Comentarii inspirate – Între voință și neputință (studiul 8)

u Comentarii Ellen White

Sabat după-amiază, 18 noiembrie

 

Domnul cere o ascultare desăvârşită şi, dacă dorim să-I slujim cu adevărat, în mintea noastră nu va fi nicio nedumerire dacă să ascultăm de cerinţele Lui sau să căutăm propriile interese vremelnice. (…)

Isus a murit nu pentru a mântui pe om în păcatele lui, ci din păcatele lui. Noi trebuie să părăsim greşelile umblărilor noastre, să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Hristos, refuzând eul şi ascultând de Dumnezeu cu orice preţ. (…)

Mulţi au căzut în păcatul de a-şi sacrifica religia de dragul unui câştig lumesc, păstrând o formă de evlavie, dar cu toate acestea consacră toată inteligenţa lor scopurilor vremelnice. Dar înainte de toate trebuie avută Legea lui Dumnezeu şi ascultarea în spiritul şi litera ei. Isus, marele nostru model, prin viaţa şi moartea Lui ne-a învăţat cea mai strictă ascultare. El a murit, Cel drept pentru cel nedrept, Cel nevinovat pentru cel vinovat, pentru ca onoarea Legii lui Dumnezeu să poată fi păstrată şi totuşi omul să nu fie cu desăvârşire nimicit. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 157

 

Celui păcătos îi era imposibil să respecte Legea lui Dumnezeu, care era sfântă, dreaptă și bună. Dar această imposibilitate a fost înlăturată prin faptul că sufletului care se pocăiește și crede îi este împărtășită neprihănirea lui Hristos. Viaţa și moartea lui Hristos pentru omul păcătos au avut scopul de a-l face să beneficieze din nou de favoarea lui Dumnezeu, împărtășindu-i neprihănirea, ca să poată împlini cerinţele Legii și să fie primit de Tatăl.

Scopul lui Satana a fost întotdeauna acela de a anula Legea lui Dumnezeu și de a perverti adevărata semnificaţie a Planului de Mântuire. Prin urmare, el a inventat concepţia falsă că jertfa lui Hristos pe crucea Golgotei a avut scopul de a-i elibera pe oameni de obligaţia de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El a strecurat în lume amăgirea că Dumnezeu Și-a abolit constituţia, Și-a înlăturat standardul moral și a anulat Legea Sa sfântă și desăvârșită. Satana a reușit să facă acest lucru și cât de teribil trebuie să fi fost preţul pentru Cer! În loc de a proclama abolirea Legii, crucea de pe Golgota proclamă cu sunete de tunet caracterul ei neschimbător și veșnic. Dacă Legea ar fi putut fi abolită, fără ca guvernarea cerului, a pământului și a lumilor nenumărate să fie răsturnată, Domnul Hristos nu ar fi trebuit să moară. Moartea lui Hristos a avut scopul de a întări pentru totdeauna validitatea Legii lui Iehova. Pentru că a suferit pedeapsa deplină a vinovăţiei lumii, Domnul Isus a ajuns Mijlocitor între Dumnezeu și om, pentru a-l face pe om să poată fi din nou plăcut înaintea lui Dumnezeu oferindu-i harul de a respecta Legea Celui Preaînalt. Domnul Hristos nu a venit să nimicească Legea sau proorocii, ci pentru a le împlini până la ultima literă. Jertfa de ispășire de pe Golgota a confirmat că Legea lui Dumnezeu este sfântă, dreaptă și adevărată, nu numai înaintea lumii căzute, ci și înaintea cerului și a lumilor necăzute. Domnul Hristos a venit pentru a mări importanţa Legii și pentru a o face vrednică de cinste. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 104, 105

 

Duminică, 19 noiembrie: Morţi în ce priveşte Legea

 

