[duminică, 29 octombrie] Scuzele noastre: frica

 

 

1. Citește Naum 1:1; 3:1-4 și 2 Împărați 17:5,6; 19:32-37. Ce informații transmit aceste versete despre Ninive și despre relația dintre Asiria și Israel? Cum ar fi putut această relație să influențeze decizia lui Iona de a merge la Tarșiș?

 

Naum 1:1

„Prorocie despre Ninive. Cartea Prorociei lui Naum, din Elcoş.”

 

Naum 3:1-4

„Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire!… 2 Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor şi duruitul carelor! 3 Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morţi!… 4 Din pricina multelor curvii ale curvei pline de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei”.

 

2 Împărați 17:5,6

„5 Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor”.

 

2 Împărați 19:32-37

„32 De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. 33 Se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. 34 Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David’.” 35 În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. 36 Atunci, Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors şi a locuit la Ninive. 37 Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon”.

 

Un motiv pentru care s-ar putea ca Iona să nu fi fost dispus să meargă la Ninive este teama. Asirienii erau un dușman formidabil, iar Ninive era capitala imperiului.

 

„Dintre cetăţile lumii antice din zilele când Israel era împărţit, una dintre cele mai mari era Ninive, capitala Imperiului Asirian. […] În timpul prosperităţii ei trecătoare, Ninive era un centru al crimei și al nelegiuirii. Inspiraţia a caracterizat-o ca «cetate vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de tâlhării». Într-un limbaj figurat, prorocul Naum i-a comparat pe niniveni cu un leu crud și lacom: «Peste cine nu s-a abătut cruzimea ta nedomolită?» (Naum 3:1,19, EDCR)” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 265).

 

Ninive era o cetate magnifică. Istoricii ne spun că Sanherib a extins-o foarte mult, inclusiv prin construirea uriașului palat sud-vestic ce măsura peste 500 de metri lungime și 240 de metri lățime și care avea cel puțin 80 de camere. A construit, de asemenea, 18 canale pentru a aduce apa în cetate chiar și de la 60 de kilometri depărtare. Mărimea cetății ar fi fost ea însăși intimidantă.

 

Dar asirienii erau și nemiloși. În relatarea cuceririi Babilonului, Sanherib s-a lăudat că a umplut străzile cu trupurile locuitorilor cetății, tineri  și bătrâni, iar basoreliefurile descoperite în timpul săpăturilor arheologice descriu scene cu soldați care își trăgeau victimele în țeapă. Aceștia nu erau oameni pe care voiai să îi superi; nu se rețineau de la folosirea violenței și cruzimii gratuite față de cei pe care nu îi plăceau. Într-adevăr, Iona probabil tremura de frică la gândul de a umbla printre masele de oameni din Ninive.

 

În ciuda tuturor acestor lucruri, citim adeseori istoria lui Iona și dezaprobăm faptul că s-a lăsat împiedicat de frică și nu a urmat îndrumările lui Dumnezeu. Ceea ce nu realizăm este că și noi putem face același lucru, adică să ne lăsăm controlați de fricile noastre, și nu de Dumnezeu.

 

Gândește-te la o situație în care ai simțit cu tărie că Dumnezeu te îndemna să faci ceva ce, de teamă, nu voiai cu adevărat să faci. Ce lecții ai învățat din acea experiență?

 

 

Post-ul [duminică, 29 octombrie] Scuzele noastre: frica apare prima dată în Studiu Biblic.