Comentarii inspirate – Biruirea răului (st. 12)
Sabat după-amiază, 16 decembrie
Omul, omul căzut poate fi transformat prin înnoirea minţii, ca să poată „deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Cum dovedeşte el acest lucru? Prin Duhul Sfânt care ia în stăpânire mintea, spiritul, inima şi caracterul… Lucrarea Duhul Sfânt la caracterul uman este reală şi roadele ei sunt vizibile.
După cum pomul bun aduce roade bune, la fel pomul sădit cu adevărat în grădina Domnului va produce roade bune pentru viaţa veşnică. Păcatele sâcâitoare sunt înfrânte; gândurile rele nu sunt primite în minte; obiceiurile rele sunt îndepărtate din templul sufletului. Tendinţele îndreptate în direcţia rea sunt întoarse în direcţia bună. Dispoziţiile şi sentimentele rele sunt schimbate, noi principii de acţiune sunt aşezate în locul lor şi există un nou standard al caracterului. Firea sfântă şi emoţiile sfinţite sunt acum roadele aduse de pomul creştin. O transformare completă a avut loc. Aceasta este lucrarea ce trebuie realizată. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1080
Nimic în afară de harul lui Dumnezeu nu poate convinge şi converti inima; numai de la El pot sclavii obiceiului să dobândească puterea de a sfărâma lanţurile care îi leagă. Este imposibil pentru om să-şi aducă trupul ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu în timp ce îşi îngăduie obiceiuri care îl lipsesc de puterea fizică, mintală şi morală. Apostolul spune în continuare: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 24
Inima în care domneşte iubirea lui Hristos va manifesta continuu tot mai multă nobleţe, deoarece începutul vieţii este dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Hristos este creştinismul. Aceasta este slava adusă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pacea pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. Iată împlinirea scopului lui Dumnezeu.
Adevărata creştere creştină tinde spre statura plinătăţii lui Hristos. Adevărata cultură, adevăratul rafinament al gândirii şi al comportamentului se obţin mai bine învăţând lecţiile din şcoala lui Hristos decât prin eforturile cele mai grele şi mai obositoare de a respecta formele şi regulile, în timp ce inima nu se află sub conducerea Duhului lui Dumnezeu.
Urmaşul lui Isus trebuie să-şi îmbunătăţească fără încetare manierele, obiceiurile, atitudinea şi munca. Aceasta se îndeplineşte urmărind nu dar nişte realizări exterioare, superficiale, ci privind la Domnul Isus. În minte, în spirit şi în caracter are loc o transformare. (…)
Cu cât un om este într-o legătură mai apropiată cu Izvorul cunoaşterii şi al înţelepciunii, cu atât poate fi ajutat mai mult din punct de vedere intelectual şi spiritual. Cunoaşterea lui Dumnezeu constituie educaţia esenţială, iar obţinerea acestei cunoaşte va fi obiectivul continuu al oricărui lucrător adevărat. – Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, p. 210
Duminică, 17 decembrie: O slujbă duhovnicească
În sistemul ceremonial al jertfelor, care ilustra în esenţă Evanghelia, nu era permis să se aducă pe altarul lui Dumnezeu nicio jertfă ce prezenta defecte. Jertfa, care Îl reprezenta pe Hristos, trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată că acest lucru este o ilustrare a ceea ce trebuie să fie copiii Săi – „o jertfă vie”, „sfântă şi fără cusur”, „plăcută înaintea lui Dumnezeu” (Romani 12:1; Efeseni 5:27).
Fără puterea divină, nu poate fi făcută nicio reformă reală. Străduinţele omului făcute împotriva tendinţelor naturale şi cultivate nu sunt decât ca nişte diguri de nisip împotriva torentului. Numai când influenţa divină devine o forţă vitală în existenţa noastră putem rezista ispitelor, care ne asaltează din interior şi din afară.