Simbolurile şi umbrele din serviciul sacrificial, împreună cu profeţiile, le ofereau israeliţilor o imagine voalată, nedesluşită despre mila şi harul ce aveau să fie aduse lumii prin descoperirea lui Hristos. Lui Moise i-a fost dezvăluită semnificaţia simbolurilor şi umbrelor care indicau spre Hristos. El a văzut până la încheierea lucrurilor care aveau să fie desfiinţate, până la moartea lui Hristos când simbolul s-a întâlnit cu Cel simbolizat. El a văzut că omul poate păzi legea morală doar prin Hristos. Prin încălcarea acestei legi, omul a adus păcatul în lume, iar odată cu păcatul a venit moartea. Hristos S-a făcut jertfă de ispăşire pentru păcatul omului. El a oferit desăvârşirea Sa de caracter în locul păcătoşeniei omului. El a luat asupra Sa blestemul neascultării. Jertfele şi darurile arătau către jertfa pe care El avea să o aducă. Mielul înjunghiat Îl reprezenta pe Mielul care avea să ridice păcatul lumii. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1096

 

Aceia care mărturisesc că au o legătură cu Hristos şi că toate speranţele lor îşi au centrul în El, în timp ce dispreţuiesc Legea morală şi profeţiile, nu se află într-o poziţie mai sigură decât iudeii necredincioşi. Ei nu pot să-i cheme la pocăinţă pe cei păcătoşi într-un mod uşor de înţeles, pentru că nu sunt capabili să le explice corespunzător de ce trebuie să se pocăiască. Păcătosul care este îndemnat să renunţe la păcatele lui are dreptul să întrebe ce este păcatul. Aceia care respectă Legea lui Dumnezeu pot să răspundă că păcatul este călcarea Legii. Ca o confirmare a acestui lucru, apostolul Pavel spune că nu a cunoscut păcatul „decât prin Lege”.

Numai aceia care recunosc cerinţele obligatorii ale Legii morale pot să explice natura ispăşirii. Domnul Hristos a venit să mijlocească între Dumnezeu şi om, să-l facă pe om una cu Dumnezeu, aducându-l la supunerea faţă de Legea Sa. Legea nu are nicio putere de a-l ierta pe cel ce o calcă. Numai Domnul Isus putea să plătească datoria păcătosului. Totuşi, faptul că Domnul Isus a plătit datoria păcătosului pocăit nu-i dă acestuia dreptul să continue să calce Legea lui Dumnezeu, ci omul trebuie să continue să trăiască în ascultare de legea aceasta. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 204

 

Cea mai mare dificultate pe care apostolul Pavel a trebuit să o înfrunte a apărut din cauza influenţei învăţătorilor iudaizanţi. Aceştia i-au adus necazuri mari, deoarece au cauzat dezbinare în biserica din Corint. Ei prezentau continuu virtuţile legii ceremoniale, înălţând ceremoniile acestea mai presus de Evanghelia lui Hristos şi condamnându-l pe apostolul Pavel, pentru că nu li le impunea noilor convertiţi. (…)

Fără Hristos, cel nelegiuit era lăsat sub blestemul ei, fără nicio speranţă de iertare. Serviciul Legii nu avea nicio slavă în el însuşi, dar Mântuitorul cel făgăduit, descoperit în orânduirile şi umbrele legii ceremoniale, a făcut ca Legea morală să fie plină de slavă.

Apostolul Pavel a dorit ca fraţii lui să înţeleagă faptul că slava cea mare a Mântuitorului care iartă păcatul a dat semnificaţie întregului sistem iudaic. De asemenea, El a dorit ca ei să înţeleagă că, atunci când Hristos a venit în lume şi a murit ca jertfă pentru om, simbolul s-a întâlnit cu Cel simbolizat. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 211, 212

 

Luni, 20 noiembrie: Păcatul şi Legea

 

Poporul lui Dumnezeu, pe care El îl numeşte poporul Său deosebit, a fost privilegiat cu un dublu sistem de legi: moral şi ceremonial. Primul arată înapoi către geneză, pentru a-L păstra în amintire pe Dumnezeul viu care a creat lumea, iar cerinţele lui sunt obligatorii pentru toţi oamenii din orice dispensaţiune şi va exista permanent, întreaga veşnicie. Celălalt a fost dat din cauza încălcării de către om a legii morale, iar ascultarea de el consta din jertfe şi daruri care arătau către răscumpărarea viitoare. Fiecare este clar şi diferit de celălalt.

