Comentarii inspirate – După Eden (st. 5)

 

După Eden

 

Sabat după-amiază, 27 ianuarie

 

Sub blestemul păcatului, întreaga natură avea să dea mărturie omului despre caracterul şi consecinţele răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Când l-a făcut pe om, Dumnezeu l-a făcut stăpân peste pământ şi peste toate vieţuitoarele de pe el. Atâta vreme cât Adam a rămas credincios Cerului, întreaga natură îi era supusă. Dar, când s-a răzvrătit împotriva Legii divine, fiinţele inferioare s-au răzvrătit împotriva lui. Astfel, în marea Sa milă, Domnul avea să le arate oamenilor sfinţenia Legii Sale şi să-i facă să vadă din experienţă primejdia înlăturării ei chiar şi în cea mai mică măsură.

Chiar şi viaţa de trudă şi griji, care avea să fie de acum încolo partea omului, a fost dată cu iubire. Din cauza păcatului său, era necesară o disciplină, trebuia să pună un control asupra apetitului şi pasiunii şi să dezvolte obiceiul stăpânirii de sine. Era o parte a marelui plan al lui Dumnezeu pentru recuperarea omului din ruina şi degradarea păcatului. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 50

Dumnezeu doreşte ca lucrătorii Săi să Îl considere Dătătorul tuturor lucrurilor pe care le au, să nu uite că tot ce deţin şi tot ce sunt se datorează Celui care este un minunat Sfetnic şi un desăvârşit Lucrător. Atingerea delicată a mâinii medicului, puterea sa asupra nervilor şi a muşchilor şi cunoaşterea pe care o are despre sistemul complex al organismului sunt înţelepciunea puterii divine şi trebuie să fie folosite pentru binele omenirii suferinde. Îndemânarea cu care foloseşte un tâmplar ciocanul şi forţa cu care fierarul face nicovala să răsune vin de la Dumnezeu. El le-a încredinţat oamenilor talanţi şi doreşte ca ei să ceară sfatul Său. Astfel, vor putea folosi darurile Sale cu talent şi precizie, demonstrând că sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. […] Tot ce avem este al Domnului, fără nicio îndoială. El ne cheamă să ne trezim, să purtăm o parte din poverile cauzei Sale, pentru ca lucrarea Sa să prospere. Fiecare creştin trebuie să-şi îndeplinească partea, ca administrator credincios. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 89

Dumnezeu i-a făcut pe oameni administratori ai Săi. Bunurile pe care li le-a încredinţat sunt mijloacele pe care El le-a prevăzut pentru răspândirea Evangheliei. Acelora care se dovedesc administratori credincioși El le va încredinţa bunuri și mai mari. Domnul zice: „Voi cinsti pe cine Mă cinstește” (1 Samuel 2:30). – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 539

Toate lucrurile bune pe care le avem ne sunt date cu împrumut de Mântuitorul nostru. El ne-a făcut administratori. Cele mai mici daruri ale noastre, cele mai umile servicii, dacă sunt oferite cu credinţă şi cu dragoste, pot deveni daruri consacrate pentru a câştiga suflete în slujba Stăpânului şi pentru a vesti slava Sa. Interesele şi prosperitatea Împărăţiei lui Hristos trebuie să fie aşezate mai presus de orice alte considerente. Cei care fac din plăcerile şi din interesele lor egoiste obiectivele principale ale vieţii lor nu sunt ispravnici credincioşi. Cei care îşi tăgăduiesc eul pentru a le face bine altora şi care se consacră pe ei şi tot ce au în slujba lui Hristos vor cunoaşte acea fericire pe care omul egoist o caută în zadar. […] Creştinii uită că sunt slujitorii Stăpânului, că ei înşişi, timpul lor şi tot ceea ce au Îi aparţin Lui. – Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, pp. 347–348

 

Duminică, 28 ianuarie: Administratorii în Vechiul Testament

 

Întreaga noastră lucrare trebuie făcută din dragoste faţă de Dumnezeu şi în armonie cu voia Sa. Când construim o clădire este la fel de important să împlinim voia lui Dumnezeu ca şi atunci când luăm parte la un serviciu religios. Dacă respectă principiile corecte în formarea caracterului lor, lucrătorii vor creşte în har şi în cunoaştere în orice lucrare pe care o întreprind.

