Comentarii inspirate – studiul 2 (Văd, vreau, iau)

 

Sabat după-amiază, 6 ianuarie

 

Harul se poate dezvolta numai în inima care este supusă unei pregătiri continue pentru a primi seminţele preţioase ale adevărului. Spinii păcatului pot creşte în orice fel de teren. Ei nu au nevoie de îngrijire, dar harul trebuie cultivat cu atenţie. Spinii şi mărăcinii sunt gata să răsară întotdeauna. Din această cauză, lucrarea de curăţare trebuie îndeplinită în permanenţă. Dacă inima nu rămâne sub controlul lui Dumnezeu, dacă Duhul Sfânt nu lucrează fără încetare la înnobilarea şi purificarea morală a caracterului, vechile obiceiuri rele vor apărea în viaţă de la sine. Oamenii pot pretinde că ei cred în Evanghelie, dar, dacă nu sunt sfinţiţi de ea, pretenţia lor nu are nicio valoare. Dacă nu reuşesc să învingă păcatul, ei sunt cei învinşi de păcat. Spinii au fost tăiaţi, dar, nefiind smulşi din rădăcină, răsar din nou, până când invadează sufletul în întregime. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 29

Fraţi şi surori, poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos să fie neîncetat în mintea voastră şi să elimine gândurile şi grijile lumeşti. Ele să fie subiectul vostru de meditaţie şi când mergeţi la culcare, şi când vă treziţi. Viaţa şi acţiunile voastre să fie trăite gândindu-vă mereu la venirea Fiului omului. Timpul sigilării este foarte scurt şi se va termina curând. Acum, când cei patru îngeri ţin cele patru vânturi, este momentul să întărim chemarea şi alegerea noastră. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 88

Cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat. În el sunt avertizări pentru cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu, cu privire la pericolele care îi pândesc. Dar ei au atât de multe griji şi preocupări, încât nu îşi iau timp să se roage. Există doar o formă goală, lipsită de putere. Isus S-a rugat şi cât de stăruitoare erau rugăciunile Sale! Şi El era Fiul preaiubit al lui Dumnezeu!

Dacă Isus a dat dovadă de atâta stăruinţă, dacă S-a rugat cu atâta energie şi chin sufletesc, cu cât mai mult aceia pe care El i-a chemat să fie moştenitori ai mântuirii şi care depind întru totul de Dumnezeu pentru putere trebuie să se prindă cu tot sufletul de Dumnezeu, în lupta lor, şi să spună: „Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta.” Dar am văzut că inimile oamenilor au fost supraîmpovărate de grijile vieţii şi că L-au neglijat pe Dumnezeu şi au neglijat Cuvântul Său. – Mărturii pentru biserică, vol. 1, ed. 2010, p. 133

Necredinţa, mândria, lăcomia şi iubirea de lume care există în inimile celor care susţin că sunt poporul lui Dumnezeu îi întristează pe îngerii neprihăniţi. Când văd că în inima multora dintre cei care se declară a fi urmaşii lui Hristos există păcate grele şi aroganţă şi că Dumnezeu este dezonorat de purtarea lor nepotrivită şi necinstită, îngerii plâng. Şi totuşi, cei care greşesc cel mai mult, cei care slăbesc cel mai mult biserica şi aduc o pată asupra sfintei lor mărturisiri nu par să fie alarmaţi sau convinşi de vinovăţia lor, ci par să simtă că prosperă în Domnul. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, p. 102

 

Duminică, 7 ianuarie: Evanghelia prosperităţii

 

Creşterea spirituală este strâns legată de dărnicia creştină. Urmaşii lui Hristos trebuie să se bucure de privilegiul de a manifesta în viaţa lor spiritul de binefacere al Răscumpărătorului lor. Dându-I Domnului, ei au asigurarea că această comoară merge înaintea lor în curţile cereşti. Vor oamenii să-şi asigure bunurile? Să le aşeze în mâinile care poartă semnele răstignirii. Vor să se bucure de averea lor? Să o folosească spre fericirea celor în lipsă şi în suferinţă. Vor ca bogăţia lor să crească? Să ia aminte la porunca divină: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must” (Proverbele 3:9,10). Însă, dacă vor încerca să-ș i păstreze bogăţia pentru scopuri egoiste, vor face aceasta spre pierzarea lor veşnică. Dar să-I predea comoara lor lui Dumnezeu şi, din clipa aceea, ea va purta inscripţia Sa. Ea este sigilată cu semnul Său de neschimbat. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 253