De la crearea lumii, legea morală a constituit o parte esenţială a planului lui Dumnezeu şi a fost la fel de neschimbătoare ca şi El. Legea ceremonială trebuia să îndeplinească un anumit rol în planul lui Hristos pentru salvarea rasei umane. Sistemul simbolic de jertfe şi daruri a fost adus la existenţă pentru ca, prin aceste servicii, păcătosul să poată discerne marea jertfă, pe Hristos. Însă iudeii au fost atât de orbiţi de mândrie şi de păcat încât numai puţini dintre ei au reuşit să vadă dincolo de moartea animalelor aduse ca jertfă pentru păcat; iar atunci când Hristos, Cel prefigurat de aceste jertfe, a venit, ei nu L-au putut recunoaşte. Legea ceremonială era plină de slavă; ea cuprindea măsurile luate de Isus Hristos în consfătuire cu Tatăl Său, care să ajute la salvarea rasei umane. Întreaga alcătuire a sistemului simbolic a fost întemeiată pe Hristos. Adam L-a văzut pe Hristos prefigurat în animalul nevinovat care a suferit pedeapsa pentru încălcarea Legii lui Iehova. – The Review and Herald, 6 mai 1875

 

Când Duhul lui Dumnezeu îi descoperă omului semnificaţia deplină a Legii, în inima lui are loc o schimbare. Descrierea conştiincioasă pe care profetul Natan a făcut-o cu privire la starea adevărată în care se afla David, l-a făcut pe acesta să îşi cunoască bine păcatele şi l-a ajutat să renunţe la ele. El a primit sfatul cu smerenie şi s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. (…)

Păcatul nu a nimicit Legea, dar Legea a nimicit gândirea firească a lui Pavel. (…) Apostolul Pavel le atrage atenţia ascultătorilor săi la Legea călcată şi le arată în ce constă vinovăţia lor. El îi învaţă ca un profesor care îi învaţă pe elevii lui şi le arată calea de întoarcere la credincioşia faţă de Dumnezeu. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 189, 190

 

Mulţi strigă: „Crede, doar crede!” Întrebaţi-i ce ar trebui să credem. Să credem minciunile născocite de Satana împotriva Legii celei sfinte, drepte şi bune a lui Dumnezeu? Dumnezeu nu Îşi foloseşte harul cel mare şi preţios pentru a anula Legea Sa, ci pentru a o întări. Care este hotărârea apostolului Pavel? El spune: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege… Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat [deci s-a sfârşit porunca? Nu], şi eu [Pavel] am murit… Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:7-12). – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 302

 

Marţi, 21 noiembrie: Legea este sfântă

 

Cum ar fi să ieşim pe stradă, să ne murdărim de noroi pe haine şi apoi să intrăm în casă, să ne privim hainele murdare în oglindă şi să-i spunem acesteia: „Curăţă-mă de mizerie!”; ne-ar curăţa ea de mizerie? Nu acesta este rolul oglinzii! Tot ce poate face ea este să ne arate că avem hainele murdare; ea nu poate îndepărta mizeria.

La fel este şi cu Legea lui Dumnezeu. Ea indică defectele de caracter. Ne condamnă ca păcătoşi, dar nu-i oferă călcătorului ei nicio iertare. Ea nu-l poate scăpa de păcatele lui. Însă Dumnezeu a oferit o soluţie. Ioan spune: „ Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit” (1 Ioan 2:1). Aşadar, noi mergem la El şi găsim caracterul Lui, iar neprihănirea caracterului Său îl salvează pe călcătorul Legii – dacă am făcut tot ce ne-a stat în putere în ce ne priveşte.