Hristos a venit în lumea aceasta şi a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinaţiilor naturale care corup sufletul. Medic al sufletului şi al trupului, El dă biruinţă asupra poftelor răzvrătite. El a pus la dispoziţie toate mijloacele pentru ca omul să-şi poată desăvârși caracterul. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 112, 113
Cei care sunt sfinţiţi prin adevăr vor arăta că adevărul a realizat o reformă în viaţa lor, că el îi pregăteşte pentru mutarea în lumea cerească. Însă atât timp cât mândria, invidia şi bănuielile rele predomină viaţa, Hristos nu domneşte în inimă. Dragostea Lui nu este în suflet. În viaţa celor care sunt părtaşi de natură divină există o răstignire a spiritului îngâmfat, suficient sieşi care duce la înălţare de sine. În locul lui, rămâne Spiritul lui Hristos, iar în viaţă sunt aduse roadele Duhului. Având gândul lui Hristos, urmaşii Lui manifestă virtuţile caracterului Său.
Nimic altceva nu-i va face pe oameni plăcuţi lui Dumnezeu. Nimic altceva nu le va da acel caracter curat şi sfânt pe care trebuie să-l aibă cei admişi în ceruri. În clipa în care omul se îmbracă cu Hristos, dovada schimbării produse în el se vede în spirit, în cuvânt şi în faptă. Atmosfera cerească îi învăluie sufletul; pentru că Hristos locuieşte în el. – Lift Him Up, p. 301
Hristos este izvorul tăriei noastre. Să studiem învăţăturile Lui. Dând pe singurul Lui Fiu să trăiască în lumea noastră şi să fie expus ispitei ca să ne poată învăţa cum să biruim, Tatăl a luat ample măsuri ca noi să nu cădem robi vrăjmaşului. Înfruntând pe vrăjmaşul căzut, Hristos a biruit în favoarea neamului omenesc. El a fost ispitit în toate privinţele cum suntem şi noi, dar a rezistat în puterea divinităţii pentru ca să ne poată ajuta când suntem ispitiţi.
Devenind părtaşi naturii divine, noi trebuie să învăţăm să discernem ispitirile lui Satana în puterea harului Său, să biruim stricăciunea care este în lume prin pofte. Acela care a fost odată o fiinţă omenească păcătoasă poate fi curăţit prin părtăşia la meritele lui Hristos pentru ca să stea înaintea semenilor lui ca un lucrător împreună cu Dumnezeu. Celui care caută sincer după Dumnezeu, natura divină îi va fi în mod sigur împărtăşită, îndurarea lui Hristos îi va fi cu certitudine asigurată. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 146
Luni, 18 decembrie: Simţiri cumpărate
Nu ar trebui să ne simţim jigniţi cu uşurinţă. Trebuie să trăim nu pentru a ne păzi de jigniri sau pentru a ne păstra reputaţia, ci pentru a salva suflete. Când devenim interesaţi de mântuirea sufletelor, încetăm să mai fim deranjaţi de măruntele nepotriviri care se ivesc adesea, în timp ce petrecem timp unii cu alţii. Orice ar putea gândi alţii despre noi şi orice ne-ar putea face nu trebuie să ne tulbure unirea cu Hristos, părtăşia cu Duhul. (…)
Dacă vi se spun cuvinte dure, nu daţi niciodată un răspuns în acelaşi spirit. Amintiţi-vă că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbele 15:1). Şi există o putere minunată în tăcere. Cuvintele adresate ca răspuns unuia care este mânios nu servesc uneori decât ca să-l exaspereze. Dar mânia întâmpinată cu tăcere, într-un spirit iubitor, îngăduitor, se stinge repede. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 480
Dacă nu există între noi o armonie desăvârşită, să nu considerăm că nu suntem vinovaţi în privinţa aceasta. Dacă cugetările şi simţămintele altora nu sunt pe acelaşi făgaş cu ale noastre, n-ar trebui să socotim că ei sunt greşiţi şi că numai noi avem dreptate. Este necesar să păstrăm continuu cugetul nostru pe calea cea dreaptă spre a putea răspunde la rugăciunea lui Hristos din Ioan 17:21-23. Este de asemenea necesar să ştim ce este jugul pe care Hristos ne cere să-l luăm şi sarcina pe care trebuie s-o purtăm în acest timp, cum şi a căuta, în mod continuu, cu amabilitate, cu iubire, să arătăm fratelui nostru că ne interesăm de el, punând iubire în acţiunile noastre zilnice. Acesta este aurul curăţit prin foc: credinţa şi iubirea. Dacă vedem pe cineva aflat în greşeală, să nu trecem pe alături fără a spune nimic, ci să încercăm a-l scoate din întuneric la lumină. Trebuie să ne păzim interesele reciproce aşa cum facem cu cele proprii. Noi nu preţuim sufletul aşa cum ar trebui. Avem datoria morală să fim uniţi într-o mare frăţietate şi să fim îngăduitori cu greşelile altora, cu îndelungă răbdare şi blândeţe, căutând să purtăm poverile altora (vezi Efeseni 5:1,2). – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 269
Numai metoda lui Hristos garantează un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Şi-a arătat simpatia faţă de ei, a îngrijit de nevoile lor şi le-a câştigat încrederea. Apoi le-a spus: „Urmaţi-Mă!”
Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai mult timp în lucrare personală de slujire decât predicând, s-ar vedea rezultate mai mari. Cei săraci trebuie să fie ajutaţi; cei bolnavi, îngrijiţi; cei întristaţi şi cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiaţi; cei neştiutori, instruiţi, iar cei lipsiţi de experienţă, sfătuiţi. Trebuie să plângem cu cei care plâng şi să ne bucurăm cu cei care se bucură. Însoţită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii şi de cea a iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi şi nici nu poate fi lipsită de roade. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 126
Marţi, 19 decembrie: Creştinul şi statul
Stindardul adevărului și al libertăţii religioase, ţinut sus de întemeietorii bisericii Evangheliei și de către martorii lui Dumnezeu în decursul secolelor care s-au scurs de atunci încoace, în această ultimă bătălie, a fost așezat în mâinile noastre. Răspunderea pentru acest mare dar stă asupra acelora pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu o cunoaștere a Cuvântului Său. Noi trebuie să primim acest cuvânt ca pe o autoritate supremă. Noi trebuie să recunoaștem autoritatea omenească ca o orânduire stabilită de Dumnezeu și să învăţăm ascultarea de ea ca fiind o datorie sacră, în cadrul sferei ei legale. Dar, când cerinţele ei vin în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toate legiuirile omenești. Un „așa zice Domnul” nu trebuie dat la o parte pentru un „așa zice biserica” sau un „așa zice statul”. Cununa lui Hristos trebuie să fie înălţată mai presus de diademele potentaţilor pământului. – Faptele apostolilor, ed. 214, p. 53
Răspunsul lui Hristos n-a fost ales ca o cale uşoară de scăpare, ci era un răspuns sincer la întrebare. Ţinând în mână banul roman, pe care erau imprimate numele şi chipul cezarului, El a declarat că, întrucât trăiau sub ocrotirea puterii romane, ei aveau obligaţia să dea acelei puteri sprijinul cerut, atâta vreme cât aceasta nu venea în conflict cu o datorie mai înaltă. Deşi supuşi paşnici faţă de legile ţării, ei trebuiau să dea ascultare în primul rând lui Dumnezeu. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 515
Împărăţia noastră nu este din lumea aceasta. Noi aşteptăm ca Domnul nostru din cer să vină pe pământ, ca să reducă la tăcere orice autoritate şi putere şi să instaureze Împărăţia Sa veşnică. Puterile pământeşti sunt zguduite. Noi nu trebuie şi nu putem să ne aşteptăm la o unire a naţiunilor pământului. Poziţia noastră în chipul lui Nebucadneţar este reprezentată de degetele de la picioare, într-o stare de divizare, alcătuite dintr-un material fărâmicios, care nu stă legat. Profeţia ne arată că ziua cea mare a lui Dumnezeu stă să vină asupra noastră. Se apropie cu grăbire.
