[duminică, 25 august] O comunitate nouă

 

 

După înălțarea lui Isus și revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, grupul de credincioși a crescut rapid și a luat ființă biserica primară, o comunitate nouă, alcătuită din urmașii lui Isus și condusă inițial de primii Săi ucenici. Totuși această comunitate nouă nu era ceva ce inventaseră ei, ci era întemeiată pe învățăturile și lucrarea lui Isus și se baza pe lunga istorie a poporului iudeu și pe lucrarea profeților.

 

1. Care sunt elementele-cheie în descrierile bisericii primare?

 

Faptele 2:42-47

”42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. 45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. 46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. 47 Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.”

 

Faptele 4:32-37

”32 Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. 34 Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute 35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, 37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.”

 

Deși pare că israeliții nu au reușit niciodată să trăiască pe deplin conform modelului lăsat pentru o societate cinstită și generoasă, biserica primară a luat în serios învățătura care spunea: „Totuși la tine să nu fie niciun sărac” (Deuteronomul 15:4). Una dintre exprimările practice ale credinței lor era împărțirea resurselor materiale cu ceilalți – vindeau terenurile și dăruiau fondurile primite (Faptele 4:34 – 5:2) pentru a îngriji de nevoile fraților credincioși, dar și pentru a fi o binecuvântare pentru cei din afara comunității tinere, în special prin lucrarea de vindecare (Faptele 3:1-11; 5:12-16).

 

Totuși această comunitate nu era o societate utopică, rezultatul imaginației. Pe măsură ce numărul credincioșilor creștea, între ei au apărut și tensiuni referitoare la administrarea resurselor, în special cu privire la împărțirea zilnică a hranei pentru văduve (Faptele 6:1). Ucenicii, care erau conducătorii din oficiu ai grupului, doreau să se concentreze pe predicarea Evangheliei. Pentru a rezolva problema iscată, a fost nevoie de puțină reorganizare.

 

Astfel, au fost numiți șapte bărbați care să se ocupe de problemele practice ale credincioșilor. Probabil că aceasta a fost prima recunoaștere a diferitelor slujbe și capacități care au fost exercitate în biserică; în același timp, aceasta demonstra importanța slujirii practice pentru viața și mărturia bisericii. „Principiile de evlavie și de dreptate care trebuiau să-i călăuzească pe conducătorii poporului lui Dumnezeu în vremea lui Moise și a lui David trebuiau să fie urmate și de aceia cărora le fusese dată supravegherea nou-organizatei biserici a lui Dumnezeu în dispensațiunea Evangheliei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 95

 

Încearcă să îți imaginezi cum a fost în biserica primară. Cum putem reflecta și noi aceste principii astăzi?