Şi, dacă îl salvează pe călcătorul Legii, El nu desfiinţează Legea lui Dumnezeu, ci o înalţă. El înalţă Legea pentru că ea este detectorul de păcat. Iar sângele curăţitor al lui Hristos ne îndepărtează păcatele atunci când mergem la El cu sufletul zdrobit, căutând iertarea Sa. El ne atribuie neprihănirea Sa, El ia vina asupra Sa. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 935

 

Ca urmare a neascultării lui Adam, fiecare om este un călcător al Legii, vândut rob păcatului. Dacă nu se pocăieşte şi nu se întoarce la Dumnezeu, el se află în robia Legii, slujindu-i lui Satana, căzând în amăgirile duşmanului şi dând mărturie contra preceptelor lui Iehova. Însă prin ascultarea desăvârşită de cerinţele Legii, omul este îndreptăţit. Numai prin credinţa în Hristos este posibilă o astfel de ascultare. Oamenii pot înţelege spiritualitatea Legii, îşi pot da seama de capacitatea ei ca detector de păcat, dar nu sunt în stare să ţină piept puterii şi amăgirilor lui Satana, decât dacă acceptă ispăşirea ce le-a fost oferită prin jertfa refăcătoare a lui Hristos, Cel care este Jertfa prin care suntem împăcaţi cu Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 146

 

Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău îngrozitor. Prin păcat, întregul organism este tulburat, mintea este pervertită, imaginaţia coruptă. Păcatul a degradat calităţile sufletului. Ispitele din exterior găsesc o rezonanţă în inimă, iar picioarele se îndreaptă pe nesimţite către rău.

Întrucât jertfa adusă în favoarea noastră a fost desăvârşită, şi refacerea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie desăvârşită. Legea lui Dumnezeu nu va scuza nicio faptă păcătoasă; nicio fărădelege nu va scăpa de sub condamnarea ei. Etica Evangheliei nu recunoaşte niciun standard în afară de perfecţiunea caracterului divin. Viaţa lui Hristos a fost o împlinire desăvârşită a fiecărui precept al Legii. El a spus: „Am păzit poruncile Tatălui Meu” (Ioan 15:10). Viaţa Sa este exemplul de ascultare şi slujire pe care-l avem. Doar Dumnezeu poate reînnoi inima. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 444, 445

 

Miercuri, 22 noiembrie: Omul din Romani 7

 

Nu este suficient să observi şi să înţelegi bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu, să vezi bunăvoinţa Lui şi duioşia părintească a caracterului Său. Nu este îndeajuns să discerni înţelepciunea şi dreptatea Legii Sale, să înţelegi că ea este întemeiată pe principiul veşnic al iubirii. Apostolul Pavel a înţeles toate acestea şi a exclamat: „… mărturisesc prin aceasta că Legea este bună”. „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună”. Totuşi el adaugă, în amărăciunea şi disperarea sufletului său: „… dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului” (Romani 7:16,12,14). El dorea mult curăţia morală şi neprihănirea pe care se simţea incapabil să le dobândească prin el însuşi, iar aceasta l-a făcut să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Acesta este strigătul care a izbucnit din inima împovărată a oamenilor din toate ţările şi din toate veacurile. Pentru toţi, nu este decât un singur răspuns: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 15

 

Când păcătosul, atras de puterea lui Hristos, se apropie de crucea înălţată a Domnului și se pleacă înaintea ei, are loc o nouă creaţiune. El primește o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos. El devine întru totul sfânt. Dumnezeu Însuși îl socotește „neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). „Iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a și proslăvit” (Romani 8:30). Oricât de mari ar fi rușinea și decăderea cauzate de păcat, cinstea și înălţarea datorate iubirii răscumpărătoare vor fi și mai mari. Tuturor fiinţelor omenești, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin, le sunt puse la dispoziţie comorile cerului, o putere deosebită, care le va așeza într-o poziţie chiar mai înaltă decât aceea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 116, 117

