Ediția instructori (st. 9, 4 martie 2018)

 

Obiective

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să descopere relaţia strânsă dintre o inimă plină de recunoştinţă şi practica dăruirii.

 

La nivelul sentimentelor: Să aprecieze bunătatea extraordinară a lui Dumnezeu şi să fie dispuşi să îşi exprime recunoştinţa.

 

La nivel practic: Să găsească metode de a dărui.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 

Cunoştinţe: Să dăruim din inimă

1. Ce ne spune modul în care folosim banii despre adevăratele noastre priorităţi?
2. În ce situaţii ne simţim stimulaţi să dăruim tot ce avem mai bun?
3. După ce criterii evaluează Dumnezeu dăruirea noastră?
4. Ce relaţie există între dăruire şi creşterea credinţei?

 

Sentimente: Din raţiuni sufleteşti

1. Ce îl distinge pe dătătorul voios despre care vorbeşte Pavel de dătătorul ocazional şi de cel care dă cu părere de rău?
2. Cum putem să întărim obiceiul de a dărui cu bucurie şi să ne eliberăm de tendinţele de a da cu părere de rău?
3. Cum putem cultiva recunoştinţa care stă la baza dăruirii cu bucurie?

 

Practic: Să fim dătători voioşi

1. În ce fel ne încurajează dăruirea cu bucurie să dăruim şi mai mult?
2. De ce nu putem să dăruim cu voioşie dacă nu avem inima plină de recunoştinţă?
3. Ce trebuie să facem pentru a secera mult, potrivit lui Pavel?

 

Rezumat: Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie. Bucuria aceasta este dovada că dătătorul este permanent recunoscător lui Dumnezeu pentru binecuvântările îmbelşugate primite.

 

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

Motivare

 

Pasajul central: 2 Corinteni 9:6,7.

Ideea de bază. Întrucât Dumnezeu este iniţiatorul, procesul dăruirii este cel mai frumos demers la care putem lua parte alături de Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.

Este foarte adevărat că Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie, dar şi reciproca este adevărată: cel care dă cu bucurie Îl iubeşte pe Dumnezeu. Între ei există o relaţie bazată pe dragoste care îi determină să dăruiască cu generozitate. Cei care nu dăruiesc deloc sau cei care dăruiesc, dar cu regrete, nu au o astfel de relaţie cu Dumnezeu. Pentru ei dăruirea este un stres financiar în plus şi nu o oportunitate spirituală. Subliniază importanţa iubirii în experienţa dăruirii, arătând că ea dă naştere recunoştinţei, iar recunoştinţa face distincţia între cel care dă cu părere de rău şi cel care dă cu bucurie.

 

Aprofundarea studiului

 

Ajută-i pe membrii grupei să înţeleagă că Scriptura face distincţie între zecimi şi daruri. Ambele sunt cerute, dar există deosebiri semnificative între ele.

 

Comentariu biblic

 

Zecimi şi daruri

 

(Recitiţi împreună în grupă Luca 2:21-24; Leviticul 12:1-8; 2 Împăraţi 12:4,5.)

Zecimea însemna, potrivit denumirii, a zecea parte. Darurile erau sume neprecizate, deci sume variabile. Se înţelegea că israeliţii mai înstăriţi aduceau daruri mai mari, mai costisitoare. În relatarea despre naşterea lui Hristos găsim un exemplu notabil. Luca 2:21-24 consemnează ritualul Mariei de curăţire după naştere. Darul obişnuit pentru curăţire (Leviticul 12:1-8) era un miel, dar erau prevăzute excepţii (nu scutiri) pentru persoanele sărace care nu-şi permiteau să aducă un miel. Faptul că Maria a adus o pereche de turturele ne arată că era săracă.

Zecimea era o cotă invariabilă, valabilă pentru toţi, fără deosebire. Însă darurile depindeau de veniturile dătătorului – închinătorii mai bogaţi aduceau mai mult, iar credincioşii mai săraci aduceau mai puţin. De asemenea, darurile şi zecimea puteau avea destinaţii diferite. Zecimea era întrebuinţată pentru susţinerea preoţilor şi a leviţilor, a corpului pastoral din vechiul sistemul israelit.

