[sâmbătă, 16 noiembrie] Împlinirea profețiilor din Vechiul Testament
Text de memorat:
Ioan 5:36
„Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis”.
Putem vedea în repetate rânduri în cartea lui Ioan lucrurile spuse și făcute de Isus care au dezvăluit faptul că într-adevăr Mesia (hammașiach), Hristosul, venise la cei din poporul Israel. Și venise de fapt ca unul dintre ei, un evreu născut în Betleem, așa cum preziseseră Scripturile. Dar, așa cum a scris Ioan, „El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1:10).
Adică El era în lume, lumea a fost făcută prin El și lumea nu L-a recunoscut totuși? Ce declarație uimitoare! Într-adevăr, după cum putem vedea în Ioan și în celelalte evanghelii, mulți nu L-au recunoscut, deși ar fi trebuit, mai ales datorită lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a zis. Ba, mai mult, datorită faptului că Scripturile din Vechiul Testament indicau spre El.
În această săptămână vom vedea mai multe moduri în care Ioan L-a zugrăvit pe Isus ca Mesia și totodată vom vedea motivul pentru care unii au continuat să Îl respingă, în ciuda tuturor argumentelor puternice care confirmau că El este Hristosul. Ce putem învăța din greșelile lor?
Zilnic
Biblia: Faptele apostolilor 14 – 20
1. Cum S-a purtat Dumnezeu față de toate neamurile în veacurile trecute?
2. Ce propunere au făcut fariseii deveniți creștini în adunarea bisericii din Ierusalim și ce decizie au luat apostolii și prezbiterii?
3. Ce au făcut femeile cu vază ale grecilor în Bereea?
4. Cât ținea Pavel la viața lui și ce voia el?
Ellen G. White: „Calea către Hristos”, capitolul 8
5. De ce depinde puterea noastră de a fi folositori?
Post-ul [sâmbătă, 16 noiembrie] Împlinirea profețiilor din Vechiul Testament apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro