Comentarii inspirate – Influența materialismului

 

Sabat după-amiază, 30 decembrie

Inima noastră trebuie să I se supună în întregime lui Dumnezeu, altfel nu se va produce în noi nicio schimbare prin care să fim refăcuţi după chipul şi asemănarea Lui. Noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeu prin însăşi natura noastră umană. Duhul Sfânt descrie această stare a noastră în cuvintele următoare: „morţi în greşelile şi în păcatele noastre”. „Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn.” Noi suntem legaţi strâns în capcana lui Satana, de care am fost prinşi, ca să-i facem voia (Efeseni 2:1; Isaia 1:5,6; vezi şi 2 Timotei 2:26). Dumnezeu doreşte să ne vindece şi să ne elibereze. Dar, pentru că aceasta necesită o transformare deplină, o înnoire a întregii noastre naturi, noi trebuie să ne supunem întru totul lui Dumnezeu.
Lupta împotriva eului este cea mai mare şi cea mai grea luptă dintre câte s-au dus vreodată. Capitularea eului, supunerea totală faţă de voia lui Dumnezeu implică, în mod inevitabil, o luptă. Înainte de a fi înnoită în sfinţenie, inima trebuie să I se supună lui Dumnezeu. – Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 53–54
Dacă mintea este îndreptată mereu către lucrurile trecătoare, lucrurile acestea ajung să acapareze complet, afectând caracterul, până acolo încât slava lui Dumnezeu este pierdută din vedere şi uitată. Oportunităţile pe care le au la îndemână pentru a deveni cunoscători în lucrurile cereşti sunt trecute cu vederea. Viaţa spirituală moare. […]
Bazează-te în întregime de Dumnezeu. Iar dacă se întâmplă să nu te bazezi pe El, este timpul să te opreşti. Opreşte-te chiar acolo unde te găseşti şi schimbă ordinea lucrurilor. […] Cu sinceritate, cu foame sufletească, strigă după Dumnezeu. Luptă-te cu trimişii cereşti până obţii biruința. Aşază-ţi întreaga fiinţă în mâinile Domnului, suflet, trup şi spirit, şi ia decizia să fii instrumentul Său plin de iubire şi consacrat, mânat de voia Sa, stăpânit de gândul Său, însufleţit de Duhul Său […] atunci vei vedea clar lucrurile cereşti. – Sons and Daughters of God, p. 105
Astăzi, Satana are mare putere în lume. I s-a permis să aibă drept de proprietate asupra acestui pământ pentru un timp stabilit. În această perioadă, când predomină nelegiuirea, oamenilor li se oferă şansa de a alege de partea cui vor să fie. Satana caută pe orice cale posibilă să facă atrăgătoare calea cea largă şi să facă aspră, umilitoare şi respingătoare calea cea îngustă. El face planuri ingenioase pentru a-i ademeni pe oameni, bărbaţi şi femei, să-şi îngăduie pofta. Plăcerile ieftine şi care nu aduc satisfacţie sunt prezentate ca fiind esenţialul în acest veac degenerat. Satana învăluie aceste distracţii în farmecul lui, care eclipsează lucrurile veşnice. Mulţi îşi vor vinde dreptul de întâi născut, asemenea lui Esau, pentru un lucru neînsemnat, prin îngăduirea poftei. Plăcerea lumească li se va părea mai de dorit decât dreptul la moştenirea cerească. Dar Hristos a biruit pentru noi. El a fost singurul care a putut fi un Mântuitor capabil. El a avut înţelepciune, abilitate şi putere divină. El a putut sta înaintea lumii ca fiind Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părinte al veşniciilor, Domn al păcii. – The Upward Look, p. 39

