[joi, 24 aprilie] O lumină pentru ceilalți
Scopul principal al lui Dumnezeu când a întemeiat poporul Israel a fost nu să condamne restul lumii, ci
Scopul principal al lui Dumnezeu când a întemeiat poporul Israel a fost nu să condamne restul lumii, ci
Relația dintre Dumnezeu și poporul Israel ne sugerează multe aspecte privind relația dintre El și biserica din Noul
Potrivit planului inițial, Israel nu trebuia să aibă un monarh uman, așa cum aveau alte popoare. Cu timpul
În capitolul 10 din Geneza vedem cum iau naștere mai multe națiuni. Cuvântul tradus de obicei cu „neamuri”
Edenul a fost creat pentru a fi casa ideală a omenirii. Odată păcatul intrat în lume, Dumnezeu nu
Text de memorat: Daniel 7:14 „I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească
Suplimentar: Ioan 2:1-11; Matei 22:1-14; 2 Corinteni 11:1-5 și Matei 25:1-13 După ce ți-ai dat seama cât
6. În Apocalipsa 19:1-9 se sărbătoresc două lucruri în același timp: sfârșitul femeii desfrânate și căsătoria dintre Hristos
Când a ajuns bătrân și, fără îndoială, se gândea la promisiunile pe care i le făcuse Dumnezeu cu
Ceea ce a cerut Dumnezeu din partea profetului Osea poate fi una dintre cele mai ciudate însărcinări încredințate