Am văzut că, de fiecare dată, este de datoria noastră să ascultăm de legile ţării în care trăim, dacă acestea nu intră în conflict cu Legea mai înaltă, pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare de pe Sinai şi pe care a gravat-o apoi în piatră, cu propriul Său deget: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” Cel care are Legea lui Dumnezeu scrisă în inimă va asculta mai degrabă de Dumnezeu, decât de oameni şi va prefera să nu le dea ascultare oamenilor, decât să se abată cât de puţin de la porunca lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, care este învăţat prin inspiraţia adevărului şi condus printr-o conştiinţă clară să trăiască după orice cuvânt al lui Dumnezeu, va lua Legea Sa, scrisă în inimă, ca singura autoritate pe care o poate recunoaşte şi de care poate consimţi să asculte. Înţelepciunea şi autoritatea Legii divine sunt supreme. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, pp. 306, 307
Miercuri, 20 decembrie: Să vă iubiţi unii pe alţii!
Primele patru din Cele Zece Porunci sunt rezumate în această mare învăţătură: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta.” Ultimele şase sunt cuprinse în cealaltă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Aceste două porunci sunt o expresie a principiului iubirii. Cea dintâi nu poate fi ţinută, iar a doua să fie călcată; nici a doua nu poate fi ţinută, iar cea dintâi călcată. Dacă Dumnezeu are locul care I se cuvine în inima noastră, atunci şi semenului nostru îi vom da locul potrivit şi îl vom iubi ca pe noi înşine. Numai atunci când Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice vom putea să-l iubim pe semenul nostru fără părtinire. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 519
Frumuseţea caracterului lui Hristos se va vedea în comportamentul urmaşilor Săi. Pentru Isus, era o plăcere să facă voia lui Dumnezeu. Viaţa Mântuitorului nostru a fost dominată de iubire faţă de Dumnezeu şi de zel pentru slava Sa. Iubirea înfrumuseţa şi înnobila toate faptele Lui. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima neconsacrată nu poate genera sau produce iubirea. Ea se găseşte numai în inima în care domneşte Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). În inima înnoită prin harul divin, iubirea este principiul ce se află la baza oricărei acţiuni. Ea transformă caracterul, stăpâneşte şi conduce impulsurile, controlează pasiunile, învinge vrăjmăşia şi înnobilează sentimentele. Această iubire, cultivată în suflet, face ca viaţa să fie mai plăcută şi răspândeşte o influenţă înnobilatoare asupra tuturor celor din jur. – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 45
Foloseşte orice ocazie pentru a contribui la fericirea celor din jurul tău, împărtăşindu-le afecţiunea ta. Cuvintele de bunătate, privirile de compasiune, expresiile de apreciere vor fi pentru mulţi oameni aflaţi în dificultate ca un pahar cu apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de încurajare, un act de bunătate ar face foarte mult pentru uşurarea poverilor care apasă greu pe umerii obosiţi. Adevărata fericire se găseşte în slujirea altruistă. Şi fiecare cuvânt şi faptă din această slujire sunt consemnate în cărţile cerului ca fiind făcute lui Hristos… Trăieşte în lumina iubirii lui Hristos. Atunci influenţa ta va fi o binecuvântare pentru lume.
