Comentarii inspirate – Biruirea păcatului (studiul 7)

Sabat după-amiază, 11 noiembrie

 

Astăzi Satana vine cu aceleaşi ispite cu care a venit la Hristos, oferindu-ne împărăţiile lumii în schimbul loialităţii noastre. Însă ispitele lui nu au nicio putere asupra acelui care priveşte la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei lui. El nu-l poate determina să păcătuiască pe acela care va accepta prin credinţă virtuţile Aceluia care a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat.

Eliminarea păcatului constituie actul sufletului însuşi. Este adevărat, noi nu avem nicio putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana, dar atunci când ne dorim să fim eliberaţi din păcat şi când strigăm, în marea noastră nevoie, după o putere din afara noastră şi mai presus de noi, puterile sufletului sunt impregnate cu energia divină a Duhului Sfânt şi ascultă de poruncile voinţei, în împlinirea voinţei lui Dumnezeu.

Dumnezeu va avea un popor plin de râvnă pentru fapte bune, care va rămâne ferm în valul stricăciunilor acestui veac decăzut. Va fi un popor care se va prinde atât de tare de forţa divină încât va fi protejat de orice ispită. – Maranatha, p. 91

 

Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se opună puterilor răului. El spune: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca vii, din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13). (…)

În acest conflict dintre neprihănire şi nelegiuire, putem avea reuşită doar prin ajutorul divin. Voinţa noastră limitată trebuie adusă în supunere faţă de voinţa Celui Infinit; voinţa umană trebuie împletită cu cea divină. Aceasta va aduce Duhul Sfânt în ajutorul nostru; şi fiecare biruinţă va ajuta la recuperarea moştenirii răscumpărate a lui Dumnezeu, la restaurarea chipului Său în suflet. – Our High Calling, p. 153

 

Nimeni nu primeşte sfinţenia ca un dat din naştere sau ca un dar din partea vreunei fiinţe omeneşti. Sfinţenia este darul oferit de Dumnezeu prin Hristos. Cei care Îl primesc pe Mântuitorul devin fii ai lui Dumnezeu. Ei sunt copiii Săi spirituali, născuţi din nou, înnoiţi prin neprihănirea şi sfinţirea adevărată. Gândurile le sunt schimbate. Ei privesc realităţile eterne cu o vedere clară. Ei sunt adoptaţi în familia lui Dumnezeu şi devin conformi cu chipul Său, schimbaţi prin Duhul Său din slavă în slavă. De la nutrirea iubirii supreme pentru sine, ei trec la nutrirea iubirii supreme pentru Dumnezeu şi pentru Hristos. (…)

Acceptarea lui Hristos ca Mântuitor personal şi urmarea exemplului Său de renunţare la sine – acesta este secretul sfinţeniei. – Comentariile lui Elen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1117

 

Duminică, 12 noiembrie: Unde s-a înmulţit păcatul

 

Avem raportul încurajator despre Enoh, care a umblat cu Dumnezeu. Dacă Enoh a umblat cu Dumnezeu în acel veac decăzut, chiar înainte de nimicirea lumii prin potop, noi trebuie să primim curaj şi să fim îndemnaţi de exemplul său să nu fim contaminaţi de lume, ci, în ciuda tuturor influenţelor ei corupătoare şi a tendinţelor spre rău, să putem umbla cu Dumnezeu. Noi putem să avem gândul lui Hristos. – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 281

 

Noi avem acces la Dumnezeu prin meritele Numelui lui Hristos, iar Dumnezeu ne invită să mergem la El cu încercările şi ispitele noastre; pentru că El le înţelege pe toate… După cum un părinte pământesc îl încurajează pe copilul său să vină la el tot timpul, tot la fel Domnul ne încurajează pe noi să aducem înaintea Sa nevoile şi problemele noastre, recunoştinţa şi dragostea noastră. Fiecare făgăduinţă este sigură. Isus este Garanţia şi Mijlocitorul nostru şi El a aşezat la dispoziţia noastră toate resursele, ca să avem un caracter desăvârşit. Sângele lui Hristos, în eficienţa lui permanentă, este unica noastră speranţă; pentru că doar prin meritele Sale avem iertare şi pace. Atunci când eficienţa sângelui lui Hristos devine o realitate pentru suflet prin credinţa în Hristos, credinciosul îşi va lăsa lumina să strălucească prin fapte bune, prin aducerea de roade pentru neprihănire. – The Youth’s Instructor, 22 septembrie 1892

 

Dacă ai impresia, chiar şi pentru o clipă, că Dumnezeu va trata păcatul fără seriozitate sau că va lua măsuri ori va face excepţii ca tu să poţi continua în păcat, iar sufletul să nu sufere nicio pedeapsă în urma acestei purtări, te afli sub amăgirea cumplită a lui Satana. Orice încălcare deliberată a Legii drepte a lui Iehova îţi expune sufletul la asalturile depline ale lui Satana…

Nu uita că ispita nu este păcat. Nu uita că, oricât de dificile ar fi circumstanţele în care se poate afla un om, nimic nu-i poate slăbi în mod real sufletul atât timp cât nu cedează în faţa ispitei, ci îşi păstrează integritatea. Interesele cele mai vitale pentru tine personal cad în grija ta. Nimeni nu le poate zădărnici fără consimţământul tău. Nici chiar toate legiunile satanice nu îţi pot face rău decât dacă îţi deschizi sufletul în faţa stratagemelor şi săgeţilor lui Satana. Ruina ta nu poate avea loc atât timp cât voinţa ta nu consimte la aceasta. Dacă în tine nu există nicio pângărire a sufletului, nimic din pângărirea din jur nu te poate păta sau întina.

Viaţa veşnică fie valorează totul pentru noi, fie nu valorează nimic. Doar aceia care depun efort perseverent şi care manifestă un zel neobosit, cu dorinţa intensă, proporţională cu valoarea ţelului pe care îl urmăresc, vor obţine viaţa aceea care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu…

Avem înaintea noastră exemplul lui Adam şi al Evei, iar rezultatul nelegiuirii lor ar trebui să ne determine pe noi toţi să evităm păcatul, să urâm păcatul ca un lucru detestabil ce este şi, având în vedere suferinţele pe care le va aduce în mod sigur, să considerăm că este mai bine să suferim pierderea tuturor lucrurilor decât să ne îndepărtăm chiar şi de una dintre cele mai mici porunci ale lui Dumnezeu. – Our High Calling, p. 94

 

Luni, 13 noiembrie: Când păcatul domneşte

 

Neprihănirea proprie este pericolul acestui veac. Ea desparte sufletul de Domnul Hristos. Cei care se încred în propria neprihănire nu pot să înţeleagă modul în care mântuirea vine prin Domnul Hristos. Ei numesc păcatul neprihănire și neprihănirea păcat. Ei nu înţeleg caracterul rău al nelegiuirii, nu înţeleg frica de Lege, pentru că nu respectă standardul moral al lui Dumnezeu. Motivul pentru care sunt atât de multe convertiri false în zilele noastre este că Legea lui Dumnezeu este atât de puţin preţuită. În locul standardului lui Dumnezeu pentru neprihănire, oamenii au înălţat un standard propriu, prin care măsoară caracterul. Ei privesc printr-o lentilă întunecată și le prezintă celorlalţi idei false cu privire la sfinţire, încurajând în acest fel egoismul, mândria și neprihănirea proprie. (…) Dar lucrul cel mai bun care îi poate fi predicat celui păcătos este adevărul cu privire la cerinţele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu. Credinţa și faptele trebuie să meargă mână în mână, deoarece credinţa fără fapte este moartă. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 85, 86

 

Domnul l-a făcut pe om desăvârşit; însă el a căzut, s-a degradat, pentru că refuză să se supună cerinţelor sfinte pe care Legea lui Dumnezeu le are faţă de el. Toate pasiunile omului, dacă vor fi ţinute în stăpânire şi vor fi călăuzite în direcţia cea bună, vor contribui la sănătatea lui fizică şi morală şi îi vor asigura multă fericire. (…) Nu poate exista bucurie adevărată pentru călcătorii Legii lui Dumnezeu. Domnul ştie acest lucru, de aceea pune restricţii omului. El călăuzeşte, porunceşte şi interzice spre binele lui… Domnul ştie bine că fericirea copiilor Săi depinde de supunerea faţă de autoritatea Sa şi de trăirea în ascultare de această lege sfântă, dreaptă şi bună de guvernare. – Mărturii cu privire la comportamentul sexual, adulter şi divorţ, ed. 2000, p. 78

 

Nu putem sluji lui Dumnezeu cu o inimă împărţită. Religia Bibliei nu este o influenţă printre mul­te altele, influenţa ei trebuie să fie supremă, depăşind şi stăpânind totul. Ea nu trebuie să fie ca nişte pete de vopsea împrăştiate pe pânză, ci să cuprindă întreaga viaţă, ca şi când pânza ar fi fost cu­fundată în vopsea, până când fiecare fir al ţesăturii a prins o culoare intensă, de neşters. (…)

Acela care doreşte să cunoască adevărul trebuie să fie gata să primească tot ce îi descoperă acesta. El nu poate face niciun compromis cu rătăcirea. Dacă cineva este nestatornic şi nehotărât în ceea ce priveşte adevărul, va alege întunericul rătăcirii şi al amă­girii satanice.

Metodele lumeşti şi principiile neabătute ale neprihănirii nu se amestecă pe neobservate, asemenea culorilor curcubeului. Între ele, veşnicul Dumnezeu a tras o linie apăsată şi clară. Asemănarea cu Hristos se deosebeşte tot aşa de mult de asemănarea cu Satana, după cum miezul zilei este în contrast cu miezul nopţii. Şi numai aceia care trăiesc viaţa lui Hristos sunt conlucrătorii Lui. Dacă se cultivă în suflet un păcat, sau dacă se păstrează în viaţă un obicei rău, întreaga fiinţă este întinată. Omul devine o unealtă a nelegiuirii.

Toţi aceia care au ales să-I slujească lui Dumnezeu urmează să se încreadă în grija Lui. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 265

 

Marţi, 14 noiembrie: Nu sub Lege, ci sub har

 

Nu există decât o singură putere capabilă să rupă stăpânirea răului în inimile oamenilor şi aceea este puterea lui Dumnezeu prin Isus Hristos… Doar harul Său ne poate face în stare să ne împotrivim şi să ne înfrângem înclinaţiile naturii căzute.

Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră ne descoperă faptul că păcatul este un rău enorm. Prin păcat, întregul organism uman este dereglat, mintea este pervertită, imaginaţia este coruptă. Păcatul a degradat facultăţile sufletului. Ispitele din afară îşi găsesc o coardă în interior care le răspunde, iar picioarele se întorc imperceptibil către păcat. După cum jertfa adusă pentru noi a fost completă, tot la fel restaurarea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie completă. Nu există act de răutate pe care Legea să-l scuze; nu există nelegiuire care să scape de condamnarea ei. Viaţa lui Hristos a fost o împlinire perfectă a fiecărui precept al Legii. El a spus: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu” (Ioan 15:10). Viaţa Sa este standardul nostru de ascultare şi de slujire. – Maranatha, p. 91

 

Voinţa omului este impetuoasă şi caută tot timpul să îndrepte lucrurile către scopurile ei. Dacă este înrolată de partea lui Dumnezeu şi a binelui, în viaţă vor apărea roadele Duhului; iar Dumnezeu a rânduit slava, cinstea şi pacea peste oricine face binele.