Dar, dacă eul nu este aşezat pe altar ca o jertfă vie, Dumnezeu nu va accepta nici chiar cele mai mari talente sau cele mai strălucite servicii. Dacă rădăcina pomului nu este sfântă, Dumnezeu nu va accepta niciun rod. Dumnezeu i-a făcut pe Daniel şi pe Iosif să fie nişte administratori pricepuţi. El a putut să lucreze prin Daniel şi prin Iosif, deoarece ei nu au trăit pentru a-şi satisface propriile înclinaţii, ci pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 262

Când pierde din vedere faptul că abilităţile şi posesiunile lui sunt ale Domnului, omul îşi însuşeşte din bunurile Domnului său. El îşi asumă rolul ispravnicului necredincios, determinându-L pe Domnul să transfere bunurile Sale în mâini mai credincioase. Dumnezeu îi cheamă pe cei cărora le-a încredinţat bunurile Sale să le gestioneze cu credincioşie, să arate lumii că ei lucrează pentru salvarea păcătoşilor. El îi cheamă pe cei care declară că sunt sub supravegherea Sa să nu reprezinte greşit caracterul Său. – In Heavenly Places, p. 302

„Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine… Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca” (Geneza 39:2,3). Încrederea lui Potifar în Iosif creştea zi după zi şi, în cele din urmă, l-a ridicat la rangul de administrator, dându- i controlul deplin asupra tuturor averilor sale. „Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea” (vers. 6).

Prosperitatea vizibilă a tot ce se afla în grija sa nu era urmarea directă a unei minuni, ci hărnicia, grija şi implicarea sa erau încununate de binecuvântarea divină. Iosif atribuia succesul său bunăvoinţei lui Dumnezeu şi chiar idolatrul său stăpân accepta aceasta ca fiind secretul prosperităţii sale fără precedent. Totuşi această prosperitate n-ar fi putut să fie obţinută fără eforturi statornice şi bine chibzuite. Dumnezeu a fost proslăvit prin credincioşia slujitorului Său. Scopul Său a fost acela ca, în curăţie şi cinste, cel ce credea în Dumnezeu să fie într-un contrast izbitor cu închinătorii la idoli, pentru ca astfel lumina harului ceresc să poată străluci în mijlocul întunericului păgânismului. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 210–211

Când oamenii ignoră cerinţele lui Dumnezeu care le-au fost înfăţişate cu claritate, Domnul le permite să meargă pe calea aleasă de ei şi să culeagă roadele faptelor lor. Oricine îşi însuşeşte partea pe care Dumnezeu a pus-o deoparte se dovedeşte a fi un administrator necinstit. El va pierde nu numai ce nu I-a restituit lui Dumnezeu, ci şi partea care i s-a încredinţat pentru a fi a lui. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 68

 

Luni, 29 ianuarie: Administratorii în Noul Testament

 

În marele ogor de secerat este mult de lucru pentru toţi, iar aceia care neglijează să facă ce pot vor fi găsiţi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Să lucrăm pentru prezent şi pentru veşnicie. Să lucrăm cu toate forţele pe care ni le-a dat Dumnezeu, iar El va binecuvânta eforturile noastre bine direcţionate. – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, ed. 1997, p. 41

Motivul acestei îndelungate întârzieri este dorinţa lui Dumnezeu ca poporul Său să nu piară. Dar venirea dimineţii pentru cei credincioşi şi a nopţii pentru cei necredincioşi sunt iminente. Aşteptând şi veghind, poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi manifeste caracterul deosebit, să arate că este despărţit de lume. Prin atitudinea noastră de veghere, noi trebuie să arătăm că suntem cu adevărat străini şi călători pe pământ. Deosebirea dintre cei care iubesc lumea şi cei care Îl iubesc pe Hristos este atât de clară, încât nu poate trece neobservată.

În timp ce oamenii lumeşti sunt stăruitori şi stăpâniţi de ambiţie să-şi asigure comoara pământească, cei care sunt poporul lui Dumnezeu nu se conformează lumii, ci arată, prin atitudinea lor serioasă, de veghere şi de aşteptare, că sunt transformaţi, că ei nu îşi au căminul în această lume, ci sunt în căutarea unei patrii mai bune, a celei cereşti. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, pp. 156–157

Principiile care ar trebui să ne impulsioneze ca lucrători pentru cauza lui Dumnezeu sunt prezentate de apostolul Pavel. El spune: „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Iar Petru îi îndeamnă pe credincioşi: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 4:10,11).