Duminică, 31 decembrie: Dumnezeul lumii acesteia

Ispitele lui Satana înfăţişează lucrurile pământeşti şi le fac să fie cu totul acaparante şi foarte atrăgătoare, astfel încât realităţile cereşti să fie eclipsate şi ataşamentul faţă de lume să capete prioritate, iar aceasta a devenit o putere atât de mare, încât numai Cel Atotputernic o poate înlătura. Lucrarea lui Satana este aceea de a înlănţui simţurile, legându-le de lumea aceasta. Hristos a venit ca să rupă vraja satanică, să contracareze lucrarea lui Satana, să desprindă mintea de cele pământeşti şi să o atragă către cele cereşti. Numai El este capabil să rupă vraja. […] Încă puţini ani şi lumea şi toată gloria ei, care au devenit un obiect de închinare prin puterea fermecătoare a marelui înşelător, vor arde, cu toate podoabele iscusinţei omeneşti. Atunci ce se va găsi pentru a compensa pierderea sufletului uman? – Our High Calling, p. 285
Adevărul, pus în inimă de Duhul Sfânt, va alunga iubirea de bogăţii. Dragostea pentru Isus şi iubirea de bani nu pot să convieţuiască în aceeaşi inimă. Dragostea de Dumnezeu întrece atât de mult iubirea de bani, încât cel care o are se desprinde de banii şi de bunurile lui şi se ataşază de Dumnezeu. Prin dragoste, omul este apoi determinat să le slujească celor în nevoie şi să sprijine cauza lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui este aceea de a întrebuinţa corect resursele Domnului. El consideră că nimic din ceea ce are nu-i aparţine lui şi se achită cu conştiinciozitate de datoria de administrator numit de Dumnezeu. Atunci poate să ţină cele două mari porunci ale Legii: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
În acest fel este posibil ca un om bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde pentru Numele Meu va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.” Iată răsplata pentru cei care fac sacrificii pentru Dumnezeu. În această viaţă primesc însutit şi vor moşteni şi viaţa veşnică. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, pp. 123–124
Lucrurile care secătuiesc vitalitatea poporului lui Dumnezeu sunt iubirea de bani şi prietenia lumii. Este privilegiul celor care fac parte din poporul lui Dumnezeu să fie lumini strălucitoare în lume, să crească în cunoştinţa lui Dumnezeu şi să aibă o înţelegere clară a voinţei Sale. Dar grijile acestei vieţi şi înşelăciunea bogăţiilor înăbuşă sămânţa semănată în inima lor, astfel că ei nu aduc roade spre slava Sa. Susţin că au credinţă, dar nu este o credinţă vie, pentru că nu este susţinută prin fapte. Credinţa fără fapte este moartă în ea însăşi. Cei care mărturisesc a avea o mare credinţă, dar nu au fapte, nu vor fi mântuiţi prin credinţa lor. Şi Satana crede adevărul şi se înfioară, dar acest fel de credinţă nu are nicio valoare. Mulţi dintre cei care au făcut înalte mărturisiri de credinţă sunt deficitari în fapte bune. Dacă şi-ar arăta credinţa din fapte, ar putea să exercite o puternică influenţă de partea adevărului. Dar ei nu investesc talanţii mijloacelor materiale, pe care li i-a încredinţat Dumnezeu. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, pp. 521–522

