[sâmbătă, 3 mai] Să înțelegem jertfa!

 

 

Text de memorat:

 

Apocalipsa 5:9

„Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam”.

 

Când Domnul Isus a venit spre El, Ioan Botezătorul a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Aceasta era o referire clară la ideea de jertfă animală, toate acestea arătând spre moartea înlocuitoare a Domnului Hristos pentru întreaga omenire. Nu avem cum să nu dăm în Biblie peste tema jertfei animale; aceasta este firul ei roșu și joacă un rol central în scena grandioasă din Apocalipsa, unde Ioan este condus în sala tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa 4 și 5). Faptul că Isus apare în această scenă crucială, arătând ca un miel înjunghiat (Apocalipsa 5:6), este o cheie importantă pentru înțelegerea întregului episod profetic.

 

Săptămâna aceasta vom analiza problematica jertfei, care ne ajută să Îl înțelegem pe Domnul Isus ca Mielul înjunghiat – categoric protagonistul scenei din sala tronului. El este acceptat și considerat vrednic, atunci când nimeni altcineva nu este, și vrednicia Lui unică spune multe despre ceea ce făcea Domnul prin sistemul de jertfe. Îl face cunoscut ca un Dumnezeu cu o iubire infinită, care a făcut sacrificiul suprem, un act de care noi, și alte inteligențe din univers, ne vom mira o veșnicie.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Geneza 11 – 17
1. Pe lângă turnul Babel, ce au mai zidit fiii oamenilor în țara Șinear?
2. Cu ce grădină semăna țara Egiptului?
3. Unde scrie despre Avram, Evreul?
4. Cum a reacționat Avram când soția i-a spus: „Să judece Domnul între mine şi tine!”?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 19
5. Cine făcea negoț întins cu carnea jertfelor și ce făceau neamurile cu sângele scurs de la jertfe?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 3 mai] Să înțelegem jertfa! apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro