[miercuri, 14 septembrie] Încrederea în propriile puteri
Eva a păcătuit în Grădina Edenului nu doar pentru că a pus la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Miezul problemei a fost convingerea ei că avea suficientă înțelepciune încât să decidă singură ce era bine și ce era rău. Ea s-a încrezut în propria judecată. Când ne bazăm pe judecata noastră în loc să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu ne expunem la tot felul de probleme.
Istoria lui Saul descrie pașii spre încrederea în sine și spre tragedia care nu întârzie să vină. Samuel l-a uns pe Saul împărat ales de Dumnezeu (1 Samuel 10:1), apoi i-a dat instrucțiuni precise (1 Samuel 10:8), pe care Saul le-a nesocotit.
5. Citește 1 Samuel 13:1-14. Ce faptă a lui Saul a dus la propria lui ruină?
1 Samuel 13:1-14
„Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel. 2 Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui. 3 Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, şi filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbiţa prin toată ţara, zicând: „Să audă evreii lucrul acesta!” 4 Tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a bătut tabăra filistenilor şi Israel s-a făcut urât filistenilor”. Şi poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal. 5 Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care şi şase mii de călăreţi şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven. 6 Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânşi de aproape, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă. 7 Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura. 8 A aşteptat şapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul. 9 Atunci, Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea-de-tot şi jertfele de mulţumire.” Şi a jertfit arderea-de-tot. 10 Pe când sfârşea de adus arderea-de-tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. 11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş, 12 mi-am zis: ‘Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!’ Atunci am îndrăznit şi am adus arderea-de-tot.” 13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel, 14 dar, acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul”.
Trei sunt pașii alunecării lui Saul pe drumul încrederii în sine, la foarte scurt timp după ce a ajuns împărat. Problema este că niciunul dintre acești pași nu a fost foarte rău în sine. Ei conțineau semințele tragediei pentru că au fost făcuți independent de Dumnezeu. Să observăm etapele în care s-a produs căderea lui Saul:
(1) Saul a spus „am văzut” – împrăștierea trupelor sale și absența lui Samuel (1 Samuel 13:11). Saul era presat și a evaluat situația cu propriii
ochi.
(2) Saul a trecut de la „am văzut” la „mi-am zis” – că filistenii aveau să îi cucerească (1 Samuel 13:12). Ce a văzut cu ochii lui a determinat ce a spus, sau a presupus, el în legătură cu situația.
(3) Saul a trecut de la „mi-am zis” la „am îndrăznit” – „m-am simțit” constrâns să aduc jertfa (1 Samuel 13:12). Ce a gândit i-a determinat faptele.
Toți facem la fel: ne bazăm pe perspectiva noastră omenească, ce ne determină să ne încredem în gândirea noastră omenească, ceea ce ne face să ne bazăm pe sentimentele noastre omenești. Apoi acționăm pe baza acestor simțăminte.
De ce crezi că i-a fost atât de ușor lui Saul să-și urmeze propria judecată, deși poruncile clare ale lui Dumnezeu încă îi răsunau în urechi? Dacă știm că suntem atât de fragili și avem o cunoaștere atât de limitată, de ce încă ne bazăm pe noi înșine? Ce putem face ca să învățăm să ne încredem în poruncile lui Dumnezeu mai mult decât în noi înșine?
Post-ul [miercuri, 14 septembrie] Încrederea în propriile puteri apare prima dată în Studiu Biblic.