Există legi mari care guvernează lumea naturală, iar lucrurile spirituale sunt conduse de principii la fel de sigure. Dacă vrem să obţinem anumite rezultate, trebuie să folosim mijloacele necesare pentru atingerea scopului propus. Dumnezeu i-a repartizat fiecărui om o lucrare, în funcţie de capacităţile lui. Prin educaţie şi prin exerciţiu, trebuie să fie calificate persoane care să facă faţă oricărei urgenţe care ar putea apărea; şi este nevoie de planuri înţelepte pentru a-l aşeza pe fiecare în sfera de activitate care i se potriveşte, astfel încât să poată obţine o experienţă care să-l califice pentru a purta o responsabilitate. – Mărturii pentru biserică, vol. 9, ed. 2010, pp. 162–163

Domnul urmează să vină curând, iar noi trebuie să fim pregătiţi să-L întâmpinăm în pace. Să fim hotărâţi să facem tot ce ne stă în putere pentru a le împărtăşi lumina celor din jur. Să nu fim trişti, ci veseli şi să Îl păstrăm tot timpul pe Domnul Isus în faţa ochilor noştri. […] Trebuie să fim gata şi să aşteptăm arătarea Sa. O, ce minunat va fi să Îl vedem şi să fim întâmpinaţi ca răscumpăraţi ai Săi! Am aşteptat mult, dar credinţa noastră nu a slăbit. Numai dacă Îl vom putea vedea pe Împărat în frumuseţea Lui, vom fi fericiţi pentru veşnicie. Simt nevoia să strig tare: „Mergem spre casă!” Ne apropiem de timpul când Hristos va veni cu putere şi mare slavă, ca să-i ia pe cei răscumpăraţi ai Săi în casa veşnică. – Maranatha, p. 106

 

Marţi, 30 ianuarie: „Ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu”

 

Domnul mi-a arătat că oameni aflaţi în poziţii de răspundere stau în mod direct în calea lucrării Sale, deoarece ei cred că lucrarea trebuie să fie făcută şi binecuvântarea trebuie să vină doar într-un anumit fel şi nu vor să recunoască ceva ce vine pe orice altă cale. Fraţii mei, fie ca Domnul să vă facă să vedeţi această problemă aşa cum este ea! Dumnezeu nu lucrează după cum plănuiesc oamenii sau cum doresc ei; El acţionează în mod tainic pentru a-Şi aduce la îndeplinire planurile minunate. De ce respingem metodele de lucru ale lui Dumnezeu? Pentru că ele nu corespund cu ideile noastre? Dumnezeu are canalele Sale de lumină, stabilite de El, dar acestea nu sunt neapărat după cum gândesc anumiţi oameni. Când fiecare îşi va ocupa locul care i-a fost repartizat în lucrarea lui Dumnezeu, căutând cu seriozitate înţelepciune şi călăuzire de la El, atunci se va face un mare pas înainte către a lăsa ca lumina să strălucească asupra lumii. Când oamenii vor înceta să stea în cale, Dumnezeu va lucra printre noi aşa cum nu a lucrat niciodată înainte. – Mărturii pentru biserică, vol. 5, ed. 2016, pp. 614–615

Nimeni nu poate epuiza măcar un singur adevăr sau o singură făgăduinţă a Bibliei. Un om surprinde slava dintr-un anumit punct de vedere, altul din altă perspectivă, dar, cu toate acestea, tot ce obţinem sunt doar scânteieri mărunte. Strălucirea deplină se află dincolo de înţelegerea noastră.

