[joi, 20 ianuarie] Fratele nostru, ca Model

 

 

Un alt motiv pentru care Isus a luat asupra Sa natura umană și a trăit printre noi a fost ca El să poată fi Modelul nostru, singurul care putea să ne arate prin exemplul Său cum să trăim curat înaintea lui Dumnezeu.

 

7. Potrivit apostolului, cum ar trebui să se desfășoare alergarea noastră în cursa care se numește „viața creștină”?

 

Evrei 12:1-4

„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. 4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului”.

 

În pasajul de mai sus, Isus reprezintă punctul culminant al unei lungi liste de personaje pe care apostolul le oferă ca exemple de credință. Aici, Isus este numit „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”. Noua traducere a Bibliei în limba română (NTR) și numeroase alte versiuni (KJV, NKJV) traduc acest verset astfel: „Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa”. Termenul grecesc archegos, care în versiunea Cornilescu este tradus „Căpetenia”, înseamnă, literal: „Autorul”, „Întemeietorul”, „Deschizătorul de drumuri”. De fapt, în Evrei 6:20 Isus este numit „înainte-mergător”. Cuvântul tradus în versiunea Cornilescu „Desăvârșirea” înseamnă, de fapt, „Cel care duce la desăvârșire”, transmițând ideea că Isus începe și desăvârșește în noi credința. Așadar, credința noastră nu trebuie să rămână la nivelul de început, ci trebuie să crească spre desăvârșire. Mai mult decât atât, Isus a manifestat credința în Dumnezeu în forma ei cea mai pură. Astfel, El pune viața Lui de ascultare desăvârșită în dreptul ascultării noastre imperfecte; pune credința Lui perfectă în dreptul credinței noastre imperfecte.

 

În Evrei 2:13 se spune: „Și iarăși: «Îmi voi pune încrederea în El». Și în alt loc: «Iată-Mă, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!»”. Practic, aici se spune că Isus Și-a pus încrederea în Dumnezeu. Referința aceasta face aluzie la Isaia 8:17,18. Isaia a rostit aceste cuvinte pe fondul unei teribile amenințări a invaziei din Israelul de Nord și din Siria (Isaia 7:1,2). Credința lui a fost în contrast cu lipsa de credință a împăratului Ahaz (2 Împărați 16:5-18). Dumnezeu îl îndemnase pe Ahaz să se încreadă în El și să ceară un semn că îl va elibera (Isaia 7:1-11). El îi promisese deja lui Ahaz, ca fiu al lui David, că îl va ocroti ca pe fiul Lui. Acum, Dumnezeu S-a oferit să îi confirme promisiunea cu un semn. Dar Ahaz a refuzat să ceară un semn; în schimb, a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, cu mesajul: „Eu sunt robul tău” (2 Împărți 16:7). Ce trist! Ahaz a preferat să fie „fiul” lui Tiglat-Pileser decât să fie fiul lui Dumnezeu.

 

Pe de altă parte, Isus Și-a pus încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că îi va pune pe vrăjmașii Săi sub picioare (Evrei 1:13; 10:12,13). Dumnezeu ne-a promis același lucru și noi trebuie să credem în El, cum a făcut Isus (Romani 16:20).

 

 

Post-ul [joi, 20 ianuarie] Fratele nostru, ca Model apare prima dată în Studiu Biblic.