Luni, 1 ianuarie: Umplerea hambarelor

Bogatul era în încurcătură, pentru că nu ştia cum ar trebui să procedeze cu recolta lui. Grânarele lui erau pline până la refuz şi nu mai avea loc să-şi depoziteze surplusul secerişului. El nu s-a gândit la Dumnezeu, de la care veniseră toate darurile. El nu şi-a dat seama că Dumnezeu îl făcuse un administrator al bunurilor Sale, ca să-i poată ajuta pe cei nevoiaşi. […]
Dar bogatul şi-a închis inima faţă de strigătul celor nevoiaşi şi le-a zis slujitorilor lui: „Iată ce voi face: Îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te.»” Ţintele acestui om nu erau mai înalte decât ale animalelor pieritoare. El trăia ca şi când nu ar fi existat nici Dumnezeu, nici cer şi nici viaţă viitoare, ca şi când tot ce avea îi aparţinea şi nu datora nimic nimănui, nici lui Dumnezeu şi nici oamenilor. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 185–186
[Lui Iuda] i s-au pus la dispoziţie toate ocaziile de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor personal, dar a refuzat darul. El nu a vrut să-şi predea calea şi voinţa lui Hristos. Nu a practicat ceea ce se opunea înclinaţiilor lui. Prin urmare, spiritul puternic al avariţiei nu a fost corectat. În vreme ce, formal, a continuat să se numere printre ucenici şi se afla în prezenţa lui Hristos, Iuda îşi însuşea mijloacele care aparţineau vistieriei Domnului. […]
Iuda ar fi putut să profite de aceste lecţii, dacă ar fi avut dorinţa de a-şi păstra sufletul curat, însă dorinţa lui de înavuţire l-a biruit, iar iubirea de bani a devenit puterea predominantă. Prin îngăduire, această trăsătură de caracter a ajuns să se dezvolte şi să prindă o rădăcină atât de adâncă, încât a alungat din inima lui sămânţa bună a adevărului. – Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, pp. 169–170
M-am uitat să văd care dintre cei ce mărturiseau că aşteaptă venirea lui Hristos erau binevoitori să-I jertfească daruri lui Dumnezeu din belşugul lor. Am văzut câţiva dintre cei umili şi sărmani care, asemenea văduvei sărace, s-au restrâns la maximum şi şi-au dăruit ultimul bănuţ. Fiecare dar de felul acesta este considerat de Dumnezeu o comoară preţioasă. Dar cei care obţin venituri şi îşi sporesc averea sunt mult rămaşi în urmă. Ei nu fac nimic, în comparaţie cu ceea ce ar putea face. Sunt zgârciţi şi Îl jefuiesc pe Dumnezeu, pentru că se tem că vor ajunge să ducă lipsă. Nu îndrăznesc să se încreadă în Dumnezeu. […] Omul din parabolă nu mai avea unde să-şi depoziteze bunurile, şi Domnul a pus capăt vieţii lui nefolositoare. În acelaşi fel Se va purta cu mulţi. Cât de greu este, în acest veac atât de corupt, să te fereşti să devii lumesc şi egoist! Cât de uşor este să fii nerecunoscător faţă de Dătătorul oricărei îndurări! Este nevoie de multă veghere şi de multă rugăciune, ca să-ţi păzeşti sufletul cu stăruinţă. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, pp. 160–161