Când i se permite să modeleze voinţa, Satana o foloseşte pentru a împlini ţintele lui… El stârneşte tendinţele către rău, trezind pasiunile şi ambiţiile nesfinte. El spune: „Toată această putere, toate aceste onoruri, bogăţii şi plăceri păcătoase ţi le voi da ţie”; dar condiţiile lui sunt renunţarea la integritate şi tocirea conştiinţei. În felul acesta el degradează facultăţile omului şi le face prizoniere păcatului. – Our High Calling, p. 153

 

Este argumentul fals al lui Satana acela că moartea lui Hristos a adus harul în locul Legii. Moartea lui Isus nu a schimbat, nu a anulat şi nici nu a micşorat în vreo măsură cât de mică Legea Celor Zece Porunci. Harul acela scump oferit oamenilor prin sângele unui Mântuitor întăreşte Legea lui Dumnezeu. De la căderea omului încoace, guvernarea morală a lui Dumnezeu şi harul Său sunt inseparabile. Ele merg mână în mână în toate dispensaţiunile. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85:10)…

Ascultarea de regulile şi de legile Sale înseamnă viaţă şi prosperitate pentru poporul Său.

Influenţa speranţei Evangheliei nu îl va determina pe păcătos să considere că mântuirea adusă de Hristos ar fi rodul harului fără plată, el continuând să trăiască în încălcarea Legii lui Dumnezeu…. El îşi va schimba căile, va deveni loial lui Dumnezeu prin puterea obţinută de la Mântuitorul său şi va duce o viaţă nouă şi mai curată.

Pentru copilul ascultător al lui Dumnezeu, poruncile sunt o desfătare. – The Faith I Live By, p. 89

 

Miercuri, 15 noiembrie: Păcat sau ascultare?

 

Sfinţirea este o lucrare zilnică. Nimeni să nu se înşele pe sine însuşi cu credinţa că Dumnezeu îl va ierta şi binecuvânta cât timp calcă în picioare una dintre poruncile Sale. Săvârşirea cu premeditare a unui păcat cunoscut înăbuşă mărturia glasului Spiritului şi desparte sufletul de Dumnezeu. Oricât de mare ar fi extazul simţământului religios, Isus nu poate locui într-o inimă care nesocoteşte Legea dumnezeiască. Dumnezeu îi va onora numai pe aceia care Îl onorează. – Sfinţirea vieţii, ed. 1993, p. 71

 

Niciun om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui nelegiuit sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia căruia i se supun şi pe care îl ascultă şi nu pot fi slujitorii lui Dumnezeu până când nu renunţă la Diavol şi la lucrările lui. Nu poate fi lipsit de pericole pentru slujitorii Împăratului ceresc să se angajeze în plăcerile şi în distracţiile în care se angajează cei care îi slujesc lui Satana, în ciuda faptului că ei susţin adesea că astfel de distracţii sunt nevinovate. Dumnezeu a descoperit adevăruri sacre, sfinte, pentru a-i separa pe cei din poporul Său de cei necredincioşi şi pentru a-i curăţi pentru Sine.

Adventiştii de ziua a şaptea trebuie să-şi trăiască în mod vizibil credinţa. Cei care ascultă de Cele Zece Porunci văd starea lumii şi lucrurile religioase dintr-o perspectivă cu totul diferită de cea a creştinilor doar cu numele, care iubesc plăcerile, evită crucea şi încalcă porunca a patra. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 343

 

Foarte mulţi dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos nu sunt ai Lui. Ei îşi înşală sufletul spre propria nimicire. În timp ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos, nu trăiesc în ascultare de voinţa Sa. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos ascultă de un alt stăpân, lucrând zilnic împotriva Stăpânului pe care susţin că Îl slujesc. – Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 351

 

Îndemnaţi-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slăbiciunea persoanei sau la puterea ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparţine. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spune psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119:11). (…)

Mulţi care au fost biruiţi de ispită sunt umiliţi de eşecurile lor şi simt că este în zadar să se apropie de Dumnezeu; dar acest gând este sugerat de vrăjmaşul. Când au păcătuit şi simt că nu se pot ruga, spuneţi-le că atunci este momentul să se roage. Probabil că se simt ruşinaţi şi într-o umilinţă adâncă; dar când îşi mărturisesc păcatele, El, care este credincios şi drept, le va ierta păcatele şi îi va curăţi de orice nelegiuire.

