[luni, 15 august] În numele lui Isus
„Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14).
Isus nu mai avea mult de stat cu ucenicii. Acela care fusese sprijinul și încurajarea lor urma să meargă la cer, iar ei începeau să se simtă neputincioși și derutați. Dar, deși nu aveau să-L mai poată vedea fizic, Isus le-a făcut o promisiune extraordinară.
Citește Ioan 14:1-14. Potrivit versetelor 13 și 14, Isus promite să facă pentru noi „orice” vom cere în numele Lui. În virtutea acestui lucru, noi adăugăm aproape întotdeauna la sfârșitul rugăciunii și expresia: „În numele lui Isus, amin!”
2. Ce înseamnă rostirea acestei formule? Ce vrea să spună Isus când ne încurajează să ne rugăm așa? Ce elemente din Ioan 14:1-14 ne ajută să înțelegem ce vrea să spună Isus?
Ioan 14:1-14
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. 2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. 4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” 5 „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” 6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărulşi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 7 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut.” 8 „Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 9 Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? CineM-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? 10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nule spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. 11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţicel puţin pentru lucrările acestea. 12 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl, 13 şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Când cererea noastră este adresată în numele lui Isus, putem fi siguri că tot angrenajul cerului se pune în mișcare în favoarea noastră. Poate că nu vedem îngerii acționând peste tot în jurul nostru, dar ei acționează – trimiși de la tronul cerului, în numele lui Isus, ca să ne împlinească cererile.
Uneori, când ne rugăm în numele lui Isus, deschidem ochii și așteptăm ca totul să fie altfel în jurul nostru – dar totul pare la fel. Deși se poate manifesta cu efecte dramatice, ca atunci când Isus a potolit furtuna, puterea lui Dumnezeu se poate manifesta și domol, neobservat, ca atunci când puterea lui Dumnezeu L-a susținut pe Isus în Ghetsimani. Dacă nu se întâmplă ceva cutremurător în mod subit, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este la lucru pentru noi.
Recitește Ioan 14:1-14 și imaginează-ți că Isus îți vorbește direct, față în față. Ce speranță și încurajare poți extrage din aceste promisiuni? În același timp, întreabă-te: Ce lucruri din viața mea ar putea sta în calea împlinirii acestor făgăduințe în dreptul meu? Ce schimbări trebuie să fac?
Post-ul [luni, 15 august] În numele lui Isus apare prima dată în Studiu Biblic.