Tot ce primesc oamenii din generozitatea lui Dumnezeu încă Îi aparţine Lui. Tot ce a revărsat El pe pământ în lucruri valoroase şi frumoase este pus în mâinile noastre pentru a ne testa, pentru a sonda profunzimea iubirii noastre pentru El şi modul în care Îi apreciem darurile. Fie că este vorba de valori materiale, fie de cele intelectuale, ele trebuie să fie aduse ca daruri de bunăvoie la picioarele lui Isus. Niciunul dintre noi nu poate să facă nimic fără binecuvântarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu poate să-Şi facă lucrarea fără ajutorul omului dacă alege să facă astfel. Însă El i-a dat fiecărui om o lucrare de făcut şi le-a încredinţat oamenilor comorile bogăţiei materiale sau ale intelectului, ca administratori, sau ispravnici, ai Săi. – Mărturii pentru biserică, vol. 5, ed. 2015, p. 736

Scripturile ne învaţă că bogăţia este o posesiune periculoasă doar atunci când este intră în competiţie cu comoara nepieritoare. Atunci când cele pământeşti şi trecătoare absorb gândurile, afecţiunea și devoţiunea pretinse de Dumnezeu, bogăția devine o cursă. Cei care dau greutatea veşnică de slavă la schimb pe puţin sclipici şi poleială de pe pământ, care dau locaşurile veşnice la schimb pe o casă care poate fi a lor doar cel mult câţiva ani iau o decizie neînţeleaptă […] Banii în sine sunt darul lui Dumnezeu dat oamenilor pentru a fi întrebuinţat cu credincioşie în slujba Sa. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam şi l-a făcut bogat în vite, argint şi aur. Iar Biblia afirmă că Dumnezeu le-a dat lui David, Solomon, Iosafat, Ezechia foarte multe bogăţii şi onoare, ca dovadă a favorii divine.

Aidoma altor daruri ale lui Dumnezeu, deţinerea de bogăţii aduce un plus de responsabilitate şi ispite tipice. Câţi dintre cei care I-au rămas credincioşi lui Dumnezeu în adversitate au căzut pradă tentaţiilor prosperităţii! Prin deţinerea de bogăţii, pasiunea stăpânitoare a naturii egoiste este scoasă la iveală. Lumea este blestemată astăzi de lăcomia meschină şi de viciile egoiste ale celor ce se închină la Mamona. – The Review and Herald, 16 mai 1882

 

Luni, 8 ianuarie: Orbire spirituală

 

Domnul Hristos a precizat lucrurile care constituie un pericol pentru suflet. În conformitate cu Evanghelia după Marcu, Domnul Isus menţionează aici „grijile lumeşti”, „înşelăciunea bogăţiilor” şi „poftele altor lucruri” (Marcu 4:19). Luca aminteşte „grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia” (Luca 8:14). Iată spinii care înăbuşă Cuvântul, împiedicând dezvoltarea seminţei spirituale. Sufletul încetează să-şi primească hrana de la Hristos, iar viaţa spirituală încetează să existe în inimă.

„Grijile lumii acesteia.” Nicio categorie de oameni nu este scutită de ispita grijilor acestei lumi. Celor săraci, munca grea, privaţiunile şi teama de lipsuri le provoacă necazuri şi tulburări sufleteşti. Pentru bogaţi, ispita constă în teama de a nu-şi pierde averea şi au o mulţime de îngrijorări apăsătoare. Mulţi dintre urmaşii lui Hristos uită lecţia pe care El ne-a îndemnat să o învăţăm de la florile câmpului. Ei nu se încred în grija Lui permanentă. Domnul Hristos nu poate purta poverile lor, deoarece ei nu I le încredinţează Lui. Prin urmare, în loc să-i conducă la Mântuitorul pentru a primi mângâiere şi ajutor, grijile vieţii îi despart de El. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 29–30

Tu singur îţi decizi propriul destin. Mândria ta, plăcerea ta de a urma modele lumii, discuţiile tale inutile şi goale, egoismul tău, toate sunt puse pe cântar, iar greutatea răului atârnă foarte mult contra ta. Eşti sărac, nenorocit, orb şi gol. Răul prosperă şi prinde rădăcini adânci, înăbuşind sămânţa bună semănată în inimă. […] Am văzut că mulți se măguleau că sunt buni creştini, deşi nu aveau nici măcar o rază de lumină de la Isus. Ei nu ştiu ce înseamnă să fii reînnoit prin harul lui Dumnezeu. Ei nu au o experienţă personală vie în lucrurile lui Dumnezeu. Şi am văzut că Domnul Îşi ascuţea sabia în cer ca să-i taie. O, dacă ar înţelege fiecare mărturisitor rece sau căldicel ce lucrare de curăţire urmează să facă Dumnezeu în poporul care se declară al Său! Dragi prieteni, nu vă amăgiţi cu privire la starea voastră! Nu-L puteţi înşela pe Dumnezeu! Martorul credincios și adevărat spune: „Ştiu faptele tale.” Îngerul al treilea conduce un popor, pas cu pas, mai sus şi tot mai sus. Acești oameni vor fi puşi la probă la fiecare pas. – Spiritual Gifts, vol. 2, pp. 229–230

Păzitorii Sabatului au o mare lucrare de făcut. Ochii lor trebuie să fie deschişi, ca să-şi vadă adevărata stare, iar ei să fie plini de râvnă şi să se pocăiască, altfel, vor pierde viaţa veşnică. Spiritul lumii a pus stăpânire pe ei şi au devenit robi ai puterilor întunericului. Ei nu ascultă îndemnul apostolului Pavel: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită.” – Mărturii pentru biserică, vol. 1, ed. 2010, pp. 404–405

 

Marţi, 9 ianuarie: Paşii lăcomiei

 

Şarpele i-a răspuns Evei că porunca lui Dumnezeu, care le interzicea să mănânce din pomul cunoştinţei, a fost dată pentru a-i păstra într-o aşa stare de subordonare, încât ei să nu obţină cumva cunoaşterea, care însemna putere. El a asigurat-o că fructul acestui pom era mai de dorit decât fructul oricărui alt pom din grădină pentru a-i face înţelepţi şi a-i înălța ca să fie egali cu Dumnezeu. El v-a refuzat, a spus şarpele, fructul din acel pom care, dintre toţi, este cel mai de dorit pentru gustul lui delicios şi pentru efectul lui revigorant. Eva a considerat că vorbele şarpelui erau foarte înţelepte şi că interdicţia pusă de Dumnezeu era nedreaptă. S-a uitat cu jind la pomul încărcat cu fructe care păreau absolut delicioase. Şarpele mânca un fruct şi părea încântat. A dorit şi ea acest fruct mai mult decât oricare alt soi de fructe din care Dumnezeu îi dăduse dreptul deplin să mănânce. – Confrontation, pp. 13–14

În mulţi predomină un spirit lumesc, plin de lăcomie şi de egoism. Cei care au acest spirit îşi caută mereu propriul interes. Omul bogat şi egoist nu este interesat de starea aproapelui său decât în cazul în care, cunoscându-i-o, ar putea profita de pe urma lui, atrăgându-şi avantaje pentru sine. Ceea ce este nobil în om și îl leagă de Dumnezeu este pierdut, sacrificat de dragul intereselor egoiste. Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Ea întunecă vederea şi îi împiedică pe oameni să discearnă care le sunt obligaţiile faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor. – Mărturii pentru biserică, vol. 1, ed. 2010, p. 405

Orice fel de egoism este lăcomie şi, prin urmare, idolatrie. Mulţi dintre cei care au numele înscris în registrul bisericii, în calitate de credincioşi în Dumnezeu şi în Biblie, se închină lucrurilor pe care Domnul li le-a încredinţat ca să facă milostenie. Poate că nu se închină efectiv înaintea comorii lor pământeşti, dar ea este idolul lor. Ei se închină la Mamona. Le aduc lucrurilor de pe acest pământ elogiul ce Îi aparţine Creatorului. Cel care vede şi ştie toate lucrurile consemnează falsitatea declaraţiilor lor de credinţă. – Sfaturi pentru administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 172

Generozitatea constantă, manifestată prin renunţarea la sine, este remediul oferit de Dumnezeu împotriva păcatelor distrugătoare ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu a stabilit dăruirea sistematică pentru a-Şi susţine lucrarea şi pentru a alina nevoile celor suferinzi şi ale celor săraci. El a plănuit ca dăruirea să devină un obicei, astfel încât să poată contracara păcatul periculos şi înşelător al lăcomiei. Dăruirea continuă slăbeşte lăcomia până când o anihilează cu totul. În ordinea lui Dumnezeu, dăruirea sistematică are menirea de a smulge bogăţiile de la cei lacomi la fel de repede cum le-au câştigat şi de a I le consacra Domnului, căruia Îi aparţin. – Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 481

 

Miercuri, 10 ianuarie: Lăcomia, căutarea folosului propriu

 

Cu puţin timp înainte de Paşte, Iuda şi-a reînnoit legăturile pe care le avea cu preoţii, pentru a-L da pe Domnul Hristos în mâinile lor. S-a convenit atunci ca Mântuitorul să fie arestat în unul dintre locurile Sale de meditaţie şi rugăciune. De la ospăţul din casa lui Simon, Iuda avusese ocazia să reflecteze asupra faptelor pe care se legase să le aducă la îndeplinire, dar planul său nu s-a schimbat. Pentru treizeci de arginţi – preţul unui sclav –, el L-a dat ruşinii şi morţii pe Domnul slavei.

Din fire, Iuda avea o puternică iubire de bani, dar nu fusese întotdeauna atât de corupt, ca să poată face o faptă ca aceasta. El nutrise spiritul cel rău al avariţiei până când acesta a devenit motivul dominant al vieţii sale. Iubirea lui pentru Mamona a fost mai mare decât iubirea pentru Domnul Hristos. Devenind rob al acestui viciu, el i s-a predat lui Satana şi avea să fie târât adânc în păcat. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 617

[Hristos] a căutat să-i vindece [lui Iuda] egoismul îngust, aducându-l în contact cu iubirea Sa dispusă la orice sacrificiu. În învăţăturile Sale, El prezenta principii care loveau la rădăcina ambiţiilor egocentrice ale acestui ucenic. Era predată lecţie după lecţie, iar Iuda îşi dădea seama de multe ori că îi fusese zugrăvit caracterul, că îi fusese arătat păcatul, dar nu voia să cedeze.

Pentru că nu s-a lăsat înduplecat de aceste apeluri pline de îndurare, în cele din urmă, răul a preluat controlul asupra lui. Mâniat din cauza unei mustrări indirecte şi adus la exasperare de faptul că visurile ambiţioase îi erau descurajate, Iuda şi-a lăsat sufletul în stăpânirea demonului lăcomiei şi s-a hotărât să-şi trădeze Învăţătorul. Din camera Paştelui, din bucuria prezenţei lui Hristos şi din lumina unei speranţe nemuritoare, el a mers să-şi aducă la îndeplinire misiunea diabolică în întunericul de afară, unde nu exista speranţă. – Educaţie, ed. 2012, p. 81

Acan cultivase pornirea spre lăcomie, până când aceasta ajunsese un obicei care-l prinsese în lanţuri aproape cu neputinţă de sfărâmat. În timp ce hrănea răul acesta, ar fi putut cel puţin să fie umplut de groază la gândul că ar putea aduce nenorocire asupra întregului Israel, dar puterile conştiinţei lui fuseseră amorţite prin păcat şi, când ispita a venit, el i-a căzut pradă uşor. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 503

Satana concepe anumite metode care le vor stârni fraţilor noştri marea dorinţă de a-şi încerca norocul, ca la loterie. Unii dintre ei sunt ademeniţi de perspectiva fascinantă a câştigului financiar în urma investirii banilor în terenuri. Astfel, ei îşi retrag banii din instituţiile noastre şi îi îngroapă în pământ, iar cauza lui Dumnezeu nu prosperă. Atunci, dacă unul dintre ei are succes, este atât de entuziasmat de faptul că a câştigat câteva sute de dolari, încât ia hotărârea de a obţine, dacă e posibil, şi mai mulţi bani. El va continua să investească în proprietăţi imobiliare sau în mine. Planul lui Satana are succes; în loc să crească şi să ajungă în casierie, fondurile instituţiilor noastre sunt retrase de cei care le deţin, din dorinţa de a-şi încerca norocul în minerit sau în specula cu terenuri. Spiritul lăcomiei este alimentat, iar omul cu înclinaţii spre zgârcenie îşi doreşte să folosească fiecare dolar care ar trebui să contribuie la înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe pământ. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, pp. 182–183