 

Cei care cred în Hristos şi care ascultă de poruncile Lui nu sunt în robie faţă de Legea lui Dumnezeu; deoarece, pentru cei care cred şi ascultă, Legea Sa nu este o lege a robiei, ci a libertăţii. Oricine crede în Hristos, oricine se bizuie pe puterea protectoare a Mântuitorului înviat, care a suferit pedeapsa rostită în dreptul călcătorului Legii, oricine se împotriveşte ispitei şi, în ciuda răului din jurul lui, copiază modelul oferit prin viaţa lui Hristos va deveni, prin credinţa în jertfa de ispăşire a lui Hristos, părtaş naturii divine, după ce a scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Oricine ascultă, prin credinţă, de poruncile lui Dumnezeu va ajunge în starea de nepăcătoşenie în care a trăit Adam înainte de călcarea lui de lege. – In Heavenly Places, p. 146

 

Pavel a păstrat mereu înaintea ochilor cununa vieţii pe care avea să o primească el şi toţi cei care iubesc venirea lui Hristos. Însă şi-a dorit atât de mult cununa vieţii din cauza victoriei prin Isus Hristos. Isus nu vrea ca ambiţia noastră să fie pentru răsplată, ci pentru împlinirea voinţei lui Dumnezeu, pentru că este voinţa Sa, indiferent de răsplata pe care o primim. – Lift Him Up, p. 343

 

Joi, 23 noiembrie: Izbăvit de moarte

 

Mulţi cred că este imposibil să scăpăm de puterea păcatului, însă făgăduinţa este că putem fi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Noi ţintim prea jos. Ţinta este mai sus. Mintea noastră trebuie lărgită ca să înţelegem semnificaţia soluţiei lui Dumnezeu. Noi trebuie să reflectăm însuşirile cele mai înalte ale caracterului lui Dumnezeu. Ar trebui să fim recunoscători că nu suntem lăsaţi să ne descurcăm singuri. Legea lui Dumnezeu este standardul înălţat pe care trebuie să-l atingem… Să nu ne urmăm ideile proprii…, ci să mergem pe urmele paşilor lui Hristos.

Lucrarea biruinţei se află în mâinile noastre, dar nu trebuie să suntem chemaţi să biruim în numele sau în puterea noastră, pentru că noi singuri nu putem păzi poruncile lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu trebuie să ne ajute în slăbiciunile noastre. Hristos a devenit jertfa şi garanţia noastră. El S-a făcut păcat pentru noi pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Prin credinţa în Numele Său, El ne atribuie neprihănirea Sa, iar ea devine un principiu activ în viaţa noastră… Hristos ne atribuie caracterul Său fără păcat şi ne înfăţişează înaintea Tatălui în puritatea Sa. – That I May Know Him, p. 302

 

Cei care nu doresc să devină prada capcanelor lui Satana trebuie să-şi păzească porţile sufletului; ei trebuie să evite citirea, privirea sau ascultarea unor lucruri care pot inspira gânduri imorale. Mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare, oprindu-se asupra oricărui subiect care i-ar putea fi sugerat de vrăjmaşul sufletelor. Dacă inima nu este supravegheată cu credincioşie, relele din afară vor trezi relele dinăuntru, iar sufletul va ajunge să rătăcească în întuneric. – Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, p. 195

 

