[sâmbătă, 24 august] Slujirea nevoiașilor în biserica Noului Testament
Text de memorat:
Iacov 1:27
”Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”
Versetele care cuprind Marea Trimitere (Matei 28:18-20) sunt printre cele mai cunoscute versete din Biblie, cel puțin în lumea creștină. Aceste versete au fost considerate adesea ca fiind declarația noastră de misiune și au fost o inspirație pentru diverse proiecte misionare și evanghelistice. Inspirați de aceste versete, creștinii au mers în întreaga lume, uneori cu costuri personale mari, pentru a răspândi Evanghelia.
Ce a spus Isus în Marea Trimitere? „Faceți ucenici…, botezându-i… Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20). După cum am văzut, multe dintre lucrurile pe care ne-a poruncit Isus să le facem sunt legate de grija față de cei nevoiași, în suferință și de cei care nu își pot purta singuri de grijă. Să nu uităm că aceste îndrumări date de Isus primilor ucenici nu erau deloc o misiune nouă, ceva ce nu mai auziseră sau văzuseră înainte, ci era o continuare a misiunii pe care Isus o începuse deja în mijlocul lor. Acest aspect al învățăturii lui Isus poate fi văzut foarte clar în viața noii bisericii ca parte a împlinirii Marii Trimiteri.
BIBLIA ȘI CARTEA ”EVANGHELIZARE” – STUDIU LA RÂND
Biblia: 1 Regi 18–2 Regi 2
1. Cum era considerat muntele Horeb, pe vremea lui Ilie?
2. Cine și cui i-a promis că îi va face străzi (ulițe) în Damasc?
3. Din ce cauză nu au mai ajuns corăbiile lui Iosafat la Ofir?
4. Cine au fost martori la înălțarea lui Ilie la cer și totuși s-au dus să-l caute?
”Evanghelizare”, subcapitolul „Lucrătorii din zonele rurale”
5. În ce condiții și-ar recăpăta sănătatea mulți din poporul nostru?