Comentarii inspirate (st. 4)

 

Căile lui Dumnezeu şi căile lumii

 

Sabat după-amiază, 20 ianuarie

 

Satana va veni la tine şi îţi va spune că eşti un păcătos. Dar nu-l lăsa să-ţi umple mintea cu ideea că, din cauză că eşti păcătos, Dumnezeu te-a respins. Spune-i: Da, sunt păcătos şi, din acest motiv, am nevoie de un Mântuitor. Am nevoie de iertare şi de achitare, iar Hristos spune că, dacă merg la El, nu voi pieri. În scrisoarea Sa către mine citesc: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). […] În clipa în care te prinzi de făgăduinţele lui Dumnezeu prin credinţă şi spui: „Sunt oaia pierdută pe care Isus a venit să o salveze”, o viaţă nouă te va lua în stăpânire şi vei primi putere să te împotriveşti ispititorului. – In Heavenly Places, p. 116

Noi trebuie să credem că suntem aleşii lui Dumnezeu, aleşi să fim mântuiţi prin exercitarea credinţei, prin harul lui Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt; şi trebuie să-I aducem slavă şi glorie lui Dumnezeu pentru această manifestare extraordinară a harului Său nemeritat.

Dragostea lui Dumnezeu este cea care atrage sufletul la Hristos, pentru a fi primit cu bunăvoinţă şi înfăţişat Tatălui. Prin lucrarea Duhului, relaţia divină dintre Dumnezeu şi păcătos este înnoită. Tatăl spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. Le voi arăta o iubire iertătoare şi voi revărsa peste ei bucuria Mea. Vor fi pentru Mine comoara Mea deosebită; pentru că acest popor pe care Mi l-am alcătuit va cânta laudele Mele.” – Our High Calling, p. 77

Bogăţiile vin de la Domnul şi Lui Îi aparţin. „De la Tine vin bogăţia şi slava.” „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.” „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.” „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Domnul Dumnezeul tău este Cel care îţi dă putere să obţii avere.

Bogăţiile, în sine, sunt trecătoare şi nesatisfăcătoare. Suntem avertizaţi să nu ne punem încrederea în bogăţii, deoarece nu sunt sigure. „Căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.” „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii.” – Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, pp. 481–482

Sunt tot timpul lupte de dus şi nu suntem în siguranţă nicio secundă dacă nu ne aşezăm sub paza Aceluia care Şi-a dat viaţa scumpă pentru a face posibil ca oricine va crede că El este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce va înfrunta dibăcia felurită a lui Satana, să scape de stricăciunea care este în lume prin pofte. El este perfect capabil să unească omenescul nostru cu natura Sa divină, ca răspuns la credinţa noastră. – In Heavenly Places, p. 117

 

Duminică, 21 ianuarie: Relaţia cu Hristos

 

Mintea noastră se ridică la nivelul lucrurilor la care ne gândim şi, dacă ne gândim la lucrurile pământeşti, nu vom reuşi să căpătăm amprenta lucrurilor cereşti. Ne-ar face foarte bine să contemplăm îndurarea, bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, dar suferim o mare pierdere când zăbovim asupra lucrurilor pământeşti şi trecătoare. Noi permitem ca întristarea, grija şi confuzia să ne atragă mintea către pământ şi transformăm muşuroiul într-un munte. […]

Lucrurile trecătoare nu trebuie să ne capteze întreaga atenţie şi să ne absoarbă mintea până într-acolo încât gândurile să fie în întregime despre pământ şi cele pământeşti. Trebuie să ne instruim, să ne disciplinăm şi să ne educăm mintea ca să gândim pe canalul ceresc, ca să putem reflecta la lucrurile nevăzute şi veşnice, care vor fi distinse prin vederea spirituală. Văzându-L pe Cel nevăzut putem obţine tăria minţii şi vigoarea spiritului. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1100

Domnul este bun şi îndurător. Vreau ca jertfa mea de recunoştinţă să se înalţe mereu către Dumnezeu. Îmi doresc să fiu mai profund conştientă de bunătatea şi de dragostea Sa neschimbătoare. Tânjesc zilnic după apa vieţii. […] Trebuie să am continuu puterea mea în Dumnezeu. Dependenţa mea nu trebuie să şovăie. Niciun om nu trebuie să se interpună între sufletul meu şi Dumnezeu. Domnul este singura noastră speranţă. În El mă încred şi El nu mă va părăsi niciodată, absolut niciodată. El mi-a ajutat până acum în descurajări mari. […]