Nimeni nu este practic mai neajutorat, dar de fapt invincibil, ca omul care îşi simte nimicnicia şi se bizuie total pe meritele Mântuitorului. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 166

 

Joi, 16 noiembrie: Izbăviţi de păcat

 

În inima renăscută, ascultarea de voia lui Dumnezeu va fi un principiu stabil, deoarece există dragoste pentru ceea ce este drept, bun şi sfânt. Nu va exista nicio ezitare, nicio consultare a gusturilor, nicio căutare a propriei comodităţi şi nicio mişcare într-o anumită direcţie doar pentru că şi alţii fac aşa. Fiecare trebuie să trăiască pentru el însuşi. Mintea tuturor celor care sunt înnoiţi prin har va fi un canal deschis, care va primi continuu lumină, har şi adevăr de sus şi le va transmite celorlalţi. Faptele lor aduc roadă. Roada lor este pentru sfinţire, iar ţinta este viaţa veşnică. – Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 387

 

Atunci când omul se aşază sub controlul lui Dumnezeu, voinţa lui devine fermă şi puternică în facerea binelui, inima lui este curăţată de egoism şi este umplută cu dragoste creştină. Mintea se supune autorităţii legii dragostei şi fiecare gând este făcut prizonier ascultării de Hristos.

Atunci când voinţa este aşezată de partea Domnului, Duhul Sfânt o ia şi o face una cu voinţa divină.

Domnul îl iubeşte pe om. El i-a oferit dovezi că-l iubeşte când L-a dat pe singurul Său Fiu ca să moară pentru el, ca să-l poată răscumpăra, prin harul Său, din ostilitatea faţă de El şi să-l aducă înapoi la loialitatea lui. Dacă omul va coopera cu El, Domnul va lega voinţa lui de El şi îi va da energie prin Duhul Său… Evanghelia trebuie primită ca să regenereze inima, iar primirea adevărului va însemna predarea minţii şi voinţei personale voinţei puterii divine.

Voinţa omului este în siguranţă numai dacă este supusă voinţei lui Dumnezeu. – Our High Calling, p. 104

 

Satana luptă pentru sufletele oamenilor şi îşi aruncă umbra demonică pe cărarea lor, ca ei să nu mai vadă lumina. El nu vrea ca ei să vadă vreo frântură din onoarea viitoare, din splendorile veşnice păstrate pentru cei care vor fi locuitorii cerului şi nici să guste din experienţa care este o pregustare a fericirii din cer. Dar dacă avem înaintea minţii atracţiile cereşti, care să ne inspire speranţă, să ne trezească dorinţa şi să ne determine la efort, cum ne putem întoarce privirea de la această scenă şi să alegem păcatul şi plata lui, care este moartea?

Aceia care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal au făgăduinţa vieţii prezente şi a celei viitoare. Agentul uman nu datorează serviciului adus lui Satana vreo parte din capacitatea sa; devotamentul lui se datorează în întregime Dumnezeului infinit şi etern. Cel mai smerit ucenic al lui Hristos poate deveni un locuitor al cerului, un moştenitor al lui Dumnezeu, cu o moştenire care nu se strică şi care nu piere. O, ce bine ar fi dacă toţi ar alege darul ceresc, ar deveni moştenitori ai lui Dumnezeu, cu acea moştenire al cărui drept este păstrat în siguranţă de orice distrugător: lumea fără sfârşit! O, nu alegeţi lumea, ci alegeţi moştenirea mai bună! Avansaţi, siliţi-vă să înaintaţi către ţinta premiului chemării înalte în Hristos Isus! De dragul lui Hristos, scopul educaţiei voastre să fie determinat de atracţiile lumii mai bune! – The Review and Herald, 21 noiembrie 1893

 

Vineri, 17 noiembrie: Un gând de încheiere

 

Solii pentru tineret, ed. 2003, „Victoria dobândită”, pp. 94, 95; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, „Adevăratul motiv al slujirii”, pp. 82, 83.