[vineri, 8 martie]

 

 

Studiu suplimentar: Faptele 7 și Evrei 11.

 

Care este, potrivit Noului Testament, scopul final al modului suveran în care Dumnezeu Își conduce poporul de-a lungul istoriei?

 

Psalmii istorici sunt un martor puternic al fidelității lui Dumnezeu față de poporul Său. Fiecare eveniment din istoria acestui popor a fost un pas providențial spre împlinirea finală a promisiunii divine privind Salvatorul lumii în persoana lui Isus din Nazaret. Chiar și încercările, care adeseori i-au șocat pe israeliți și i-au făcut să creadă că Dumnezeu i-a abandonat, se aflau sub controlul suveran al lui Dumnezeu și erau parte din providența Lui, pentru că Dumnezeu este Domnul suprem al istoriei. Cu măiestrie, psalmistul prezintă adevărul că nici măcar lipsa de loialitate a poporului nu Îl poate face pe Dumnezeu să nu fie devotat poporului Său și să nu Își împlinească făgăduințele. Cu toate acestea, cei care nu se pocăiau nu aveau parte de binecuvântările legământului, iar cumplitul lor sfârșit slujește ca ultim avertisment cu privire la modul în care viața trăită fără Dumnezeu sau împotriva Lui distruge oamenii. Psalmii îi încurajează pe copiii lui Dumnezeu din toate vremurile să spere în Domnul și să Îi rămână credincioși. „Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât să nu uităm felul în care ne-a condus Domnul și lecțiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră” (Ellen G. White, „Schițe din viața mea”, p. 196).

 

 

Post-ul [vineri, 8 martie] apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro