Comentarii pentru instructori (St. 10) Fiii făgăduinţei
Obiectivele instructorului
La nivelul cunoștinţelor:
Membrii grupei să înţeleagă că Dumnezeu nu l-a părăsit pe Israel şi că dorinţa Sa este să-i mântuiască pe toţi oamenii, atât pe iudei, cât şi pe cei dintre neamuri.
La nivelul sentimentelor:
Să devină conştienţi de faptul că, deşi Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toţi, El alege anumite persoane care să îndeplinească o anumită misiune pentru Împărăţia Sa.
La nivel practic:
Să facă distincţia între chemarea la mântuire şi chemarea la o lucrare specială, ca unelte pentru mântuirea altora.
SCHIŢA STUDIULUI
Cunoştinţe: Cum îi răscumpără Dumnezeu pe cei pierduţi
Care a fost planul lui Dumnezeu când l-a ales pe Israel ca popor special al Său? În ce măsură au împlinit israeliţii acest plan? Care a fost greşeala lor?
A promis Dumnezeu vreodată să mântuiască necondiţionat vreun
popor sau grup religios?
Sentimente: Răbdarea lui Dumnezeu faţă de eşecurile israeliţilor
De ce nu i-a respins Dumnezeu pe toţi iudeii atunci când ei L-au respins pe Hristos şi L-au răstignit?
Ți s-a întâmplat vreodată să pierzi un loc de muncă important şi să primeşti totuşi o a doua şansă? Povesteşte cum te-ai simţit în acea situaţie.
Practic: Supunerea faţă de voia lui Dumnezeu
Din ce motive ar putea fi cineva invidios pe slujirea altcuiva?
Ce ne spune faptul că Dumnezeu stabileşte cine ce dar spiritual primeşte despre faptul că El alege cine să-I slujească?
Rezumat: Este important să înţelegem că Dumnezeu vrea să-i mântuiască şi pe iudei, şi pe cei dintre neamuri şi că El este cel care alege oamenii prin care să lucreze pentru cei pierduţi.
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
MOTIVARE
Pasajul central: Romani 9
Ideea de bază
Este esenţial să înţelegem că Dumnezeu nu prestabileşte mântuirea niciunui om. El stabileşte totuşi anumite persoane pentru împlinirea chemării Sale, încredinţându-le o misiune şi înzestrându-le cu daruri spirituale. Creştinul care le dă altora mărturie şi care Îl slujeşte lui Dumnezeu are parte de o mare binecuvântare. Dumnezeu nu prestabileşte mântuirea nimănui. Însă El a luat decizia suverană de ai alege pe israeliţi ca martori ai Săi pentru rasa umană pierdută. Întrebarea ridicată în studiul din această săptămână este: Cum reacţionează Dumnezeu la eşecurile credincioşilor Săi din Vechiul Testament, în condiţiile în care vrea să-i mântuiască şi pe iudei, şi pe cei dintre neamuri?
Discuţie introductivă
Adu-ţi aminte de ocazia în care ai citit pentru prima oară Romani 9. Ce întrebări ţi-au venit în minte legat de predestinaţie şi de mântuire?
De discutat:
Ce trăsături de caracter ale lui Dumnezeu ne dau certitudinea că El nu prestabileşte destinul veşnic al nimănui?
De ce are Pavel pe inimă mântuirea iudeilor? Gândeşte-te la subiectul tratat de Pavel în Romani 9. Ce reacţie a iudeilor faţă de Evanghelie îl determina să se îngrijoreze?
APROFUNDAREA STUDIULUI
Deşi vom arăta că Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii, întrebarea principală din Romani 9 este acesta: Cum intenţionează El săi mântuiască pe israeliţi (iudei), în pofida eşecurilor lor din trecut? Să studiem ce spune Pavel pentru a demonstra că Dumnezeu a luat măsuri pentru mântuirea tuturor oamenilor, atât iudei, cât şi neamuri.
Comentariu biblic
Durerea lui Pavel și planul pentru iudei și neamuri
(Revedeţi în grupă Romani 9:1-13.)
În aceste versete, Pavel încerca să demonstreze că planul lui Dumnezeu de a lucra prin Israel nu eşuase complet şi că el avea totuşi ca rod o „rămăşiţă” din sămânţa lui Avraam. Decizia lui Dumnezeu de a-i mântui pe toţi oamenii prin intermediul lor ca popor continua să fie adusă la îndeplinire încet, dar sigur. De exemplu, El la ales pe Avraam, părintele poporului evreu, iar Avraam a adus pe lume (prin credinţa în făgăduinţele şi puterea lui Dumnezeu) un fiu, pe nume Isaac; apoi Isaac l-a adus pe lume (tot prin credinţă) pe Iacov, părintele seminţiilor lui Israel. Dumnezeu Îşi adună astfel continuu o „sămânţă” de credincioşi sau de copii răscumpăraţi, chiar dacă planurile Sale au făcut uneori paşi înapoi. Copiii aceştia născuţi prin minune, devin descendenţii lui Israel şi agenţi ai mântuirii într-o lume a păcatului şi disperării.
De discutat:
Dumnezeu i-a ales pe anumiţi oameni ca slujitori speciali ai Săi. Ce dovezi avem totuşi că El nu dăruieşte mântuirea în mod arbitrar?
Mesagerii aleși de Dumnezeu
(Revedeţi în grupă Romani 9:14-24.)
Pavel îşi continuă expunerea cu citate din Exodul 33:19 şi 9:16 pentru a arăta că Dumnezeu va avea milă de oricine doreşte să aibă milă. Şi că El Îşi va arăta mila şi puterea ca ele să fie vestite „în tot pământul” (Romani 9:15,17). Mai departe, vorbeşte despre puterea suverană a lui Dumnezeu prin analogia cu lucrarea olarului (Romani 9:1924).
Aşadar, de aici înţelegem că Dumnezeu decide cine să împlinească lucrarea Sa misionară pe pământ.
De discutat:
Alegerea oamenilor pentru misiune o face Dumnezeu. Înseamnă aceasta că El nu le dă oamenilor dreptul de a alege dacă să accepte sau dacă să respingă mântuirea? Ce argumente ai?
Dumnezeu este la conducerea misiunii Sale de mântuire a oamenilor
(Revedeţi în grupă Romani 9:25-33.)
Luaţi-vă câteva momente pentru a recapitula pasajele din Vechiul Testament citate de Pavel în care este anunţată misiunea lui Dumnezeu pentru neamuri (Osea 2:23 şi 1:10; Isaia 10:22,23 şi 1:9 şi 13:19).
De discutat:
Ce dovezi avem în aceste versete că Dumnezeu Îşi doreşte mult să-i mântuiască şi pe iudei, şi pe cei dintre neamuri?
Mântuirea le este oferită tuturor oamenilor
(Revedeţi în grupă 1 Timotei 2:3,4; 4:10; Ioan 3:16; Tit 2:11 şi 2 Petru 3:9.)
Textele acestea ne arată că mântuirea le este oferită tuturor oamenilor. Dar ce legătură au ele cu afirmaţia lui Pavel că Dumnezeu a luat decizia suverană ca Israel să împlinească misiunea Sa în lume?
Ca să răspundem la această întrebare, să analizăm aceste cinci texte care transmit ideea că harul este fără plată şi că oamenii sunt liberi să aleagă:
- „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi…” (1 Timotei 2:3,4);
- „Dumnezeul cel viu care, este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi…” (1 Timotei 4:10);
- „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16);
- „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat…” (Tit 2:11);
- „Domnul… are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).
De discutat:
Ca să răspunzi la întrebarea de la începutul acestei secţiuni, ia în considerare următoarea explicaţie: Dacă Pavel susţine în Romani 9 că Dumnezeu i-ar fi prestabilit pe toţi oamenii pentru mântuire, indiferent dacă ei aleg sau nu să primească Evanghelia, atunci Biblia se contrazice. Dacă ar fi aşa, atunci originea păcatului şi a suferinţei nu mai poate fi explicată prin intermediul temei marii lupte. Ar însemna atunci că Dumnezeu ar fi cauza răului şi că El ar oferi scăparea de plata păcatului în mod arbitrar. Ce argumente biblice putem aduce pentru a combate această concepţie greşită?
APLICAŢIA
Invită-i pe membrii grupei să mediteze la ultima întrebare de la secţiunea anterioară referitoare la marea luptă şi să încerce apoi să răspundă la întrebările următoare.
Întrebări:
Există o temă care apare frecvent în filosofie şi în teologie: teodiceea – ideea justificării lui Dumnezeu în marea luptă. Scopul ei este să arate că Dumnezeu nu este răspunzător de suferinţa umană. Tu cum ai reuşit să ajungi la o explicaţie? Cât de bine se încadrează explicaţia noastră la Romani 9 în contextul expunerii lui Pavel din Romani? Este cumva ideea liberului arbitru şi a harului fără plată străină de concepţia lui? Discutaţi.
Ce explicaţie satisfăcătoare oferă marea luptă la problema răului şi a suferinţei umane?
ACTIVITATE
Ajută-i pe membrii grupei să se identifice cu Pavel, care avea pe inimă misiunea atât pentru iudei, cât şi pentru cei dintre neamuri.
Roagă-i pe participanţi să recitească Romani 9:14 şi să se gândească la mărturia şi la slujirea lor creştină.
Ai fost vreodată dispus să fii anatema sau blestemat (cum şi-a Dorit Pavel) sau şters din cartea lui Dumnezeu (cum şi-a dorit Moise) de dragul cunoscuţilor tăi creştini şi necreştini? Când arată în Romani 9:30-33 cum au răspuns Israel (în special iudeii din primul secol) şi neamurile la Evanghelie, Pavel compară două experienţe avute de cei care umblau după neprihănire: a) neprihănirea care se capătă prin credinţă (vers. 30) şi b) neprihănirea care se capătă prin fapte (vers. 32). Ce deosebiri există între aceste două experienţe?
