pentru care a murit El. […] Faptul că eşti demn de încredere în locul pe care-l ocupi şi în chemarea ta şi dispoziţia de a-ţi tăgădui eul pentru binele altora îţi vor aduce pacea sufletească şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cei care vor călca îndeaproape pe urmele paşilor Mântuitorului lor, care a dat dovadă de sacrificiu şi de tăgăduire de sine, vor avea în ei gândul lui Hristos. Curăţia şi dragostea lui Hristos vor străluci zilnic în vieţile şi în caracterele lor, în timp ce blândeţea şi adevărul îi vor călăuzi pe cale. – Mărturii pentru biserică, vol. 4, ed. 2015, p. 308

Vineri, 9 februarie: Studiu suplimentar

„Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu” (Isaia 66:2).

Te-ai prezentat înaintea mea ca fiind în nesiguranţă şi disperare. Hristos a spus despre tine ce a spus şi despre Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:31,32). Eu îţi aduc o veste bună: Isus te iubeşte, suflet bătut de furtună. Tu n-ai naufragiat în credinţă, cu toate că Satana a încercat să te determine să crezi că acest lucru s-a întâmplat. Priveşte şi trăieşte! Vino la Isus chiar aşa cum eşti! Primeşte-L ca Mântuitor personal!

Tu ai făcut greşeli, dar nu intenţionate, ai fost atras prin ispitire. Posedarea unor mari cantităţi de bunuri a ameţit sufletul tău şi ţi-a pervertit judecata. N-ai înţeles cum să foloseşti în mod înţelept bunurile spre slava lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ai investit bunuri în cauza Lui şi acolo ele vor fi folosite spre slava Lui. Iubite frate, cu toate că n-ai dovedit înţelepciunea pe care ai fi putut şi ar fi trebuit s-o exerciţi, Dumnezeu primeşte tot a ce ai făcut cu dorinţă de a promova slava Lui. […]

Iată cuvintele care mi s-au făcut cunoscute pentru tine: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos şi vrednic de încredere ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17). Păcătosul pocăit trebuie să creadă în Hristos ca Mântuitor al său personal. Aceasta este unica lui speranţă. El se poate prinde de meritele sângelui lui Hristos, prezentându-I-L lui Dumnezeu pe Mântuitorul răstignit şi înviat ca fiind marea lui comoară. În felul acesta, prin jertfirea de sine a lui Hristos, Cel nevinovat pentru cel vinovat, orice piedică este îndepărtată şi iubirea iertătoare a lui Dumnezeu se revarsă în bogate torente de har pentru omul căzut. […]

Dar vino la Isus acum, cât se mai zice astăzi! Experienţa prin care ai trecut se va dovedi de cea mai mare valoare pentru tine, dacă iei jugul lui Hristos ca să fii un împreună-lucrător cu Dumnezeu. Te-ai bucurat de adevăr, l-ai crezut şi-l mai crezi încă şi nădăjduieşti împotriva oricărei nădejdi, pentru că Duhul Sfânt Se luptă cu tine.

Tu ai făcut o cale ocolită cu picioarele tale din cauza ispitelor. Dar împotriveşte-te Diavolului şi el va fugi de la tine! Apropie-te de Dumnezeu şi El Se va apropia de tine. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 34