[sâmbătă, 15 octombrie] Speranța, în Vechiul Testament

 

 

Text de memorat:

 

Evrei 11:17,19

„17 Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18 El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” 19 Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi, şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi”.

 

În Vechiul Testament, speranța nu se întemeiază pe ideile grecești legate de nemurirea naturală a sufletului, ci pe învățătura biblică privitoare la învierea celor morți de la sfârșitul timpului. Dar cum ar putea un corp uman care nu mai există să fie readus la viață? Cum poate  cineva care a fost mort, poate timp de secole sau chiar milenii, să-și recupereze identitatea? Aceste întrebări ne determină să reflectăm  asupra misterului vieții. Suntem vii și ne bucurăm de viața pe care Dumnezeu, în harul Său, ne-o oferă în fiecare zi. Știm că la început Dumnezeu a creat viața din ceva fără viață, prin puterea cuvântului Său (Geneza 1; Psalmii 33:6,9). Așadar, dacă Dumnezeu a fost în stare să creeze viața pe pământ din nimic (lat., ex nihilo), de ce ne-am îndoi de capacitatea Lui de a recrea viața umană și a-i reda identitatea inițială?

 

De înțeles: Cum este redat în Vechiul Testament conceptul de înviere finală, în mod special în afirmațiile lui Iov, ale unor psalmiști și ale profeților Isaia și Daniel?

 

 

Studiu zilnic:

 

Biblia: 2 Samuel 2 – 8
1. Ce cuvinte ale lui Abner au determinat încetarea urmăririi și luptei dintre israeliți?
2. În ce fel s-au deghizat Recab și Baana când l-au omorât pe Iș-Boșet în patul lui?
3. Ce instrumente s-au folosit în procesiunea de mutare a chivotului?
4. Ce a făcut David cu argintul și aurul luate de la neamurile pe care le biruise?

 

Ellen G. White: „Rugăciunea”, capitolul 7
5. Ce nu poate înlocui rugăciunea?

 

Post-ul [sâmbătă, 15 octombrie] Speranța, în Vechiul Testament apare prima dată în Studiu Biblic.