Marţi, 2 ianuarie: Tentaţia materialismului

Mulţi dintre cei care declară a crede Cuvântul lui Dumnezeu nu par a înţelege lucrarea amăgitoare a vrăjmaşului. Ei nu-şi dau seama că sfârşitul timpului este aproape, dar Satana ştie acest lucru şi, în vreme ce oamenii dorm, el lucrează. Pofta cărnii, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii îi stăpânesc pe mulți oameni, bărbaţi şi femei. Satana este la lucru chiar şi în poporul lui Dumnezeu, pentru a provoca dezbinare. Egoismul, corupţia şi rele de tot felul câştigă puternic teren în inimi. În cazul multora, Cuvântul preţios al lui Dumnezeu este neglijat. Un roman sau o carte de poveşti absoarbe atenţia. […] Lucrurile care aprind imaginaţia sunt devorate, în vreme ce Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat deoparte.
Lumea este principalul duşman al religiei, fiindcă forţele satanice lucrează continuu prin lume şi fiindcă este scopul lui Satana să aducă biserica şi lumea într-o părtăşie atât de strânsă, încât ţelurile lor, spiritul lor, principiile lor să fie în armonie şi astfel încât să fie imposibil să distingi între cel care mărturiseşte a-I sluji lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte. Vrăjmaşul lucrează continuu pentru a împinge lumea în faţă. – In Heavenly Places, p. 309
Avertizările inspirate ale lui Pavel împotriva îngăduinţei de sine răsună de-a lungul vremii până la noi. […] El îi îndeamnă pe galateni: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul, împotriva firii pământeşti” (Galateni 5:16,17). El numeşte câteva fapte ale firii pământeşti – închinarea la idoli, beţiile şi altele asemănătoare. […]
Există mulţi astăzi, printre cei care susţin că sunt creştini, care ar socoti că Daniel a fost prea exigent şi ar spune în dreptul lui că a fost îngust în gândire şi fanatic. Ei consideră problema mâncării şi a băuturii de prea mică importanţă pentru a necesita o astfel de poziţie hotărâtă – una care să implice sacrificarea oricărui avantaj pământesc.
Însă cei care judecă astfel vor descoperi în ziua judecăţii că ei au întors spatele cerinţelor clare ale lui Dumnezeu şi au făcut din propriile păreri un standard în ce priveşte binele şi răul. Ei vor descoperi că Dumnezeu nu a privit la fel ca ei lucrurile care lor li se păreau lipsite de importanță. Noi ar trebui să ascultăm cu sfințenie de cerinţele Sale. – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, pp. 65–66
Dumnezeu îți cere să te desparți de lume. Vei asculta? Vei ieşi din mijlocul ei şi vei rămâne separat şi deosebit de ea? […] Nu poţi să te amesteci între cei lumeşti, să te faci părtaş la spiritul lor, să le urmezi exemplul şi să fii, în acelaşi timp, un copil al lui Dumnezeu. Creatorul universului ţi Se adresează ca un Tată iubitor. Dacă te vei despărţi de lume, renunţând la iubirea ta pentru ea şi eliberându-te de necurăţia ei, scăpând de stricăciunea care este în lume prin poftă, atunci Dumnezeu va fi Tatăl tău, te va adopta în familia Sa şi vei fi moştenitorul Lui. În locul lumii, El îţi va da, pentru o viaţă de ascultare, Împărăţia cerurilor. Îţi va da o greutate veşnică de slavă şi o viaţă care durează cât veşnicia. – Mărturii pentru biserică, vol. 2, ed. 2011, pp. 38–39

Miercuri, 3 ianuarie: Iubirea de sine

Fiinţele omeneşti sunt permanent ispitite să creadă că orice influenţă pe care au dobândit-o este urmarea faptului că există ceva valoros din ei înşişi. Domnul nu lucrează cu ei, pentru că El nu-i va da niciunei fiinţe umane slava care aparţine Numelui Său. Domnul vrea ca toţi să fie sub supravegherea Sa şi să recunoască faptul că Lui I se cuvine toată slava succesului lor. […] Dumnezeu este Cel care lucrează în noi ca să împlinim voia Sa, pentru slava Numelui Său. Oricui Îi serveşte El îi va dărui înţelepciunea Sa și puterea Sa divină. El face din slujitorul umil şi încrezător, care nu se va înălţa pe sine şi care nu va avea despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, reprezentantul Său. Viaţa unui astfel de om va fi dedicată lui Dumnezeu ca o jertfă vie şi va fi primită, pusă la lucru şi susţinută de El. – The Upward Look, p. 243
Puţin câte puţin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinţa înălţării de sine. Scriptura ne spune: „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta” (Ezechiel 28:17). „Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu…, voi fi ca Cel Preaînalt»” (Isaia 14:13,14). Deşi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparţinându-i. Nemulţumit cu poziţia sa, deşi onorat mai presus de oştile cereşti, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor şi al ascultării tuturor fiinţelor create, strădania sa era aceea de a-şi asigura pentru el slujirea şi credincioşia lor. Şi, poftind slava cu care Tatăl cel veşnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una dintre prerogativele lui Hristos. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 21–22
Biblia nu condamnă niciun om pentru că este bogat, dacă acesta şi-a câştigat bogăţiile în mod cinstit. Nu banii, ci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Dumnezeu este Acela care le dă oamenilor puterea să facă avere şi, în mâinile celui care acţionează ca administrator al lui Dumnezeu, folosindu-şi mijloacele în mod dezinteresat, bogăţia este o binecuvântare atât pentru posesorul ei, cât şi pentru lume. Însă mulţi, absorbiţi de interesul lor pentru comori lumeşti, devin insensibili faţă de cerinţele lui Dumnezeu de a răspunde nevoilor semenilor lor. Ei îşi privesc bogăţia ca pe un mijloc de a se evidenţia.
Ei acumulează casă după casă, lipesc teren lângă teren, îşi umplu căminele cu lux, în timp ce pretutindeni în jurul lor sunt oameni afectaţi de mizerie şi crimă, de boală şi moarte. Aceia care îşi dedică astfel vieţile slujirii eului nu dezvoltă în fiinţa lor atributele lui Dumnezeu, ci atributele celui rău. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 200
Am văzut că poporul lui Dumnezeu se află pe un teren vrăjit şi că unii au pierdut aproape cu totul sentimentul scurtimii timpului şi al valorii sufletului. Mândria s-a strecurat printre păzitorii Sabatului – mândria vestimentaţiei şi a înfăţişării. Îngerul a spus: „Va trebui ca păzitorii Sabatului să moară faţă de eu, să moară faţă de mândrie şi faţă de dorinţa de a primi apreciere din partea altora.”
[…] Am văzut că, dacă se îngăduie înălţării de sine să fie prezentă, acest lucru va duce cu siguranţă la rătăcirea sufletelor şi, dacă nu va fi biruită, se va dovedi că este spre ruina lor. Când un om începe să se înalţe în propriii ochi şi crede că poate face ceva, Duhul lui Dumnezeu este retras şi el merge mai departe în propria putere până când este biruit. – Scrieri timpurii, ed. 2015, pp. 152–153

