[duminică, 4 mai] Jertfe inutile?
Uneori compararea a două idei poate fi foarte edificatoare. Se pot învăța multe despre natura jertfei din
Uneori compararea a două idei poate fi foarte edificatoare. Se pot învăța multe despre natura jertfei din
Text de memorat: Apocalipsa 5:9 „Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: Vrednic eşti Tu să iei
Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 10 „«Apoi am văzut un cer nou și un
Biserica rămășiței s-a născut în Lumea Nouă, mai precis acolo unde fugiseră în secolele XVII și XVIII cei
Imaginile legate de pământ și de mare din Biblie, în special când vine vorba de profeție, pot fi
Visul din Daniel 2 i-a fost dat unui împărat babilonian. În schimb, viziunea din Daniel 7 i-a fost
În timpul robiei babiloniene, prin profetul Daniel, Dumnezeu a oferit cele mai convingătoare descrieri ale relației dintre poporul
Edenul era o sală de clasă pentru primii oameni creați de Dumnezeu, un loc în care ei și
Text de memorat: Psalmii 46:10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri,
Suplimentar: Isaia 44:24 – 45:13 „Aproape pe nesimțite, obiceiurile păgânismului s-au strecurat în biserica creștină. Spiritul de