Spiritul de slujire altruistă a altora conferă caracterului profunzime, stabilitate şi frumuseţe creştină şi îi aduce pace şi fericire posesorului lui. Fiecare datorie îndeplinită, fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus aduce o răsplată extraordinar de mare. Prin însuşi actul datoriei, Dumnezeu vorbeşte şi oferă binecuvântarea Sa. – My Life Today, p. 165
Joi, 21 decembrie: Acum mântuirea este mai aproape
Dumnezeu face apel la fiecare membru al bisericii să-şi consacre viaţa fără rezervă în serviciul Domnului. El ne cheamă la o reformă hotărâtă. Întreaga creaţiune geme sub blestem. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se aşeze în acea poziţie în care să poată creşte în har, să fie sfinţit, trup, suflet şi spirit, prin adevăr. Dacă ar da la o parte orice îngăduinţe care le-a vătăma sănătatea, ei ar avea o percepţie mai clară a ceea ce constituie adevărata evlavie. Atunci s-ar vedea o schimbare minunată în experienţa religioasă…
„Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să îi treziţi poftele” (Romani 13:11-14). – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 542
Vrăjmaşii lui Dumnezeu complotează zilnic pentru înăbuşirea adevărului şi înrobirea sufletelor oamenilor. Ei caută să înalţe falsul Sabat şi, inducându-i în eroare pe oameni, să adâncească şi mai mult întunericul care acoperă pământul şi negura cea mare care acoperă popoarele. Într-un timp ca acesta, cei care cunosc adevărul pot să rămână inactivi, îngăduind puterilor întunericului să triumfe? Nu se vor trezi cei care cred adevărul pentru acest timp şi nu vor lucra ei cu o energie corespunzătoare profesiunii lor de credinţă? Cei care înţeleg adevărul lui Dumnezeu nu vor face orice sacrificiu pentru a câştiga suflete la Hristos, pentru a asculta de Legea lui Dumnezeu? Ziua aproape a trecut, noaptea este la uşă şi este esenţial să lucrăm cât este încă ziuă; căci vine noaptea, când niciun om nu poate lucra. Într-un timp ca acesta, trebuie să avem în vedere numai acest obiectiv: folosirea tuturor mijloacelor rânduite de Dumnezeu, prin care adevărul să poată fi sădit în inimile oamenilor. Căci tocmai acesta a fost scopul pentru care a fost trimis în lume Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca el să poată controla viaţa ş transforma caracterul. Este datoria fiecărui creştin de a folosi la maximum capacităţile sale pentru a răspândi cunoştinţa adevărului. Domnul Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia tuturor popoarelor. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed.1997, pp. 202, 203
Nu uita că nicio fiinţă omenească nu este, prin sine însăşi, în stare să stea împotriva vicleanului vrăjmaş. Ascunde-te în Dumnezeu şi fii sigur că Duhul Sfânt este cu tine! Tu poţi birui vrăjmaşul numai dacă Domnul merge înaintea ta.
Dacă stăm în ziua cea mare a Domnului având pe Hristos ca refugiu al nostru, turnul nostru cel tare, trebuie să lăsăm la o parte orice invidie, orice luptă pentru supremaţie. Noi trebuie să nimicim cu desăvârşire rădăcinile acestor lucruri nesfinte, astfel încât ele să nu mai poată apărea din nou în viaţă. Trebuie să ne aşezăm întru totul de partea Domnului…
Caută dreptatea şi stai sub marele scut al Celui Atotputernic. Aceasta este unica ta siguranţă. Dumnezeu te cheamă să-L cauţi cu inima smerită. Citeşte rugăciunea lui Daniel şi vezi dacă experienţa ta va trece proba focului. Dumnezeu va binecuvânta din belşug pe aceia care se umilesc înaintea Lui…
Nu trebuie să fim timoraţi de moarte de către aceia care nu ştiu ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu… Nu trebuie să ne permitem a intra în dispută. Trebuie să vorbim cuvinte aducătoare de pace, har şi adevăr. Trebuie să cercetăm cu atenţie inimile noastre, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să respectăm pe fraţii noştri, dar nu trebuie să-i aşezăm acolo unde este locul lui Dumnezeu, pentru că ei sunt doar oameni. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 253
Vineri, 22 decembrie: Un gând de încheiere
Mărturii, vol. 7, ed. 2017, p. 17, 18.