Când contemplăm lucrurile măreţe din Cuvântul lui Dumnezeu, privim într-o fântână care se lărgește și se adâncește sub privirile noastre. Lărgimea și adâncimea Scripturii depășesc cunoștinţele noastre. În timp ce privim, orizontul ni se lărgește. Înaintea noastră se întinde o mare nesfârșită, neţărmurită. – Educaţie, ed. 2012, p. 145

Planurile veşnice ale lui Dumnezeu sunt pe punctul de a se împlini şi sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Acesta este timpul când cei care au o cunoaştere despre adevărul lui Dumnezeu ar trebui să se alinieze de partea stindardului însângerat al Prinţului Emanuel. Ei ar trebui să iasă în faţă ca apărători ai credinţei date sfinţilor. Ei ar trebui să arate înaintea lumii ce înseamnă să păzeşti poruncile lui Dumnezeu şi să ai credinţa lui Isus. Ei ar trebui să lase lumina lor să strălucească în raze limpezi şi puternice pe cărarea celor care umblă în întuneric. Soldaţii lui Hristos ar trebui să stea împreună umăr lângă umăr, loiali adevărului, apărători ai lui Iehova. – Sons and Daughters of God, p. 269

 

Miercuri, 31 ianuarie: Privilegiul de a cunoaşte adevărul

 

Dumnezeu nu intenţionează ca lumina voastră să strălucească pentru ca, prin cuvintele şi faptele voastre bune, să obţineţi lauda oamenilor, ci pentru ca Izvorul a tot ce e bun să fie glorificat şi înălţat. În viaţa Sa, Isus le-a oferit oamenilor drept model caracterul Său. Lumea nu a avut putere să-L modeleze după standardul ei. […] Am putea să spunem împreună cu Hristos: „Eu nu caut slava mea.” Viaţa Sa a fost plină de fapte bune şi suntem datori să trăim asemenea marelui nostru Model. Viaţa noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi atunci lumina se va reflecta de la Isus spre noi, iar noi o vom reflecta spre cei din jurul nostru, nu numai în vorbe şi mărturisiri de credinţă, ci şi în fapte bune şi prin manifestarea caracterului lui Hristos. Cei care reflectă lumina lui Dumnezeu vor cultiva un caracter iubitor. Ei vor fi voioşi, serviabili, supuşi tuturor cerinţelor lui Dumnezeu. Ei vor fi smeriţi şi dornici să se jertfească pe ei înşişi şi vor lucra cu devotament şi dragoste la salvarea sufletelor. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 31

Satana urmăreşte atent ca să-i prindă pe creştini lipsiți de apărare.

O, dacă n-ar uita urmaşii lui Hristos că vigilenţa permanentă

este preţul vieţii veşnice! Mulţi au o credinţă adormită. Dacă nu se

înviorează, dacă nu se însufleţesc, dacă nu se trezesc la activitate, îşi

vor pierde sufletul.

Eul trebuie să moară şi Hristos trebuie întronat în inimă ca fiind

totul în toate. Gândurile trebuie concentrate asupra lui. Atunci viaţa

va fi o onoare la adresa Numelui Său. Sufletul trebuie să primească

putere de sus ca să se împotrivească amăgirilor lui Satana. – The

Upward Look, p. 200

Au uitat adventiştii de ziua a şaptea avertismentul dat în capitolul 6 din Efeseni? Noi luăm parte la o luptă împotriva oştirilor întunericului. Dacă nu-L urmăm îndeaproape pe Conducător, Satana va obţine biruinţa asupra noastră.

„De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:13-17). – Scrisoarea 140, 5 iulie 1903

Dacă ne-ar putea fi deschişi ochii, i-am putea vedea pe îngerii cei răi pe lângă noi, străduindu-se să inventeze vreo modalitate nouă prin care să ne aducă un necaz sau să ne distrugă. Şi am vedea, de asemenea, pe îngerii lui Dumnezeu păzindu-ne de puterea lor, căci ochiul atent al lui Dumnezeu veghează întotdeauna pentru binele lui Israel şi El Îşi va proteja şi salva poporul, dacă acesta îşi va pune încrederea în El. […]

Am văzut că trebuie să veghem şi să avem asupra noastră întreaga armură, să luăm scutul credinţei şi atunci vom putea să rămânem în picioare, iar săgeţile arzătoare ale celui rău nu ne vor putea răni. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 90

 

Joi, 1 februarie: Responsabilităţile ispravnicului

 