Îi voi mulţumi Domnului şi voi lăuda Numele Său Sfânt. Îl voi lăuda pe Domnul pentru că în El mă pot încrede oricând. El este sănătatea chipului meu şi turnul meu puternic, unde pot alerga ca să mă adăpostesc. El îmi înţelege nevoile şi El îmi va da lumina feţei Sale ca să pot reflecta lumină asupra altora. Nu voi cădea de oboseală şi nu mă voi descuraja. Privesc la Tine, Tatăl meu ceresc, ca să-mi dai putere şi har. […] Îl voi lăuda pe Domnul întotdeauna şi nu voi aştepta să am o izbucnire de fericire. De aceea, laudă-L, suflete, pe Domnul, căci este bun şi bunătatea Lui mă va însoţi dimineaţa, la prânz şi seara. Izbucnirea de fericire nu este dovada; asigurarea mea este Cuvântul Său. – That I May Know Him, p. 266

„Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete” – nu va râvni niciodată după avantajele şi atracţiile lumii; „ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”

Trebuie să cauţi un Mântuitor care să locuiască în tine, care va fi pentru tine ca un izvor de apă ce ţâşneşte în viaţa veşnică. Apa vieţii care se revarsă din inimă udă întotdeauna inimile altora. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 5, p. 1134

 

Luni, 22 ianuarie: Dumnezeu descoperit în Scriptură

 

În fiecare zi ar trebui să învăţaţi ceva nou din Scripturi. Căutaţi în ele ca după o comoară ascunsă, pentru că ele conţin cuvintele vieţii veşnice. Rugaţi-vă pentru înţelepciune şi pentru capacitatea de a înţelege aceste scrieri sfinte. Dacă veţi face astfel, veţi descoperi în Cuvântul lui Dumnezeu noi străluciri de slavă, veţi simţi să aţi primit o lumină nouă şi preţioasă asupra unor subiecte legate de adevăr, iar Scripturile vor primi mereu o nouă valoare în aprecierea voastră. – Mărturii pentru biserică, vol. 5, ed. 2016, pp. 223–224

Hristos are un drept asupra fiecărui suflet, dar mulţi aleg o viaţă de păcat. Unii nu vor să vină la Isus ca El să le poată da viaţă. […] Ei nu se predau complet pentru a rămâne doar în Isus, care este viaţă, pace şi bucurie negrăită şi care este plin de slavă. […]

Dumnezeu ţi-a dat dreptul de a te prinde de El prin rugăciunea credinţei. Rugăciunea cu credinţă este însăşi esenţa religiei curate, secretul puterii fiecărui creştin. […]

Ia-ţi timp să te rogi, să cercetezi Scripturile, să te aşezi sub disciplina lui Isus Hristos. Trăieşte în legătură cu Hristos cel viu şi, imediat ce vei face aşa, El te va prinde de mână şi te va ţine strâns, cu mână puternică, şi nu-ţi va mai da drumul. – Our High Calling, p. 101

Mintea care a fost lăsată în voia gândurilor neînfrânate trebuie să se schimbe. „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă! Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră!” (1 Petru 1:13-15). Gândurile trebuie să se concentreze asupra lui Dumnezeu. Acum este timpul să facem eforturi serioase pentru a birui tendinţele naturale ale inimii fireşti.

Eforturile noastre, tăgăduirea de sine şi perseverenţa noastră trebuie să fie proporţionale cu infinita valoare a obiectivului pe care îl urmărim. Doar biruind aşa cum a biruit Hristos, vom câştiga cununa vieţii. – Mărturii pentru biserică, vol. 8, ed. 2017, pp. 252–253

În Hristos se găseşte plinătatea bucuriei fără sfârşit. […] Prezenţa Sa binevoitoare în Cuvântul Său îi vorbeşte mereu sufletului, înfăţişându-i-L ca pe un izvor de apă care îi înviorează pe cei însetaţi. Este privilegiul nostru să avem un Mântuitor viu, care locuieşte permanent în noi. El este sursa de putere spirituală pusă în noi şi influenţa Sa se va revărsa în cuvinte şi fapte, împrospătându-i pe toţi cei din sfera influenţei noastre, născând în ei dorinţe şi aspiraţii după putere şi puritate, după sfinţenie şi pace şi după bucuria aceea care nu aduce cu ea nicio întristare. Aceasta este urmarea faptului că Mântuitorul locuieşte în noi. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 5, p. 1134

 

Marţi, 23 ianuarie: Rugăciunea

 

În rugăciunea adresată Tatălui, Domnul Hristos i-a dat lumii o lecţie care ar trebui întipărită în mintea şi în sufletul oamenilor. „Şi viaţa veşnică este aceasta”, a zis El, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Aceasta este adevărata educaţie. Ea conferă putere. Cunoaşterea din experienţă a lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos, pe care L-a trimis El, îl transformă pe om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ea îi conferă capacitatea stăpânirii de sine, aducând orice impuls şi orice patimă a firii lui decăzute sub controlul însuşirilor superioare ale minţii. Ea îl face un fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al cerului. Îl aduce în comuniune cu înţelepciunea Celui Infinit şi îi descoperă comorile universului. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 79

Comuniunea cu Dumnezeu este viaţa sufletului. […] Comuniunea cu Dumnezeu ne dă o experienţă zilnică ce ne face, într-adevăr, bucuria deplină.