Darurile puteau suplini şi nevoile preoţilor, dar colectele speciale, altele decât zecimile, erau direcţionate către refacerea templului (2 Împăraţi 12:4,5). Darurile de jertfă asociate cu ispăşirea erau destinate preoţiei, însă darurile de mulţumire puteau fi consumate de familia închinătorului, împreună cu străinii invitaţi, cu orfanii şi văduvele; într-un cuvânt, cu săracii (Deuteronomul 16:11-14). În plus, în Noul Testament, credincioşii din Corint au fost lăudaţi pentru darurile pe care le oferiseră pentru creştinii săraci.

De discutat. Care sunt diferenţele dintre zecimi şi daruri, pe baza Scripturii. De ce ni se cere să-I aducem lui Dumnezeu şi zecimi, şi daruri?

 

Vasul de alabastru

(Recitiţi împreună în grupă Luca 7:37-47; 8:2; Exodul 34:26; Leviticul 22:19-24 şi Numeri 18:29.)

 

Faptul că în Dumnezeu nu există nicio urmă de egoism trezeşte în sufletul nostru generozitatea. Şi nu găsim nicăieri în Scriptură o relatare mai frumoasă despre trezirea generozităţii umane decât în relatarea despre gestul Mariei la ospăţul dat de Simon.

„La masă, Mântuitorul îl avea de o parte pe Simon, pe care-l vindecase de o boală dezgustătoare, şi în cealaltă parte pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Marta servea la masă, în timp ce Maria asculta cu râvnă fiecare cuvânt ce pornea de pe buzele lui Isus. În mila Sa, Isus îi iertase păcatele, îl ridicase la viaţă pe fratele ei iubit şi inima Mariei era plină de recunoştinţă. Ea Îl auzise pe Isus vorbind despre moartea Lui apropiată şi, în iubirea şi întristarea ei adâncă, dorise să-L onoreze. Cu mari sacrificii personale, cumpărase un vas de alabastru «cu mir de nard de mare preţ», cu care să-I ungă corpul. Dar acum, mulţi spuneau că, în curând, El avea să fie încoronat ca rege. Durerea ei s-a preschimbat în bucurie şi era nerăbdătoare să fie ea cea dintâi care să-I dea onoare Domnului ei. Spărgând vasul cu mir, ea a vărsat conţinutul pe capul şi picioarele lui Isus, apoi a îngenuncheat plângând, a umezit picioarele Lui cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul ei lung şi despletit. Ea căutase să rămână neobservată şi mişcările ei poate că nu ar fi fost luate în seamă, dar mirosul nardului a umplut casa şi a făcut cunoscută fapta ei tuturor celor de faţă. […]

Maria a auzit cuvintele de critică. Inima îi tremura în piept. Ea se temea că sora ei o va certa că a făcut lucruri extravagante. Şi Învăţătorul putea să creadă despre ea că este nechibzuită. Fără să se apere sau să se scuze, era să se retragă când se auzi glasul Domnului ei: «Lăsaţi-o în pace, de ce îi faceţi supărare?» El văzuse că era încurcată şi tulburată. Ştia că în actul acesta de servire ea îşi arătase recunoştinţa pentru iertarea păcatelor şi El i-a liniştit temerile. […]

Darul frumos mirositor, pe care Maria se gândise să-l împrăştie pe trupul mort al Mântuitorului, a fost turnat pe trupul Lui viu. […]

Maria nu cunoştea deplina însemnătate a faptei ei de iubire. Ea nu putea să le răspundă acuzatorilor ei. Nu putea să explice pentru ce alesese împrejurarea aceasta pentru a-L unge pe Isus. Duhul Sfânt făcuse planul şi ea ascultase de îndemnurile Lui. Inspiraţia nu se pleacă să dea lămuriri. Ca o prezenţă nevăzută, vorbeşte minţii şi sufletului şi mişcă inima la lucru. Ea se explică singură.