Joi, 4 ianuarie: Materialismul şi identitatea noastră

Pavel şi-a dat seama că destoinicia sa nu era în el însuși, ci era datorată prezenţei Duhului Sfânt, a cărui influenţă plină de har îi umplea inima, aducând orice gând în supunere faţă de Hristos. […] În învăţăturile apostolului, Hristos era figura centrală. „Trăiesc”, spunea el, „dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Eul era ascuns, iar Hristos era descoperit şi proslăvit. Pavel era un orator iscusit. Înainte de convertire, deseori căutase să-i impresioneze pe ascultătorii săi prin avânturi oratorice. Însă acum, el a pus la o parte toate acestea. În loc să se lase prins în descrieri şi reprezentări poetice, care poate ar fi fost plăcute simţurilor şi ar fi hrănit imaginaţia, dar care nu ar fi avut nicio legătură cu experienţa zilnică, Pavel a căutat ca, prin folosirea unei vorbiri simple, să facă simţite în inimă adevărurile care sunt de o importanţă vitală. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 184
Acela care priveşte la lucrurile pământeşti ca bunuri principale, care îşi cheltuieşte viaţa într-un efort de a câştiga bogăţii lumeşti, face, într-adevăr, o investiţie sărăcăcioasă. El va vedea prea târziu că lucrurile în care şi-a pus încrederea se vor prăbuşi în praf. Bogăţiile veşnice pot fi obţinute numai prin lepădare de sine, prin sacrificarea bogăţiilor lumeşti. Creştinul intră în Împărăţia cerurilor prin strâmtorare. În mod constant, el trebuie să lupte lupta cea bună, purtând armele până ce Hristos îl va chema la odihnă. Numai predându-I totul lui Hristos îşi poate asigura o moştenire care să dureze de-a lungul întregii veşnicii. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 147
Domnul Hristos vă spune: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” (Marcu 8:36). Dumnezeu doreşte să alegem lucrurile cereşti în locul celor pământeşti. El ne oferă posibilităţile unei investiţii cereşti. El doreşte să încurajeze ţintele noastre cele mai înalte şi să protejeze comoara noastră cea mai aleasă. El declară: „Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir” (Isaia 13:12). Când bogăţiile pe care le mănâncă moliile şi le roade rugina vor fi spulberate, urmaşii Domnului Hristos se vor putea bucura de comoara lor cerească şi de bogăţii nepieritoare. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 283

Vineri, 5 ianuarie: Studiu suplimentar

Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, „Un câştig care înseamnă o
pierdere”, pp. 184–186.