Mulţi sunt conştienţi de propria neputinţă; ei tânjesc după acea viaţă spirituală care să îi aducă în armonie cu Dumnezeu şi se străduiesc s-o obţină. Dar în zadar. Ei strigă cu disperare: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Aceşti oameni descurajaţi, implicaţi în luptă, să privească în sus. Mântuitorul Se pleacă asupra fiecăruia dintre cei răscumpăraţi prin sângele Său, spunându-i cu o gingăşie şi o milă de nedescris: „Vrei să te faci sănătos?” El îţi spune și ție să te ridici cu convingerea că eşti vindecat. Nu aştepta să te simţi sănătos. Crede în cuvântul Mântuitorului. Aşază-ţi voinţa în mâna Lui. Voinţa de a-I sluji – şi, făcând după cuvântul Său, vei primi tărie. Oricare ar fi răul care a pus stăpânire pe tine, oricare ar fi patima care te domină şi care, prin permisivitate continuă, leagă atât trupul, cât şi sufletul, poţi fi izbăvit prin Hristos, care doreşte mult să te ajute. El va da viaţă sufletului tău mort în păcate (vezi Efeseni 2:1). El te va elibera din robia în care eşti ţinut, prin slăbiciune şi nenorocire, în lanţurile păcatului. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 68

 

Vineri, 24 noiembrie: Un gând de încheiere

 

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:8).

Pavel a păstrat mereu înaintea ochilor cununa vieţii pe care avea să o primească el şi toţi cei care iubesc venirea lui Hristos. Însă şi-a dorit atât de mult cununa vieţii din cauza victoriei prin Isus Hristos. Isus nu vrea ca ambiţia noastră să fie pentru răsplată, ci pentru împlinirea voinţei lui Dumnezeu, pentru că este voinţa Sa, indiferent de răsplata pe care o primim.

Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică. Domnul doreşte ca toţi beneficiarii harului Său să-şi pună toată încrederea în El. El ne cheamă să manifestăm o credinţă curată, simplă, încrezându-ne în El, fără să întrebăm ce recompensă vom primi. Trebuie să lucrăm cu tot sufletul în slujba Sa, demonstrând că avem încredere deplină că El va judeca cu dreptate.

În prezentarea scenei judecăţii, când răsplata le este oferită celor neprihăniţi, iar sentinţa este rostită în dreptul celor răi, se precizează că cei neprihăniţi se întreabă ce au făcut ca să primească o astfel de răsplată. Ei au nutrit o credinţă statornică în Hristos. Au fost umpluţi cu Duhul Său şi, fără un efort conştient, I-au adus lui Hristos, în persoana sfinţilor Săi, acele servicii care aduc o răsplată sigură. Însă nu au lucrat ca să primească o compensare. Au considerat că este cea mai înaltă onoare să li se permită să lucreze aşa cum a lucrat Hristos. Ei au făcut totul din dragoste pentru Hristos şi pentru semenii lor, iar Acela care S-a identificat cu omenirea suferindă a socotit că au făcut pentru El faptele acelea de compasiune şi dragoste…

Noi Îi datorăm Domnului fiecare înzestrare, fiecare talent pe care îl avem. Fiecare victorie este obţinută prin harul Său. De aceea, este total deplasat să ne lăudăm…

Dacă n-am uita că suntem supuşi testării înaintea universului ceresc, că Dumnezeu ne pune la încercare ca să vadă ce fel de duh este în noi, ar exista mai multă contemplare serioasă, mai multă rugăciune fierbinte. Cei care lucrează în simplitatea lor îşi dau seama că omul nu poate face nimic bun de unul singur. Ei sunt plini de recunoştinţă şi mulţumire pentru privilegiul comuniunii cu Dumnezeu. Întreţesut în slujirea lor este un principiu care le înmiresmează darurile şi jertfele. Ei au acea încredere în Dumnezeu pe care o are un copil în tatăl său pământesc.

Noi nu suntem răsplătiţi atât pentru activitatea şi zelul nostru, cât pentru tandreţea, bunăvoinţa, dragostea pe care le-am împletit cu lucrarea noastră pentru cei bolnavi, oprimaţi, suferinzi. – Lift Him Up, p. 343

 


Părerea mea