Hristos i-a explicat Mariei însemnătatea faptei ei şi, prin aceasta, i-a dat mai mult decât primise. […] După cum vasul de alabastru fusese spart şi umpluse întreaga casă cu parfumul lui, tot aşa şi Hristos avea să moară, trupul Său avea să fie zdrobit, dar urma să învie din mormânt şi parfumul vieţii Sale să umple tot pământul.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 476–479

Domnul Hristos S-a bucurat foarte mult de actul umil de închinare al Mariei, spre deosebire de ceilalţi meseni care au criticat-o. Domnul Se bucură când ne exprimăm devotamentul şi Îi aducem laude din inimă. El aşteaptă de la noi tot ce avem mai bun – nimic mai puţin, nimic altceva.

 

De discutat. Ce înseamnă afirmaţia: „Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21)? Ce ne spune gestul Mariei despre spiritul cu care ar trebui să dăruim şi despre cât ar trebui să dăruim? În ce sens este mirul adus de Maria simbolul morţii lui Hristos pe cruce?

 

APLICAŢIA

 

Citeşte următoarea întâmplare adevărată şi lansează o discuţie despre învăţămintele care pot fi desprinse din ea, cu ajutorul întrebărilor de mai jos.

 

Religie pusă în practică – o întâmplare reală: În urmă cu câţiva ani, o mică localitate a fost inundată în urma cedării unui dig şi casele a zeci de localnici au fost înghiţite de ape. Un tânăr, pe nume Dean, s-a oferit să-i ajute pe cei care pierduseră totul. Îl cunoscuse pe Hristos de puţin timp.

Inundaţia a avut loc în America imediat după Ziua Recunoştinţei. Mulţi părinţi cumpăraseră deja cadouri de Crăciun pentru copiii lor. Acum, cadourile zăceau sub ape, împreună cu toate bunurile. Membrii bisericii la care mergea Dean au stabilit un centru de asistenţă chiar în apropierea unui adăpost al Crucii Roşii, ridicat lângă un tir cu ajutoare. Dean a ajutat victimele să obţină haine şi alte lucruri necesare trimise cu acest tir. În timp ce se ocupa de nevoile lor, a auzit-o pe o prichinduţă de fată, ascunsă după fusta mamei, zicând: „Vezi, mami, ţi-am spus că Isus o să aibă grijă de noi!” Cam zece ani mai târziu, coordonatorul programului de asistenţă s-a întâlnit cu un membru al bisericii şi s-a interesat de Dean. Dean, noul convertit, era acum prim-prezbiter în biserica lui.

 

Întrebări

 

1. Ce ne spune spiritul săritor al lui Dean despre inima lui?
2. Cum l-au pregătit faptele sale de generozitate pentru activitatea de conducător spiritual?
3. Ce efect crezi că au avut cuvintele fetiţei asupra dorinţei lui de a fi generos cu oamenii?
4. Cum ne pregăteşte dăruirea altruistă pentru creşterea spirituală şi pentru responsabilităţi mai mari?

 

ACTIVITATE

Dumnezeu este Modelul de dăruire altruistă. Faptele Sale de iubire, în special cele legate de răstignire, ar trebui să fie subiectul nostru zilnic de studiu şi meditaţie. Când urmăm exemplul Său, inimile noastre se schimbă şi ajungem să vedem cum vede El şi să simţim ce simte El. Devenim mâinile Sale care le aduce vindecare oamenilor. Unindu-ne astfel cu Dumnezeu în suferinţa şi în bucuria Sa, suntem transformaţi, din har în har, după chipul Său.

 

Sugestii

1. Realizaţi o listă cu cărţile preferate (inspirate şi inspiratoare) despre dragostea altruistă a lui Dumnezeu.
2. Organizaţi o ieşire în weekend pentru a medita la darurile lui Dumnezeu.