La ce test au fost supuşi cei trei prieteni ai lui Daniel când li s-a ordonat să se închine la marele chip ridicat de împăratul Nebucadneţar în valea Dura! Principiile lor le interziceau să aducă omagiu idolului, pentru că era un rival al Dumnezeului cerului. Ei ştiau că Îi datorau lui Dumnezeu orice capacitate pe care o aveau şi, cu toate că inimile lor erau pline de înţelegere faţă de toţi oamenii, aveau aspiraţia înaltă de a se dovedi perfect loiali Dumnezeului lor. […]

Astfel, aceşti tineri, plini de Duh Sfânt, şi-au declarat credinţa înaintea întregului popor, şi anume că Acela căror I se închinau era singurul Dumnezeu adevărat şi viu. Această demonstraţie de credinţă a fost cea mai elocventă prezentare a principiilor lor. Pentru a-i impresiona pe idolatri cu privire la puterea şi măreţia Dumnezeului viu, slujitorii Lui trebuie să-şi manifeste veneraţia faţă de Dumnezeu.

Ei trebuie să le arate că El este singurul obiect al onoarei şi închinării lor şi că niciun considerent, nici chiar cel al păstrării vieţii, nu-i poate determina să facă vreo concesie, oricât de mică, în faţa idolatriei. Lecţiile acestea au o însemnătate directă şi esenţială pentru experienţa noastră din aceste zile din urmă. – In Heavenly Places, p. 149

Fiecare ne decidem propriul destin veşnic şi depinde în întregime de noi dacă vom primi viaţa veşnică. Vom trăi noi lecţiile date în Cuvântul lui Dumnezeu, marele manual al lui Hristos? Aceasta este cea mai importantă şi totuşi cea mai simplu formulată şi cea mai uşor de înţeles carte din câte au fost pregătite vreodată cu scopul de a oferi educaţie cu privire la comportamentul potrivit, la vorbire, la maniere, la emoţii. Este singura carte care îi va pregăti pe oameni pentru viaţa care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu. Iar cei care fac din acest Cuvânt studiul lor zilnic sunt singurii demni să primească diploma care le dă dreptul să-i educe şi să-i instruiască pe copii pentru admiterea la o şcoală superioară și să fie încoronaţi ca biruitori deplini. Hristos Isus este singurul care poate evalua dacă oamenii sunt pregătiţi să primească viaţa veşnică. Porţile cetăţii sfinte sunt deschise pentru urmaşii Lui cei smeriţi, umili, blânzi, care şi-au însuşit lecţiile de la El, formându-şi caracterul după asemănarea divină. – My Life Today, p. 339

 

Vineri, 2 februarie: Studiu suplimentar

 

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). Îndemnul acesta a fost permanent valabil pentru poporul lui Dumnezeu din toate timpurile, dar cu cât este mai valabil pentru rămăşiţa bisericii care trebuie să înfrunte lucrările iscusite neîncetate şi foarte puternice ale puterii întunericului din acest timp al sfârşitului. Cuvintele apostolului străbate secolele până la noi: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:11,12).

Cuvintele acestea inspirate de Dumnezeu ni se potrivesc şi nouă. Ele li se aplică în mod deosebit celor care se străduiesc să păzească poruncile lui Dumnezeu în mijlocul unui neam ticălos şi rău, care strălucesc ca nişte lumini în lume. O, cât de solemn, cât de înfricoşător de solemn este acest timp pentru tinerii din rândurile noastre care au avut o mare lumină […] ca vorbele, spiritul şi caracterul lor să nu-i ducă în eroare pe cei cu care se asociază!

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu” (vers.l 13). Faceţi din Cuvânt ghidul vostru. „Luaţi!” Toată armura care vă este prezentată în Scripturi este pregătită ca să vă îmbrăcaţi cu ea. „De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu ca să va puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul” (vers. 13,14).

Ficţiunea, interpretările neadevărate ale Scripturilor, diferite poveşti sunt prezentate pretutindeni ca să le acceptăm. Dar este nevoie de mult discernământ pentru ca mijlocul să fie încins cu cingătoarea de aur a adevărului. „Îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” – nu neprihănirea voastră, ci a lui Hristos. Acesta este fortăreaţa sufletului. Noi putem, prin neprihănirea lui Hristos care merge înaintea noastră, să ne opunem întunericului moral şi să pătrundem dincolo de uneltirile instrumentelor satanice. – That I May Know Him, p. 346