 

Joi, 11 ianuarie: Autocontrolul

 

Acum, chiar acum, este timpul nostru de probă, în care trebuie să ne pregătim pentru cer. Hristos Şi-a dat viaţa ca noi să putem avea acest timp de probă. Dar cât va mai fi timp, Satana va căuta să obţină stăpânire asupra noastră. El lucrează cu putere pentru a-i determina pe oameni să se lase absorbiţi de câştigarea de bani. Născoceşte multe feluri de distracţii ca mintea lor să fie captivată de plăcerile lumeşti. Vrea ca ei să uite de podoaba lăuntrică – podoaba unui duh blând şi liniştit – care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. El este hotărât ca fiecare clipă să fie umplută cu eforturi de a aduce la îndeplinire planuri ambiţioase sau de a se amuza şi a-şi satisface plăcerile. […]

Satana îşi foloseşte influenţa pentru a înăbuşi glasul lui Dumnezeu şi glasul conştiinţei, iar lumea se poartă de parcă ar fi sub controlul lui. Oamenii l-au ales ca lider. […] Încrezându-se în planurile lor pentru plăceri şi distracţii, ei se luptă pentru lucruri care pier deîndată ce sunt folosite. – In Heavenly Places, p. 36

Aceia care se duc tot mai aproape de lume şi care devin tot mai asemenea ei în simţăminte, în planuri, în idei, au lăsat un spaţiu între ei şi Mântuitorul, iar Satana a pătruns în acest spaţiu şi experienţa lor s-au întreţesut cu planuri josnice, pătate de lume, egoiste. Dacă ne apropiem de Dumnezeu, ne vom apropia unii de alţii. Nu ne putem apropia de aceeaşi cruce fără să ajungem una în spirit. Hristos S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una cum El şi Tatăl sunt una. Ar trebui să căutăm să fim una în spirit şi în înţelegere. Ar trebui să căutăm să fim una ca Dumnezeu să poată fi glorificat în noi cum a fost glorificat în Fiul, iar Dumnezeu ne va iubi cum Îl iubeşte pe Fiul Său.

Dumnezeu te iubeşte. El nu doreşte să te apropii de El ca să-ţi facă rău, o, nu! Dorinţa Sa este să te încurajeze, să-ţi dea un untdelemn de bucurie, să vindece loviturile făcute de păcat, să lege rana făcută de Satana. Vrea să-ţi dea o haină de laudă în locul unui duh mâhnit. – That I May Know Him, p. 246

Apostolul le înfăţişează credincioşilor scara progresului creştin, în care fiecare pas reprezintă avansarea în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în urcarea căreia nu trebuie să existe nicio oprire. Credinţa, fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni sunt treptele scării. Noi suntem mântuiţi prin urcarea treaptă după treaptă, prin înaintarea pas cu pas până la înălţimea idealului lui Hristos pentru noi. În acest fel, El a fost făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. […]

Punând pas după pas, se poate urca până la înălţimea cea mai mare şi se poate ajunge, în cele din urmă, pe vârful muntelui. Nu te lăsa copleşit de marele volum de muncă pe care trebuie s-o faci în viaţă, pentru că nu ţi se cere s-o faci pe toată odată. Fiecare capacitate a fiinţei tale să se dedice activităţii fiecărei zile, fructifică fiecare ocazie preţioasă, apreciază ajutorul pe care ţi-l dă Dumnezeu şi înaintează pe scara progresului pas cu pas. Adu-ţi aminte că eşti dator să trăieşti o singură zi odată, că Dumnezeu ţi-a dat o singură zi şi că rapoartele cereşti vor arăta cum ai preţuit privilegiile şi oportunităţile ei. – My Life Today, p. 95

 

Vineri, 12 ianuarie: Studiu suplimentar

 

Mărturii pentru biserică, vol. 6, cap. „Datoria noastră faţă de lume”, ed. 2017, pp. 220–225.