Aceia care sunt astfel uniţi cu Hristos o vor declara prin spirit, cuvânt şi faptă. Declaraţia de credinţă nu înseamnă nimic dacă nu sunt aduse roade bune prin cuvânt şi faptă. Unirea, părtăşia cu ceilalţi şi cu Hristos – acesta este rodul apărut pe fiecare ramură a viţei celei vii. Sufletul curăţit, renăscut are de adus o mărturie clară şi distinctă. […] A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă, în sens scripturistic, a fi una cu El în inimă şi gând, a avea o cunoaştere a Sa bazată pe experienţă, a avea o comuniune plină de respect cu El, ca Răscumpărător. Doar prin ascultarea sinceră poate fi obţinută această comuniune. – The Upward Look, p. 295

„Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).

Dar credinţa nu este în niciun fel amestecată cu încumetarea. Numai acela care are adevărata credinţă este sigur în faţa încumetării. Căci încumetarea este credinţa contrafăcută de Satana. Credinţa cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi aduce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază şi ea pe făgăduinţe, dar le foloseşte la fel ca Satana, pentru a scuza nelegiuirea. Credinţa i-ar fi făcut pe primii noştri părinţi să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu şi să asculte de poruncile Lui. Încumetarea i-a făcut să calce Legea Lui, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credinţă, care cere favoarea Cerului, dar nu împlineşte condiţiile pe baza cărora urmează să se acorde harul. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele şi pe rânduielile Sfintei Scripturi. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 99–100

Am văzut deseori cum copiii lui Dumnezeu neglijează rugăciunea, mai ales rugăciunea tainică, şi o neglijează mult prea mult. Am văzut că mulţi nu exercită acea credinţă pe care au datoria şi privilegiul de a o exercita, ci aşteaptă adesea acel simţământ pe care numai credinţa îl poate aduce. Sentimentul nu este credinţă; cele două sunt lucruri distincte. Credinţa ne aparţine, noi trebuie să o exercităm, dar simţămintele de bucurie şi binecuvântarea sunt ale lui Dumnezeu şi El este Acela care le oferă. Harul lui Dumnezeu vine către suflet prin canalul de credinţă vie şi stă în puterea noastră să ne folosim de acea credinţă. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 104

 

Miercuri, 24 ianuarie: Înţelepciune sau deşertăciune?

 

Limbajul folosit de Solomon când s-a rugat lui Dumnezeu înaintea vechiului altar de la Gabaon ne dezvăluie smerenia lui şi dorinţa lui puternică de a-L onora pe Dumnezeu. El a înţeles că, fără ajutorul divin, era neputincios ca un copilaş în faţa responsabilităţilor care îi reveneau. El ştia că-i lipsea discernământul şi conştienţa marii lui nevoi l-a determinat să-I ceară lui Dumnezeu înţelepciune. În inima lui nu se găsea nicio aspiraţie egoistă pentru o cunoaştere care să-l ridice mai presus de ceilalţi. El îşi dorea să se achite cu credincioşie de îndatoririle lui şi a ales acel dar prin care domnia sa să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Solomon nu a fost niciodată atât de bogat, nici atât de înţelept şi nici atât de mare ca atunci când a mărturisit: „Eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.” […]

Cererile pe care I le facem lui Dumnezeu nu ar trebui să pornească dintr-o inimă plină de aspiraţii egoiste. Dumnezeu ne îndeamnă să alegem acele daruri care vor contribui la slava Lui. El vrea să alegem lucrurile cereşti şi nu pe cele pământeşti. El ne deschide larg posibilităţile şi avantajele lucrurilor cereşti. El ne oferă încurajare pentru ţelurile cele mai înalte, siguranţă pentru comoara cea mai aleasă.

Atunci când posesiunea lumească este înlăturată, credinciosul se va bucura de comoara lui cerească, de bogăţiile care nu pot fi pierdute prin niciun dezastru pământesc. – Conflict and Courage, p. 189 Niciunul dintre aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat şi care se tem de El nu va continua să încalce Legea în vreo privinţă.

Când o încalcă, omul se află sub condamnarea ei, iar ea devine pentru el un jug al robiei. […] „Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul” (în lb. engl.: converteşte sufletul). Prin ascultare vine sfinţirea trupului, a sufletului şi a spiritului. Sfinţirea aceasta este o lucrare progresivă şi o înaintare de la un nivel de desăvârşire la altul.

Credinţa vie să străbată ca nişte fire de aur îndeplinirea chiar şi a celor mai mici îndatoriri. Atunci întreaga activitate a zilei va promova creşterea creştină. Privirea va fi îndreptată continuu la Isus. Dragostea faţă de El va conferi forţă vie tuturor lucrurilor întreprinse. – My Life Today, p. 250

Noi nu ne câştigăm mântuirea prin ascultare, deoarece mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, care se primeşte prin credinţă. Dar ascultarea este rodul credinţei. „Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3:5,6). Iată adevărata dovadă. Dacă rămânem în Hristos şi dacă iubirea lui Dumnezeu locuieşte în noi, atunci sentimentele, gândurile, planurile şi acţiunile noastre vor fi în armonie cu voia lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în preceptele Legii Sale sfinte. […]

Condiţia dobândirii vieţii veşnice este şi în prezent aceeaşi care a fost întotdeauna, aceeaşi care a fost în Grădina Edenului, înainte de căderea primilor noştri părinţi – ascultarea perfectă de Legea lui Dumnezeu, neprihănirea desăvârşită. Dacă viaţa veşnică ar fi fost acordată cu oricare altă condiţie mai mică decât aceasta, atunci fericirea întregului univers ar fi fost în pericol. – Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 75–76

 

Joi, 25 ianuarie: Ajutor de la Duhul Sfânt

 

O mare dezonoare este adusă asupra lucrării Duhului Sfânt din cauza abaterilor unei categorii de oameni care, pretinzând că sunt iluminaţi de El, susţin că nu mai au nevoie de îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt conduşi de impresii pe care le consideră vocea lui Dumnezeu în suflet. Dar duhul care îi conduce nu este Duhul lui Dumnezeu. Ghidarea după impresii şi neglijarea Scripturilor duc doar la confuzie, amăgire şi ruină, servind numai la înaintarea planurilor lui Satana. Deoarece lucrarea Duhului Sfânt este de o importanţă vitală pentru biserica lui Hristos, unul dintre planurile lui Satana este acela ca, prin devierile extremiştilor şi ale fanaticilor, să arunce dispreţ asupra intervenţiei Duhului şi să-i facă pe copiii lui Dumnezeu să neglijeze această sursă de putere, pe care Însuşi Domnul nostru le-a pus-o la dispoziţie. –Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 7

Lucrarea Duhului Sfânt este în mod clar arătată în cuvintele Domnului Hristos: „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8). Duhul Sfânt este Acela care convinge de păcat. Dacă răspunde influenţei reînviorătoare a Duhului Sfânt, păcătosul va fi adus la pocăinţă şi trezit, făcut să înţeleagă importanţa ascultării de cerinţele divine. Păcătosului pocăit, care este flămând şi însetat după neprihănire, Duhul Sfânt i-L descoperă pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. „Va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”, spunea Hristos. „Vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 16:14; 14:26).

Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, pentru a face ca mântuirea realizată prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală şi eficientă. Duhul caută mereu să le atragă atenţia oamenilor la marea jertfă adusă pe crucea de pe Golgota, să-i descopere lumii iubirea lui Dumnezeu şi să-i înfăţişeze sufletului convins de vinovăţia lui lucrurile preţioase ale Scripturilor. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 40–41

Este siguranţa noastră, bucuria noastră să medităm la adevărurile planului de mântuire. Credinţa şi rugăciunea sunt necesare ca să putem privi la lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Mintea noastră este atât de încătuşată de idei înguste, încât nu putem avea decât o perspectivă limitată asupra experienţei pe care suntem privilegiaţi să o avem. […]

De ce atât de mulţi care mărturisesc a avea credinţă în Hristos nu au nicio putere să se opună ispitelor vrăjmaşului? Pentru că ei nu sunt întăriţi cu putere de Duhul Său în omul dinăuntru. Apostolul se roagă astfel: „pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:17-19). Dacă am avut experienţa aceasta, ar trebui să ştim ceva despre crucea de pe Calvar. Dragostea lui Hristos ar trebui să ne constrângă şi, chiar dacă nu vom reuşi să explicăm cum ne-a încălzit inima dragostea lui Hristos, vom manifesta dragostea Sa prin devoţiune arzătoare faţă de cauza Sa. – Our High Calling, p. 365

 

Vineri, 26 ianuarie: Studiu suplimentar

 

Solii alese, cartea 1, cap. „Inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu”, ed. 2012, pp. 17–19.